Democrație, spiritualitate și dezvoltare personală

Reading Time: 6 minutes

Thomas Jefferson spunea că atunci „când un guvern se teme de cetățeni, e democrație. Când cetățenii se tem de guvern, este dictatură”.

Am ani buni de când mă lupt să înțeleg filosofia politică. Nu voi uita niciodată cât de marcată am fost în clasa a VII-a când la cultură civică am învățat că există un principiu democratic fundamental, care poartă numele de libertate. În termeni naturali, orice om are dreptul de a face orice, atâta timp cât nu lovește în libertatea celuilalt.

De atunci au trecut aproape 15 ani… și prin activitatea mea am vrut să descopăr, să înțeleg și să transmit mai departe VALORI. Am participat la referendumuri, am semnat petiții online, mi-am exprimat opinia public, am participat la mitinguri, am ieșit în piață și am purtat cu mândrie steagul României. Am făcut tot ce am putut pentru a duce mai departe valorile pe care mi le-am însușit din democrație.

Democrația – doctrină politică sau religioasă?

Am ajuns într-un punct în care să cred că religia și politica sunt două fețe ale aceleiași monede. Au aceeași valoare, doar simboluri diferite. Se spune despre Biserică (privită în ansamblu, ca formă de manifestare a unei spiritualități) că reprezintă Binele (Sacrul), în timp ce Politica – întruchipare a umanului – reprezintă Răul (Profanul).

Învățăm că Dumnezeu este Bun, iar Oamenii sunt Răi. Învățăm că Guvernul este responsabil pentru vitregirea noastră ca societate, că politicienii sunt corupți, că ei „și-au vândut sufletele diavolului”. Asta pentru că trăim într-o societate în care clerul nu a fost lăsat multă vreme să își manifeste valorile (compensat după asuprire).

Știm foarte bine că România nu are cine știe ce istorie democratică. O țară fără o identitate națională foarte clară, a cărei elită intelectuală a fost decimată într-un timp foarte scurt și înlocuită cu… orice altceva… nu avea cum să se ridice după ’90 și să își construiască o identitate democratică.

Era imposibil!

Chiar dacă în ’89 la Revoluție atâția oameni și-au sacrificat viețile pentru credința lor – exact cum au făcut-o și cei care acum sunt omagiați ca Sfinți martiri – totuși, cei care au revendicat statul nu aveau cum să schimbe prea multe.

De ce?

Pentru că aveau din start fundamentate niște valori și credințe antidemocratice.

Democrația NU este doctrina drepturilor individuale, a fericirii individuale, ci este doctrina care poziționează individul în raport cu societatea. Astfel, individul devine responsabil de întreg universul său.

De ce am simțit nevoia să vă vorbesc și despre latura spirituală?

Pentru că societatea a evoluat. Am depășit epoca lui „Crede și nu cerceta”, am coborât din copac, am mușcat din mărul cunoașterii și ne-am trezit „goi”. Goi în fața unei lumi infinite, pe care noi avem puterea să o influențăm.

…Și așa a ajuns să mă preocupe dezvoltarea personală. Am trecut de la spiritual la politic și am realizat că punctul comun de fascinație al celor două îl reprezintă:

Relația Suferință – Semnificație – Responsabilitate

Haide să vorbim puțin despre fiecare în parte.

Suferința

Pentru că viața are, indubitabil, un element tragic, de care suntem toți conștienți, suferința este o parte incontestabilă a existenței noastre. Democrația a apărut ca un răspuns la o durere, amplificată, parcă, de acțiunile celorlalți.

Multă vreme s-a considerat că antidotul la suferință este căutarea fericirii, per se. Așa au apărut drepturile individuale, ca parte a structurii societății democratice.

Problema este că NU acesta este antidotul suferinței… ci ASUMAREA. Este vorba despre un act de voință ce implică puterea de a accepta responsabilitatea voluntară pentru toate precondițiile (sărăcie, sistem corupt, analfabetism) și apoi a lucra pentru a le rectifica.

Este greșit și total egoist să credem că în momentul în care ne concentrăm pe fericirea noastră, suferința va dispărea!

Am căzut și eu în această capcană, și am descoperit că trăind în societate, împarți „Soarta” cu aceasta. Singura variantă în care să nu afectezi societatea este cea în care alegi pustnicia. Și m-am gândit mult și la beneficiile personale ale unei asemenea decizii, dar am ajuns la concluzia că acceptara fericirii individuale duce la moarte .

