Fiecare om va fi judecat după legea sa

De mult mi-am propus să abordez acest subiect. Este o idee care m-a marcat multă vreme și care nu mi-a dat pace până ce nu și-a găsit, la nivel subconștient, răspunsul.

ATENȚIE! Acesta nu se dorește a fi un articol religios sau cu tentă teologică. Este doar o lectură de viață.

Spiritualitate sau doctrină?

Mereu am fost o fire spirituală. O perioadă am fost și exagerat de religioasă, fără însă a nega conflictul din interiorul meu. Sunt multe lucruri pe care doctrina ni le impune, fără a ne da posibilitatea să le trecem prin filtrul cunoașterii. Și poate că acest lucru este justificabil într-o societate arhaică în care exista o conștiință supremă și o societate condusă orbește, căreia i se reprima sub orice formă dreptul de a gândi.

Dar nu despre aceasta este vorba… ci despre modul în care are loc Judecata Supremă. Cu cât ies mai mult în afara cutiei și meditez la vorbele Domnului Nostru Iisus Hristos realizez care este de fapt esența religiei pentru care militează. El s-a luptat pentru iubire, liniște și armonie interioară. Nu pentru dogme, putere sau politică. Nici măcar pentru ceea ce a ajuns să însemne astăzi Biserica Creștină (în oricare din formele sale).

Iisus Hristos – primul coach

Într-un fel sau altul, Iisus era un coach. E puțin spus că era vizionar, căci…dacă este să ne raportăm la scrieri, era mai mult de atât. Dar, ca idee, el explică un lucru pe care cărturarii l-au interpretat de fiecare dată cum le-a fost lor mai convenabil. Și, cu toate acestea, are un înțeles mult mai profund.

„Fiecare om va fi judecat după legea sa”… este o expresie cu un funament teribil, care nu are nimic a face nici cu legile laice (deși se aplică și acolo), nici cu acelea ecleziastice… ci cu legile REALE ce stau la baza existenței noastre: legile minții noastre.

Haideți să fim obiectivi. Legea ne inspiră frică și, măsura în care un individ o respectă este în strânsă legătură cu nivelul său de conștinciozitate… sau, mai exact, cu cât de mare este dorința, sau chiar nevoia sa de a evita durerea.

Dar viața nu este despre durere. Viața este despre bucuria de a trăi.
Din păcate, însă – ori din fericire, fiecare din noi a primit un sistem de valori la care să se raporteze. Există legile firii, legile religiei și, în final, legile statului. De la o situație la alta și, uneori, chiar de la o zi la alta, trebuie să ne adaptăm schimbărilor legii, pentru că altfel vom fi judecați.

Însă, adevăratul nostru judecător… nu este cel închis într-o clădire, îmbrăcat în negru (indiferent că vorbim în termeni laici sau religioși). Adevăratul judecător se află alături de noi permanent și reprezintă vocea conștiinței.

Legea „sa” este legea fiecăruia… reprezintă conștiința individuală care, asemenea amprentelor, este unică. De aici apar marile discrepanțe între persoane și idei. De la faptul că realitățile noastre nu pot corespunde niciodată în totalitate. Noi suntem o combinație a trei elemente: genotip, fenotip și cunoștințele acumulate dintr-o curiozitate de a fi și a ști.

Legea personală

Este interesant cum în multe cazuri, ultimul element este absent în procesul de fundamentare a unei personalități sau conștiințe. Și, în același sens, este curios cum acel ultim element poate modela complet o fire.
Dar, dincolo de orice, o conștiință formată – indiferent cum – reprezintă o lege personală.

Nu ne doare niciodată atât de puternic judecata umană și, poate, nici judecata pe care se presupune că o vom primi la finalul lumii… cât ne doare adevărata judecată, cea pe care ne-o aplicăm nouă înșine. Noi putem fi cei mai cruzi dușmani ai noștri în momentul în care acțiunile noastre nu corespund așteptărilor societății imprimate asupra conștiinței noastre. De aici se ajunge la tulburări de personalitate, la depresie și chiar la boli psihice sau „autosabotaj”.

Realitatea este că pentru a avea o judecată mai ușoară trebuie să acceptăm faptul că doar NOI suntem stăpâni pe viața noastră și că liniștea noastră interioară nu depinde, până la urmă, de nimeni altcineva, ci doar de NOI ÎNȘINE. De măsura în care ne dăm voie să fim și să existăm, independent de așteptările pe care societatea ni le imprimă.

Spun adesea că noi ne-am născut singuri (chiar și gemenii…), trăim singuri (chiar dacă în comunități… în interior avem o singură și unică existență) și murim la fel de singuri. Nu știu ce se află dincolo de moartea fizică, dar, cert este că noi nu suntem corpul nostru. Noi suntem energie. Și atunci de ce să ne încărcăm aura cu vibrații negative, de joasă intensitate, când putem, la fel de bine, să promulgăm legi noi, să actualizăm informațiile într-o formă cât mai plăcută?

Împrietenește-te cu judecătorul tău. Îmbracă-l în iubire și sugerează-i să ia o pauză.
Amintește-ți că tot ce spun alții… nu este despre tine… ci este o refexie în oglindă a propriei conștiințe.

Citește și: Coaching: află ce este, cum și când te ajută, tehnici și tipare (modele) în coaching și ruperea lor!

Lasă un răspuns