Mobila care te ajută să îți vezi visul împlinit…

Reading Time: 6 minutes

Sunt o visătoare. Și, mai mult decât atât, am ajuns să cred cu tărie că primul lucru pe care trebuie să îl faci pentru a putea avea viața pe care ți-o dorești este să visezi. Odată ce știi ce vrei, îți este mai ușor să obții.

Crescând într-o familie mare, mă visam adesea în camera mea. Pentru mine a fost mereu important să am spațiul meu… să pot respira, să pot gândi și să mă simt în siguranță în meditație. Cu alte cuvinte: să mă pot deconecta.

Adesea închideam ochii și îmi imaginam cum aș fi amenajat camera dacă ar fi fost numai a mea. Pentru mine mobila reprezintă o formă de expresie a confortului, motiv pentru care fiecare piesă trebuia să fie parte complementară a peisajului meu interior.

Timpul este relativ

Persoanele care lucrează cu mine știu că mă raportez la timp ca la un element relativ. Noi avem tendința să alergăm în viață și să formăm dorințe pe termen scurt. Vrem ca totul să se întâmple aici și acum, pierzând din vedere lucrurile de durată, cele ce contează cu adevărat.

Așa se face că alegem comoditatea (îmi e bine acum) în defavoarea confortului (mă simt bine mereu), aspectul exterior în detrimentul sănătății, și așa mai departe…

Când eram copilă, eram și eu atrasă de lucrurile efemere, de ceea ce strălucea. Acum, însă, am ajuns să mă bucur de idei mult mai profunde. Așa am ajuns să apreciez mai mult o mobilă de calitate, în detrimentul uneia aspectuoase.
Sigur, când le pot avea pe amândouă este, deja, lux!

Casa de vis

În cadrul concursului Superblog am fost provocată de FAVI.ro să vă vorbesc despre încăperea mea preferată din casă… și despre ce o face atât de specială. Mai exact despre locul în care visez…

… Pentru mine casa în care locuiesc acum este, în sine, un vis. De când eram adolescentă obișnuiam să mă plimb mental prin apartamentul în care am copilărit (de altfel tot ca acesta, cu 4 camere) și să visez că într-o zi va fi doar al meu.

Vedeam cumva, cu ochii minții, cum renovez fiecare colțișor. Mă observam cu salopeta pe mine răzuind tencuiala de pe pereți și transformând fiecare cameră în ceva special.

Am pierdut acel apartament într-un joc periculos cu economia. Și odată cu el, mi-am pierdut cumva și visul.

Un nou început

Totuși, cum Universul ne ascultă dorințele cele mai profunde, mulți ani mai târziu mi s-a oferit ocazia să trăiesc ceea ce cândva eram capabilă să vizualizez.

Un alt apartament, la fel de dornic de a fi reînviat ca acela… și-a deschis brațele pentru noi.

Așa că acum, după 2 ani de renovări… fiecare cameră în care pășesc mă face fericită. Am oferit o semnificație fiecărui colț. Totul este personalizat conform viziunilor mele, chiar dacă poate stilul este modest.

Mobila care mă ajută să visez

Petrec cel mai mult timp în birou. Aceasta este încăperea în care îmi las imaginația să zboare liberă… în care creez, în care mă distrez și în care îmi savurez fiecare victorie. Iubesc această încăpere.

Bucătăria, pe de altă parte, este încăperea în care am ocazia să îmi revărs toată iubirea. Îmi place să gătesc… dar bucătăria pentru mine nu este numai despre mâncare. Ea este un spațiu deschis în care îmi primesc, adesea, oaspeții. Aici se regăsesc poate cele mai multe elemente ale dorințelor mele adolescentine: debaraua cu oglindă, în care mă aranjez dimineața și în care îmi fac cele mai multe poze, mobilierul sonoma pe care mi-l doream încă de atunci atât de mult, spațiile de depozitare… și chiar mulțimea fotografiilor de familie.

Dormitorul… deși aș fi tentată să cred că aici visez cel mai mult, realitatea este că aceasta este camera în care inconștientul meu lucrează mai mult decât mine. În stare de veghe nu petrec prea mult timp aici. Iubesc această încăpere și sunt recunoscătoare pentru ea… exact la fel de mult cum sunt pentru oricare altă încăpere din casa mea.

Și… câștigătoarea este…

… camera copilului.

Camera lui Ionuț a fost prima încăpere pe care am finalizat-o. Este izolată, tencuită, zugrăvită și decorată în totalitate de mânuțele noastre.

Pe vremea când încă aveam șantier în casă, aceasta era camera în care obișnuiam să mă retrag și să lucrez. În timp ce orice altă încăpere arăta ca după război, ea era ca o oază de relaxare profundă, mult dorită.

Încă mai am momente când simt nevoia să fug de lume, numai pentru a mă regăsi. Atunci când mă caut pe mine… aici mă regăsesc.

Dincolo de ansamblul amintirilor care mă leagă de această cameră, ea este un simbol: prin ea am înțeles că munca te ajută să obții orice îți dorești!

Fiecare element din ea este o piesă menită să întregească un puzzle. E adevărat că nu știu cât de mult este vorba despre puzzle-ul lui Ionuț… sau cât este, de fapt, al meu.
Se zice că atunci când devenim părinți avem tendința de a oferi copiilor ceea ce își dorește, de fapt, copilul din noi!

Mai mult decât mobilă

Am o problemă cu persoanele care tratează orice ca fiind „doar/decât”… ceva. Viața m-a învățat să fiu recunoscătoare pentru tot ce am. Tot ceea ce nu apreciem, mai devreme sau mai târziu, ne va lipsi.

Așa că am învățat să mă bucur de tot.

Când am început renovările tocmai descopeream că am o pasiune pentru lemn. Avându-l pe Luci expert în recondiționarea tablei, mi s-a oferit ocazia să învăț tot mai multe despre materiale. Și așa am început să iubesc transformările.

Primul meu proiect a fost un scaun vechi, pe care l-am recondiționat total:

El se află, desigur, în camera copilului.

Tot aici am și biroul plin de stickere pe care le-am lipit împreună cu Ionuț. Când eram copil apreciam enorm libertatea de manifestare pe care mi-o dădeau ai mei. Și la fel, iubesc acum când pot face același lucru pentru copilul meu.

Biroul lui nu este doar un birou, care trebuie să fie curat și pe care trebuie să facă teme. El este o extensie a personalității copilului, un loc în care să se simtă creativ și care să îl inspire. Așa că m-am străduit să îi creez cadrul.

Un alt element din visul meu, la care am ținut enorm este patul.

Crescând în aceeași cameră cu frații mei, mi-am dorit mereu să am un pat etajat cu scară. Din fericire visul meu a avut sens și pentru Ionuț, care speră că deși acum, cât este mic, fratele său are camera sa… atunci când va crește va vrea să se mute cu el.

Momentan folosim etajul ca ascunzătoare când jucăm „De-a V-ați ascunselea”…

… de asemenea, am momente când prefer să mă urc în patul de sus și să meditez. Este locșorul meu de liniște… undeva, cât mai aproape de stele (căci tavanul decorativ este plin de stele fosforescente care au grijă să facă noaptea mult mai plăcută…)

Armonia generală

Din punctul meu de vedere decorațiunile pentru camera copiilor sunt cele care fac diferența într-un astfel de spațiu. De aceea contează enorm!

Lustra în formă de aviator, perdeaua cu Tom și Jerry, steluțele de pe tavan, dulăpiorul verde cu animale, covorașul și toate stickerele de pe pereți… oferă un alt suflu camerei.

Când creștem uităm, adesea, de copilul din noi. Suntem mult prea ocupați cu treburi de oameni mari încât ignorăm bucuriile mărunte. Cu toate acestea, copilul din noi este cel care definește cine suntem și cine devenim. Așa că de fiecare dată când vreau să îmi amintesc de mine, când am nevoie să iau o decizie care m-ar putea afecta pe termen lung… sau când vreau să îmi amintesc ce înseamnă fericirea… mă întorc în camera copilului meu. Aici îmi dau voie să mă dezbrac de judecată și să trăiesc!

Mulțumesc Superblog și Favi.ro pentru ocazia de a-mi aminti de ce iubesc această casă atât de mult!

About Author