Așează-te bine! Answear.ro mă provoacă să vorbesc despre dezvoltarea mea personală în materie de… MODĂ!

Așează-te bine! Answear.ro  mă provoacă să vorbesc despre dezvoltarea mea personală în materie de… MODĂ!

Râd în continuu de vreo oră, timp în care nu am putut să mă gândesc decât la cât de pe lângă subiect pot fi. Noua probă din cadrul concursului Superblog2019 reprezintă o frumoasă provocare oferită de Answear.ro.
Mereu mi-a plăcut moda. Sunt femeie, e normal să îmi placă hainele frumoase. Dar având în vedere că  am fost obișnuită să am alte priorități decât aspectul exterior, pot spune că nu sunt neapărat un exemplu.

Totuși, râd pentru că îmi trec prin fața ochilor tot felul de momente în care am fost îmbrăcată atât de hilar încât nici nu îmi dau seama dacă acum râd de mine sau râd de penibilul situației.

Totuși, râd… și asta e tot ce contează până la urmă! Am găsit motivul fericirii mele pentru astăzi! Mulțumesc celor care au fost în spatele acestei probe!

Așadar, așează-te bine că am de gând să te plimb puțin prin viața mea. Cumva și lipsa gustului pentru modă m-a ajutat să devin ceea ce sunt azi. Am îndurat suficient de multă umilință încât să pot înțelege că eu sunt singura în măsură să schimbe ceva.

Pentru că tot ce povestesc aici se întâmpla imediat după revoluție… îți propun să mă însoțești în călătorie ascultând muzica din vremea aceea. Dacă tot mă citești, măcar să ai o experiență completă:

Ce spun hainele despre noi?

Mi-a plăcut mereu să cred că hainele nu spun nimic despre noi… dar desigur că mi-a plăcut să spun asta tocmai pentru că am fost un Tom Boy care se îmbrăca mereu cu hainele fraților mai mari… și nu punea accent pe ce este la exterior, justificând prin „interiorul este cel care contează”.

Nu zic că nu e așa…dar, hai să fim serioși. Asta spun toate persoanele frustrate de faptul că nu au simț estetic (cazul meu) sau nu își pot face o prioritate din modă. Astfel de persoane consideră moda ca fiind ceva „superficial”. Și eu ziceam la fel. Dar, dacă este să fiu brutal de onestă cu mine… mi-ar fi plăcut să îmi permit să nu fiu la modă,  să mă ridic împotriva sistemului… dar cu niște haine ceva mai potrivite pentru corpul meu, în care să mă pot simți și eu măcar comod, dacă nu și specială.

Mereu m-am simțit lăsată pe dinafară… nu m-am integrat neapărat în generația mea. Nu am fost niciodată suficient de cool.

Și pentru că eu nu mă consideram deloc cool, era normal să nu mă îmbrac cool.

Answear.ro imagine
Sursa foto: Answear.ro

În rest eram o adolescentă normală, cu nevoi pronunțate de a se face remarcată. Acum că lucrez cu adolescenți și privesc înapoi… îmi dau seama că eram exact o adolescentă normală. Nimic mai mult, nimic mai puțin.

Prima mea pereche de blugi

Îmi amintesc și acum prima mea pereche de skinny jeans. Primii mei blugi. AI MEI. Nu erau aleși de mama sau de tata, nu îi purtase frate-miu înainte. Erau ai mei. Arătau cam așa, doar că puțin mai verzi:

blugi answear.ro
Sursa foto: Answear.ro

Acum că mă gândesc, esența mea era de atunci asta.  Haha.

Aveam vreo 9 ani. O săptămână întreagă am fost la colindat ca să strâng un milion de lei. Vioara mea, sărăcuța, înghețase cumplit în frigul lui decembrie… la fel ca și mânuțele mele fragile. Dar a meritat! Am dat 600.000 lei pe blugii ăștia. Erau bani. De restul mi-am luat lenjerie și șosete.

Atât de mult am putut iubi acești blugi și tot ce reprezentau ei. Pe lângă că era prima mea pereche pe gustul meu, muncisem pentru ei! Și știi cum e, nimic nu se compară cu satisfacția pe care o ai când îți cumperi ceva deosebit, cu banii TĂI. Adunați de tine!

Am învățat să merg pe role în blugii aceștia. I-am rupt mergând pe bicicleta bunicului (de 3 ori mai mare decât aveam eu nevoie)… și i-am cârpit la greu. Pe vremea aceea încă nu se purtau blugii rupți. Și nici peticele. Așa că pot spune că am fost cool înainte de vreme!

