Scrisoare către copilul meu de 5 ani…

Scrisoare către copilul meu de 5 ani…

Dragul meu suflet,

Știi că sunt maestra cuvintelor… și totuși, când mă gândesc la tine și la cei 5 ani de când mi-ai binecuvântat viața cu prezența ta fizică, simt că orice aș spune este de prisos.

Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri acea zi rece de 22 ianuarie. Încă simt senzația ascuțită a frigului care m-a lovit când am ieșit din metrou la Victoriei… numai pentru a face „un control de rutină”. A fost pentru prima dată când cineva îmi acordase locul. Prima și ultima.

De când am pornit spre maternitate am avut sentimentul că ne vom cunoaște… și am scris multe despre acea clipă aici.

Acum nu vreau să-ți mai vorbesc despre cât erai de minunat încă din burtică… despre cum ți-am simțit prima dată inima bătând… chiar în palma mea, și nici despre bărbia ta perfectă pe care am sărutat-o pentru „a-mi marca teritoriul” imediat ce ai venit pe lume.

Azi vreau să-ți vorbesc despre cât sunt de recunoscătoare pentru cine ești, pentru cine ai devenit și pentru lecțiile pe care le-am învățat de la tine.

Ești un luptător. Mi-ai arătat asta de când era să te pierd în luna a 3-a de sarcină… și apoi când ai trecut prin atâtea intervenții chirurgicale cărora nu știu câți le-am fi făcut față. Ți-ai dorit să trăiești și aș vrea să păstrezi bine această resursă în cufărul cu valori din interiorul tău, să o accesezi ori de câte ori viața te va face să crezi contrarul.

Atâta determinare în atingerea obiectivelor nu am văzut la nimeni… și, crede-mă, am lucrat cu mulți oameni deosebiți. Pe cât ești de mic, mereu ai găsit o cale de a obține ceea ce ți-ai dorit, fără să fie nevoie să faci tantrumuri, să te arunci pe jos sau să mă faci să îmi pierd răbdarea.

Ai un bagaj genetic deosebit, dar nu aș pune prea mult din ce ești pe el… căci știu că moștenirile din ADN sunt destul de controversate. Luăm și lucruri bune și lucruri rele… dar tu, cumva, ai învățat atât de devreme să alegi ce este bun și să elimini ce este rău. Te-am analizat de mic, ți-am urmărit fiecare mișcare… și mereu m-ai impresionat cu maturitatea ta, chiar și din cele mai infantile acțiuni.

Uneori mă simt vinovată de faptul că din dorința mea de a te face egalul meu am tendința de a uita cum să vorbesc cu tine ca la 5 ani. Nu știu să îți vorbesc ca unui copil… pentru că tu nu ai vrut niciodată asta. Ai vrut mereu să știi adevărul și oricât de mic ai fi fost, adevărul ieșea la iveală. Nu am putut niciodată să te mint, de dragul de a-ți proteja inocența… pentru că mai devreme sau mai târziu o minciună inocentă s-ar fi întors împotriva mea, făcându-mă să risc să pierd încrederea ta, care pentru mine este cel mai valoros dar pe care mi l-ai fi putut oferi vreodată.

Au trecut 5 ani și 8 luni de când sufletul tău m-a ales să-i fiu mamă. Nu ai idee cât de onorant este acest statut pentru mine, dar și cât de greu de purtat. Ești un copil atât de bun încât uneori simt că nu te merit. Dar pentru că tu nu m-ai ales ca să îți fiu umăr de plâns, ci m-ai ales ca să îți fiu mentor, am prins putere să-mi doresc să ating în permanență echilibrul.

Îți mulțumesc că mi-ai dat această misiune nobilă care mă bucură atât de tare. Prin tine am învățat cât pot fi de puternică. Până să te am priveam la mama și mă gândeam că este nebună să își sacrifice sănătatea, liniștea și timpul când eram bolnavi sau când sufeream. O vedeam cu ochii secați de lacrimi de atâtea ori și mă simțeam vinovată… Îți mulțumesc că m-ai ajutat să depășeasc această vină și să cresc. Prin tine am înțeles, în sfârșit, că sacrificiul mamei este, impropriu, un sacrificiu. El reprezintă mai degrabă o datorie morală firească, o dovadă de iubire și de putere… un sacrificiu ar presupune o renunțare la ceva, o pierdere… dar să te pierd pe tine, să pierd fericirea zâmbetului tău… acela ar fi un sacrificiu.

Nopțile nedormite au fost, de fapt, momente de întărire a caracterului. M-am întărit, am învățat, am avut ocazia să pun în practică tot ceea ce învățasem din cărți atâția ani.

Prin tine am învățat să iubesc…

Prin tine am învățat să trăiesc…

Prin tine am învățat să fiu eu.

Îți mulțumesc că m-ai învățat adevărata valoare a episolei către Corinteni:

Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuiește, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul”. (I Corinteni, 13: 4-7)

Prin tine am devenit cine sunt.

Ironic, nu? Eu trebuia să fiu aici ghidul tău și, uite cum… există reciprocitate. Părinților le sunt dați copiii să se educe reciproc. Să se descopere și să se autodepășească reciproc.

Ești cel mai bun copil pe care mi l-aș fi putut dori.

Să nu uiți niciodată că ai puterea de a atrage orice este bun în viața ta, câtă vreme îți dorești din toată inima!

Tu ți-ai dorit o familie… eu nu îndrăzneam să cred că merit.

Suntem aici pentru că avem nevoie unii de alții. Suntem o familie… și familia este mereu acolo!

Te iubesc din toată inima și îți mulțumesc pentru tot ce ești și pentru tot ce sunt eu datorită ție!

Mami

Lasă un răspuns

Back to top