Viața fără tehnologie? NO WAY!
Spacer, în cadrul concursului Superblog2019, mă provoacă să adopt o atitudine umoristică și să vă povestesc puțin despre relația mea cu tehnologia. Ce nu știe Spacer este că există un motiv pentru care eu, în general, încerc să păstrez un ton cât mai neutru sau mai serios în materialele mele, iar acel motiv este chiar genul meu de umor.
Ca idee, că tot vorbim despre tehnologie, eu am crescut cu doi frați mai mari, din care unul e Mihai. Gabi era ok, copil cuminte, dar Mihai… să zicem doar că Mihai era acel tip cu un umor foarte negru și sec, de-a dreptul creepy. Fiind cu 5 ani mai mică decât el, principalul lui subiect de comedie era…m eu, desigur!
Și pentru că în spatele carcasei lui foarte dure era un om iubitor (nu îmi arăta asta, dar știam eu că trebuie să mai fie și altceva acolo dincolo de glumele … proaste), normal că mi-am dorit mereu să îi semăn. Așa că l-am copiat cât mai putut.
Și apoi m-am chinuit la fel de mult să uit tot ce am învățat de la el (strict fiindcă sunt fată și „nu mi se potrivea”).
Ideea este că Mihai mi-a făcut antrenamentul preponderent online. Cu stand up-ul de altă dată: Eddie Murphy, Chris Rock și alții din aceeași generație.
Nu știu despre copilăria ta, dar generațiile de final de 80 și început de 90 pot înțelege mai bine ce zic. Noi nu ne-am născut cu internet și tablete.
Când noi ne-am născut un mouse era Jerry din desene. Să pui mâna pe un mouse înseamna deja să fii nebun. Singurul moment când puneai mâna pe așa ceva era când trebuia să îl scoți din capcană și să îl arunci la tomberon. Iar o tabletă era chestia aia de pseudociocolată maro, cu gust de șosete, pe care ne forța mama să o luăm că avea calciu.
Pe vremea aia nu aveam boxe pentru muzică. O boxă era încăperea unde te amenința vecina că te închide dacă mai faci zgomot. Stăteam la etajul 2 deci nu prea știam atunci cum arăta, dar cu siguranță nu aș fi vrut să fiu închisă nicăieri. Era întuneric… nah!
În fine.
Prin 98 ai mei au cumpărat primul calculator. Un 6-8-6 genial. Avea și jocuri: Tetris, ski și un fel de pac-man mult mai prost ca grafică. Dar era șmecher.
Problema era că fix în spatele blocului nostru era un internet cafe (haha, mai știți vremurile alea?). Și Mihai era tot timpul acolo, pe ascuns. Să nu afle mama. Și acolo juca tot felul de shutere. Așa că s-a gândit că singurul lucru care lipsea era internetul. Și cum m-am născut, am copilărit și încă nu am reușit să plec din Vâlcica Hackerica… normal că la vârsta când mulți dintre voi încă nu știau ce e acela calculator, eu deja aveam și net.
Cum?
Făcuse el nu știu ce manevre să poată lua rețea printr-o conexiune cu un cartof pe geam, prins într-o furculiță. Era un fel de router din ziua de azi, doar că bio.
Fiecare avea un rol foarte precis în tot procesul acesta. Eu stăteam cu cartoful înfipt în furculiță, ieșită pe jumătate pe geam, în timp ce el băga niște parole în nu știu ce server… și Gabi trebuia să asculte la telefon sunetul acela hipnotic de rețea care se conectează. Era la fel de enervant ca muzica pe care o au băncile când suni la ele și „timpul mediu de așteptare este de 1 minut…” și tu aștepți deja de juma de oră. Un bârâit continuu.
Într-un final, după ce reușea manevra, ne conectam și aveam supertehnologie: el juca counter strike, Gabi citea chestii pe google… și eu, desigur, comunicam! Pe mIRC. Cu turci. Deci, oarecum pot spune că am trăit primele flirturi online. Ah, plus că așa exersam engleza!
Acum îmi dau seama că unele lucruri nu se schimbă niciodată. Acum am Game of Sultans pentru asta…
Dacă mă gândesc mai bine, îmi dau seama că din tot ce s-a întâmplat acolo… eu nu aveam probabil nici un rol. Încep să cred că pur și simplu își bătea joc de mine. Hmm. Trebuie să îl întreb.
Oricum. Tehnologia a jucat mereu un rol important în viața mea.
