Corpul copilului este limbajul istoriei părinților!

Reading Time: 5 minutes

De ce s-a îmbolnăvit copilul meu?

De ce nu doarme toată noaptea?

De unde traumele acestea pe el, când eu încerc să îi asigur toată liniștea de care are nevoie?

De ce se îmbolnăvesc copiii de leucemie?

De ce fac copiii cancer?

… Acestea, precum și multe alte întrebări ne pot trece adesea prin cap, făcându-ne să considerăm că viața este nedreaptă.

Viața e grea.

Știu… Nu aveai nevoie de mine pentru a-ți spune asta, dar cu siguranță dacă ai ajuns aici, îți dorești niște răspunsuri.

Copilul nu seamănă cu mama sau cu tatăl… ci cu relația dintre ei!

… Cam așa sună o vorbă pe care o auzeam adesea când eram însărcinată.

Când ești părinte ai tendința de a te panica din orice. Uneori îngrijorările sunt justificate, alteori ele nu fac nimic altceva decât să îți crească nivelul de cortizol (hormonul responsabil de stres) degeaba.

Totuși… ești părinte și asta te îndreptățește să îți faci griji pentru micuțul tău.

Unele boli apar ca o consecință a acțiunilor noastre. Vorbesc aici de o indigestie (dacă îi dăm copilului mâncarea nepotrivită, nu avem o schemă corectă de diversificare, șamd), de o răceală (indiferent că e ceva viral luat din contactul cu alții sau a transpirat și a stat în frig), de o luxație (a căzut și s-a lovit), șamd.

Dar mai sunt și boli, atitudini și reacții ale copiilor pe care nu reușim, sub nicio formă, să le înțelegem. Iar aici vorbesc de lucruri de la simple țipete ascuțite care ne tulbură existența în miez de noapte și până la boli dintre cele mai urâte (unele dezvoltate intrauterin – cum este cazul copilului meu care s-a născut cu o tumoră imensă, numită „teratom sacrococcigian”, experiență despre care am povestit aici – și altele care apar mai târziu, precum diversele forme de astm, cancer, șamd).

De ce s-a îmbolnăvit copilul meu?

Revin la această întrebare la care am căutat ani întregi răspunsul…

Din fericire, după zeci de lecturi, am reușit să înțeleg, să accept și să integrez ideea conform căreia:

Corpul copilului este limbajul istoriei părinților!
Willy Barral

După ce am început să mănânc dezvoltare personală, psihologie, psihanaliză și în final noțiuni de psihogenealogie pe pâine, am înțeles că noi, părinții, purtătorii de memorie celulară ne facem responsabili de traumele, bolile și reacțiile copiilor noștri.

Memoria celulară a corpului determină existența unor energii negative ce acționează într-o manieră foarte electrică… iar simptomele ce apar nu sunt nimic altceva decât modalitatea corpului de a se exprima.

Secretele de familie, sentimentele refulate, gândurile negative… toate acestea și multe altele se stochează în memoria noastră celulară și sunt transmise mai departe, din generație în generație:

Freud încearcă să explice…

Sigmund Freud, părintele psihanalizei, amintește faptul că există trei instanțe psihice prin care poate fi definită construcția unui individ. Acestea sunt:

Eul – respectiv partea conștientă a existenței noastre,
Sinele – sau rezervorul pulsiunilor inconștiente
Supraeul – tot ceea ce ține de interdicțiile culturale pe care le-am învățat din generație în generație și pe care fiecare dintre noi le-a interiorizat.

Pentru o mai bună înțelegere a supraeului recomand să urmărești acest experiment:

Între cele 3 instanțe există un mediator. Psihanalista Francoise Dolto îl numește „imagine a corpului”: „tocmai această imagine a corpului, suport al narcisismului, reprezintă nivelul la care timpul se intersectează cu spațiul și trecutul inconștient rezonează în relația cu prezentul”. Altfel spus:

Corpul păstrează amintirea comunicării cu lumea.