Și, dincolo de moartea fizică despre care cunoaștem că poate fi obținută în nenumărate forme, nu știam foarte multe despre ce înseamnă moarte spirituală. Așa că am căutat răspunsuri în toate religiile și credințele, până când am realizat că, la un anumit nivel, toate pornesc din aceleași rădăcini: izolarea de societate duce la imposibilitatea împlinirii SINGUREI VOCAȚII comune a tuturor organismelor vii: PERPETUAREA SPECIEI/Procreerea.

Da, ne-am născut săraci. Da, am fost plimbați dintr-o parte în alta. Nu ne regăsim în identitatea națională… pentru că ne concentrăm pe ceea ce ne aduce suferință, când de fapt cheia ar fi să ne schimbăm optica și să mergem mai departe la al doilea element care susține democrația și, în final, viața, respectiv:

Semnificația

De când lumea și pământul, oamenii au căutat un motiv/o semnificație pentru orice… Vorbesc adesea despre faptul că mintea noastră este asemenea unei balanțe: pentru orice situație, avem două greutăți diferite. Prima este durerea, iar cea de-a doua este plăcerea. Atunci când o acțiune poate genera mai multă plăcere, sau pur și simplu mai puțină durere, atunci vom reacționa instinctiv, oferind o semnificație.

Exemplu:

Mă duc la vot pentru că simt că este singura mea soluție de a schimba ceva. Sau, la polul opus, nu merg la vot pentru că simt că nu voi putea schimba nimic. Pentru că nu am încredere în mine, în ceilalți sau în raportul dintre mine și ceilalți.

Responsabilitatea

În final, este util și necesar să facem apel către oameni pentru a le aminti că sunt responsabili. Să se trezească odată și să realizeze că sunt indivizi suverani.

În activitatea mea susțin oamenii să creeze o viziune pentru viața lor, să adopte responsabilitate totală pentru acțiunile lor, și nu într-o manieră care să aibă legătură strict cu propria lor fericire, ci cu aceea colectivă.

Fiecare persoană trebuie să fie capabilă în primul rând să aibă grijă de sine, dar de asemenea trebuie să învețe să aibă grijă și de cine va fi în viitor. Cu toate că încurajez awareness-ul, cu alte cuvinte o trezire și trăire a vieții în mod conștient, consider că o lume în care trăiești 100% în prezent (Carpe Diem) este periculoasă în măsura în care riști să îți sacrifici viitorul.

Când ești conștient, vrei să îți asumi responsabilitatea atât pentru tine de acum, cât și pentru tine din viitor, astfel încât să poți avea un impact cât mai mare asupra familiei tale. Și când simți că acolo e bine, atunci poți urca o nouă treaptă și să vrei ca acțiunile tale să aibă un impact pozitiv asupra întregii comunități.

Ce putem noi, ca indivizi, face pentru ca democrația să răzbată?

Putem prelua modelul Japoniei. Iubesc democrația Japoneză, tocmai pentru că pornește dintr-o filosofie morală, susținută de spiritualitate.
Există o credință care susține că fiecare suflet este un centru al realității înseși, și că aceasta trebuie să fie manifestată în viață (este vorba despre înzestrarea noastră divină, „talantul” nostru), iar dacă nu se manifestă, atunci ceva extraordinar NU este adus la suprafață și, ce este cel mai rău, pentru că extraordinarul NU s-a manifestat, atunci ceva malefic (diavolesc) se instalează cu scopul de a-i lua locul.

Ce vreau să spun este că toți indivizii unei societăți sunt legați între ei. Japonezii iau această idee a vocației individuale și o transformă într-una în care fiecare individ are propriul loc în societate, iar singura lui grijă va fi perfecționarea vocație sale, împlinindu-se astfel vocația colectivă.

Excluzând sau ignorând suveranitatea divină a indivizilor, distrugem temelia pe care democrația a fost creată. Atunci oamenii încep să caute alternative. Caută sens și semnificație în mișcări extremiste sau pică într-o formă de nihilism, care este total contraproductivă.

Așadar, democrația se va putea manifesta corect în România atunci când majoritatea indivizilor vor fi capabili să își asume responsabilitatea voluntară pentru tot răul, să realizeze că trebuie investit în schimbarea mentalității, în sacrificiul pe termen scurt, în favoarea binelui comun, colectiv pe termen lung.

Și, dacă tot am vorbit despre asta, vă readuc în atenție petiția pentru mărirea alocațiilor pentru copii.