Dacă nu exista acel calculator, probabil nu aș fi știut niciodată cât de mult se oftică tata când pierde la jocuri. Aveam și worms (pour les connaisseurs)… și ne prindea 2 noaptea pe toți 5 (că juca toată familia, desigur!) dându-ne banane și bazuci în cap. Viermi mizerabili ce eram! J).
Mai târziu prin intermediul tehnologiei am putut ține relații la distanță (adică… erau vreo 3 străzi distanță între noi). Dacă nu era tehnologia, probabil ar fi trebuit să ne întâlnim față în față și să avem CURAJUL să ne confruntăm fricile.
Nu mai zic că dacă nu era tehnologia, probabil că nu aș fi reușit niciodată să am trupă, Mihai nu mi-ar fi putut înregistra vocea, să am de ce mă amuza acum când mă fac de râs cu ceva și cred că nu se poate mai rău de atât.
Să nu mai vorbesc de perioada mea de gaming. Aceea a fost cea mai epică perioadă a existenței mele. Când jucam World of Warcraft până la 5 dimineața, urmând ca la 7.30 să plec la școală. Sigur că jucam ca o cizmă… dar eram atât de îndrăgostită de acei gameri simpatici. Dovada: m-am măritat cu unul! Și chiar mi-e dor de un lan party ca pe vremuri (când băieții se strângeau să își lege calculatoarele în rețea și să joace wow, lol, dota… si eu… singura fată de acolo… făceam de mâncare! Și când terminam… treceam la minat :)). Unele lucruri nu se schimbă niciodată! Jucam prost, dar măcar eram acolo!
Acum, mai în glumă, mai în serios… deși sunt născută la limita dintre lumi (ÎT – Înaintea Tehnologiei și IT – Information Technology)… și deși știu sigur că am cele mai multe și mai frumoase amintiri din perioada în care încă eram pedepsiți dacă nu ne dădeau părinții voie să ieșim din casă… sunt conștientă că tehnologia ne aduce, totuși, mult mai aproape.
De exemplu, dacă nu ar exista internet, telefoane ultra performante, megapixeli (și încă foarte mulți), microfoane, etc, etc… cu alte cuvinte dacă nu ai avea tehnologia la tine acasa, probabil aș muri de dorul multor persoane din viața mea. Cum este și Mihai, care acum nu mă mai pune să stau cu cartoful în furculiță pe geam, dar care acum, fiind la mii de km distanță, mă urmărește pe Youtube și e tare mândru.
Internetul și tehnologia te ajută să nu te mai simți atât de singur. Aduce oamenii iubiți mai aproape.
Încă ceva… eu sunt părinte de week-end, preponderent. E adevărat, evoluția tehnologică a făcut asta posibil, fiindcă dacă nu ar exista laptopuri, lămpi de lumină, tot felul de accesorii laptop de top… meseria mea nu ar exista. Nu aș mai scrie într-un blog pe care să îl pot revedea și după 13 ani (cum este acesta pe care mă citești tu acum)… probabil toate problemele mele existențiale de la 15 ani ar fi devenit de mult material didactic pentru momentele grele și lungi petrecute la toaletă (nu că asta nu se poate face și acum. Chiar vă încurajez să mă citiți când sunteți pe WC. De fapt vă încurajez să mă citiți/urmăriți oricând vreți… numai faceți-o! :D).
Dacă nu ar fi fost tehnologia, nu găseam pretexte să îl deranjez mai des pe fiu-miu (acum nu mai merge ca pe vremea noastă cu „ce faci mamă? Ai mâncat și tu ceva?” că te ia și la mișto. Copii de azi au personalitate multă, acum trebuie să îi zic „hai mami, vrei să te sun să pun niște măști?” ca să îl pot convinge să îmi mai dea și mie puțină atenție când nu sunt acolo).
Și lăsând totul la o parte, nimic din ce trăim acum nu ar fi fost posibil. Tehnologia este un drog, un rău necesar. De ce rău? Că așa zic specialiștii. Așa zic cei care au făcut punctajele de intrare în Rai și în Iad. Da. Suntem condamnați la o eternitate în Iad fiindcă folosim tehnologia. E un fel de alchimie în viziunea fanaticilor. Dar eu, personal, îmi asum acest risc.
Îmi asum să fiu
damnată, dacă asta înseamnă să trăiesc în continuare viața mea, așa cum o vreau
EU, de oriunde m-aș afla.
About Author
