Honda CR-V Hybrid 2019 – Pentru că familia ta merită ce-i mai bun!

Poate la fel ca și tine, sunt o persoană practică. Sunt mamă, soție, antreprenor… și am o viață pe cât de agitată, pe atât de interesantă. Totuși, mai presus de orice mă caracterizează un lucru: ambiția. Și nu vorbesc despre acea ambiție prostească de a dovedi ceva cuiva. Am învățat de mult să îmi construiesc propriile vise și propriile pasiuni. Iar pasiunea pentru mașini este plasată în fruntea clasamentului.

Când mi-am luat permisul, am primit în custodie mașina familiei. Când m-am căsătorit, ne-am cumpărat prima mașină de familie. Ulterior am divorțat și, un an mai târziu, mi-am achiziționat prima mea mașină. Mereu am vrut mai mult. Atunci mi-am propus ca în maxim 5 ani să îmi cumpăr cea dintâi mașină nouă. Doi ani mai târziu mi-am împlinit visul. Acum, când circul cu multă eleganță și mândrie pe străzile gliei într-un crossover drăguț… visez la încă un nou copil.
De fapt… la doi!
Acum 3 luni când am ieșit din curtea reprezentanței la volanul Nataliei (da, sunt unul dintre acei oameni care își numește mașinile), mi-am propus ca în 5 ani să îmi cumpăr un Hybrid.
Acum… nu mai vreau orice hibrid. Vreau un CR-V.
Honda CR-V Hybrid – mașina familiei

Fiecare mașină are rolul ei. Exact ca fiecare membru al familiei. Noi ne-am obișnuit să avem lucruri cât mai inteligente pe care le să putem exploata cât mai mult și mai eficient. Și nu e rău. Dar problema este că atât oamenii cât și obiectele, dacă sunt bune la toate și utilizate excesiv, riscă să nu mai dea același randament. În plus, fiecare adaptare presupune sacrificarea unui lucru.
În familia noastră (formată momentan din doi adulți și un copil), fiecare adult are mașina lui. Și fiecare mașină are proprietăți și roluri diferite. A mea este „înfiptă”, benzinară, foarte practică și agilă prin oraș. Consumă mai mult, dar nu mă lasă la greu. Cred că are, oarecum, personalitatea mea. Nu e capricioasă, se poate adapta la orice nevoie, are garda înaltă… e ok. Dar cu un scaun de copil superinteligent în spate… nu prea mai e loc de mai mult de încă un pasager (care să stea lejer, desigur). Așadar trebuie să sacrificăm confortul celor din spate.
În plus, atunci când stă în scaun, de cele mai multe ori Ionuț găsește mai comod să îi țină picioarele pe cap lui taică-su (pentru că el a crescut și spațiul din spate este foarte redus… și oricât de cuminte ar fi, din când în când, măcar de amuzament, tot o mai face!).
Plus, portbagajul lasă de dorit. Nu a fost gândită ca mașină de familie… și am acceptat asta.
Mașina lui Luci este diesel. Mașină bună de familie, spațioasă, consumă puțin… foarte practică la drum lung, dar are deja 11 ani. Și chiar dacă i-a fost proprietar de când a ieșit din fabrică… timpul își spune cuvântul: nu mai reacționează atât de ușor, are „bubele” ei și, chiar și așa, nu are în spate chiar confortul pe care îl caut atunci când mă gândesc să mai adaug un scaun de copil.
Așa că acum visez la o mașină cu un motor fiabil, care să nu polueze, să fie cât mai economică pe parte de consum și să îmi satisfacă și nevoia de spațiu.
Noi evoluăm continuu, așa că este normal ca și ambițiile și nevoile noastre să evolueze odată cu noi.
Tehnologia Honda Hybrid
Studiez de ceva timp piața autoturismelor hibrid noi. Îmi place să mai urmăresc din când în când ofertele Honda, precum și noile modele Honda disponibile. Ce îmi place atât de mult la tehnologia Honda Hybrid este modul în care îmbină un motor benzină ultra-eficient 2.0 litri i-VTEC cu două motoare electrice de mare putere. Această combinație rezultă într-o putere totală de 184 CP, o experiență de drum dinamică și silențioasă, eco-friendly (asta pentru că eu mereu am avut o fascinație pentru natură și dezvoltarea durabilă) și cu un consum extrem de redus (știi cum e, nu poți ridica un imperiu dacă nu economisești).

