Scrisoare către masculul alfa

Dragii mei bărbați,

Vă apreciez şi vă admir. Aveți în rândul vostru, la fel ca noi, femeile, mulți reprezentanți de cinste. Voi sunteți programați să fiți sensibili, dar totodată să fiți puternici. Voi îngrijiți familii și întrețineți viața. Aveți, de la natură, multe calități în fața noastră. Încă din Biblie am fost cumva puse în umbra voastră, și e ok.

Sunteți minunați… păcat, doar, că mulți dintre voi, până să ajungă cu adevărat să îşi merite titlul de “bărbat” sunt cam naivi şi cam prostuți şi îşi formează raționamente eronate.

Nu aş vrea să fiu înțeleasă greşit, am cunoscut mulți domni în fața cărora îmi plec pălăria şi cărora le mulțumesc pentru onoarea de a-i fi întâlnit… dar, sigur, poate chiar şi dumnealor au văzut cândva, mai agresiv, un prag de sus, pentru a-l putea vedea pe cel de jos.

În orice caz, sunt câteva lucruri pe care aş vrea să vi le spun, să le înțelegeți:

1. Când o femeie vă refuză avansurile, nu vă refuză pe voi, ci refuză ceea ce i-ați prezentat ca beneficiu. E ca în vânzări. Nu o luați personal, nu fiți frustrați şi nu o înjurați – tot ce aruncați în ea vorbeşte despre voi, nu despre ea.

2. Dacă vreți femei mature, purtați-vă matur. Nicio femeie echilibrată nu va fi atrasă de unul căruia să trebuiască să îi suporte mai multe crize de personalitate decât fazele lunii… şi cu siguranţă pierdeți orice şansă de dialog dacă începeți conversația cu “c f frumoas-o”, fie ea expresia și corect redactată.

3. Vouă vă place să vânați, nouă ne place să fim vânate. Chiar şi după ce ați prins peştele, e plăcut să îl mai aruncați puțin în apă, să aveți ocazia de a-l prinde din nou.

4. Ideile preconcepute sunt proste. În orice situație. O femeie care se aranjează nu este curvă, nici chiar dacă este vulgară. Nu e regulă. Cunosc femei vulgare mai fidele şi sincere decât altele total nemachiate. Când ne aranjăm, o facem STRICT pentru NOI! Înainte să ne placeți voi, vrem să ne placem noi. În consecință ne machiem, ne punem extensii, ne punem gene, botox, unghii, silicoane, ne taiem nasul, ne punem, ne scoatem, ne schimonosim…totul numai pentru a hrăni un monstruleț ce trăieşte în interiorul nostru şi se cheamă ego. El ne spune cum să fim frumoase pentru a ne fi, în primul rând, plăcute nouă. Nu cred că este o noutate să aflați că şi noi ne uităm după alte femei admirativ. Şi nu cu invidie, cum cred unii din voi, ci chiar admirativ, la modul cel mai autentic.

5. O femeie singură cu un copil NU este o femeie disperată. Nu ştiu cum sunt altele, dar eu tot ce am cunoscut au fost doar femei PUTERNICE, femei carieriste, care de regulă au preferat să îşi ia copiii şi să plece pentru că sunt suficient de mature şi de fericite şi doar cu copiii, fără a simți necesară prezența unui mascul permanent. Să vă zic ceva: când devenim mame, dragostea noastrā se fragmentează. Multe din noi avem tendința de a oferi “jumătatea mai mare” copilului, restul pentru bărbat fiind aproape inexistent. Atunci normal că apar probleme de comunicare şi rupturi. Poate nu multe femei realizează asta, dar când ele decid că îşi iubesc copiii atât de mult încât sunt dispuse să sacrifice fericirea conjugală, apăi sigur nu vor fi interesate de prea multe de la un bărbat… cu sau fără copii suntem aceleaşi.

Copiii sunt AI NOŞTRI. Dar nu îi purtăm de gât, nu îi gătim, să îi băgăm cuiva pe gât şi, nu în ultimul rând, nu sunt problema voastră. Dar asta nu înseamnă că nu avem aceleaşi nevoi ca toate celelalte femei, sau că nu putem fi rănite la fel de uşor. Ce vreau să înțelegeți este că s-a inoculat tâmpenia asta că o femeie cu un copil se va prinde de primul prost să o ia bla bla bla. Apăi dacă gândeşti aşa, îți meriți apelativul mai sus amintit. O femeie cu adevărat femelă este asemenea celorlalte din regn: se descurcă şi singure să îşi crească puii, până vor fi suficient de maturi încât să îşi vadă, reciproc, de drumuri. Puține sunt mamiferele care trăiesc, în libertate, pereche. Puține au acest sentiment al apartenenței, al monogamiei. Și cu toate astea, restul duc o viață normală și fără să își bată capul cu un mascul lângă.

Nu văd de ce atâta condamnare. Şi, ce să îți povestesc, cât eroism pe bietul bărbatul care s-a “sacrificat”, vezi Doamne sau, şi mai poetic, şi-a făcut milā de biata căprioară singură şi a luat-o şi cu un copil…de parcă cine ştie ce serviciu ar fi făcut țării.

Nu. Realitatea este că sunt oameni de toate felurile, atât femei cât şi bārbați. Toți, indiferent de gen, suntem capabili să ne trăim viețile în linişte şi armonie şi să decidem încotro ne îndreptăm. Dacă ne întâlnim, la un momentdat, şi interacționăm, acest lucru se datorează unui acord biunivoc. Cu alte cuvinte acceptăm deopotrivă condițiile jocului. Dacă decidem să nu interacționăm, acest lucru se datorează realității noastre interioare şi voinței noastre personale. Justificările de orice tip, scuzele… nu au decât rolul de a “ne scoate”. Când începem să credem şi noi ce ne spunem… suntem deja mitomani.

Aşadar, dragi bărbați, sunteți mai puternici decât noi, mai capabili decât noi, motiv pentru care cred, cu adevărat, că vă arătați adevărata valoare abia când vă ridicați deasupra stereotipurilor şi comportamentelor specific feminine … şi decideți să gândiți singuri şi să fiți autentici.

Nimic nu este mai sexy la un bărbat decât să gândească singur pentru sine.

Vă îmbrățişez cu drag,

Oaia neagră.


Lasă un răspuns