5 Moduri de a Păstra o Atitudine Pozitivă, indiferent de provocările care apar!

Pastreaza o atitudine pozitiva

Atitudine Pozitiva

Reading Time: 4 minutes

Să păstrezi o atitudine pozitivă este uneori mai greu decât ne-am dori, mai ales atunci când încă nu suntem suficient de siguri de valoarea și de abilitățile noastre.

Totuși, atunci când vine vorba de a construi ceva important – indiferent că este vorba despre o afacere, o asociere, un brand sau chiar pe tine însuți ca individ – trebuie să ții minte că  „provocarea” face parte din proces.

Ține minte: Provocările cresc valoarea

Nu de puține ori oamenii caută drumul ușor, ca și cum acesta ar fi calea pe care ar prefera să o parcurgă. Cumva, în felul acesta se triză oamenii. Alegând calea mai ușoară poți avea liniște pe termen lung, dar de cele mai multe ori îți sacrifici viitorul. Nu înveți nimic când eviți confruntarea și joci jocul vieții la dificultate minimă. Nu ai cum să îți îmbunătățești abilitățile de rezolvare a problemelor dacă nu există niciodată o problemă de rezolvat!

Pentru a scăpa de frica de confruntare, îți recomand să citești o carte foarte ușoară (ca și lectură), dar extrem de puternică (din punct de vedere al conținutului), respectiv Obstacolul este Calea scrisă de Ryan Holiday.

Citește și: Vrei Liniște? Află Cum Scapi de Nervi și de Alte Emoții Negative, Pentru a Obține Echilibrul


Așadar, uite cele 5 moduri în care poți aborda problemele din viața ta, fără să îți pierzi atitudinea pozitivă

1. Caută să înveți de la cei care s-au confruntat deja cu problema

Este foarte benefic pentru noi, ca oameni, să înțelegem că 99,9% din problemele cu care ne confruntăm au existat înainte de a ști noi de ele. Este posibil să nu reinventezi roata. Ori de câte ori te confrunți cu o provocare, gândește-te o clipă dacă nu ști pe nimeni care să fi trecut prin ceva similar. Întreabă respectiva persoană ce soluție a găsit și, eventual, care erau alternativele. Beneficiind de experiența celorlalți poți să îți îmbunătățești considerabil șansele de succes.


Cel mai bun lucru pe care îl puteți poți face este să citești.  Studiază tot ce poți pe subiect, analizează problemele ce pot apărea cel mai frecvent în domeniul tău de interes. Citește și învață din greșelile celorlalți, apoi aplică tot mai mult din ce ai învățat, în situația ta.

2. Acceptă că nimic nu este „imposibil”


Sunt multe lucruri despre care s-a crezut că sunt imposibile. Cu toate acestea pentru orice s-a găsit o soluție. Exemplul meu preferat este Nick Vujicic. Să te naști fără mâini și fără picioare… și nu doar să trăiești, ci chiar să ai o viață de succes, o familie frumoasă și copii, pentru majoritatea ar fi imposibil. Totuși, cu determinarea necesară și înțelegând că atitudinea pozitivă reprezintă un combustibil imbatabil, poți face orice.

Nu îți îneca singur corabia

Soluția pe care o cauți poate veni într-o varietate de forme diferite. Fii deschis la asta. Există foarte, foarte, foarte puține lucruri care sunt „imposibile” din punct de vedere tehnic.

Citește și: Salvează-te pe tine, nu pe ceilalți!

3. Schimbă-ți limbajul intern și focusul mental

Reține că există întotdeauna o soluție. Dacă nu o cunoști încă, înseamnă că pur și simplu nu ai găsit-o deocamdată.

Majoritatea oamenilor recurg la un comportament stresant ori de câte ori sunt puși într-o situație provocatoare. Încep să construiască un limbaj distructiv, concentrându-se pe afirmații de genul „Asta nu va funcționa niciodată” sau „Nu sunt suficient de bun”, ori chiar „Poate funcționează pentru alții, dar nu și pentru mine”.

