Ești genial… așa că nu fi prost!

Cu cât interacționez mai mult cu oamenii și cu cât capăt mai multă experiență în această artă a cunoașterii de sine și a dezvoltării personale, cu atât parcă devin mai puțin permisivă. Atât cu mine însămi cât și cu alții.

Cred cu toată ființa mea în genialitatea speciei noastre. Până la urmă nu am descoperit eu roata, nu spun eu cine știe ce noutate. Dezvoltarea creierului nostru reprezintă o dovadă a acestui fapt. Oricât de înapoiat ai fi tu, ca specimen, tot ai un sâmbure de genialitate.

Problema apare în momentul în care ne pierdem identitatea. Iar asta se întâmplă când ne pierdem conștiința.

Am auzit și citit atât de multe teorii cu privire la conștiință și, recunosc, multe dintre ele mă fascinează de-a dreptul. Altele mă lasă rece. Totuși, ce cred eu este că acest element de tip spiritual, conștiința, cunoscută și sub numele de liber arbitru este ceea ce ne face pe noi să fim geniali. Dacă o pierdem, apăi… oricât de multe am fi făcut vreodată și oricâte am face… tot proști rămânem.

Această conștiință reprezintă cumva puntea de legătură între trup și minte. Ea ar trebui să fie echilibrul nostru. Ea ar trebui să conțină valorile noastre, credințele noastre, pasiunile noastre.

În schimb ce conține ea pentru mulți? Incertitudini, lucruri luate de-a gata de la alții și netrecute prin filtrul propriei rațiuni, tipare, excese…

… și atunci, la fel ca orice simț care nu prea este stimulat… se „usucă” și cade :)).

Cum putem noi preveni asta?

Simplu. Întorcându-ne la noi înșine, punându-ne la îndoială tot ce credem că știm despre noi, intrând în legătură cu sinele interior și curățând tot ce este murdar.

Atâta timp cât corpul ni-l spălăm și casa o curățăm, e bine să ne curățăm și conștiința. Cerându-ne iertare, analizând situații în care am găsit vinovați și… de fapt punctul de plecare este exact acesta: încetarea de a mai găsi vinovați altundeva decât în noi înșine.

Cred cumva că oamenii au devenit exagerat de sensibili.
Suntem atât de rupți de propria realitate încât avem senzația că vai ce fragili suntem și că Marele Univers complotează TOCMAI împotriva noastră. De parcă altceva mai bun nu ar avea Universul de făcut. Toată lumea e genială, nu contest. Faptul de a fi avut motivația primordială de a trăi viața extrauterină… asta arată deja gradul de genialitate al combinației celor două celule. Dar asta a fost atunci. Dacă de atunci nu ai mai făcut nimic pentru a te întoarce la tine, pentru a realiza de ce ai ales să vii pe această lume, și eventual să și faci ceva în acel sens… atunci scuze dar, să zicem doar că mai ai de lucru la șlefuirea genialității.

E în tine, dar lasă-ne și pe noi să o vedem puțin.

Și da, trebuie definit inclusiv termenul „genial”. Că mie mi se pare genial un copil care are inteligență emoțională și pupă buba altui copil dacă îl vede plângând… în timp ce pentru altcineva genial înseamnă să fi aruncat cu baloane cu apă de la etaj, în trecători.

Totul ține de sistemul de valori, de credințe, deci… de conștiință.

Fii genial… dar încearcă să nu strici nimic în procesul acesta :).


Lasă un răspuns