Cele mai importante reguli și principii pentru amenajarea bucătăriei în stil Feng Shui, cu explicații pentru sceptici + 25 Idei care să te inspire
Există zeci de motive pentru care poți decide să îți reamenajezi bucătăria: de la faptul că tocmai te-ai mutat într-o locuință nouă pe care vrei să o aranjezi după gusturile tale și chiar până la simplul motiv că te-ai săturat de vechiul design sau de mirosurile impregnate în pereți și în mobilier. Oricare ar fi lucrul care te conduce, este important să știi că amenajarea unei bucătării necesită ceva mai mult timp decât ți-ai imagina.
Mai mult, dacă ai decis că vrei să îți amenajezi bucătăria în stil Feng Shui, există o multitudine de lucruri de care este bine să ții cont, pentru ca energiile să fie armonizate pe deplin. Așa că înarmează-te cu multă răbdare și hai să pornim la drum!
De ce și până unde să ții cont de principiile de amenajare Feng Shui
În primul rând vreau să știi că eu, personal, de doi ani (de când ne-am hotărât să spargem întreaga casă și să repornim cu ea de la zero) am studiat filosofia Feng Shui mai mult decât mi-aș fi imaginat vreodată că o voi face. Internetul este plin de informații contradictorii, de lucruri care în practică par imposibil de aplicat și de materiale care m-au făcut adeseori să cred că o voi lua razna dacă mai insist mult.
Totuși, pentru că sunt o fire extrem de curioasă, și pentru că îmi place să îmi îmbunătățesc șansele de a avea o viață mai bună, am perseverat și nu am abandonat studiul.
Acum, aproape doi ani mai târziu, am ajuns în sfârșit să trag linie și să pot spune că Feng Shui este de fapt un stil de viață în sine. Este ca o extensie a filosofiei pe care încerc să o promovez în cursurile și materialele mele de dezvoltare personală.
Când decizi să ții cont de aceste principii este bine ca prima dată să te așezi comod, pe o canapea, și să observi. Vezi ce ți se potrivește ție, dă la o parte ce ți se pare absurd, și aplică atât cât îți este benefic.
Pornește de la principiul că faci acest lucru pentru tine. Fiecare din noi are propriile motive pentru care acționează într-un anumit mod. Eu vreau prosperitate, abundență, sănătate și relații bune cu oamenii din jurul meu… și sunt destul de sigură că și ție îți surâd toate acestea. Credința ta (încrederea ta) în posibilitatea atragerii acestor energii benefice în viața ta este cea care contează cel mai mult.
Cu alte cuvinte, oricât de mult ai ține cont de ceea ce urmează să îți povestesc, dacă tu NU vrei, conștient, să accepți responsabilitatea stărilor tale, poți să aplici totul până la virgulă… și să nu te alegi cu nimic altceva în afară de haos.
Amenajarea Feng Shui este pentru tine DOAR dacă vrei cu adevărat să crezi că îți poți realiza un spațiu în care să te simți bine. Este arta frumosului, a abundenței și a bucuriei.
Așa că, dacă după ce ai citit acest preambul crezi în puterea TA de a atrage tot ce vrei în viața ta, atunci te invit să te relaxezi, să îți amintești de ce vrei să ai o bucătărie frumoasă, de ce iubești această încăpere (sau, dacă încă nu este camera ta preferată atunci gândește-te la ce beneficii ți-ar aduce dacă ar deveni camera ta preferată) și hai să pornim la drum!
Principii de bază pentru amenajarea unei bucătării Feng Shui
Precum scriam și în articolul „Reguli (principii) Feng Shui pentru casă care să îți aducă prosperitate în viață”, există mai multe lucruri de care trebuie să ții cont atunci când decizi să armonizezi energiile. Nu voi relua informațiile (poți citi materialul dacă dorești).
