JUNG – Nu ne naștem goi! Cele 4 arhetipuri și inconștientul colectiv

Reading Time: 6 minutes

Deși pare că ne naștem goi de cunoaștere, asemenea unei table goale (tabula rasa), realitatea este alta. Copilul vine pe lume cu o serie de informații. Cei ce cred în reîncarnare ar putea spune că aceste informații provin din existențele anterioare. Cu alte cuvinte: „dintr-o altă viață”. Oamenii de știință, pe de altă parte, consideră că toate aceste informații sunt transmise din generație în generație prin ADN.

În final, psihanaliștii aduc în scenă un nou concept, pe care îl denumesc „inconștient colectiv”.

Psihanalistul elvețian Carl Gustav Jung dezvoltă ideea inconștientului colectiv în cartea sa, „Structura psihicului”. Teoria este, de asemenea reiterată în volumul 8 al seriei „Opere complete”, intitulat „Dinamica inconștientului” și dezvoltată complet în volumul 9: Arhetipurile și inconștientul colectiv.

Ce sunt arhetipurile și de unde provin?

Jung consideră arhetipurile ca fiind modele comportamentale și imagini universale, care ajung să se manifeste involuntar la fiecare din noi (ele făcând parte din inconștientul colectiv).

Inconștientul colectiv reprezintă o moștenire psihologică… o înmagazinare a tuturor experiențelor colective trăite de specie. Războaie, pandemii, calamități naturale, evoluții… toate acestea au marcat și transformat psihicul colectiv așa încât un nou născut ajunge să își înceapă viața de acolo de unde a „rămas” specia.

Arhetipurile sunt universale și ereditare. Ele NU se învață. Ele sunt deja știute… și cumva datorită lor este posibilă evoluția. Îți poți imagina că dacă un copil chiar s-ar naște fără nicio informație, asemenea primilor oameni, ar fi imposibil să înțeleagă și să trăiască experiențe moderne. I-ar lua milioane de ani să ajungă la zi.

Recomand în acest sens vizionarea următorului filmuleț:

Astfel, arhetipurile – sau mai bine zis această memorie colectivă – ajută la organizarea modului în care simțim, trăim și evoluăm.

Jung și cele 4 arhetipuri de bază

Jung era de părere că există patru arhetipuri de bază… și ele simbolizează personalitățile fundamentale ale omului, cu motivațiile și valorile specifice.

Astfel, fiecare arhetip are rolul său în dezvoltarea personalității. Fiind un psihoid (parțial psihic), arhetipul poate să capete și anumite însușiri materiale, acționând atât în plan psihic, cât și în plan material.

În consecință, cele 4 arhetipuri majore identificate de Jung sunt: Persona, Umbra, Anima/Animus, Sinele.

Modul în care un arhetip se manifestă la fiecare din noi este determinat de o serie de factori ce țin atât de genotip (influențele genetice, experiențele strămoșilor), cât și de fenotip (experiențele personale unice și influența mediului).

Persona sau Masca

Image result for freepik mask halloween, freud, masca, persona

Persona reprezintă modul în care ne înfățișăm celorlalți. Ea este, într-o formă sau alta, o mască socială pe care o purtăm contextual. Rolul ei este de a proteja eul de imaginile negative.

Gândește-te puțin: Sigur ți s-a întâmplat măcar o dată să remarci modul în care comportamentul tău se schimbă în funcție de locul în care te afli. Acasă ești mai dezinvolt, la serviciu devii robust, ferm… la o ieșire cu prietenii ești prietenos, șamd.

Fiecare din aceste comportamente diferite ar putea fi catalogat drept mască.

Glumele acelea poate nu atât de grozave care te ajută să fii în centrul atenției. Tăcerea care pare să pună stăpânire pe tine când ești în preajma unei persoane impunătoare… toate acele comportamente de care ești mai mult sa mai puțin conștinet sunt parte din Persona și au rolul de a te proteja.

Acest arhetip permite indivizilor să se adapteze la lumea din jur. Deși nu pare ceva rău, dezavantajul identificării cu acest arhetip constă în aceea că duce ușor la pierderea Sinelui.

Altfel spus, cu cât ne obișuim mai mult să purtăm aceste „măști sociale”, cu atât suntem mai puțin sinceri cu noi înșine, mai puțin autentici și picăm mai mult în capcana mulțumirii altora.

Rezultatul, pe termen lung, este sentimentul de inutilitate, de neconcordanță cu Sine, care poate duce chiar la dezvoltarea anumitor patologii (precum anxietatea, depresia și chiar depersonalizarea):

Mai mult, Jung este de părere că fiecare meserie are persona sa specifică. Este un comportament, o atitudine ce domină în rândul indivizilor… ceva ce ei fac pentru a satisface niște așteptări.

Umbra

Image result for freepik shadow, jung umbra

Umbra reprezintă un alt arhetip major prezent în psihologia Jungiană. Ea are la bază observarea minții inconștiente și face referire la sex și instincte. Având în vedere faptul că se compune din idei, instincte, slăbiciuni, neajunsuri și dorințe reprimate, ea se bucură de multă atenție din partea psihologilor.

Freud, în mod deosebit, analizează ceea ce Jung numește „umbră”, dar o asociază mai mult ideii de „libidou” – „investiție energetică”.

Pentru Jung umbra ca arhetip conține toate acele lucruri pe care societatea nu le poate accepta (și de aici, implicit, noi ca indivizi avem tendința de a le respinge). Ea afectează convingerile, valorile și principiile morale.

De exemplu: prejudecata, invidia, ura, lăcomia… toate acestea fac parte din umbră. Ne naștem cu ele și le accentuăm pe măsură ce le vedem mai mult în ceilalți.

Umbra este, mai curând, acea „parte întunecată” a minții noastre. Este un haos, o necunoscută. Tocmai din acest motiv apare adesea, sub diverse forme, în vise. Ea ia forma oricărui lucru de care ne este frică, pe care îl respingem, de care fugim. Cel mai adesea umbra personalității noastre apare în vis reprezentată de un șarpe.

Citește și: Șerpi în vis. Ce înseamnă când visezi șerpi?

Anima/Animus – „Adevăratul Sine”

Image result for freepik soulmate

Anima = imaginea feminină, într-un psihic masculin;

Animus = imaginea masculină, într-un psihic feminin.

Mereu am susținut faptul că în fiecare din noi se regăsesc trei entități: o femeie, un bărbat și un copil (androgin). Ei bine, acest animus/anima reprezintă aspectul feminin la bărbați, respectiv masculin la femei.

Astfel, acest arhetip face referire la tot ceea ce se găsește atât în inconștientul colectiv, cât și în cel personal. Pot exista noțiuni cu privire la modul în care o femeie trebuie să se comporte în societate… sau referitoare la definiția masculinității, după cum a fost ea conturată de-a lungul secolelor.

În acest sens, Jung susține faptul că descurajarea bărbaților de a explora acele aspecte feminine (a-și da voie să fie vulnerabili, să își exploreze emoțiile), precum și a femeilor de a explora aspectele masculine, contribuie la apariția nevrozelor, a patologiilor psihice și subminează dezvoltarea psihologică.

Atunci când anima și animus reușesc să se armonizeze, apare ceea ce se numește „cuplu divin” și reprezintă integritatea, împlinirea, unificarea.

Citește și: Cine este perechea ta?

Sinele

Unificarea conștiinței și a inconștientului are ca rezultat SINELE. Cu alte cuvinte, Sinele este tot ce știu că sunt și tot ce sunt dar nu știu.

Jung reprezintă Sinele ca pe un cerc, un pătrat sau chiar o mandală.

Prin individualizare are loc crearea Sinelui, integrând totodată diferitele aspecte ale personalității.

Astfel, Jung era de părere că atunci când nu există armonie între conștient și inconștient apar problemele psihologice. Din acest motiv oricine lucrează cu psihicul (terapeut, psiholog, coach, consilier) încurajează clientul să aducă orice fel de conflict personal în conștient și să treacă prin procesele de asumare și acceptare.

Totodată, Jung sugerează existența a două centre diferite ale personalității umane:

  • Vorbim, pe de-o parte, de EGO (EU) care alcătuiește centrul conștiinței (dar este sinele care se află în centrul personalității);
  • Și, pe de altă parte avem personalitatea ca un trio de conștiință, EGO și minte inconștientă.

Astfel, avem personalitatea a cărei centru o reprezintă Sinele… care mai are încă un punct mic intern, reprezentat de ego.

Pentru a fi mai ușor de înțeles am făcut această reprezentare:

Conform lui Jung, scopul final al oricărui individ este de a obține un sentiment de sine coerent.

Ce înseamnă asta?

Să ai un sine coerent sau coeziv înseamnă să ajungi să fii capabil să te cunoști suficient de bine încât să nu mai fi afectat de schimbările din jur, de opiniile celorlalți și poți înțelege conflictele ce apar în interiorul tău. Între conștient, inconștient și eu (ego) apare o unitate.

Pentru a face acest lucru este necesară vindecarea rănilor din trecut:

În loc de concluzii: Jung și alte arhetipuri

Există o mulțime de arhetipuri. Acestea sunt prezente în noi și în ceilalți și tind să domine personalitatea. În afara celor 4 dominante, amintite mai sus, Jung mai vorbește adesea și despre:

Arhetipurile feminine: mama, amazoana, hetaira și mistica;

Arhetipurile masculine: tată, războinic, rege, negustor, țăran, filozof, monah, servitor.

În final, dacă ți-a plăcut acest material te invit să apeși pe clopoțelul roșu din partea dreaptă (jos) a ecranului pentru a primi notificări atunci când apare o nouă postare!

Citește și: Top 5 idei ale lui Freud care au schimbat lumea

Sursa foto: freepik.com

About Author

18 thoughts on “JUNG – Nu ne naștem goi! Cele 4 arhetipuri și inconștientul colectiv

  1. Mi-a placut sa citesc articolul pentru ca ai facut informatia accesibila. Mi-ar placea sa citesc si despre celelalte arhetipuri.

  2. Conectarea cu noi înșine este un aspect cheie pentru a ne bucura de o viață în pace, calm, seninătate și armonie. În ciuda stresului vieții de zi cu zi, este important să ne rezervăm puțin timp pentru noi . Un spațiu în care ne vom dedica pur și simplu să fim alături de noi înșine.

  3. Cat de interesant 😮 Am citit totul captivanta. Mulțumim și pt împărtășirea clipurilor de pe YouTube, ești un om complex 💌💌💌

  4. Încă de la vederea titlului mi-am dat seama că este un articol foarte interesant, marca Grațiela.
    Mi-ar plăcea să citesc Jung, dar până atunci, am de aprofundat ce am citit în articolul tău atât de bine documentat și explicat.
    Mulțumesc!

  5. . Mi-a plăcut maxim articolul tau. Nu am mai citit Jung din tinerete. Pana una-alta ma contrazic cu mămicile care considera ca un copil vine pe lume ca o foaie alta de hârtie, iar tu esti cel care scrie pe ea totul…

  6. Ni-a placut mult acest articol complex si trebuie sa recunosc ca pentru genul asta de articole revin mereu pe blogul tau

Spune-mi, te rog, ce gândești despre acest subiect: