Superblog – experiența unui începător *de la A la Z

Superblog – experiența unui începător *de la A la Z

Au trecut 3 luni de când am descoperit concursul Superblog. Nu cred în coincidențe… Nu pot lăsa în mâinile întâmplării ceva atât de special și de minunat.

Cum am început eu să scriu…

Pentru cine nu mă cunoaște atât de… personal, pentru cine a ajuns abia acum pe pagina mea… sunt Grațiela. Evident. Sunt un om hipersensibil care își caută rostul de vreo… 20 ani. Cam de când am învățat să scriu și să citesc.

La 15 ani mi s-a spus pentru prima dată că soarta mea are legătură cu scrisul. Era imediat după ce, într-o nebunie adolescentină, am decis să închid într-un cufăr ani buni de muzică, de eforturi și de reușite, pe care apoi să îl îngrop cât mai adânc în conștiința mea.

Când am renunțat la liceul de artă, la trupă, la visele mele de a deveni artist… am vrut să mă fac medic. De fapt, să fiu sinceră, ani buni mai târziu a realizat că atunci a vrut să fug cât mai departe de mine. Atunci mi-am trădat adevărata natură și m-am aruncat, asemenea unei femei disperate și trădate, în brațele fiecărui potențial viitor profesional strălucit.

Așa se face că atunci când profețiile referitoare la scris au început să apară… le-am ignorat cu toată ființa mea. Eram prea rebelă pentru asta.

Totuși, în toamna aceluiași an… în 21 septembrie mai exact, dintr-o joacă (la provocarea dirigintei mele din liceu) am ajuns să îmi fac blog. Era același pe care l-am importat mai apoi aici, doar că se afla pe platforma google-ului. Acesta este primul meu articol, scris în septembrie 2007.

Privesc cu nostalgie la disperarea cuvintelor mele de atunci… și realizez cum, deloc arbitrar, acum, 12 ani mai târziu, acest articol mi-ar putea descrie exact parcursul ultimelor 3 luni… parcursul lunilor mele din Superblog.

Povestea mea cu Superblog

M-am înscris în acest concurs în ultimele zile. Cineva acolo sus a vrut ca eu să aflu această informație… și, sincer, nici până în ziua de astăzi nu îmi pot aminti cum și de unde a apărut. Oricum, a fost o întâmplare fericită.

La final de 2019 am avut onoarea de a participa la a 19-a ediție a acestui concurs minunat pentru bloggeri, concurs care există din 2008! Deci din anul următor celui în care eu am devenit blogger!

Când m-am înscris nu știam absolut nimic despre modul în care se va desfășura concursul. Am văzut doar o comunitate foarte unită, în care m-am simțit ca un intrus. Am încercat, asemenea unui copil timid, să mă bag în seamă… dar carapacea mea părea atât de comodă încât am preferat să mă ascund și să-mi repet că nu caut o comunitate, caut să învăț.

Și cu această credință în minte am traversat 28 de probe, aproape fără să schimb 3 vorbe. Am vrut să o fac. Am încercat de câteva ori… dar de fiecare dată mă simțeam fie prea proastă, fie prea detașată… fie pur și simplu nu știam ce ar trebui să zic ca să fac doar conversație. Eram atât de indecisă cu privire la motivul pentru care aș fi putut să vreau să fiu parte din comunitate… și mi-era atât de frică de faptul că aș putea fi exclusă, încât am preferat să trăiesc cu sentimentul de intrus și să sper să învăț ceva.

Outsider… și totuși acolo la fiecare probă

Nu am avut nicio strategie pentru acest concurs. Nici nu aveam cum să am. Știam doar că vreau să învăț. Așa că primul lucru, până să aflu că există reguli, am scris din prisma mea de blogger, articolul pentru Answear.ro despre rochii. Faptul că notele au început să apară ceva mai târziu a fost extrem de frustrant, cu atât mai mult cu cât eram la prima participare, nu văzusem un barem de corectare, nu știam de link-uri șamd. A fost un articol făcut după ureche.

Ah, să nu mai zic de faptul că începuseră să curgă articolele… tot la 2 zile… dar note pas. Abia după ce deja publicasem vreo 3 articole (eu cum apărea cerința și scriam articolul. Tot de frică să nu rămân în urmă, să nu o dau în bară, etc)… am văzut prima notă.

Prima notă… șoc total!

Tocmai pentru că făcusem primul articol după ureche… mă așteptam la vreo 70 puncte. Din acest motiv, când s-a afișat prima notă am crezut că leșin.

96 puncte! Atunci am început să prind curaj. Avusesem multe frici. Era un articol scris pentru concurs într-un timp foarte scurt (obișnuită cu olimpiadele, am rămas în priză. Simt că dacă durează prea mult sau mă uit stânga, dreapta… copiez. Și cum am fost mereu un elev exagerat de conștiincios… nah!).

Două zile mai târziu și-a făcut apariția și nota de la articolul pe care mama și frate-miu mi l-au apreciat foarte tare. Era primul material scris pentru Honda, într-un stil care m-a provocat îngrozitor. Nu sunt obișnuită să scriu povești. Nu îmi place ficțiunea. Cred că mi-e teamă de ea. Dar, aparent, ce am scris a fost apreciat. Și nu doar de public, ci și de juriu. Dovada, am primit 95 puncte.

A urmat o probă pe care am tratat-o ca pe un advertorial. Era despre bagaje și zboruri low cost. Recunosc că nu m-am implicat prea tare. Efectiv am făcut un articol de link building. Totuși, am primit 94 puncte și, totodată, prima „victorie”. Sigur, am avut mențiune, dar am primit un premiu: un adaptor de priză de călătorie. Dar a fost CEVA. Primul meu CEVA din concurs.

Mentalitate de marketer

Ca om de marketing am învățat să vând, am învățat să conving și am fost obișnuită că firmele nu vor nimic altceva decât profit. Și cu această credință (că trebuie să vând produse) am intrat în concurs. La un anumit nivel.

Iar acest lucru m-a costat. Dacă la primele articole nu am făcut vânzare, ci am vorbit din suflet despre niște lucruri… ce a urmat a fost o lecție pentru mine.

Am primit o probă pe care am detestat-o de când am citit enunțul. Și asta s-a văzut și în materialul meu. Mi s-a cerut să vorbesc despre cafea, în condițiile în care eu nu beau cafea și am o oarecare aversiune față de acest obicei. Am avut suficiente episoade traumatizante în copilărie din care am învățat să urăsc cafeaua și băutorii de cafea. Sigur, asta era pe vremuri.

Acum, după multă dezvoltare personală, psihologie și cordoane ombilicale taiate și smulse… am făcut pace și cu băutura, și cu aceia ce o consumă :D. Dar, aparent, în momentul redactării nu am fost suficient de convinsă de asta… și nici suficient de convingătoare. Așa că mi-a ieșit un material mediocru, punctat corespunzător cu aproape cea mai mică notă a mea din concurs: 83 puncte.

Prima tentativă de a abandona concursul

După această notă am început să citesc comentariile din grup. Atunci am simțit o energie care nu îmi era deloc benefică. Și în activitatea mea haosul începuse să se manifeste. Timpul era comprimat… și un 83 a venit exact ca o lovitură. Îmi amintea de primul meu 9 la școală și de cât plângeam pe coridor revoltată și hotărâtă că nu voi mai învăța niciodată la franceză pentru că este nedrept.

Și văzând cum toată lumea plânge nedreptatea, am simțit cum soarta îmi trage câteva palme și îmi amintește că scopul meu în concurs a fost să învăț. Așa că mi-am schimbat instant întrebarea din „de ce să ma particip? Unde am greșit? Ce au cu mine?” în „Ce nu am făcut bine și unde aș putea să mă îmbunătățesc?”. Și cu această nouă serie de întrebări în minte am găsit energia necesară pentru a continua… până când, două zile mai târziu, a apărut:

A doua tentativă de a abandona concursul

… nota de la a V-a probă: Ocolul pământului alături de Christian Tour. De altfel, cea mai mică notă a mea din concurs: 81 puncte. Atunci am remarcat că notele mele merg în jos. Continuu.

M-am gândit că poate am început să mă relaxez prea tare. Am realizat, totuși, că tratasem cu superficialitate concursul și, pentru prima dată, m-a durut. Grupul emana multă energie care nu rezona deloc cu sensibilitatea mea. Am încercat să fac pe coach-ul, dar am realizat că am alt statut și alt obiectiv în joc, așa că m-am întors la rolul omului invizibil. Iar nu aveam nimic de spus.

Știam unde am greșit. Știam cât de tare urâsem să scriu acest material. Concursul pentru bloggeri Superblog devenise pentru mine în acel moment un fel de heartbreaker.

Totuși, încă o dată, mi-am amintit de momentul 12 ani când, dintr-o ambiție prostească am renunțat la muzică. Mi-am amintit de profețiile de la 14 ani, de sutele de concursuri câștigate prin scris… și de toate momentele (care nu au fost deloc puține) în care am renunțat la ceva numai fiindcă am dat de greu.

Așa că mi-am dat voie să plâng puțin pe interior și mi-am propus să îmi schimb strategia.

Schimbare de strategie

În primul rând m-am forțat să îmi promit mie că nu voi mai abandona, orice ar fi.

În momentul în care am primit această notă cumplită, aveam deja două articole scrise (parcă): Viața fără tehnologie, sponsorizat de Spacer și ceva despre proiectanți și case pentru AIA Proiect. Și, dacă îmi aduc bine aminte, deja publicasem și articolul pentru Vindem ieftin, despre materiale de construcții. Au fost trei note bune: 90 puncte (dar cu mențiune – deci premiat), 94 puncte, respectiv 96 puncte. Eram încă o dată, în creștere.

Totuși, din acel moment am decis să fac articolele mai personale. Să scriu despre mine, să combin informațiile pe care le aveam ca om de marketing, cu emoția pe care aș transmite-o ca blogger.

Așa a apărut povestea mea despre bijuterii. Un subiect prea feminim pentru gusturile mele de Tom Boy. Dovada… am scris despre verigheta soțului! Încă o dată, nu mi-am dat voie. M-am mințit că voi face despre mine, dar am făcut-o despre el. Totuși, articolul a fost apreciat cu 97 puncte.

A treia tentativă de a abandona…

… care a fost o jumătate de tentativă. Și asta pentru că eram deja foarte obosită de la muncă. Am ajuns într-un moment de disperare… în care chiar voiam și eu un premiu și simțeam că nimic nu îmi merge cum trebuie. Nu ma voiam mențiuni. Visam la un premiu III. Dar niciodată nu am știut să iau premiul III. Mereu, de când mă știu, am alergat între I și IV. Restul parcă nu au fost de mine :)).

Totuși, când am văzut proba propusă de COLOP am devenit disperată. Așa a scris poate cel mai penibil material din câte aș fi putut scrie vreodată. Nu cred că există ceva ce să fi regretat recent mai mult ca acest material… punctat corespunzător cu 91 puncte.

Nu e rău, ai putea zice… dar numai eu știu câtă umilință interioară am fost nevoită să îndur. M-am lăsat purtată de oboseală până în pragul disperării. Și dacă este o stare pe care să o urăsc la mine mai mult ca oboseala, aceea este disperarea. Am apelat la puterea copilului de a atrage lucruri… până acolo încât să ignor realitatea mea și incapacitatea de a scrie ceva coerent. Ce m-a durut ce mai tare este că l-am făcut să își dorească atât de mult acest premiu încât și când m-am dus la gală mi-a oftat, amintindu-mi cât de mult și-ar fi dorit să câștig și cât speră să îi aducă Moș Crăciun această ștampilă.

Nu cred că există pentru un părinte o umilință mai mare ca aceea că nu ești suficient de bun pentru copilul tău…

… din fericire m-am adunat, am înțeles unde am greșit, mi-am șters remușcările și am trecut mai departe.

Provocări tot mai… diverse!

A urmat proba propusă de Farmacia la Preț Mic, despre vitamine. Pentru că am fost medicinistă 2 ani (unul de veterinară și unul de umană) și pentru că mi-a plăcut enorm chimia… dar mai ales pentru că am extrem de multe povești legate de acest subiect, m-am găsit extrem de fascinat de temă.

Asta până am văzut că am limită de cuvinte.

Și urăsc din suflet să am limită de cuvinte. Din suflet. Urăsc. Da.

Așa că a redactat un articol de 97 puncte. Bunicel, dar nu suficient.

