Cine este perechea ta?

Indiferent că ne facem sau nu din asta un obiectiv evident, încă din adolescență toți ne căutăm perechea. Ne dorim completarea, înțelegerea și liniștea pe care ne-o oferă un partener ideal. Problema este că de cele mai multe ori suntem atât de blocați în frici și în ceea ce suntem obișnuiți să ni se spună despre dragoste (că este oarbă, că nu este perfectă decât în basme, că doare) încât ne programăm să ne mulțumim cu orice (din teama de a nu fi ceea ce societatea consideră rușinos, respectiv „fată bătrână”, „prea selectiv(ă)”, „pretențioasă”).

Astăzi am avut o realizare interesantă cu privire la acest subiect. Se întâmpla în timp ce îmi sortam șosetele. Nu știu despre tine dar eu când iau rufele de la uscat împerechez ce pot, ce este evident, după care depozitez tot ce nu bate într-un alt sertar. Azi, observând că este deja blocat, am decis (așa cum fac cam o dată la ceva timp) să răstorn tot și să fac ceea ce credeam că va fi doar un exercițiu de concentrare.

După vreo cinci minute de separat pe culori… am realizat. Poate nu-ți va plăcea, dar noi, ca oameni, când vine vorba despre relații, ne asemănăm foarte mult cu șosetele. Într-o comunitate suntem foarte mulți și trăim desperecheați. În momentul în care sufletul nostru decide că are nevoie de căldură, începem să ne completăm. Unele perechi sunt atât de evidente încât se găsesc instant. Sunt acele particularități pe care știi exact să le cauți. Altele… sunt atât de comune încât pur și simplu se ascund în mulțime. Și se pierd. Cu primele este simplu, cu acestea din urmă, însă începe provocarea.

Simplu, dar special

Să găsești acea particularitate a celuilalt care să te facă să realizezi că acela este… nu e ușor. De multe ori perechea seamănă atât de mult cu atât de multe altele încât luăm prima șosetă care ni se pare că seamănă. Și totuși nu este. Uneori chiar credem cu tărie că am nimerit-o. Chiar ne afișăm cu ea și toată lumea observă că nu este… dar noi eșuăm. Și se simte bine, dar… nu este. Nu ai împerecheat niciodată două șosete identice, ca să te trezești că de fapt una era bleumarin și cealaltă neagră? Dar puteai să juri că erau identice!

Alteori știm că nu este, observăm că îi lipsește ceva celeilalte…sau… dimportivă, că are ceva în plus. Dar seamănă și avem nevoie rapid de o pereche curată, așa că nici nu mai contează. Atâta timp cât ceilalți nu vor remarca diferența, ce mai contează?

Și așa ne mințim pe noi înșine.

Perechea trăiește aceleași dureri

În timp ce noi purtăm perechea greșită… cea corectă are aceeași soartă. Și știe lucrul acesta. Dar este cald, și chiar dacă este poate mai mult sau mai puțin călduroasă decât ar trebui… măcar își face treaba.

Regăsirea… decizie conștientă

Și după ce le dăm din nou la spălat…și le mai amestecăm o dată în grămadă… avem ocazia de a extrage din nou. Atunci putem decide. Putem observa fiecare detaliu, de la cele mai evidente, până la cele mai puțin evidente. Dacă obiectivul este să găsim perechea, atunci orice semn trebuie urmărit. Uneori ea poate fi mai uzată, mai chinuită sau într-o stare prea bună, în funcție de cât de mult a fost împerecheată până atunci și prin ce experiențe a trecut. Poate că nu ne mai seamănă în totalitate, poate nu mai are aceleași proprietăți de altădată, dar este singura care, la un momentdat, ne-a fost dat să ne completeze.

Din păcate, totuși, alteori perechea se pierde, se deteriorează sau ajunge cea mai bună jumătate a altei șosete rătăcite.

Viața nu este despre perfecțiune, ci mai mult despre obiective. Și indicat ar fi ca acestea să fie stabilite de noi înșine, și nu de altcineva pentru noi. Chiar dacă este greu de acceptat, responsabilitatea ne revine în totalitate. Oricât am fi de influențați, suntem singurii care ne vom purta, vreodată, soarta. Și, desigur, nu avem dreptul de a influența deciziile celorlalți, dar avem toată puterea de a ni le influența pe ale noastre, precum și de a ni le asuma.

Cine e perechea ta?

Așa că, te întreb, care este obiectivul tău legat de relații? Cum crezi că ar trebui să arate perechea ta? Ce calități sufletești ar trebui să aibă? Cum ar trebui să te simți în prezența lui?

Când eram la începutul drumului mă autoblocam să răspund la astfel de întrebări… și cu asta greșeam. Consideram că nu sunt demnă de iubirea unui bărbat „ideal” din punctul meu de vedere. Credeam că nu merit iubirea unui astfel de om, și automat îl puneam pe un piedestal de unde nu i se vedeau și defectele care îl făceau uman, de unde credeam că doar răspunsurile la acele întrebări îl definesc, și nimic altceva.

Până într-o zi când am realizat că nu știam ce caut

După ce am divorțat am primit de la Adina și Liviu un jurnal. Nu mai știu cum se chema, dar era foarte frumos împărțit. Erau trecute citate și vorbe înțelepte despre Viață, Univers, Dumnezeu, Iubire. Și, la un momentdat, aveam de răspuns la întrebările de mai sus. Ieșisem dintr-o căsătorie care durase 3 ani. Aveam un copil mic și un job la care nu aveam nicio intenție de a mă mai întoarce. Aveam moralul atât de căzut încât nu aș fi putut îndrăzni să visez la un alt bărbat.

Totuși, după ceva timp, am reluat lectura jurnalului și am îndrăznit să îmi dau voie să visez. Am scris tot ce mi-a spus mie sufletul… nu mintea. Sufletul. Mi l-am imaginat și vizual și spiritual. Și am simțit o liniște totală. O speranță. Atunci am început să simt că nu vreau nimic mai puțin decât acel ideal (încă o dată, nu am scris cu mintea, ci cu sufletul!). Un an mai târziu l-am cunoscut.

Morala: Vizualizează ținta. Doar așa vei ști în ce direcție să te îndrepți!

***Pentru că lucrez în momentul de față la perfecționarea calităților mele de coach, îți propun o ședință gratuită de coaching  în care să te ajut să faci primul pas în transformarea ta. Aceasta se poate derula față în față sau online via Skype/whatsapp/Facebook.

Este vorba despre o oră. Dacă te simți pregătit(ă) să faci un pas important pentru tine, trimite-mi un mail pe adresa: gratiela.vlad@gmail.com cu subiectul: ședință coaching gratuită în care să îmi spui zilele și orele la care ai fi disponibil(ă), precum și orașul din care ești, respectiv numărul de telefon.

În felul acesta ne ajutăm reciproc. Eu exersez, tu ai ocazia să treci la următorul nivel.

Deci? Când să fie?

 

 

Lasă un răspuns