Ce înseamnă Valentine's Day pentru tine?

Reading Time: 6 minutes

De când am ajuns la pubertate am urât Valentine’s Day. Nu am avut niciodată nimic ieșit din comun, cel puțin din punct de vedere fizic. Ba, dimpotrivă. Eram o fetiță-băiețel cu nasul mare și extrem de multe convingeri de viață. Pe cât eram de mică. Îmi amintesc de primul meu Valentine’s Day. Aveam 13 ani și începusem să aud despre acest concept al oamenilor mari numit „dragoste”… Sigur, o dragoste pe care o ai pentru o persoană de sex opus.

Nu putea fi mare lucru. Eu oricum iubeam cam tot ce mă înconjura… iar persoane de sex opus iubeam cu toată ființa mea cel puțin 4: pe frații mei, pe tata și pe bunicul. În aceeași perioadă am avut un amic mai apropiat cu care îmi plăcea să râd. Era o companie plăcută. Credeam că asta însemna să ai prieten. Sigur că nu știam prea multe. Nu aveam nici măcar buletin, d-apoi habar despre ce înseamnă să fii îndrăgostit.

În fine, în acea perioadă, văzusem la TV că de Valentine’s Day băieții și fetele care se iubesc își fac cadouri. Așa că m-am apucat să îi pregătesc acestui amic un model decupat (aflam mai târziu că se cheamă origami) în formă de lebădă. Mă fascinau bucățelele mici de hârtie îmbinate. Eram tare entuziasmată să îi ofer acestui puști pe care îl consideram eu prietenul meu (dar care, aparent, habar nu avea că eu îl consideram astfel) cadoul.

Nici nu a trecut mult și m-am trezit cu el la ușă. Încă mai pot trăi șocul de atunci. Nu venise niciodată la mine. Nici nu știam că știe unde stau. Totuși, ținea în mână un ursuleț de plus și un buchet de flori. În acea clipă am simțit că sunt atât de apreciată și de iubită. Am crezut că acel gest este egal cu valoarea mea. Poate de-asta mi-au și rămas atât de vii culorile cadoului în minte și astăzi, după atâta timp.

Totuși, bucuria nu a durat prea mult, fiind înlocuită cu o amărăciune și o tristețe cum cu greu îmi mai pot imagina. Ce a urmat? De ce s-a transformat Valentine’s Day într-o zi de durere pentru mine? De ce am ajuns să urăsc această sărbătoare, până la urmă, nevinovată?

Ce a urmat… m-a dat cu totul peste cap: M-a întrebat dacă o pot chema pe prietena mea cea mai bună, că a aflat că este pe la mine … și are un cadou de Valentine’s Day pentru ea.

Imaginează-ți ce a fost în mintea și-așa proaspăt lovită de pubertate a unui copil (până la urmă) de 13 ani. Să observe că tot ce a asociat cu valoarea personală… se mută în patrimoniul celei mai bune prietene.

Am chemat-o, desigur. Nu mi-aș fi arătat niciodată slăbiciunea. Eram băiețel…

Și cât au conversat ei, în holul casei mele… eu m-am ascuns cu capul în coșul de rufe din baie și am plâns. Atunci am „realizat” pentru prima oară că nu merit iubirea. Că nu valorez nimic. Atunci am ajuns să urăsc dragostea, ideea de prieten… și să invidiez în fiecare femeie din jurul meu ceea ce a reprezentat prietena mea pentru mine atunci. Era o copilă frumoasă și blândă. Plus… era și blondă! Normal că asta a determinat și decizia mea ulterioară de a petrece mai mult de 5 ani vopsindu-mi părul blond.

De atunci am ajuns să cred că fiecare femeie este o amenințare, m-am ținut cât mai departe de fete, mi-am făcut preponderent prieteni băieți… pentru care preferam mereu să fiu sfătuitoare și de gașcă, neavând curaj să le spun dacă simțeam mai mult… și cu greu am mai avut încredere în cineva.

Anii au trecut și am ajuns să îmi fac primul iubit. Până atunci am adunat astfel de sărbători fiind singură. Și, cumva, Mass-Media mă făcea să mă simt și mai puțin valoroasă, tocmai din acest motiv. Nu era nimeni care să mă valideze. Toate resentimentele mele au fost, cumva, aruncate asupra lui. Și la fel și cu următorii. An de an am urât Valentine’s Day, mai mult sau mai puțin conștient. M-am aliniat și eu haterilor care considerau această sărbătoare strict ca pe ceva comercial.

Multă vreme… nu am înțeles nimic.

Până când mi-am dat voie să rescriu tot scenariul. Am realizat blocajul meu și, adult fiind acum, am înțeles durerea pe care am trăit-o atunci. Nu am putut decât să mă întorc, în meditație, la mine de atunci și, privindu-mă, am realizat cât de mult greșisem în toți acești ani. Câtă ură am putut alimenta din cauza unor povești pe care mi le-am repetat, subconștient, la nesfârșit.

