Scrisoare către o mamă singură

Scrisoare către o mamă singură

Draga mea,

Am decis să îți scriu aceste rânduri pentru că simt că meriți toată aprecierea din lume. Simt că ai nevoie să știi că ești minunată, chiar dacă nu ai un bărbat alături care să îți spună asta.

Știu că ești minunată, pentru că știu prin ce treci. Poate tu nu realizezi asta pentru că te-ai obișnuit, sau pentru că toată lumea îți aruncă acele priviri de care ești atât de sătulă… ca și cum ai avea nevoie de compasiune, sau ca și cum ai fi defectă. Dar tu știi că nu ești defectă, ci dimpotrivă: ești chiar mai mult decât ai fost vreodată… și asta pentru că îndeplinești cu fruntea sus toate acele roluri pe care alții nu au fost în stare să și le asume.

Știu cât este de greu să înduri judecata celorlalți, să trăiești cu un stigmat social total nedrept, și să crezi că doar pentru că ai fost suficient de puternică încât să zici „gata, nu mai vreau să îmi mai cresc copilul în cenușa unei relații stinse”, meriți mai puțin. Oamenii au atâtea stereotipuri atât de josnice și de murdare încât nici nu mă miră că te simți uneori atât de nedreptățită!
De fapt, realitatea este exact inversă: meriți mai mult. Ține minte asta.

Meriți mai mult pentru că știi să iei decizii, pentru că ai curajul să recunoști ce este mai bine pentru copilul tău și pentru tine…

…și pentru că ți-ai asumat toate comentariile, răutățile, bărbații cu mult sub nivelul tău care se dau la tine fiindcă undeva în mintea lor te cred atât de disperată încât să accepți pe oricine în viața ta.
Ce nu știu ceilalți este că tu nu cauți orice bărbat, nu ai nevoie de un tată pentru copilul tău, căci dacă acesta era cazul, atunci nu ai fi plecat de lângă el. Nu. Tu ai nevoie de cineva care să nu fie intimidat de puterea ta – căci, hai să fim sincere… între noi fie vorba… câte femei au cu adevărat curajul să își asume o asemenea mișcare? Câte nu rămân în continuare în relații care le omoară încet dar sigur, punând la înaintare scuze de genul „stau pentru copii”? Nu, tu ai fost suficient de responsabilă, atât pentru tine cât și pentru progenitura ta, încât să recunoști că nu ai nevoie de scuze, că ești sătulă de mizerie și că preferi să muncești de câte ori este nevoie mai mult, decât să rămâi.

Tu ai nevoie să fii înțeleasă și iubită… și, poate, să fii învățată să înțelegi și să iubești.

Doar pentru că ai un copil și un certificat de divorț nu înseamnă nimic altceva decât că ești matură, responsabilă și nu ai chef de relații trecătoare. Sigur că undeva în interiorul tău încă visezi la bărbatul perfect… și ai tot dreptul să faci asta! Chiar dacă nu o spui nimănui, pentru că oricine te-ar auzi ți-ar spulbera visele, tu știi că există. Iar dacă nu mai crezi, atunci te anunț că noi avem, cu adevărat, puterea să atragem ceea ce ne dorim, atâta timp cât ne promitem solemn să rămânem fidele visului nostru, și să nu ne mai batem capul cu toate broaștele pe care visăm să le transformăm în prinți.

Sincer, am obosit să văd mame singure fiind tratate și tratându-se singure de parcă ar avea vreo boală, când, de fapt, au o comoară: au dezvoltat răbdarea de a suporta chiar și un bărbat coleric… pentru că au trecut prin suficiente nopți nedormite și țipete de neoprit, au învățat să își păstreze lacrimile pentru lucrurile cu adevărat importante, precum și banii pentru cheltuieli semnificative. Au învățat să fie independente și să se descurce în orice plan la vieții… așa că dacă întâlnesc bărbatul potrivit sunt capabile să fie recunoscătoare pentru sarcinile pe care el le ia de pe umeri.