Prima tentativă de a îmbrățișa moda feminină – perioada Morcovel

La 12 ani am început să fiu vizitată de „Monstrul Hormonel”*… care normal că voia să fiu și eu o fetiță normală. Doar că niciodată nu mi-a zis ce înseamnă asta.

Așa că, normal, m-am „îndrăgostit” de diva blocului. Era o fată cu 3 ani mai mare. Intrase bine la pubertate: era frumoasă, avea sâni mari, un zâmbet tare larg și frumos… și mai avea și un ten creol. Era superbă. Și, pe de-asupra, mai era și foarte feminină și de treabă! Îți dai seama că voiam să fiu EXACT ca ea. Singura diferență era că eu arătam ca un băiat, eram plată, nu aveam gusturi vestimentare, nu aveam bani, trăsăturile mele erau destul de mediocre…

Îmi plăcea verdele (mereu a fost culoarea mea preferată). Ei îi plăcea portocaliul. Avea chiar o obsesie pentru portocaliu. Așa că, normal, dintr-o dată portocaliul a devenit și culoarea mea preferată. Voiam să fiu divă. Portocaliul era la modă atunci. Și ei îi venea atât de bine!!
Problema era că eu nu îmi permiteam să îmi cumpăr decât cele mai ieftine haine de la Dovali (care era un fel de Dragon Roșu de la noi), sau de la second. Și cum aveam prea mult orgoliu să fiu văzută într-un SH, îmi luam ORICE era portocaliu de la Dovali. Nici nu mai conta dacă îmi venea sau nu, dacă se asorta cu orice din garderoba mea. Era portocaliu, așa că asta era tot ce conta!

Gratiela Vlad Mihai Vlad copilarie
Perioada „Morcovel”, alături de capul răutăților

Și, cum eu m-am nimerit să fiu sora celui mai amuzant tip din fața blocului… normal că nu scăpam nici eu de mișto-uri. Și așa, în loc să fiu divă, m-am transformat în… „morcovel”. Și multă vreme aceasta a fost porecla mea.

Moving on…

Prima revoltă în modă: Stilul Emo/Goth

La 14 ani, când deja începuse perioada flirtului… am realizat că deși sunt de mult la pubertate, Monstrul Hormonel* nu are de gând să îmi dea forme. Iar asta a fost atât de greu de acceptat pentru mine, încât am trăit cea mai mare revoluție interioară.

Aveam multe gânduri. Renunțasem la muzică dintr-un orgoliu… dar m-a durut atât de tare încât în momentul în care m-am mutat de la Liceul de Artă (un loc plin de personalitate) la o școală normală, cu copii normali (majoritatea cu posibilități financiare mai bune ca ale mele, fapt ce se reflecta inclusiv în materie de vestimentație)… am închis toată muzica și toată arta în mine. Și cum era un mare vulcan de creație și inspirație… a dat naștere unei crize de personalitate atât de plăcută încât simțeam că am în sfârșit ceva cu care să mă identific. Depresiile repetate datorate căutării de sine fără succes, m-au împins în brațele unui stil de viață și a unei vestimentații la care și acum mă întorc cu drag.

Gratiela Vlad perioada neagra, evanescence, green day, linkin park, sepultura
Perioada mea de Green Day. A se remarca amprenta Billie Joe Armstrong

Era moda punk/emo/goth. Și South Park vorbea despre asta. Și eu eram fan South Park.

south park life is pain goth
Sursa Foto: Pinterest.com

Și, normal, fiindcă stilul emo era la modă… și mi se părea prea vesel… eu am îmbrățișat goth-ul. Asta… și faptul că era mai dezordonat, mai murdar și îmi dădea acel sentiment de autenticitate atât de căutat de artiști.

A fost o perioadă pe cât de grea, pe atât de frumoasă, din viața mea. A fost singurul moment când chiar aveam o identitate în acest sens. Purtam doar tricouri inscripționate cu trupele mele preferate: Green Day, Sepultura, Rammstein, Nirvana, Nightwish, ș.a.

Excursie Gratiela Vlad, copii, adolescenti
La final de perioadă.

Sinceră să fiu, doar tricoul cu Green Day era al meu. Pe restul le împrumutam de la frate-miu sau de la alți prieteni.

Atunci am avut prima mea geacă de piele. Mă rog, cumpărase mama de la un en-gros geci de piele pentru toată familia. Era de-a dreptul hidoasă și venea atât de rău pe mine… dar, cumva, sentimentul mi-a plăcut. De atunci gecile de piele au rămas dragostea mea nr. 1 în materie de modă.

Later: Pieleee, cât mai multă piele!

Oricum, mai bine de un an din viață am purtat doar negru. Nimic altceva. Inclusiv încălțămintea era neagră.

… totul până când am fost nevoită să mă reinventez.

A doua tentativă de a fi în pas cu moda

Vacanța dintre clasa a VIII-a și a IX-a a fost cel mai mare coșmar al vieții mele. Pentru un copil, am trecut printr-un eveniment mult prea greu. Au urmat tentativele repetate de suicid… până când am decis să renunț la tot, să ridic capul din pământ și să admit că viața poate fi nedreaptă uneori cu noi și că oamenii, cu siguranță, sunt nedrepți… dar totodată am înțeles că viața nu se oprește acolo unde simți că nu mai vrei și nu mai poți. Așadar, nimic nu este permanent. Poți sta închis și să te transformi într-o legumă sau te poți reinventa.

Pentru că mama a fost cea care m-a ajutat să depășesc depresiile, regula ei nr. 1 a fost să renunț la negru… că „e culoarea Diavolului, care uite ce face cu mintea ta!”. Ah, și la Rammstein. A trebuit să renunț și la muzica rock.

Atunci am trecut de la un demon, la înger.

Gratiela Vlad teatru
Perioada când căutam să mă identific. De la demon la înger căzut. Hmmm. Alb sau negru… esența este aceeași.

Mereu am fost un om al extremelor. Dacă am fost nevoită să arunc tot ce aveam negru, am înlocuit totul cu alb. Când am intrat într-a IX-a, din banii de alocație strânși pe tot anul anterior (că pe vremea aceea aveam cec-uri pe carele scoteam cu totul înainte de începerea anului școlar pentru a cumpăra rechizite pe tot anul). Mi-am cumpărat o pereche nouă de blugi. De data aceasta deschiși la culoare și largi. Au urmat hanoracele largi, am început să ascult R n B și, încet, încet, am început să port adidași de damă de genul:

Sursa foto: Answear.ro

Și, cum am trecut și pe Rap… mi-am dat seama că în sfârșit pot împrumuta haine din garderoba lui frate-miu, fără să mai fie ciudat.

Problema era că deja eram singură. Frații mei erau la facultate. Amândoi.
Așa că am început să găsesc modalități de a face bani: participam la toate concursurile posibile de creație – unele obiceiuri nu se pierd niciodată -, meditam copii mai mici la diverse materii (dacă te gândești că sunt trainer…) și le făceam copiilor de bani gata temele contra cost.

Hmm. Ce chestie. Tocmai am realizat că trăiesc viața mea de la 16 ani, doar că de data asta împart veniturile cu fiscul și am mai multe responsabilități.

Anyway, având bani, am început să am și pretenții. Îmi cumpăram tot felul de haine largi. Iubeam hainele largi. Prin ele nu îți dădeai seama că nu am forme. Și mai purtam șepci.

Doaaaamne. Am iubit șepcile! Mai ales astea turtite….chit că îmi făceau capul să arate ciudat :)).

Answear.ro sapca rap alba fils
Sursa Foto: Answear.ro

Și, pentru că totuși eram adolescentă și oricât de bine controlam universul meu interior… aveam hormonii cât Casa Poporului… din când în când îmi mai cumpăram și câte o fustiță mai scurtă pe care nu aveam curaj să o port niciodată, dar care îmi ridica moralul. Măcar atunci când mă priveam în oglindă.

Just this one time…

Și, iar… piele! Hmm.

Definitivarea: Perioada Smart Casual

Ulterior, am început să accept că sunt un artist neînțeles care nu știe să se îmbrace.

Așa că am zis că decât să mă mai lupt să aparțin unui stil, probabil că ar fi mai sănătos să mă lupt să mă simt bine în pielea mea.

Și atunci am descoperit stilul smart casual.

Pentru că sunt casual și smart :D.

M-am îndrăgostit de hainele lungi (gen Pussycat Dolls), de cămăși și de eșarfe!

Gratiela Vlad dezvoltare personala trainer coach adolescenta
Nu neapărat cele mai reprezentative… dar…

Când eram copil am avut un vis. Iar în acel vis purtam niște pantofi stiletto superbi, asortați cu un costum elegant cu fustă și cămașă.

De atunci cămășile au devenit amprenta mea personală. La fel și încălțămintea de damă cu toc. Problema era că nu mă prea vedeam în fustă.

M-am străduit mult.

Foarte mult.

Exagerat de mult.

