Reading Time: 2 minutes

Uneori ne este greu să ne spunem la revedere… mai ales atunci când nu noi am ales să nu ne mai întâlnim.

Viața are un mod foarte ciclic de a fi…

… odată la ceva timp în noi, în sufletele noastre și în relațiile pe care le avem – indiferent de natura lor -, avem de-a face cu o schimbare de anotimp. Așa se face că într-o zi, pe nepregătite, ne întâlnim… și totul este senin. Relația se naște, înflorește, strălucește și se maturizează… apoi ușor, ușor, pe nesimțite, intervine melancolia.

Ne vedem mai puțin, ne vorbim mai puțin…

… apar oameni, situații, copii…

… apare viața.

Și peste noi se lasă iarna.

Peste orice prietenie se lasă, la un momentdat, gerul asurzitor al iernii.

Dar totul se întâmplă numai pentru a sigila tot ce este mai frumos.

Într-un final, unele relații îngheață, în timp ce altele doar hibernează… urmând ca primăvara să reapară, sufletele să ne fie dezghețate și vara emoțională să ne ardă cu magia ei.

Ce vreau să zic este că fiecare om și fiecare situație apare în viața noastră cu un scop.

Nimic nu este întâmplător.

Oricât am crede că viața este aleatorie… ea nu este așa.

Unii oameni vin în calea noastră pentru a ne ajuta să evoluăm, a ne „ține de mână”, a ne fi suport, în timp ce alții vin să ne ajute sufletul să își împlinească misiunea. Unii ar spune că ne dau o lecție.

Sigur, poate fi văzută și așa…

… fiecare lecție este utilă atâta timp cât înțelegi că trebuie să înveți ceva din ea.

Dacă alegi doar să stai în iarnă și să plângi, dacă vezi doar durerea frigului, a îndepărtării… atunci nu ai învățat nimic.

Dar fii fără griji… nici măcar asta nu este o problemă. Oricine poate învăța oricând. Timpul nu este niciodată pierdut.

Dacă vei căuta vindecarea, dacă vei vrea răspunsuri, la un momentdat – inevitabil – vei înțelege și lecția acestei relații.

Plecarea celor dragi din viața noastră este, uneori, dureroasă. Dar durerea despărțirii cu siguranță va fi încălzită de o reîntâlnire. O întâlnire în propriul suflet. Trecutul nu va putea nimeni să îl anuleze. Ce ați trăit este doar al vostru, o certitudine pe care nu o poate nimeni contesta și anula.

Întâlnirea va fi în Cer… iar dacă nu crezi în asta, atunci cu siguranță știi că dacă închizi ochii și te gândești la această ființă dragă, ea va rămâne mereu în conștiința ta. Așa, imaterială. Esența iubirii și a recunoștinței rămâne acolo.

Așa că nu trebuie să fii trist că s-a terminat…

… fii bucuros că s-a întâmplat!

About Author

Spune-mi, te rog, ce gândești despre acest subiect: