Mireasă pentru a doua oară: cele mai grele decizii - bărbatul și rochia!

Reading Time: 10 minutes

Având în vedere faptul că sunt în toiul pregătirilor pentru nuntă, cel mai important factor de stres pentru mine este, desigur, rochia de mireasă. Nu mi-aș fi imaginat că va fi așa dar uite că viața este plină de ironii.

Am citit foarte multe articole despre cum să îți alegi rochia de mireasă… și multe au fost extrem de utile, însă niciunul nu a fost, neapărat, despre mine.

Eu nu m-am visat prințesă. Eu nu am visat la planificarea unei nunți ca-n basme… și nu am fost niciodată prea interesată de detalii. Cu toate că sunt o fire creativă și visătoare, să planific asemenea detalii mă face să ies din zona mea de confort și să vreau să fug cât pot de tare în ceea ce mi-este comod, respectiv munca mea.

Totuși, nu am putut fugi la nesfârșit…așa că a trebuit să confrunt realitatea.

Frica de a purta rochia albă

Noi suntem căsătoriți civil de ceva timp… Am amânat căsătoria religioasă pentru că am considerat că într-un stat laic nu este neapărat ceva atât de important (cu toate că eu sunt o fire foarte religioasă/spirituală!).

În realitate, ceea ce se întâmpla în subconștientul meu avea de-a face cu o frică: știam că la un anumit nivel acea rochie albă reprezintă puritatea.

„Cum aș mai putea fi eu pură, dacă am copil?” – mă întrebam adesea.

Cu toate acestea, rochia albă de mireasă nu este nimic altceva decât o modă pe care a stabilit-o Regina Victoria cu foarte mult timp în urmă (poți citi mai multe despre rochia albă aici).

Și da, este o modă care ne place, dar, totodată, realitatea este că nu are nimic a face cu puritatea. Deci, cum majoritatea femeilor se duc la altar mai puțin pure decât se purta în secolele trecute, rochia albă nu mai poate reprezenta un etalon al cumințeniei.

Și totuși, de ce nu îmi găsesc rochia potrivită?

Sigur că există o multitudine de factori, precum bugetul, stilul, complexele personale fizice, lipsa timpului pentru research, etc etc. Dar fiecare dintre acești factori poate fi rezolvat, atunci când știi ce cauți.

Majoritatea femeilor, mai ales la prima nuntă, știu că sunt în căutarea unui sentiment pe care trebuie să ți-l dea rochia.

Fiecare îl raportează la fetița din interior și la cât de mult visa să fie prințesă într-o zi. Eu fiind un mic băiețel… și trăindu-mi deja momentul roial… și totodată scăpând de complexele psihologice care mă determinau să fac alegeri greșite (raportate la parteneri), m-am regăsit cu 3 săptămâni înainte de nuntă… fără rochie!

Unde am greșit, de fapt?

Nu am acordat importanță evenimentului – am considerat mereu că fac nunta asta doar pentru el (fiind la prima lui căsătorie). Cum îl iubesc și știu că nu există un om mai potrivit pentru mine în viața aceasta, am „mimat” entuziasmul cununiei, în loc să îmi dau voie să îl trăiesc cu adevărat: până la urmă este evenimentul NOSTRU și chiar dacă eu am mai trecut o dată prin asta, nu este vina lui. Chiar dacă am păstrat complexele mele, el le-a acceptat și a decis să facă acest pas pentru ceea ce sunt eu și pentru ceea ce este el atunci când este cu mine. Trecutul e trecut … și chiar dacă am mai sărbătorit o dată într-o rochie specială, asta nu înseamnă că nu am voie să mă bucur și a doua oară. Până la urmă sunt o norocoasă :)), multe femei ar vrea să aibă această șansă.