Totuși, în cele ce urmează vreau să trecem puțin împreună prin cele mai importante principii Feng Shui pentru bucătărie:
Poziționarea bucătăriei
Ținând cont de faptul că bucătăria este, generic, zona în care gătești, în Feng Shui aceasta este guvernată de foc, așadar de sud. Din acest punct de vedere, dacă acum te gândești în ce parte a casei ar fi cel mai bine să poziționezi bucătăria, atunci răspunsul este, indubitabil, în sud.
O bucătărie situată în zona sudică (sau în sud-est) va aduce bunăstare și bogăție locatarilor imobilului. Totuși, dacă aceasta este deja poziționată într-un alt colț, atunci va trebui să ai grijă să aduci elemente care să armonizeze enegiile. Vom vorbi despre asta puțin mai târziu.
De asemenea, deși toți avem tendința de a prefera spațiile deschise. În Feng Shui, însă, este recomandat ca bucătăria să fie separată de restul camerelor, pentru a împiedica amestecul fluxurilor de energie.
Mai mult, pentru că mâncarea simbolizează bogăția, este important să nu pui bucătăria lângă intrare. Specialiștii consideră că această acțiune ar duce la o stare de incertitudine și lăcomie, generatoare de conflicte în familie și probleme de sănătate.
Este indicat ca între baie și bucătărie să existe ceva distanță, pentru ca energia pozitivă a bucătăriei să nu interfereze cu aceea negativă a băii.
Care este explicația?
Acum, dacă ești o persoană mai pragmatică și te irită într-o oarecare măsură să „te iei” după energii… atunci privește puțin mai practic tot ceea ce am spus aici:
Separarea bucătăriei de restul casei este cât se poate de logică și de benefică: nu vrei să gătești pește și apoi să miroasă în toată casa (dacă nu crezi în energii, poate crezi în mirosuri).
La fel, o baie aflată la o distanță cât mai mare de bucătărie are cât se poate de mult sens: din nou – mirosuri! Nu vrei să se combine, nu? Ca să nu mai vorbim despre microbi! Chiar dacă nu ai restaurnat acasă, normele igienico-sanitare se aplică oriunde ai găti!
Și de ce nu e chiar indicat să ai bucătăria imedat la intrare? Probabil pentru a nu simți chiar toți vecinii cum ai făcut tu sarmale în post! :)) Mai în glumă, mai în serios, aceasta este filosofia bunului simț… înainte de orice!
Alegerea culorilor pentru o bucătărie Feng Shui
Ok, după ce am ales unde va fi poziționată această încăpere, mergem mai departe la culori. Gresie? Faianță? Pardoseală… Apoi vorbim despre lavabil, mobilier și decorațiuni. Totul este culoare! Viața fără culoare este asemenea mâncării fără gust!
Totuși, dacă punem condimentele greșite în mâncare, s-ar putea să fim nefericiți sau, dimpotrivă, prea energici! Să mâncăm mai mult decât am vrea… sau să nu mâncăm deloc! Cam la fel se întâmplă și dacă punem culorile greșite în bucătărie.
Așadar, este important să ținem cont de combinațiile de culori din această încăpere. Ele trebuie să transmită o energie pozitivă. Tocmai din acest motiv este recomandat să utilizezi culori precum: ivoar (ivory pentru cei cărora nu le place sum sună varianta românească), crem, alb, bej, oranj (portocaliu), nuanțe diverse de verde și chiar violet (nuanțe deschise).
Combinațiile de culori se vor stabili și în funcție de sectorul în care este bucărătia amplasată.
Astfel:
- Bucătăria situată în Sud, Sud – Est, Est, are ca nuanțe favorabile: verde, bej, maro.
- Bucătăria situată în Sud-Vest, Nord-Est: are ca nuanțe favorabile: crem, ocru, cărămiziu.
- Bucătăria situată în Nord, Est, Sud-Est: are ca nuanțe favorabile: bleu, negru și verde.
- Bucătăria situată în Est, Sud-Est: are ca nuanțe favorabile: turcoaz, verde, maro.
- Bucătăria situată în Vest, Nord: are ca nuanțe favorabile: combinația de alb cu albastru sau alb cu gri.
- Bucătăria situată în Nord-Vest: are ca nuanțe favorabile: alb și ivoar, deși ar fi cel mai indicat să evităm această poziție.
De asemenea, este bine să ții cont și de efectul psihologic al culorilor. În acest sens îți recomand să citești și: Limbajul culorilor: Ce semnifică fiecare culoare și cum te poți folosi de culori pentru a-ți îmbunătăți viața.
Forme în bucătărie
Când vine vorba despre formele pe care le alegi în bucătărie (pentru sursele de lumină, decorațiuni și chiar mobilier), specialiștii recomandă să utilizezi forme regulate, preferabil care să aibă colțurile rotunjite. Argumentul acestora este că formele neregulate favorizează apariția unor puncte moarte ce blochează energia Chi. De asemenea, dacă ai un mobilier prea complicat se poate ca energia să nu circule cum trebuie.
În același fel, este bine să optezi pentru forme regulate și colțuri rotunjite mai ales dacă ai copii mici sau dacă încă nu ai copii, însă intenționezi să faci în viitorul apropiat! E bine să te gândești puțin în avans. Vei avea nevoie să nu trăiești cu stresul loviturilor în colțul mesei șamd.
De ce am scris asta acum și nu la mobilier? Pentru că m-am gândit că dacă și tu, la fel ca și mine, schimbi inclusiv circuitul electric, atunci ar trebui să iei în vedere acest aspect, mai ales când alegi prizele și ramele lor! În plus, ți-am spus asta acum ca să ții cont să optezi pentru o ușă întreagă (preferabil fără geam, sau cu un geam cu o formă regulată, nu cu prea multe onduleuri și detalii).
Alegerea materialului pentru pardoseala din bucătărie
În ultima vreme tendința în home design este de a placa pardoseala din bucătărie cu gresie, piatră naturală, granit sau marmură. În arta japoneză acestea sunt considerate a fi niște finisaje reci, cu polaritatea Yang. Din acest motiv se recomandă echilibrarea printr-un mobilier realizat din lemn latural.
Dacă nu ai un astfel de mobilier, atunci poți folosi o pardoseală de plută sau din lemn (parchet). Acestea sunt materiale calde și neutre ce influențează pozitiv energia încăperii.
Mai mult, poți „păcăli” puțin sistemul dacă ai încălzire în podea și gresie care imită lemnul. Noi am optat pentru această variantă, pentru că personal mi se pare mult mai practică gresia în bucătărie (față de parchet).
Organizarea unei bucătării Feng Shui
Acum intrăm, de fapt, în teritoriul cel mai important. Dacă în ceea ce privește poziția și forma camerei nu ai prea multe cuvinte de spus, atunci află că de aici înainte puterea se află în mâinile tale! Organizarea unei bucătării Feng Shui trebuie gândită foarte bine.
Vorbesc aici în mod deosebit despre amplasarea plitei, a chiuvetei și a frigiderului!
Mobilierul de bucătărie și poziționarea acestuia
Modul în care decidem să amenajăm bucătăria afectează considerabil curgerea energiei Chi (Qi) și, de aici, calitatea mâncării preparate respectiv sănătatea!
Astfel, primul lucru de care să ții cont este ca mobila de bucătărie pe care o alegi să aibă uși. Rafturile deschise acționează asemenea unor cuțite energetice. Ele au puterea de a crea curenți de energie negativă care te vor afecta subtil.
De asemenea, fiind o artă a ordinei și a disciplinei, se recomandă ca mobilierul să nu fie defect, rupt, să nu scârțâie. Argumentul ar fi, încă o dacă, eliminarea surselor de energie negativă. Și, gândește-te puțin: ai o zi mai proastă, te apuci să gătești, îți scârțâie ușa. Te enervezi.
Sau, vii să gătești și îți agăți bluza de colțul rupt al unui dulap. Sau de un raft care nu este acoperit. Te enervezi.
Ca să nu mai zic cât sens au aceste indicații de bun simț… dacă ai copii! Nici nu cred că este nevoie să îți mai descriu eu scenarii, că sunt sigură că te poți gândi tu la suficiente! Numai dacă ții cont de faptul că micuții adoră să se cațere pe ORICE, și deja înțelegi ce zic! 😀
Elementul Apă: Chiuveta de bucătărie
Elementul Apă în Feng Shui este unul extrem de important. Acesta aduce conexiuni și liniște. Totuși, acolo unde există prea multă energie guvernată de apă, apar indecizia și nehotărârea!
Specialiștii recomandă să poziționezi chiuveta de bucătărie în zona de nord a încăperii. Dacă, totuși, acest lucru este imposibil (pentru că tu ai scurgerea poziționată în altă parte), atunci ține cont de energia zonei respective și vezi în ce fel apa o afectează (aici poți urmări ciclul constructiv și distructiv al elementelor, din materialul recomandat mai sus).
De exemplu, chiuveta mea de bucătărie este poziționată pe peretele central-vestic al apartamentului. Zonă guvernată de METAL (și reprezintă creativitatea). Astfel, teoretic, apa din zona aceasta distruge metalul. Cu alte cuvinte, toată creativitatea mea se va duce pe apa sâmbetei. Nu voi avea inspirație în bucătărie și mâncarea mea va fi anostă.
TOTUȘI, aici este frumusețea: am optat pentru o chiuvetă bucătărie din fragranit, care până la urmă este o formă îmbunătățită de piatră, cu ioni de argint introduși în granit. Elemenul pământ (reprezentat de piatră/granit) este precursor metalului, așadar are forța de a-i amplifica energia.
Ca să nu mai zic că am ales o baterie metalică (din inox)!
În egală măsură aș fi putut opta în această situație pentru o chiuvetă metalică. Aș fi făcut acest lucru mai ales dacă aceasta se afla pe peretele de Nord-Vest al locuinței. Dacă amenajezi o bucătărie în stil industrial atunci ea este, fără discuții, cea mai bună variantă.
Partea frumoasă este că există o gamă variată de chiuvete metalice de înaltă calitate. Nu este nevoie să te gândești la cele clasice pe care le-am avut majoritatea în gospodărie cândva… Știi tu, cele care se deformează când verși apă fierbinte sau pui o oală mai grea, care trosnesc când ți-e lumea mai dragă și adună toate mizeriile posibile și imposibile.
Alternativele moderne sunt net superioare calitativ și sunt extrem de practice!
Respecta principiul formelor regulate cu margini rotunjite:
Sau direct pe rotund:
O altă variantă extrem de populară, mai ales dacă spațiul destinat acestui obiect nu este foarte generos:
Personal ador aceste chiuvete cu două cuve. Mi se par extrem de practice!
Sau poate preferi acest model:
Elementul Foc: Aragazul, plita electrică, cuptorul
În Feng Shui, Focul reprezintă pasiunea și aduce acțiune, entuziasm și determinare. Totuși, când se găsește în exces, duce la stres și neliniște. Din acest motiv este important să ții cont de locul în care poziționezi aragazul în raport cu chiuveta și cu restul obiectelor de mobilier.
Pentru început, este preferabil ca aragazul/plinta și/sau cuptorul (tot ce reprezintă focul) să NU fie lângă chiuvetă. Apa și focul la un loc nu fac o casă bună. Cu toate că în majoritatea bucătăriilor clasice ele sunt alăturate, este bine să încerci să le separi.
Cea mai bună localizare a acestor obiecte este în zona de Sud. Dacă, totuși, nu ai cum să respecți indicația de mai sus, atunci ține (încă o dată) cont de energia zonei.
De exemplu, eu am separat aragazul de chiuvetă prin extinderea bucătăriei pe balcon. Acum zona de foc se află pe peretele de Nord-Vest (cea mai contraindicată poziție, având în vedere că acesta este teritoriul metalic al bărbatului). Focul arde metalul și diminuează energia bărbatului casei.
Pentru că nu am avut încotro (referitor la poziție), am decis să adaug elemente care să diminueze energia focului și care să întărească energia metalului.
Astfel, consultând încă o dată ciclul constructiv și distructiv al elementelor (disponibil în materialul meu de aici), am stabilit ca bucătăria din balcon să fie realizată în stil industrial, cu mobilier metalic negru (negru este culoarea apei, care distruge focul) și am optat pentru faianță și gresie de culori pământii (care amplifică energia metalului).
Am folosit o plită Franke pe gaz, neagră, și un cuptor din aceeași gamă. Efectul general este unul specific masculin, Yang, extrem de benefic zonei.
Elementul Metal: Frigiderul
Acest element este o combinație de foc și pământ. El crește capacitatea de concentrare. Dacă este utilizat excesiv, însă, duce la cinism.
În unele studii, frigiderul este asociat tot focului, fiind o sursă veritabilă de consum energetic. Totuși, ținând cont de faptul că este plin de mâncare (pământ), el devine un mediu metalic neutru.
Se zice că aceste trei elemente de bază (apă, foc, metal) trebuie să formeze un trigon în bucătărie. Așadar, dacă nu poți separa chiuveta de aragaz, atunci poți, cel puțin, să amplasezi frigiderul astfel încât cele trei să formeze un triunghi.
Din acest motiv eu am decis să poziționez frigiderul pe peretele opus, la jumătatea distanței dintre cele două.
Astfel se obține o armonizare a celor trei energii vitale.
Elementul Pământ: Masa de dining și scaunele
Lemnul este elementul creșterii, al evoluției și al progresului. În exces determina locuitorii să fie lipsiți de compasiune și agresivi.
Cu toate că există posibilitatea de a alege un mobilier metalic, cele mai multe gospodării beneficiază de o masă și de scaune din lemn. Cea mai bună poziționare a acestor elemente este în zona de Sud-Est sau chiar de Est.
Eu, personal, am optat pentru mobilier de dining din lemn (masă și scaune), pe care le-am poziționat pe peretele Estic. Acesta este locul sănătății... și nimic nu reprezintă sănătatea mai profund decât lemnul!
Oglinda în bucătărie
În general oglinda în Feng Shui reprezintă energia Yin, feminină, pasivă. Mâncarea, pe de altă parte, este simbolizată de energia Yang, masculină, activă. Din acest motiv este contraindicată utilizarea oglinzilor în bucătărie. Se zice că dacă mâncarea este reflectată într-o oglindă atunci există un exces de energie Yin care poate cauza apariția bolilor.
Acum, pentru sceptici, adresez și eu următoarea întrebare: Care este rolul unei oglinzi în bucătărie?
Sunt femeie, îmi place să mă aranjez, dar am baia pentru asta. În bucătărie sunt mai degrabă preocupată de aspectul mâncării. Și, probabil cine a gândit această regulă a vrut să îi amintească femeii că pentru fiecare lucru trebuie să existe un loc special. Dacă îmi aranjez părul în oglindă în timp ce gătesc, există șanse ca fire să se desprindă și să cadă în mâncare.
Deci, până la urmă… care este rolul unei oglinzi în bucătărie?
Plantele în bucătărie
De când m-am apucat de renovat am avut un vis: să îmi transform bucătăria într-o grădină. Iubesc condimentele în mâncare… și pentru că sunt un fan al bucătăriei italiene, folosesc foarte mult oregano.
Din fericire, Feng Shui consideră plantele ca fiind o veritabilă sursă de energie pozitivă în bucătărie. Cele mai indicate sunt: lămâiul, plantele aromatice (busuioc, oregano, rozmarin, mentă, cimbru, salvie), precum și plantele ornamentale (precum mușcata sau begonia). Totuși, dacă ai loc să îți faci și o mică seră, este extraordinar!
Greșeli în amenajarea unei bucătării Feng Shui
Cea mai comună greșeală este aceea de a poziționa cuptorul lângă chiuvetă. Aceasta din urmă are energie negativă Yin și reprezintă apa, în timp ce aragazul/plita/cuptorul sunt încărcate cu energie pozitivă Yang și reprezintă focul. Alăturarea directă a celor două formează o energie negativă ce predispune la scandal, ghinion și accident.
De asemenea, mâncarea își pierde din energia elementului foc, fapt ce poate determina apariția unor probleme digestive și de circulație a sângelui.
Acestea fiind spuse, închei prin a-ți recomanda să ții cont de intuiția ta. Nu te grăbi să amenajezi bucătăria oricum. Fii cât mai practic, dar amintește-ți că ești ceea ce mănânci. Dacă te zgârcești și construiești un mediu ieftin, cu mobilier de proastă calitate și folosești vase și chiar alimente ieftine, riști să te îmbolnăvești mai ușor.
Indiferent că îți pasă de energii sau nu, Feng Shui te învață disciplina și te ajută să ai grijă de tine, de corpul tău fizic și de membrii familei tale. Înveți, astfel, responsabilitatea. Îți asumi responsabilitatea faptelor tale și accepți că o farfurie curată înseamnă sănătate.
Din punctul meu de vedere, atunci când renovezi, cea mai mare parte din buget ar trebui alocată amenajării bucătăriei. Nu face rabat la calitatea materialelor. Optează pentru electrocasnice de calitate și încearcă să gătești cât mai sănătos.
Nu uita că bucătăria este, până la urmă, inima familiei!
Sursa foto: facebook.com/FrankeKitchen.Romania/
Acest material a fost realizat pentru Spring Superblog 2020.
Un alt articol muncit si frumos. Iarta-ma daca nu l-am citit pe tot, am sa fac asta dupa ce il scriu pe al meu.
Iti doresc foarte mult succes.
As vrea sa te intreb cum adaugi acel tabel cu la inceput de articol? E foarte interesant si util.
Îți mulțumesc pentru apreciere!
In ce privește întrebarea ta, este un tool al WordPressului care se numește auto table of contents.
Mult succes și ție! 🤗
Recunosc ca nu am tinut cont de aceste aspecte dar chiar am aflat lucruri noi si interesante.
Am avut 2 ani la dispozitie sa ma decid asupra bucatariei, de la mobilier la electrocasnice si culori de mobila. Dupa 5 ani, inca sunt incantata de alegerile mele, gatesc cu placere si totul e asa cum mi-am dorit, in plus, musafirii sunt mereu fascinati de mobilier si culori, deci am facut o treaba buna.
De mult nu am mai citit asa un articol bun si documentat. Fata de multe info despre Feng Shui in bucatarie, pe care nu le stiam, m-am inspirat si din cateva poze.
Ce gusturi bune ai!
Mulțumesc din suflet pentru apreciere! Ma bucur ca ai găsit informațiile utile!
WOW!Habar nu aveam de aceste detalii! Eu chiar imi amenajez noua bucatarie in aceasta vara si voi tine cont de explicatiile tale!
Ma bucur din suflet!! Chiar sper sa fie utile informatiile! Distracție plăcută la amenajat! ♥️
Nu m-am gandit niciodata sa am o bucatarie feng shui pentru ca mi se pare complicat, insa mi-as dori o bucatarie in alb si albastru mult mai luminoasa.
Wow, sinceră să fiu, la asta nu m-aș fi gândit – să-mi amenajez bucătăria Feng-Shui.
Super util articolul! Sigur imi va fi de folos pe viitor, caci acum bucataria este acceptabila asa cum este. Mi-a placut mult cum ai explicat tot si am salvat articolul pentru a reveni cand este cazul!
Multmesc mult pentru apreciere!
Nu prea tin cont de reguli atunci cand am in plan moduri de aranjare doar ca ma bate si pe mine gandul sa aprofundez acest feng shui pentru ca ma gandesc ca in felul asta mi-ar merge si mie mai bine
Buna! Foarte interesant articolul. Poti recomanda niste surse (carti, site-uri) cu ajutorul carora sa aprofundam subiectul? (pentru bai, dormitoare, living). Multumesc!