cafea

Plăcerea cafelei și frumusețea savurării unei amintiri!

Nu știu ce înseamnă pentru tine cafeaua, dar pentru mine ea reprezintă o amintire frumoasă pe care o asociez fluturilor în stomac. De ce amintire? Pentru că nu sunt băutoare de cafea, însă îmi împart existența cotidiană cu unul din cei mai mari băutori de cafea din câți cunosc.

Mai mult,  recunosc că mereu am avut o plăcere în a privi modul de preparare a cafelei la espressor… mai ales atunci când acesta are și sistem de spumare sau sistem de lapte.

cafea la espressor automat philips

Povestea mea cu cafea…

În fiecare dimineață, drept recunoștință pentru faptul că mă trezesc în cele mai calde și mai iubitoare brațe, îmi place să mă ridic ușor, cu câteva minute înaintea soțului meu și să mă duc să îi pregătesc cafeaua.

Sunt câteva minute în care îmi amintesc de ancora fixată: Nu cred că voi uita niciodată acea zi specială de iunie… când am ajuns pentru prima oară la atelierul lui Luci cu mașina.  Zâmbetul lui ștrengar cu țigarea-n colțul gurii și nelipsita cafea din mâna stângă m-au făcut să asociez mirosul de cafea cu iubirea.

El iubește cafeaua. Pentru el este chiar mai importantă decât apa… motiv pentru care o cafea cu adevărat bună, în orice fel de dimineață, poate face diferența dintre o zi normală și una cu adevărat specială. Am observat asta de-a lungul timpului, în funcție de cafea, de modul de preparare șamd.

Cafeaua la espressor

Și deși orice cafea îl poate trezi dimineața – uneori chiar și ciocolata caldă… dacă CHIAR nu am cafea în casă – am constatat că singura care chiar îi trezește simțurile în cel mai subtil mod cu putință este cafeaua la espressor.

Pe piață sunt extrem de multe tipuri de espressoare: de la espressoare cu capsulă, espressoare cu cialde, espressoare automate cu râșniță încorporată și până șa espressoare semiautomate și chiar manuale.

Espressor automat Philips

În ultima vreme mi-a pica cu tronc un espressor automat de la Philips. L-am găsit cu 27% reducere pe magazin online magNET.ro și mi se pare absolut genial.

Este vorba despre espressorul de cafea Philips EP2235/40. Suportă atât boabe proaspete (și, cu Aroma Seal chiar păstreză boabele proaspete mai mult timp) cât și cafea măcinată.

espressor automat philips ep223540

Îmi place tare mult la el faptul că are afișaj tactil. M-am cam săturat de butoanele greu de apăsat și extrem de nereceptive ale vechiului espressor… și, mai mult decât atât, funcțiile cu care vine sunt de-a dreptul incredibile. Cu acest espressor ai personalizare la o atingere de buton!

Sistemul de lapte LatteGo

Acest sistem de lapte LatteGo are rolul de a adăuga varietăților cu lapte o spumă fină și cremoasă, care îți îmbie toate simțurile. Luci nu concepe cafeaua fără lapte… iar atunci când laptele vine în forma unei spume pufoase și ușor aerate, parcă îl văd și îl simt cum se transformă dintr-o dată. Se oprește preț de o clipă prelungită în care se bucură de armonia gusturilor.

cafea cu lapte la espressor automat philips

Mai mult, ador sistemul de lapte LatteGo pentru faptul că este sistemul de lapte cu cea mai rapidă curățare  – 15 secunde!

3 setări  diferite pentru a se potrivi preferințelor tale

Luci preferă Cappuccino în general… și orice varietate cu lapte. Cu toate acestea, espressorul permite pregătirea a trei varietăți din cafea: espresso, cafea și cappuccino. Și, pentru că nimeni din familie nu trebuie să se simtă dat la o parte, ai posibilitatea sa pregătești și ceaiuri delicioase.

Mai mult, poți alege din cele 3 trepte de temperatură, din cele 3 trepte de intensitate a aromei și din cele 12 trepte de măcinare. Poți astfel să te joci cu gusturile până când ajungi la perfecțiunea ta personalizată! Ajustează cantitatea de cafea și lapte atât cât ai nevoie. Nu e nevoie să bei ce vor alții. Cafeaua trebuie să aibă gustul tău!

Care este cafeaua ta preferată? Lasă-mi un comentariu și spune-mi ce care este experiența ta cu espressoarele de cafea Philips!

espressor philips

Acesta este al 4-lea articol din cadrul SuperBlog 2019. Și este sponsorizat de magazinul online magNET.ro.

Un comentariu la „Plăcerea cafelei și frumusețea savurării unei amintiri!

Lasă un răspuns