A urmat iar o probă marca Answear.ro, despre evoluția stilului meu vestimentar.

Încă mai am memoria musculară a rânjetului pe care l-am afișat în momentul lecturării enunțului probei. Același rânjet pe care l-am avut pe tot parcursul detalierii. Mi-a plăcut tare mult să scriu acest articol. Mi-am amintit de copilărie, a râs mult, m-am detașat.

Chiar îmi amintesc că era la birou și ascultam muzica anilor 90-2000. Nici nu mi-a mai păsat că aveam niște termene de atins pentru clienți, nu m-a interesat nici de cursul pe care îl susțineam a doua zi. M-am relaxat. Și deși am primit 96 puncte, m-am simțit bine. Aș fi vrut un premiu, cine nu ar fi vrut? Dar îmi dau seama că fiindun concurs, au fost alte articole cu care juriul a rezonat mai mult. Și pentru că adesea lucrez cu oameni, știu că doar pentru că povestea cuiva este mai apropiată de harta mea sau îmi trezește ceva, nu înseamnă că altă poveste nu este la fe de grozavă :D. Așa că deși fără premiu, m-am simțit câștigătoare.

A urmat detașarea

A urmat o nouă probă apreciată cu 96 puncte, de la AutoGedal. Sincer, aici deja eram detașată. Situația mea profesională devenise atât de tensionată încât îmi găsisem din Superblog un refugiu. My good place. Așa că am scris acest articol în mai puțin de 30 minute, într-o zi în care copilul îmi dădea târcoale. Știu asta pentru că el a ales fotografia. Nici nu mi-a păsat.

Cumva atunci am realizat că puștiul meu are gusturi chiar faine. Din tot ce aveam în față, el nu a ales cea mai evidentă opțiune, ci pe cea mai sinceră și mai frumoasă. Nu încetează să mă surprindă!

O nouă probă controversată, dar care pentru mine a fost… delicioasă!

Este vorba despre poate cea mai controversată probă a ediției: despre Democrație.

O…hohohoho…

Și nu în stil de Moș Crăciun.

Mamă ce mi-a mai plăcut proba asta. Aș îndrăzni să spun că a fost în top 3 pentru mine. Chiar dacă a fost rejurizată și am pierdut vreun punct sau două la rejurizare, chiar dacă s-au certat oamenii calumea în acest moment… și chiar dacă nu mi-au plăcut absolut deloc argumentele pentru care am pierdut cele 4 puncte (da, am luat 96 puncte), tot iubesc această probă.

Am respectat din start nota. Nu m-ar fi interesat să știu de ce am luat atât. De la început a considerat-o a fi o notă extraordinară. Și chiar și dacă luam sub 90 puncte, tot aș fi fost mulțumită.

De ce?

Pentru că această probă a fost cea mai provocatoare. Mi-a amintit de o altă viață, de cea pe care am trăit-o când eram la prima mea căsătorie. Mi-a amintit de momentele frumoase în care dezbăteam subiecte politice de cum mă trezeam… de perioada în care am lucrat ca jurnalist. Primul meu job. Mi-am amintit de presă.

În ciuda greutăților, mi-am amintit de tot ce am iubit la acea perioadă. Și să pui limită de cuvinte pe o astfel de amintire… a fost crunt pentru mine. Totuși m-am încadrat. Nu și conform juriului… dar sunt mulțumită. Pentru un om care scrie romane dintr-un concurs, să te limitezi la atât de puține cuvinte despre democrație… a fost greu, dar frumos.

Mulțumesc pentru provocare! Chiar am fost mândră de ce am putut scoate din mine. A fost minunat să văd cum parcă trei persoane care trăiau în mine au ieșit, s-au așezat la masă și au început să stea de vorbă.

Revenire la strategia de marketing

Atunci când nu am habar ce să fac sa ce să scriu, activez butonul de marketer. Așa a ajuns să scriu despre firme luminoase și să iau 98 puncte. Ai putea să zici că e bine. Așa am zis eu când am văzut.

Totuși… nu a fost suficient. Nu mi-a adus nici măcar locul 3.

Apoi, proba propusă de experimenteaza.ro a fost un nou eșec personal. Când am văzut experiențe și dezvoltare personală la un loc am zis că nu există cale de întoarcere: câștig.
Așa că am pus presiune pe mine și… m-am ales cu un articol mediocru, de 93 puncte. Nu a fost chiar cea mai bună zi a mea. Deja intrasem în priză cu activitatea de la firmă, deja începusem și cu stările de rău… și mai eram și supărată.

Nu trecuse mult de când pierdusem sarcina și nu eram chiar în cel mai bun loc posibil. Totuși, asta nu justifică un text slab, scris pe fugă, fără inspirație și fără prea mult gust.

Momentul în care am realizat că nu îmi place să planific nicio călătorie

Sunt o fire spontană. Poate pentru că sunt anxioasă. Pregătirile, itinerariile, programele… toate mă agită. Așa că nu îmi place nici să pregătesc lucruri și nici să vobesc despre aceste pregătiri… pe care nu le fac. :))

Așa că atunci când a apărut nota de la AZ-Turism a devenit oficial pentru mine că nu am nicio treabă cu agențiile de turism. 86 puncte. Trecuse ceva timp de când nu mai văzusem o notă care să înceapă cu 8…

Nici despre articolul cu pledoarie pentru energie nu prea am ce să spun. Am luat 93 puncte dar nu aveam absolut nicio așteptare. Deja toate articolele acestea deveneau obositoare și puțin plictisitoare.

Vremea notelor bune

Când cei de la Hotel Boutique Royal ne-au cerul să organizăm un eveniment la ei am fost extraordinar de încântată. Și deși eram sătulă de evenimente, de muncă și chiar de traininguri, am reușit să iau 99 puncte. Totuși, nu suficient pentru un sejur! Dar, am beneficiat la gală de serviciile lor și abia aștept să ajung să povestesc despre gală și despre cât de minunat ne-am simțit la ei!

După 99 puncte a urmat o nouă semidezamăgire: cel mai mic punctaj al meu de la Answear.ro: 95 puncte la proba look de vedetă. De data aceasta am depus ceva efort pentru a redacta articolul… m-am și documentat… și am dat rateu. Totuși, este ok. Uneori e mai bine, alteori e binișor.

Prima notă de 100

Când mi-am luat gândul că mai am vreo șansă pentru a câștiga vreun premiu… exact atunci când am renunțat să mă mai gândesc la premii, am primit o provocare deosebită: să vorbesc despre ceasuri. Poate că nu am eu *încă tocmai cea mai impresionantă colecție de ceasuri, dar cu siguranță le iubesc. Și când iubesc ceva, aparent vorbesc cu multă pasiune despre el.

Așa s-a întâmplat și acum. Când am văzut 100 am avut un șoc. Mult mai mare decât am avut la prima probă. Am fost în extaz când, pentru prima dată, am văzut că sunt etichetată pe grup. Nu mi-a venit să cred!

Facebook-ul tocmai decisese că este oportun să îmi blocheze accesul la grupuri… și îmi dădea drumul cu țârâita. O zi mă lăsa să comentez, alte 3 eram blocată. Cred că mă tot reclama cineva, dar oricum, mi-a prins bine. Îmi propusesem să mă abțin de la socializare… și așa am reușit.

A doua surpriză de 100 puncte

Când au apărut notele de la următoarea probă eram încă blocată de la a comenta în grupuri. Așa se face că am reacționat doar cu inimioare la aprecierile celorlalți din comunitate.

Meli Melo îmi acordase primul loc la proba despre eșarfe. O altă pasiune de-a mea.

Sunt un om simplu. Nu port cercei, coliere, brățări… dar fără ceas și eșarfă nu ies din casă. Și de această dată am scris cu toată dragostea un articol de care am fost mândră. Și aparent nu doar eu.

Deja eram în extaz. Am fost atât de mândră de mine. După atâta plâns mut, probele 21 și 22 (două numere pe care mereu le-am considerat norocoase) mi-au adus 200 puncte. Și două premii I.

NU suport limita de cuvinte

Și acest lucru se vede și din articolul de față. Eu îi fac lejer concurență lui Florin Piersic la cuvinte. Acest lucru m-a făcut să mă intimidez și să fiu la un pas de a nu mă califica în finală.

Știi vorba: … ca țiganul la mal.

Nu sunt cinefilă, așa că atunci când a trebuit să mă imaginez în Îngerii lui Charlie am știut că o să pierd teren. A fost singurul articol pe care l-am trimis efectiv în ultima zi. Am tras de el cât am putut de mult, sperând că până la urmă o să îmi vină inspirația.

Am citit și articolele celorlalți concurenți. Nimic nu m-a impresionat. Nimic nu m-a inspirat. Toată lumea a găsit abordarea sa. Eu nu o găseam pe a mea.

Într-un final mi-am băgat piciorele și am trimis primul lucru care mi-a venit în minte, am încercat să respect condițiile tehnice și am zis că nu mă mai interesează. Nu pot pierde gala numai pentru că nu știu ce să scriu despre acest film (care nu era pe Netflix sa pe Youtube, ca să îl pot vedea, să îmi fac o idee…. m-am uitat la toate documentarele de pe Youtube… dar nu a fost suficient). Mi-am făcut o idee mult prea abstractă și diferită de realitate. Așa că m-am ales cu 88 puncte.

Al treilea punctaj de 100

Și pentru că așa face mereu Universul cu mine, după ce mi-am pierdut orice speranță că mai termin în primii 15 (cum îmi propusesem), a apărut o nouă surpriză: articolul despre cadouri propus de Carte cu Personalitate a impresionat suficient cât să ia primul loc!

O nouă surpriză. A fost total neașteptat… mai ales că acesta a fost efectiv cel mai șmecher sponsor: înainte de a ne cere să scriem despre cadouri, ne-au oferit ei înșiși un dar – o carte cu personalitate.

Gestul a fost extraordinar! Îmi propusesem ca acesta să fie cadoul pentru Luci la aniversarea noastră de 1 an de căsătorie. Am sperat că va ajunge până în 9 noiembrie. Din păcate, deși am trimis personalizarea foarte devreme… datorită numărului mare de participanți și a unui bug din sistem… am primit-o mult prea târziu. După ce deja trecuse termenul de finalizare a articolului.

Poate că într-un fel am avut noroc. Fiindcă inițial gândisem total altfel articolul. Inițial m-am simțit datoare să fac marketing. Dar, când am văzut că nu am cartea… am zis să fac blogging. Și cum în perioada aceasta am fost nevoită să redactez pentru diverși clienți articole despre cadouri… eram deja sătulă să spun ce vor clienții care nu înțeleg că eu, ca simplu muritor de rând care merg la oracolul Google și întreb ce cadouri să fac soacrămii… vreau să știu o părere SINCERĂ. Nu vreau reclamă la produsele tale, fiindcă nu produsele tale mă interesează. Uneori sunt bune și produsele tale, domnule vânzător, dar mai întâi vreau să fiu convins de cadou.

Ei bine, fiind sătulă de articole scrise la comanda magazinelor, am avut ocazia să scriu și povestea mea cu darurile și să zic o părere sinceră.

Eram sigură că mă va costa.

Surprinzător, însă… mi-a adus cea de-a treia notă de 100!

Și sunt mândră de această dată de juriu, cu atât ma mult cu cât au fost multe articole care au făcut reclamă.

Restul e can can

Wow. Nu pot să cred că ai ajuns cu lectura până aici. Nu te-ai plictisit? Că eu, una, am cam obosit.

Dar sunt datoare să îți spun și povestea ultimelor trei probe. Că… nah! Mi-am luat un angajament personal de a nu mai lăsa lucrurile neterminate.

Așadar, după ce am văzut 3 de 100… și apoi am văzut ce alte articole mai am de redactat… am știut că mă voi opri aici. Eram deja pe poziția 13. Am zis că este ok.

Așa se face că la cea de-a doua probă propusă de Honda am luat 95 puncte (deși, sincer, chiar m-am implicat). Dar am citit articolele clasate pe primele locuri și mi-au plăcut și explicațiile ample ale juriului. Tot respectul pentru asta! Deci, după ce am lecturat concurența nu am putut decât să las jos pălăria și să respect câștigătorii.

Probă în colaborare

La ce-a de-a doua probă a celor de la Christian Tour eram deja sictirită. Așa sunt eu, când îmi intră în cap că nu sunt bună la un lucru, nu mă prea mai obosesc să demonstrez contrariul.