Dar până la urmă, prin prisma celor două joburi pe care le aveam (cel de trainer și cel de mamă care aleargă după copil prin parc) am ajuns să prefer teneșii, cămășile, blugii și gecile de piele.

Da… puteam alege orice altă fotografie, dar am preferat-o pe-asta! :))

Trendul suprem: actualitatea

În final, ca să ajung aici, am fost nevoită să aleg din fiecare fază ceea ce mi-a plăcut cel mai mult.

Din prima etapă am luat pasiunea pentru blugii mulați.

haine answear.rocardigan blugi ghete
Sursa foto: Answear.ro

Din a doua etapă am împrumutat lipsa simțului estetic în combinarea stilurilor. Așa se face că uneori port șosete la vedere, adidași cu rochii, șamd. Ah, și tot din această a doua etapă am pasiunea pentru hainele foarte colorate.

Totuși, aceasta se manifestă cel mai rar. Foarte rar chiar, dacă stau să mă gândesc. Cred că doar la petreceri… și nici atunci neapărat.

trening adidas answear.ro
Sursa Foto: Answear.ro

Din a treia etapă, așa cum era și normal – având în vedere că a fost cea mai puternică -, am împrumutat pasiunea pentru stilul dark. Recunosc că acesta este cel cu care mă identific cel mai mult.

Iubesc gecile de piele, atât de mult încât și la cununia mea civilă am fost îmbrăcată în piele:

Tricourile negre, blugii negri… Încălțămintea de damă de piele, toate sunt de atunci.

Doar că atunci acel stil era înfricoșător pentru că nu veneau atât de bine hainele pe mine. Nu știam să le aleg și nici nu prea aveam atât de multe opțiuni. Pe atunci nu exista Answear.ro … nici mall-uri. Și, sincer, nici bani.

Iar din etapa de „îngeraș-hormonel” am luat albul și nevoia de a fi puțin mai kinki… măcar din când în când:

Pasiunea pentru haine asimetrice și cât mai revealing, dar totuși cuminți:

haine answear.ro
Sursa foto: Answear.ro

Citește și: Ce rochii se mai poartă anul acesta la evenimente și care pe mine pur și simplu MĂ IRITĂ + 3 tipuri de rochii pe care LE IUBESC

Și așa, uite-mă astăzi, la aproape 30 ani… în cea mai frumoasă perioadă a vieții mele, uitându-mă înapoi și râzând copios de mine. Doamne, cât mi-aș fi dorit să pot privi și atunci lucrurile cum le privesc acum. M-aș fi scutit de atât de multă suferință.

Dar, până la urmă, suferința este cea care ne definește. Ea este cea care ne sculptează și scoate ce este mai puternic în noi. Uneori e vorba de lucruri bune, alteori… când suferința este prea puternică, ies lucruri rele. Dar știi ce zic eu mereu: răul și binele sunt două fețe ale aceleiași monede.

Așadar… nu pot decât să fiu recunoscătoare organizatorilor Superblog și celor de la Answear.ro care au propus această temă. Chiar a fost plăcut să îmi răvășesc blogul în căutarea amintirilor de mult uitate… și să mă mai privesc o dată în ochii de altă dată!

*NB: Monstrul Hormonel este un caracter fictiv, dar extrem de prezent în viața adolescenților, pe care îl aduc adesea în discuțiile pe care le port cu adolescenții pe tema educației sexuale.

Final edit:

Scriind acest articol am avut multe revelații. Și una din ele este pasiunea mea pentru hainele de piele și pentru negru. Așa că m-am apucat să caut pe google, să văd ce dezvăluie despre mine. Și am găsit asta:

?!!?!?!??!?!?! oooookaaaay

Așa că mi-am dat temă de gândire. Mă voi apuca să studiez semnificația ascunsă a hainelor, ce reprezintă cu adevărat preferințele noastre și ce spun despre noi.

Rămâne ca subiect de viitor.

Până atunci te întreb… care a fost cea mai amuzantă perioadă vestimentară din viața ta? Lasă-mi un comentariu și hai să ne facem reciproc ziua mai frumoasă râzând puțin!

Lasă un răspuns

Back to top

Influencers Reborn Ramnicu Valcea

Fii la curent cu ultimele noutăți în materie de comunicare și dezvoltare personală!

Felicitări! Te-ai abonat cu succes!

Oops! Ceva este în neregulă! Te rog să mai încerci o dată.

Stai liniștit! Vom folosi datele tale EXCLUSIV pentru a-ți trimite ultimele articole și noutăți! Datele tale sunt în siguranță cu noi.