Nu mai visez. Fac!

Reading Time: 3 minutes

Traversez o perioadă foarte interesantă, în care mă îndrăgostesc tot mai mult de ceea ce devin. Pentru o fire extrem de „visătoare” ca mine, este mai mult decât surprinzător să observ că orice lucru realizat în exces te poate defini. Ce este, însă, interesant, este modul în care ajunge să te definească.

I don’t dream. I do.

Am văzut mai devreme niște fotografii cu Arhipelagul Lakshdweep, despre care se zice că este tărâmul femeilor. Frumusețea zonei, clima extrem de favorabilă și căldura apelor Oceanului Indian ar putea face pe oricine să viseze la o pauză… mai ales acum când multora ne urlă conștiința după o vacață serioasă.

Totuși, văzând aceste imagini am remarcat că în interiorul meu ceva s-a schimbat. Cândva aș fi simțit fluturași: o combinație stranie de frică (da, frica de eșec… de faptul că niciodată nu voi ajunge să vizitez astfel de locuri), melancolie (ca și cum o parte din mine deja a fost acolo…), nerăbdare (de parcă tocmai aș fi primit invitația de a vizita aceste zone) și invidie (gândul că altcineva își permite… în timp ce eu îmi permit doar să văd fotografii).

Dar acum… e diferit!

Acum am fost încântată să observ că tot ce simt este admirație. Nu zic că am uitat să visez. Zic doar că am înțeles, în sfârșit (acum ceva timp) că viața se întâmplă. E pe bune. Tot ce ne dorim cu adevărat și tot ce are sens în existența noastră… tot ce trebuie, la un anumit nivel, să se întâmple… se va întâmpla!

Cine stabilește ce trebuie să se întâmple?

Noi, desigur. Fiecare în parte. Noi suntem singurii care avem posibilitatea de a ne programa viața, prin deciziile pe care le luăm. Nimic nou sub soare. Cred că ai auzit asta de la mine de un milion de ori până acum…

… dar nu știu cât ai înțeles faptul că e real. Dacă facem abstracție de timp, dacă îl fructificăm la maxim și înțelegem că el ne este unealtă, nu dușman, atunci putem împlini într-o viață mai mult decât alți 100 la un loc.

Cum adică să facem abstracție de timp?

Dă-mi voie să-ți spun o poveste: când eram copil, mă visam adesea în diferite moduri. Uneori îmi plăcea să mă visez îmbrăcată elegant, fiind om de afaceri, conducând o mașină frumoasă și având grijă de lucruri importante. Alteori îmi plăcea să îmi imaginez că am o familie unită și frumoasă, că mergem în vacanțe și râdem mult… și, de cele mai multe ori, mă visam ascultând ploaia din mansarda unei case cu vedere spre munte.

Toate aceste lucruri s-au întâmplat atunci când am renunțat să mai pun presiune pe mine, când am încetat să mai pierd timpul… și am început să cred.

De la vis la realitate

Avem nevoie de vise. Dar e important să nu rămânem blocați în ele. Visele pot reprezenta cel mai perfid inamic al nostru, dacă nu știm să le folosim corespunzător. Când doar visăm pentru a ne distrage atenția de la realitate… mai devreme sau mai târziu ne alimentăm angoasa și ajungem să ne simțim mizerabil.

Atunci când vrem cu adevărat să ne simțim bine, când vrem să și ajungem acolo unde ne-am propus… este important să facem pasul următor: să decidem ce vrem și să acționăm. Atunci lăsăm visul într-un colț și începem să facem: căutăm soluții, oportunități, idei. Facem cu cel puțin 1% mai mult în fiecare zi, ne ambiționăm. Când chiar vrem să ne împlinim visele, nu ne este frică! Frica și visele nu fac casă bună! Avem curaj, înțelegem că ne așteaptă un drum greu… dar știm că merită!

Dacă, pe de altă parte, nu credem că merită… atunci șanse sunt ca dragul nostru creieraș să fi luat deja decizia de a abandona, la un momentdat, cursa… atunci când va da de greu.

Așa că decide să nu mai visezi, ci să faci!

De la teorie la practică este doar un pas: decizia de a face! Este o acțiune ce se realizează constant și susținut.

Și pentru că spuneam la început că orice lucru realizat în exces te poate defini, am să îți spun și în ce sens:

… cu cât faci un lucru mai mult, poți înțelege mai multe lucruri despre tine. Poți înțelege cine și cum ești. Dacă ești sincer cu tine și atent la ceea ce faci în mod constant, poți înțelege cu adevărat cine ești. De cele mai multe ori ne punem etichete, dar tocmai repetând anumite circumstațe sau acțiuni de foarte multe ori, ajungem să depășim etichetele pe care ni le punem. Putem ajunge să înțelegem că sunt lucruri care nu ne caracterizează și nu ne definesc.

Mai departe… îți las privilegiul introspecției!

Sursa foto copertă: saba.com

Citește și:

🏅 Arhitectura unui vis: 5 Pași pentru a-ți atinge obiectivele și a avea succes!

🏅 Între meserie, vocație și cariera: Ce să fac cu viața mea? Cum știu care este calea „dreaptă”?

🏅 De ce îmi este frică… atunci când vreau atât de mult?