Reușisem să mă conving cumva de faptul că nu rezonez cu ei… așa că atunci când am văzut enunțul… mi-am propus doar să trimit ceva care să respecte cerințele tehnice. Eram sigură că voi pica groaznic în clasament.

Așa că i-am cerut tatei să îmi spună o poveste…

… și când am văzut povestea tatei, m-am deprimat atât de tare încât am zis că asta trebuie să trimit. Am completat-o cu varianta mea modernă, m-am încadrat la limită în spațiul solicitat… și am luat 99 puncte. Să leșin nu alta.

Ultima probă

Și pentru că este un concurs foarte simetric, s-a încheiat uniform printr-o probă propusă de Answear.ro la care am sperat să rup norma. M-am chinuit o grămadă să pregătesc 7 ținute pentru o prietenă din Africa, am rămas și cu bani de lenjerie intimă… dar nu m-am ales decât cu 95 puncte.

Și cu asta s-a terminat scrisul!

Locul 12 din 162

Bine, tehnic 12 din 138, că restul nu s-au deranjat să trimită nici măcar un articol. Așa că nu mi se pare corect să îi iau în calcul.

Pentru mine să fiu finalist al concursului Superblog 2019 de la prima participare a însemnat enorm. Am fost într-o competiție… dar nu cu alți bloggeri, ci cu mine însămi.

A fost o perioadă extrem de încărcată emoțional, o perioadă în care am pierdut oameni dragi, am trăit drame, am fost nevoită să mă văd pe jos și să mă ridic, să ating cifre de afaceri, să alerg între birou, spital și casă… Aș fi avut toate motivele să abandonez. Le-aș fi avut CHIAR PE TOATE. Dar nu am făcut-o. Și cumva asta a fost o lecție grozavă pentru mine.

Ce am învățat din Superblog 2019

Am învățat de aici că POT duce lucrurile până la capăt, indiferent cât sunt de criticată (mai ales de mine însămi), cât de multe am de făcut sau cât de greu este drumul.

Am învățat că sunt un blogger… și nu orice blogger, sunt un Superblogger!

De asemenea, premiile pe care le-am câștigat m-au ajutat să înțeleg ce iubesc și ce nu. Am înțeles că e bine să știi când să fii în mintea și când în inima ta. O emoție transmisă într-un context tehnic este egală cu zero … cum în egală măsură când vorbești despre lucruri personale, mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană.

Am învățat că în viața mea nu sunt în competiție cu nimeni. Nu mă uit la vecini, nu îmi pasă de cum trăiesc ceilalți sau unde fac un lucru mai bine sau mai rău ca mine. Dacă mi se cere ajutorul, o fac, dacă nu… prefer să mă abțin, tocmai pentru că:

Gala Superblog 2019 – Poiana Brașov

Probabil ar fi fost indicat să fac un alt articol, separat… dar am zis că vorbesc despre SuperBlog de la A la Z… așa că… here goes nothing.

După 3 luni de scris, m-am calificat la Gală (care a fost suportată de sponsori!).

Mi s-a părut incredibil să am un weekend gratis cu masă, casă, dans… la Hotel Royal Boutique din Poiana Brașov. Pentru mine și Luci a fost ca un mini concediu. După haosul pe care îl trăisem din punct de vedere al sănătății în ultima lună, gala a venit ca un pansament superb.

De când am intrat în cameră am fost întâmpinată de căldura specifică localurilor de la Munte. De pe terasa imensă puteam privi pârtia de schi și luminițele albe pierdute în fundal. Am stat la etajul 3, iar asta ne-a dat o priveliște de vis!

Ne-am îmbrăcat rapid (pentru că făcuserăm 5 ore de la Vâlcea – cam cum o oră mai mult decât ne-am propus… dar nah, așa e când conduc eu și mă pierd cu ochii în albul muntelui ce ne-a însoțit tot drumul) și am coborât la petrecre.

Emoții ca la Gală… niciodată!

Sunt speaker. Nici chiar faptul că eram într-o proaspătă convalescență emoțională, fizică și socială nu mă scuză pentru anxietatea socială pe care am fost nevoită să o experimentez la gală. Cred că a însemnat atât de mult pentru mine să accept să fiu, în sfârșit, parte din această comunitate… încât acolo am trăit cele ma cumplite, ma oribile și mai sfâșietoare emoții din câte aș fi putut trăi vreodată.

Desigur, totul până am lăsat microfonul. Atunci m-am calmat :)))).

Niciodată în viața mea nu mi-a fost frică să vorbesc în public. Totuși, faptul că majoritatea erau superbloggeri cu experiență m-a făcut să mă simt ca un intrus. Dar totul era numai în mintea mea.

Am cunoscut niște oameni extraordinari

Când am lăsat frica la o parte și am îndrăznit să mă bag cu forța în seamă am cunoscut niște oameni foarte faini! Am descoperit niște suflete calde, primitoare și gingașe.

Așa se face m-am distrat pe cinste alături de ei!

Chiar am avut un weekend extraordinar.

Anca Chirvase și Formația Ciprian Dan – super atmosferă!

Iar Anca Chirvase și Formația Ciprian Dan au dat un suflu extraordinar petrecerii. Ne-au încântat, au fost aproape de noi, ne-au lăsat să ne facem damblalele, am cântat împreună… Măi, deci la cum stăteam de îmbrățișată cu toată lumea, călare pe un microfon… și cântam care mai de care mai liber și mai… personal :)), nu mi-ar fi venit să cred că nu ne știam de o viață. Se pare că atunci când formația știe să facă atmosferă, totul se schimbă.

Acum am înțeles cât de importantă este o trupă!

Weekend-ul s-a terminat LEGENDAR cu Puzzle Punks

Și pentru că surprizele s-au ținut lanț… a doua zi am avut parte de o super experiență la Puzzle Punks Brașov .

Nu am ma fost niciodată la un Escape Room. Am mai văzut prin filme, dar habar nu aveam cum este să trăiești o astfel de experiență. Sincer, chiar înainte de a ne duce la ei am fost la un pas de a anula. Știam că s-a deschis un nou Jumbo în Brașov, așa că am zis că ma bine mergem să spargem niște bani (că așteptam asta de anul trecut:))). Totuși, pentru că de fiecare dată când renunț, pierd ceva grozav, i-am propus lui Luci să rezistăm tentației și să testăm ceva nou.

Experiența de la Puzzle Punks a fost, fără exagerare, cea mai șmecheră posibilă. Am fost 4 în echipă. O trupă incompletă dar grozavă! Am avut o oră la dispoziție pentru a dezlega un mister din Game of Thrones.

Nu am reușit. Cred că ne-ar mai fi trebuit încă vreo 15-20 minute… dar am ajuns destul de departe, iar jocul în sine a fost atât de incitant încât, pentru 60 de minute am uitat de dureri, de amețeli, de stările mele de rău, de orice m-ar fi supărat vreodată… și chiar de nevoia mea compulsivă de a face cumpărături!

Acum am ajuns să caut astfel de activități prin apropiere. Îmi e puțin incomod să merg mereu până la Brașov, dar cu siguranță când voi mai ajunge prin zonă, voi mai băga o fisă! Am fost atât de aproape!!!

În loc de încheiere…

Superblog 2019 a fost cea mai faină experiență pe care am trăit-o recent. Iar acum, după gală, mă simt completă. Simt că am intrat într-o nouă familie, mi-am făcut noi prieteni și simt, cu adevărat, că am evoluat.

Mi-am atins obiectivul: am învățat. Poate mult mai multe decât aș fi crezut vreodată!

Așadar, dacă ai citit acest articol… îți mulțumesc. Chiar… mă înclin cu respect. Ai ceva răbdare.

Dacă l-ai citit pentru a vedea dacă se merită să concurezi, dă-mi voie să îți spun, din toată inima… că răspunsul este un EVIDENT DA!!

Poate nu ar trebui să spun asta, pentru că, teoretic, mi-ai deveni concurență, dar te încurajez din suflet ca în martie să urmărești când se fac înscrierile aici pentru Superblog 2020 și să te alături nouă! Spun nouă pentru că, din fericire sau din păcate pentru ceilalți, nu ma scapă de mine.

Atât mi-a fost. Acum va deveni un obicei!

Încă o dată îți mulțumesc că m-ai citit!

Te îmbrățișez,

Grațiela.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top