Este mai ușor să fim victime decât să ne asumăm consecințele acțiunilor noastre. Totuși, acest tip de gândire nu te va ajuta cu absolut nimic. Dimpotrivă, ea te va face să îți întărești și mai tare credințele limitative și să te afunzi mai mult în suferință și mediocritate.

Așa că în loc să te pui singur la pământ și să îți tai aripile, mai bine observă-te din timp și corectează-ți cuvintele. Acceptă că gândurile ni se materializează. Iar gândurile sunt fundamentate pe cuvintele pe care le folosim.

Înlocuiește „nu sunt suficient de bun” cu „știu că mai am mult de învățat, dar voi face tot ce pot pentru a ajunge acolo” sau cu orice altceva te ajută pe tine. Iar „poate funcționează pentru alții, dar nu și pentru mine” poate fi cu ușurință înlocuit de acțiune. Înțelege că nu există experiență negativă, există feedback. Și cu cât repeți mai mult, depui mai mult efort și înveți din greșelile tale, cu atât îți îmbunătățești mai mult șansele de reușită!

4. Cere ajutorul


Știu că este foarte greu să acceptăm că nu le putem face pe toate, mai ales când avem o mentalitate de liber profesioniști (experți). Dar ce am învățat eu de-a lungul timpului este că atâta timp cât nu trăim într-un vid, este total stupid și ilogic să ne blocăm ajutorul. Cu alte cuvinte, dacă există posibilitatea să cerem ajutorul, nu există nici un motiv suficient de bun pentru a nu o face. De multe ori am fost surprinsă de faptul că atunci când am solicitat o a doua părere, am primit răspunsuri extrem de pertinente chiar și de la persoane pe care nu le-aș fi considerat niciodată în măsură să mă ajute.

Brainstormingul reprezintă o unealtă extraordinară dacă îți lași ego-ul la o parte și accepți că mai există destui oameni în lumea aceasta care ar putea avea idei bune.

Și, până la urmă, toți avem o nevoie inconștientă de a fi de folos, de semnificație. Așa că gândește-te că în momentul în care ceri ajutorul, acorzi importanță celuilalt. Îi dai valoare. Și nu este nimic mai onorant decât să primești valoare.

Nu încerca totul singur.

5. Asumă-ți responsabilitățile care vin spre tine

Cred că ai întâlnit și tu de multe ori oameni care atunci când se confruntă cu o problemă încearcă să își descarce stresul/nervii pe ceilați. În felul acesta toate grijile vor escalada… și șansele de reușită vor scădea exponențial.

Aceasta este o lecție greu de învățat, mai ales dacă tu ești acel om ce își descarcă stresul pe alții. Asumarea nu este ușoară, dar este cea mai bună soluție. Înainte de a refula și a căuta vinovați, oprește-te și elimină vina. Atunci vei putea privi obiectiv situația și vei putea avansa. Uneori este nevoie să te întorci la rădăcina problemelor, să te detașezi de emoții și să apelezi la informații. Mergi pe fir până ce găsești rădăcina problemei și acționează acolo.

Este important, mai ales când te confrunți cu un obstacol, să îți dai seama că orice energie pe care o aduci în viața ta, se va amplifica. Astfel, dacă rămâi deschis, dacă îți păstrezi atitudinea pozitivă, atunci răspunsurile vor veni. Dacă te închizi în tine și începi să dai vina pe alte persoane… ghici ce?! Vei atrage vină: ceilalți vor face același lucru cu tine!

Deci, cel mai bine este să înveți să îți asumi responsabilitatea acțiunilor tale, să îți controlezi starea. Controlează-ți mintea. Și astfel vei controla, inevitabil, rezultatul.  

Poveste:

Până una alta te invit să te abonezi la canalul meu de Youtube pentru mai multe resurse de succes!

About Author

2 thoughts on “5 Moduri de a Păstra o Atitudine Pozitivă, indiferent de provocările care apar!

Spune-mi, te rog, ce gândești despre acest subiect: