Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi și nu știe ce a făcut?

Reading Time: 3 minutes

Nimic în lume nu este întâmplător. Nici faptul că evenimentele ce mi-au captat atenția în ultima perioadă se leagă atât de prodund încât par măsluite de o forță mult superioară înțelegerii mele.

Oricum, cu toată pandemia… am cam uitat de Biserică. Și, recunosc, de când mă trezește soarele de la prima oră, dorul de liniștea caldă a duminicii mi s-a accentuat. Așa se face că astăzi, încă de la ora 8, m-am îmbrăcat și am pornit la drum.

Într-o lume mult prea poluată spiritual, mi-era dor să iau o gură de aer curat. Vibrațiile Sfintei Liturghii au puterea de a-mi șterge din fumul ce se adună în permanență peste sufletul meu. Sunt om, așa că nu este de mirare ca toate reziduurile gândurilor mele să rămână atârnate de haina sufletului meu și să mă întineze.

Totuși, când sunt la Biserică… chiar și numai pentru câteva minute, mă simt ușoară. Închid ochii și mă izolez mental de orice e lumesc. Privesc în interiorul meu și intru în armonie cu vibrațiile glasului care îmi fredonează liturghia.

Și, cum ziceam că nimic nu este întâmplător, astăzi, în zi de mare sărbătoare, Evanghelia aduce în atenție o problemă care a existat de când lumea și pământul: judecata!

E vorba despre acea judecată colectivă pe care o oferă fariseul din noi. Acea nevoie de a contrazice, de a contesta, de a ne plasa într-un plan superior față de aproapele noastru: „Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi și nu știe ce a făcut?” (Ioan 7, 51).

Nimic nu este întâmplător

Zilele acestea m-am aflat în postura de mediator. Mi-am asumat un rol care nu este nou pentru mine, dar care mă onorează foarte tare. Încă o dată m-am simțit responsabilă de a presăra puțină bunătate peste inimi mult prea înnegrite cu judecată.

Pe vremuri, când preluam câte un caz, obișnuiam să mă implic mult prea profund, să mă identific și chiar să mă pierd în el. Capcana aici era că ajungeam într-o poziție defensivă din care aveam tendința să fac același lucru pe care îl reproșam celeilalte părți: acuzam fără să știu, doar pentru că erau butoane din mine care se lăsau apăsate.

Acum, însă, am ajuns într-un punct în care am înțeles cât este de caldă și de vindecătoare nepărtinirea. Poți apăra o entitate sau un grup, fără a fi „părtinitor” (într-un sens peiorativ). Când privim un lucru cu iubire și bunătate, nu există judecată. Există acceptare. Și când acceptăm defectele și greșelile deja comise ale celorlalți, putem corija prin bunătate și înțelegere.

Liniștea minții este dată de bunătatea sufletului

Toți avem suflete bune. Doar că de multe ori suntem atât de răniți încât ajungem să uităm. Ajungem să considerăm bunătatea un handicap sau o slăbiciune. Credem că vom fi apreciați cu adevărat doar dacă facem rău, dacă ne rănim reciproc, pentru că noi, la rândul nostru, asta am văzut. Lăsăm sufletul să se murdărească atât de profund încât uităm că la origine avem aceeași esență.

Educația se face prin echilibru

Aș fi fost tentată să zic că educația trebuie făcută cu blândețe, dar nu blândețea este, neapărat, cheia, într-o lume coruptă. Ci echilibrul.

Acum 10 ani am învățat pentru prima dată despre teoriile feedback-ului. Ce am înțeles atunci de la mentorul meu este că feedback-ul cel mai bun se oferă în formula „bullshit sandwich” (și deși mai târziu mi-au fost supuse atenției multe alte metode și tehnici… am ajuns la concluzia că tot aceasta dă cel mai mult randament, mai ales atunci când vrem să educăm).

Ce înseamnă asta?

Înseamnă că atunci când simțim că putem interveni într-o discuție, pentru a ne face mesajul cel mai bine înțeles și a transmite o informație care chiar să educe, formula cea mai bună este:

Informație pozitivă: prezinți bunătate și blândețe raportată la interlocutor sau la situație, încercând să te abții de la judecată (mai exact de la a arunca mizerie în celălalt);
Informație negativă: acesta este momentul în care cu tact punctezi greșelile și expui situația negativă și dezacordul tău;
Informație pozitivă: închei prin a oferi o sugestie/recomandare de îmbunătățire, schimbare. Cu alte cuvinte, o soluție pozitivă. Din nou, pe un ton prietenos.

Educabilii reacționează mult mai bine la această tehnică decât la împroșcarea cu noroi și la „Sfântul Nicolae”!

Și, ca să revin la Evanghelia de astăzi… cu cât acceptăm mai mult faptul că natura umană este comună și că toți suntem predispuși la păcat (greșeală, sub orice formă), cu atât putem accepta mai ușor aproapele, fără a-l judeca. Când cineva iese în evidență și se ridică din mulțime… putem asculta ce are de spus, fără a-l judeca. Nu știm cine este, ce a făcut sau ce vrea.

Doar învățând să ne facem vocile din cap să tacă… putem auzi cu adevărat!