Ce-mi mai place la noua Honda CR-V Hybrid este modul de încărcare a bateriei de către motorul pe benzină. Astfel, motorul termic angrenează motorul generatorului pentru a încărca bateria. Și, pentru că recunosc că știu câte ceva despre mașini, dar cel mai mult îmi place să știu că este inteligentă și mă scutește de prea multe verificări, apreciez faptul că mașina are singură grijă ca bateria să fie mereu încărcată. Nivelul este afișat pe tabloul de bord, iar reîncărcarea începe singură atunci când este cazul, fără ca eu să trebuiască să fac ceva în legătură cu asta.
Este atât de bine să ai 99 probleme… dar mașina să nu fie una dintre ele!
Și partea bună este că sistemul hibrid este garantat pe o distanță de 100.000 km sau 5 ani. După calculele mele, și având în vedere modul în care îmi place mie să schimb mașinile… cred că este suficient! De-asta prefer mașinile noi: dacă apare ceva (probabilitatea să apară ceva în cazul unei mașini noi oricum este mult mai scăzută decât în cazul uneia SH)… e în garanție! Eu nu mă stresez cu nimic.
Dar partea bună este că japonezii au o credință personală care îi determină să facă numai lucruri de calitate. Așa că fiabilitatea Hondei este incontestabilă.
Să vorbim despre spațiu…
Pentru că tot spuneam că vreau o mașină de familie și am ales acest model tocmai pentru a găzdui două scaune de copil, doi adulți și, eventual, încă un însoțitor, într-o călătorie lungă (vacanță în familie), hai să vorbim puțin despre spațiu.

Inginerii Honda CR-V se mândesc cu faptul că au gândit o mașină elegantă și practică. Dar ce înseamnă practică?
În principiu înseamnă că atunci când plec la drum pot lua TOT ceea de ce am nevoie, fără să mă îngrijorez că nu văd nimic prin lunetă. Asta înțeleg eu prin mașină spațioasă. Și îmi place mult că acest model oferă un spațiu flexibil, cu soluții de stocare inteligentă și până la 1.700 litri capacitate de încărcare. La picioare este suficient spațiu pentru oricine (mai ales pentru cei ca Luci al meu, care au „compasul mare” și nu suportă mașinile de tip „cutie de chibrituri”).
Podeaua este plană, ceea ce facilitează încărcarea, scaunele se rabatează dintr-o singură mișcare, iar hayonul este acționat prin funcții de tip hands-free.
Honda CR-V Dimensiuni
Pentru mine este extrem de important să cunosc dimensiunile unei mașini. Poate de unde și faptul că am lucrat într-o reprezentanță auto și am fost obișnuită cu întrebări foarte fine. Ideea este că aceasta este o mașină cu dimensiuni extrem de generoase, perfecte pentru o familie.
Dacă cross-over-ul meu are o lungime de 3.996 mm și o lățime de 1.749 mm, și mi se pare ok, Honda CR-V are o lungime de 4.600 mm și o lățime de 1.679 mm și o capacitate a portbagajului de 497 l (față de 300l cât are a mea).
Sigur, vorbim despre două mașini din clase diferite, dar tocmai acestea sunt argumentele pentru care visez la un upgrade.

Spui familie, spui siguranță!
Normal că dacă vreau să merg într-o vacanță cu familia, vreau să mă asigur că indiferent ce s-ar întâmpla… noi suntem în siguranță. Așa că era firesc ca sistemul Honda SENSING să mă atragă cum atrage o înghețată copiii. Ce face acest sistem este să detecteze SINGUR pericolele pe care eu le-aș putea trece cu vederea în timpul deplasării. Ne referim aici la coliziuni iminente sau părăsiri de bandă și carosabil.

Și pe mașina mea am lane assist… dar acest sistem este mult superior celui pe care îl am eu în prezent, prin faptul că nu se rezumă doar la semnalele audio de alertă, ci ia și măsuri de corectare a traiectoriei și vitezei. Cu alte cuvinte, această bijuterie are grijă ca atât eu, cât și familia mea și vehiculele din jur să fim în siguranță deplină.
Așadar, uite care sunt dotările de siguranță de pe Honda CR-V Hybrid:
- Cruise control inteligent-adaptativ cu funcție low-speed following;
- Sistem de asistență părăsire carosabil;
- Sistem de menținere a benzii de circulație;
- Sistem de frânare pentru atenuarea coliziunilor;
- Sistem de avertizare părăsire bandă de circulație;
- Sistem de recunoaștere a semnelor de circulație și limitator inteligent de viteză (personal această funcție mi se pare genială! Acum, sigur, nu recomand celor care vor să „dea acum de permis” să se bazeze pe mașină și să nu învețe semnele de circulație. Și mașinile ni le alegem pe același criteriu pe care ne alegem partenerii: chimie și egalitate/reciprocitate. Ce se-aseamănă se-adună. Unei mașini inteligente îi place un șofer inteligent!)
- Sistem de avertizare a unghiului mort.
În plus, iubesc personalitatea acestei mașini. Este impunătoare, hotărâtă, sigură pe sine… are grijă de cei ce o însoțesc, știe singură ce are de făcut… este comodă, practică, o gazdă rafinată și binevoitoare, știe să întrețină și atmosfera (prin dotările de divertisment pe care le are).
Cred că este exact mașina de care are nevoie un antreprenor familist!

Sursa foto: Hondatrading.ro
Referinte: https://hondatrading.ro/modele/noul-cr-v-hybrid
Articol scris pentru Superblog 2019.