Eliberează-te de VINĂ și dă-ți voie să te IERȚI
Vina… acea emoție despre care am putea spune – în mod total eronat – că ne face să ne simțim oameni. Emoție pe care am învățat-o încă de când eram foarte, foarte mici… și care ne dă dureri de burtă, de cap sau de orice altă natură.
Ce este vina?
Vina este una din cele mai primitive emoții. Este ceea ce simțim atunci când nu spunem adevărul, nu facem ceea ce vor ceilalți, nu suntem suficient.
Din copilărie am fost învățați să ne simțim vinovați pentru tot ceea ce nu place altora.
Unii dintre noi am fost învățați să ne simțim vinovați chiar și de capacitatea de a trăi sentimente pozitive.
…
Ți s-a întâmplat vreodată să te simți vinovat că ești fericit în timp ce altcineva plânge? Nu, nu zic că ești fericit că ai făcut pe altcineva să plângă. Ci pur și simplu v-ați nimerit în contexte opuse, dar în același loc.
La fel… ți s-a spus să mănânci tot din farfurie, că există copii care nu au ce mânca. Și, prin urmare, ajungi să dezvolți un sentiment inconștient de vină pentru faptul că nu poți mânca tot, sau că tu ai prea mult și altul nu are.
Și de aici ajungi la bulimie, obezitate sau pur și simplu dezvolți anxietate.
Vina (nejustificată) = cancerul societății
Sunt atât de multe contexte în care vina te omoară… roade din tine încet, fără ca tu să conștientizezi… și ajunge să te îmbolnăvească. Și partea proastă este că devine tot mai greu să te vindeci de vină odată ce ți-ai construit întreaga ființă, întreaga personalitate și existență în baza ei. E parte din tine… și ajungi să mori cu ea.
Și o transmiți mai departe – fără să știi și fără să vrei – și copiilor tăi… și ei o dau mai departe copiilor lor. Mustrarea de conștiință devine parte din ADN-ul tău și îți influențează întreaga existență. Ai învățat sau dezvoltat acest tipar pe care îl dai mai departe celorlalți.
Și cu cât mă gândesc mai mult cu atât realizez mai tare că principala cauză a apariției cancerului este vina. Să porți cu tine o vină a cărei prezență era mai mult sau mai puțin justificată.
Vina te roade și naște gânduri, emoții, stări… pe care tu – mental – le uiți… dar pe care nu le poți uita din punct de vedere emoțional. Tresari și intri în același tipar și după ani, când contextul devine similar… Iar ceea ce nu uităm și nu iertăm emoțional… somatizăm.
Citește și: Hipersensibilitatea: Ce este, Riscuri medicale + 13 semne că ești o persoană hipersensibilă
Ar trebui să mă simt vinovat…?
Vina este, într-adevăr, atât de distructivă tocmai pentru că are asociată o durere. Vina este foarte urâtă și grea. E apăsătoare și rușinoasă. Dar, oare, ea este mereu nejustificată?
Răspunsul este că NU.
Ea are rolul ei. Când a apărut probabil a avut un rol coercitiv și de corecție. Idee din spatele lui „e vina ta” era de a te face să meditezi asupra situației și să înveți ceva. Problema este că de aici mulți am învățat fie să ne revoltăm și să fim rebeli – pentru că oricum nu voi primi niciodată validarea pe care știu că o merit – fie să ne „batem singuri” din orice. Să devenim extrem de autocritici, anxioși, „rănibili”.
Vina avea rolul de a ne constrânge, dar nu de a ne distruge. Și totuși, dată fiind puterea sa, reușește să acționeze mult mai profund.
Modul proactiv de a privi această emoție este următorul:
Vina este, în realitate, o manifestare a nesincerității – față de mine sau față de altcineva.
Aceasta este energia ei reală.
Așa că dacă mă simt vinovat de ceva, trebuie să mă opresc și să mă întreb:
„Am fost nesincer față de mine când am spus asta? Chiar vreau asta?”
Exemplu concret:
Laura este o elevă bună care are mereu note mari. Îi place să își ajute colegii de clasă, dar nu îi place să fie deranjată în timpul lucrărilor de control. Simte că nu se poate concentra dacă este întreruptă sau dacă face altceva decât să rezolve cerințele. Mihaela, colega de bancă a Laurei, pe de altă parte, nu este atât de preocupată de cursuri. Nu e un copil rău, dar pur și simplu nu simte că are capacitatea ei de a asimila informațiile. Drept urmare, la testul de la matematică a rugat-o pe Laura să îi rezolve și ei problema, pentru a nu lua notă mică.
Inițial – când le-au fost oferite subiectele – Laura a spus că o va ajuta, însă ajunsă la fața locului și-a dat seama că nu s-ar încadra în timp și s-a văzut obligată să o refuze pe colega sa. Prin această prismă Mihaela a luat o notă mică, în timp ce Laura a luat cea mai mare notă.
Drept urmare colegii au acuzat-o de lipsă de prietenie, aruncându-i mai multe cuvinte care au rănit-o. Acum ea se simte vinovată că poate ar fi putut face mai multe pentru colega ei. Mai mult, Mihaela s-a mutat în altă bancă, refuzând să îi mai fie prietenă.
Laura suferă, se acuză și se simte extrem de vinovată pentru tot ceea ce s-a întâmplat.
Care este realitatea? Trebuie Laura să se simtă vinovată?
…
NU.
De ce?
Pentru că a fost sinceră cu ea însăși neasumându-și o responsabilitate care nu îi revenea. Laura este elevă, exact ca și Mihaela. Responsabilitatea sa era de a învăța, de a fi atentă, de a se asigura că asimilează informațiile necesare și de a depune maximul de efort pentru a obține cel mai bun rezultat la test. Responsabilitatea sa NU era de a rezolva și testul colegei, oricât i-ar fi promis la începutul examinării.
Cine este vinovat de rezultatul slab al Mihaelei?
Mihaela.
De ce?
Pentru că nu s-a pregătit corespunzător și pentru că nu și-a asumat eșecul.
Mai mult decât atât, spuneam că vina este o formă de nesinceritate. Problema reală este, aici, prietenia care s-a zdruncinat din cauza acestui eveniment. Cine este de vină? Persoana care a fost nesinceră. Așadar, cea care a urmărit din start un interes ascuns.
Deși nu ne place să recunoaștem, relațiile noastre sunt niște contracte sociale
Ce vreau să spun prin asta este că totul se bazează pe ceva. Tolstoi spunea că avem mereu un interes… că la baza fiecărei relații se află un interes.
Am descoperit această idee prin liceu… și mi s-a părut foarte jignitor să accept că toate relațiile se bazează pe un interes.
Mai târziu am înțeles. Orice ne consumă energia trebuie să ne ofere ceva echivalent la schimb. Dacă nu există un câștig pentru ambele părți, atunci nu va funcționa… iar exemplul de mai sus explică foarte clar acest lucru. Prietenia Mihaelei se baza pe obținerea unor beneficii școlare, iar interesul Laurei era de a obține beneficii sociale. Așadar, intenția de la început a fost greșită… pentru că din start cele două fete au fost nesincere una față de celalaltă. Sau, mai exact, Mihaela a fost nesinceră față de Laura făcând-o să creadă că se bucură de prietenia ei, autentică, și nu de beneficiile indirecte pe care le obține.
Ok, și până la urmă ce facem cu vina?
O acceptăm și învățăm să iertăm acea parte din noi care a produs-o.
Așadar, ne întrebăm: „am fost nesincer în intențiile/afirmațiile/acțiunile mele?”
Dacă răspunsul este NU atunci acceptăm că NU avem de ce să ne simțim vinovați. Și ne vedem mai departe LINIȘTIȚI de viață.
Dacă răspunsul este DA atunci analizăm acea situație:
- unde am fost nesincer? Ce am afirmat/lăsat să se înțeleagă… și care era realitatea? Ce voiam în realitate? Care era intenția mea?
- Acum că știu aceste lucruri, ce pot face pentru a mă simți EU împăcat cu tot și a mă putea ierta?
Se poate ca persoana față de care am greșit să nu ne poată ierta, însă trebuie să acceptăm că aceea este alegerea sa și are acest drept. NU putem să forțăm emoțiile celor din jur. NU ne putem aștepta să fim iertați mereu… cum nici noi nu putem ierta mereu. Odată ce ai rănit, cicatricea va rămâne mereu acolo.
Ce putem noi, însă, face este să ne iertăm pe noi înșine. Să ne acceptăm natura umană, să acceptăm că nu am știut să reacționăm altfel și – mai profund de atât – să acceptăm că trecutul nu mai poate fi modificat, iar viitorul este influențat de prezent.
Azi trebuie să mă eliberez de vină, oferindu-mi iubire. Aleg să nu mai car cu mine acest sac greu… și merg mai departe.
***
Tu ce vină vrei să eliberezi?
About Author