Așadar, încă din momentul concepției, copilul preia trecutul emoțional al părinților, prezentul mamei (în perioada intrauterină), secretele ei cele mai profunde, precum și viitorul (sub formă de energie) familiei.

Vezi și: Top 5 idei ale lui Freud care au schimbat lumea

Copilul apare pe lume din trei dorințe…

Psihanaliștii susțin că un copil apare pe lume din trei dorințe: dorința lui proprie și dorințele părinților, toți trei în calitate de ființe ale limbajului.

Pentru ca un copil să fie sănătos este important ca aceste trei dorințe să fie simbiotice și să se întâlnească. Ele se manifestă astfel: femeia își dorește un copil de la bărbatul existent, bărbatul iubit și de care se simte iubită. Bărbatul își dorește un copil de la femeia pe care o iubește, iar copilul, sub forma sa de energie primară, își dorește să vină pe lume. El va păstra amprenta modului în care dorința părinților îi va fi transmisă.

Când mama își dorește un copil, dar nu neapărat copilul bărbatului cu care este, când relația nu funcționează și iubirea nu se simte în toată splendoarea sa, toată această frustrare refulată se va grefa în existența copilului.

Copilul, chiar dacă nu poartă patronimul, este răspunsul unui tată la dorința unei mame; dar, în dorința lui de a se întrupa (în bărbat sau în femeie) el face, totodată, obiectul aculpării genitorilor săi”
Francoise Dolto

Boala spune Adevărul

Când un copil se îmbolnăvește, corpul său spune adevărul.

De fapt, simptomul nu doar că spune adevărul, ci îl și caută totodată. Este vorba despre un adevăr care este înscris în ADN dar totodată ascuns de conștient.

Simptomul se manifestă, totodată, ca un text emoțional, și așa se face că prin intermediul psihanalizei se ajunge la rostirea adevărului. Dar este vorba despre un adevăr al familiei, așadar al persoanei analizate, și nu al analistului. Specialistul are strict rolul de a ghida subiectul în descoperirea acestui adevăr.

În momentul în care Adevărul este rostit, așadar trecut din inconștient în conștient, ai puterea de a-l vindeca… iar simptomele DISPAR!

Corpul copilului ne vorbește

Cartea lui Willy Barral („Corpul copilului ne vorbește”) explică foarte simplist, frumos și clar cum apar bolile. Lectura se prezintă în prima parte sub forma unui interviu și, în cea de-a doua parte, sub forma unor mărturii. Terapeutul explică modul în care s-a lucrat în descoperirea acestor adevăruri și cum bolile copiilor erau foarte strâns legate de poveștile interioare ale părinților.

Ba, mai mult, în primii ani de viață copiii au o putere extraordinară de a comunica adevărurile negrăite ale părinților. Ei percep bolile, grijile, neliniștile și le… somatizează, desigur!

Această carte m-a ajutat foarte mult să merg mai în profunzimea studiului meu și să înțeleg cât de mare este responsabilitatea mea de a-mi trăi viața în mod conștient, acceptând că deși suntem rezultatul energiilor genitorilor noștri, noi avem propria misiune, precum și datoria de a ne realiza propriile scenarii, rupându-ne de cele ale strămoșilor (pe care avem, involuntar, tendința de a le retrăi).

Așadar, am scris acest material pentru a te face conștient(ă) de responsabilitatea pe care o ai față de tine însuți/însăți, precum și față de copilul tău. Doar eliberându-te de trecut poți ajuta la schimbarea viitorului! Astfel, îți recomand cu mare drag să citești cartea lui Willy Barral – „Corpul copilului ne vorbește”.

În plus, dacă vrei să înțelegi și mai bine care este cauza îmbolnăvirii, sau să faci un studiu mai aprofundat asupra afecțiunilor coroborate cu emoțiile, îți recomand să ai în casă cartea lui Jacques Martel – „Marele dicționar al bolilor și afecțiunior – cauzele subtile ale îmbolnăvirii”.