Ca să poți fi recunoscător, trebuie să înțelegi!
A trecut ceva timp de când am început să studiez tot ce găsesc cu privire la existența noastră, ca ființe.
Din lucrul cu oamenii… și din tot ce citesc… am înțeles, încă o dată, că suntem toți, la bază, la fel. Fiecare din noi a avut cel puțin un moment în viață în care și-a pus întrebarea „Pentru ce trăiesc?” sau „care este rostul vieții?”, urmând fie să își transforme această întrebare într-o obsesie existențială, fie să lupte până ce află răspunsul, fie pur și simplu să o ignore.
Citește și: Hipersensibilitatea: Ce este, Riscuri medicale + 13 semne că ești o persoană hipersensibilă
Dacă energia din noi și din jurul nostru este, cu adevărat, fie… atunci înseamnă că și gândurile noastre sunt vii. Deci, dacă ne obsedează o problemă atât de profund, de puternic… Universul cumva ne va trimite semne în fiecare clipă. Depinde numai de noi să le vedem.
După ce vedem semnele… le analizăm o vreme până să le putem înțelege.
De mult am înțeles că misiunea mea este legată de transformare și, mai profund de atât, de recunoștință. Când eram copil obișnuiam să fiu afectată de numele meu. Era atât de neobișnuit încât adesea eram luată în râs. Un nume atât de frumos (cum spuneau mulți „bătrâni”) era pentru mine o adevărată cruce. Nu puteam fi Grațiela… pentru că nu îl puteam înțelege.
Dincolo de poveștile din spatele lui, de-a dreptul rupte din cărțile cu basme… nu înțelegeam nimic. Știam doar că trebuia să fi purtat alt nume, doar că o forță invizibilă a devis cumva, să îmi schimbe destinul. Cred că numele ne definește într-o formă sau alta, drumul în viață. Dincolo de numerologie, de ocultism în orice formă, el este un cuvânt, o valoare care ne este atribuită. Este cuvântul pe care îl auzim cel mai mult, cel pe care îl asociem cu noi înșine.
Eu aveam Grațiela… Și mă întrebam mereu de ce este soarta atât de ironică. Am trecut prin multe supărări pentru că un nume atât de „fragil”, aparent, nu putea fi în armonie cu exteriorul meu de băiețel, de „Domnul știe tot” (nici măcat Doamna). Eram atât de blocată în exterior, încât uitam să privesc în interior.
Nu înțelegeam.
După ce m-am familiarizat cu neîntrerupta mea căutare și pe măsură ce am mai eliminat câte un tipar care mă ținea blocată, am înțeles, de fapt, de ce „nimic nu este întâmplător” și cum numele mi-a conturat destinul.
Nu am știut niciodată să definesc, prin propriile trăiri, ce înseamnă să fii grațios. Însă am avut un moment în care am realizat cât sunt de recunoscătoare pentru tot ce am, pentru toate poveștile frumoase pe care le-am scris în cartea vieții mele, pentru toate momentele în care am fost la pământ, pentru traume, pentru frici, pentru curaj, pentru iubirea pe care am oferit-o, pentru refuzuri, pentru perseverență. Pentru tot. Tot ceea ce trăim la un momentdat este un dar din partea Universului. Totul este un Cadou. Iar când primim un cadou, trăim altfel dacă ne bucurăm de el, asemenea unui copil. Cu inocență.
Îmi amintesc de perioada în care Ionuț era mic… avea casa plină de jucării și totuși, jucăria lui preferată era o sticlă goală, căzută de pe masă. Îmi amintesc frustrarea. Aproape că simțeam că e nerecunoscător. Nu aveam nici cea mai mică toleranță în interiorul meu, fiindcă mă raportam la experiența MEA, la mine, fără să înțeleg că de fapt… el era fericit. Nu avea nevoie de nimic mai mult pentru a fi fericit, decât de lucruri mici. El nu se temea în acea clipă de joacă… de nimic. Nu se temea că își va pierde iubirea, că ar putea apărea un cataclism în orice clipă, că ar putea fi sfârșitul lumi… și că nu a apucat să se joace cu toate acele jucării pe care altcineva le-ar fi considerat grozave. Doar pentru că alții nu au, nu înseamnă că au nevoie!
Ne-am învățat să ne concentrăm pe ce nu avem, în loc să fim recunoscători pentru ceea ce avem. Sigur, să învățăm din ce putem și, dacă ne dorim cu adevărat, să decidem noi singuri ce vrem. Doar noi înșine avem cu adevărat puterea să decidem cum va arăta viața noastră.
Când ne schimbăm numele, ne schimbăm destinul. La fel și când ne schimbăm cuvintele cu care ne caracterizăm zilnic, lucrurile pe care ni le spunem când suntem singuri sau modul în care stăm de vorbă cu noi.
După mult coaching cu mine însămi am ajuns să îmi înțeleg numele, să îl respect și, chiar să îl înțeleg. Pentru că nu este nimic mai minunat, în existența mea, decât să mi se dea valența recunoștinței. Ca să poți fi recunoscător trebuie să înțelegi. Adevărata recunoștință vine din înțelegere.
Gândește-te o clipă… ce probleme sunt în viața ta acum pentru care simți că nu ai putea avea niciun fel de recunoștință?
Acum închide ochii, relaxează-te și simte-ți inima bătând. Când ești pregătit să îți asculți inima, vei înțelege adevăratul motiv din spatele oricărui lucru. Și dacă îl vei înțelege… vei putea fi recunoscător!
Dacă te-ai întrebat mereu ce este coaching-ul… tocmai ai primit răspunsul. TU ești cel mai bun coach al tău, căci tu vei avea cea mai mare deschidere față de tine. Și când vei decide să înțelegi, vei decide și să accepți. Încearcă să faci asta singur: să ajungi în armonie cu tine însuți. Dacă, totuși, nu își iese din prima, nu ceda. Crede în tine și amintește-ți de momentul în care ți-ai dorit să știi care este rostul tău în lume.
Iar dacă tot nu poți face asta singur, nu ezita să apelezi la ajutorul cuiva care și-a găsit menirea din a aduce trezire, a aduce valoare, a schimba lumea prin curățarea propriilor buruieni și plantarea unor noi flori. Știu că o singură persoană nu poate schimba Universul, dar are forța de a produce transformări în cel puțin o lume: a sa interioară.
About Author