Și încă ceva, draga mea, aproape 2 ani am fost acolo. Aproape am simțit pe pielea mea cruzimea, parșivenia și răutatea lumii. Am trecut prin toate stările pe care sunt convinsă că le-ai experimentat și tu: disperare, enervare, rușine, durere, incompetență… dar toate acestea m-au ajutat să recunosc mult mai ușor ajutorul, sinceritatea, bunătatea, competența și liniștea… Pentru că deși acasă mă aștepta mereu al doilea job, tot acasă mă aștepta și ceea ce iubeam și conta cel mai mult pentru mine: copilul meu – care, la un anumit nivel a devenit chiar singurul motiv pentru a mă trezi dimineața și a iubi viața.

Și, când am obosit să mă mai mint că nu mai vreau bărbați, că nu mai vreau relații… când mi-am primit ultimul duș rece al vieții, desumflându-mă asemenea unui balon rămas prea mult în soare… am cunoscut, într-un loc în care nu m-aș fi așteptat niciodată, un bărbat complet diferit de ce îmi pregătise societatea, dar rupt, parcă, din jurnalele adolescenței mele.

Când am decis că nu mai vreau să pun presiune pe mine, că îmi doresc să iubesc necondiționat viața, așa cum copilul meu mă învățase… când am învățat cu adevărat să mă iert pentru tot ce am crezut vreodată că am greșit… atunci mi s-au aliniat planetele și mi-a fost trimis Luci: sub forma celui ce avea să îmi repare mașina.

Nu aș fi bănuit că acel om îmi va repara și viața. El avea să fie tatăl pentru care copilul meu se ruga în fiecare seară, omul care să mă învețe să primesc iubire (căci, recunosc, nu am prea fost obișnuită să îmi dau voie să primesc) și cel care va face soarta să râdă de credințele mele că nu voi mai fi încă o dată mireasă.

De ce îți scriu asta? Pentru că în urmă cu fix 2 ani viața mea a început să se transforme. Acum 2 ani pe vremea aceasta nici nu îndrăzneam să cred că mai există cineva care să mă accepte așa „defectă”. Atunci a apărut el. Acum, fix 2 ani mai târziu, pregătesc cu mare emoție ritualul care are să mă dezlege de trecutul meu, și să mă pună înapoi pe pista de la care am deviat atunci când am comis prima greșeală.  Tot ce am făcut a fost să renunț la credințele și așteptările celorlalți și să încep să visez: să îmi imaginez cum aș vrea să fie relația mea, cum aș vrea să se poarte el cu copilul meu, cum mi-aș dori să mă facă să mă simt. Altceva nu mi-a păsat.

Și am primit.

Dacă prima dată am ales cu mintea, acum, când urmează să pășesc pentru a doua oară în fața Altarului, am ales cu inima.

Copilul încă nu știe, dar cel care se joacă cu el în fiecare seară, care îi dă bani să își cumpere jucării și care îl învață cum să repare o mașină… Deși seamănă cu el… Nu este tatăl sau biologic. Încă nu știu ce am făcut bun în lumea asta sa merit exact tatăl pe care l-am vrut dintotdeauna pentru copiii mei, dar știu un lucru: nu am plecat pentru ca am fost nebună, nu am încheiat căsnicia pentru vreun motiv egoist, ci am plecat pentru că am vrut o viață în care să simt ca aparțin. Și cumva asta am obținut.

Așa ca sfatul meu este sa nu te mai uiți în gura nimănui, să nu îți mai bați capul cu ce spun alții, și sa îți amintești că ești o femeie puternică, ai luat o decizie matură, îți iubești copilul și nu vei accepta niciodată un alt tată care sa îl dezamăgească, un alt soț care să te facă nefericită. Cu riscul de a aștepta ceva timp… oferă iubire și speră. Dacă intenția ta este bine setată, cumva Doamne Doamne va avea grijă de tine. Crede-mă!

Ești minunată!

Te îmbrățișez,

Grațiela

This is us…

Lasă un răspuns

Back to top

Influencers Reborn Ramnicu Valcea

Fii la curent cu ultimele noutăți în materie de comunicare și dezvoltare personală!

Felicitări! Te-ai abonat cu succes!

Oops! Ceva este în neregulă! Te rog să mai încerci o dată.

Stai liniștit! Vom folosi datele tale EXCLUSIV pentru a-ți trimite ultimele articole și noutăți! Datele tale sunt în siguranță cu noi.