Și uite cum, 15 ani mai târziu, mi-am dat seama că doar noi înșine suntem singurii care atribuim valoare fiecărui lucru/eveniment din viața noastră. Când am retrăit acel moment infantil am realizat cât sunt de recunoscătoare pentru faptul că în acel an, de Valentine’s Day, în felul meu, de copil, am avut curajul să îmi manifest „iubirea”. Chiar și numai realizând acel cadou.

Trăim o viață mult prea bulversantă și aglomerată. Suntem poluați cu gânduri toxice, apă toxică și alimente toxice. De multe ori ne suprapoluăm singuri cu oameni și relații toxice.

Totuși… chiar dacă pare doar o zi menită să ne facă să fim „falși/forțați” și în care să cheltuim o grămadă de bani pentru a ne atinge interesul… nu este chiar așa. Sigur, fiecare zi din viață ar trebui să fie Valentine’s Day. Dar nu e. Și nici nu are cum să fie. Sigur că dacă il iubești pe celălalt… nu îți trebuie o zi să îi spui că îl iubești. I-o spui mereu. Dar, te întreb, chiar dacă îl iubești pe celălalt… nu ar fi un pretext bun să petreceți puțin timp împreună?

Oamenii sunt atât de prinși în probleme încât uită ce este cu adevărat important.

Poate nu au partenerii potriviți… și atunci le înțeleg suferința. Înțeleg de ce Valentine’s Day este un stres. Dar atunci problema nu este în sărbătoare. Problema este în ei înșiși. De ce ai sta lângă un om pe care doar îl placi dar care îți apasă fiecare buton și te aduce în culmile disperării? De ce ți-ai asocia valoarea cu aceea pe care el ți-o dă? De ce nu ți-ai da voie să fii fericit?

Eu asta am făcut în toți acei ani. Nu mi-am dat voie să fiu fericită. Am crezut că nu merit…

Asta până când a sosit primul Valentine’s Day de după divorț. Trecuseră 6 luni de când eram, iarăși, după 8 ani, singură de Valentine’s Day. Nimeni nu avea să îmi aducă flori sau bomboane de ciocolată. Totuși, nu simțeam niciun fel de resentiment. Eram plină de iubire. Simplul fapt de a-mi privi copilul alergând voios prin casă și strigându-mă „mami”… cu vocea lui de îngeraș (avea 2 ani)… reprezenta cel mai frumos cadou. Mi-am amintit instant că în anul în care s-a născut Ionuț, Valentine’s Day-ul l-am petrecut pe scaunul de lângă incubatorul lui. Deși arătam ca o fantomă (având aproape o lună de dormit pe scaun, muls și băut apă), mi-am făcut curajul să dau o fugă până la cea mai apropiată piață de unde i-am adus cadou prima lui jucărie. Era un ursuleț pe care dacă îl trăgeai de coadă începea să cânte. Zâmbetul lui la auzul cântecelului mi-a topit orice resentiment privind această sărbătoare.

Am știut, atunci, că sunt îndrăgostită. În primul rând de viață. În al doilea rând de copilul meu și apoi de tot ce mă înconjoară. În viața mea a fost mereu atât de multă iubire… și totuși eu am preferat să mă concentrez pe micuțele locuri în care ea lipsea.

Ce nebunie!

Este ziua îndrăgostiților… așa că eu, personal, consider că este și ziua mea. Dincolo de faptul că îmi iubesc cu toată ființa mea soțul… și este primul nostru Valentine’s Day de când suntem căsătoriți, nu am de gând să uit că este și ziua mea.

Dacă te simți îndrăgostit… fă-ți, în primul rând, ție un cadou! Și, dacă simți că și partenerul tău este îndrăgostit (preferabil de tine J)), gândește-te ca în loc de ceva pentru el… să faci/iei ceva pentru voi.

Mă amuză că se face mare caz cu vânzările la prezervative din perioada aceasta. Sincer, consider că este un lucru foarte bun. Asta înseamnă că, într-un fel sau altul, chiar dacă și doar la nivel de instinct, oamenii se iubesc. Și, mai mult decât atât, sunt ființe responsabile! Dacă asta te face fericit de Valentine’s Day, care este problema?

Iar, dacă ești singur de Valentine’s Day, fii fericit! Petrece această zi iubind: ce vrei tu, orice, dar în primul rând, iubindu-te pe tine. Nimeni nu vrea să fie trist de ziua lui. Așa că oferă-i puțin confort alter egoului tău și du-l la shopping sau în parc, sau la spa… Sau cumpără-i crema aceea pe care și-o dorea de mult.

Nu mai urî Valentine’s Day pentru că ai frustrări (legate de bani, de iubire, de reciprocitate sau de orice). Iubește această zi… și fă-o să fie despre tine!

Singurul mod în care poți simți iubirea cu adevărat în viața ta este oferind-o!

Spune „Te Iubesc” mai des… și, cumva, cu timpul vei începe să o simți!