Nu am decis că rochia este importantă și nu i-am alocat din start un buget nenegociabil. Când vine vorba despre organizarea unei nunți, lucrurile seamănă destul de mult cu organizarea unei firme: cu cât lași lucrurile mai la voia întâmplării cu atât ai șanse mai mari să te mulțumești cu ce rămâne. Eu am considerat că orice rochie aș pune pe mine va arăta bine. Cât de complicat putea fi? (Acum îmi amintesc câteva rochii care chiar mi-au desființat complet acest mit :))) – oricât te-ai simți tu de bine în pielea ta, unele rochii efectiv nu sunt pentru tine).
Am cerut prea multe păreri. Nu am înțeles ce înseamnă „the one”. De fapt acesta este motivul principal pentru am decis să scriu acest articol. Căutând de zor și probând până la epuizare, am realizat că de fapt rochia de mireasă reflectă, într-o oare care măsură, subconștient, relația ta cu tine și, mai mult decât atât, raportarea ta la bărbatul ideal.

Atunci când mergi să iei rochia de mireasă ești entuziasmată. Este ca atunci când te pregătești să mergi la o întâlnire. Uneori vrei să mai probezi, alteori o iei pe prima și pleci mulțumită. La prima nuntă am decis să iau prima rochie frumoasă pe care am pus ochii, fără probe suplimentare: a fost același mod de a alege rochia, cum a fost de a alege bărbatul.

Acum, însă, am probat cât de multe rochii am putut, așteptând sentimentul de „da mă! Asta este!”. Unele rochii erau asemenea unor bărbați: extrem de frumoase și de interesante, dar grele, incomode și poate puțin cam costisitoare/greu de întreținut.

Alte rochii sunt din start prea urâte să vrei să le probezi… sau materialele nu sunt la nivelul standardelor tale. Se vede că sunt ieftine, miros a ieftin de la distanță și ești sigură că te vei simți în ele ca într-un sac de rafie.

Mai sunt altele care nu arată spectaculos pe manechin, dar pe tine arată foarte bine… dar parcă le lipsește ceva.

Totuși, de ce e greu să alegi dacă ceri păreri? Cu cine mergi să probezi rochia de mireasă?

După fiecare rochie pe care o probam, ceream părerile domnișoarelor de onoare, persoanelor apropiate, șamd. Și așa fiecare vis pe care mi-l făceam se transforma în frustrare. Ce îmi plăcea mie nu le plăcea lor, ce le plăcea lor nu se simțea potrivit pentru mine.

Așa că am decis să fiu atentă și să înțeleg ce se întâmplă. Atunci am realizat: ca în orice lucru, când ne exprimăm opinia cu privire la ceva, noi ne raportăm la propriile experiențe, la propriile trăiri interioare. Și, cum spuneam, fiecare femeie are un ideal în minte… așa că de fiecare dată când întrebi o femeie (mai ales una care nu a fost niciodată mireasă), comentariile ei vor reflecta așteptările ei cu privire la modul în care ar purta ea rochia.

Dar, realitatea este că oricât ai vrea să pasezi pisica moartă în curtea altcuiva, responsabilitatea deciziei îți revine în totalitate. Așa cum ți-a revenit în totalitate responsabilitatea alegerii soțului. E drept că din totdeauna femeile au fost obișnuite să se mulțumească cu soții pe care îi găseau, fără a se gândi prea mult la ce ar avea ele nevoie și ce ar vrea ele… așa că de ce ar conta atât de mult în societatea asta?

Realitatea este că, forțați de împrejurimi, ne-am pierdut obiectivitatea. De-asta adesea la coaching mi se spune că am darul de a spune adevărul, chiar dacă este mai dur/incomod. Ce fac, de fapt, este să fiu obiectivă și să privesc rochia pentru modul în care stă pe mireasă, și nu pentru modul în care ar fi putut arăta pe mine, pe manechin sau pe vreun fotomodel.

Același lucru se întâmplă și cu alegerea soțului: el nu trebuie să placă prietenelor, mamei, rudelor șamd. El trebuie să placă soției sale… și cam atât. Pentru că, până la urmă, ea este cea care în va purta pentru tot restul vieții ei.

Este ironică, totuși, paralela dintre cele două: soțul în alegi pentru o viață, rochia pentru o noapte, și totuși ambele decizii contează enorm. De fapt ziua în care ești mireasă ar trebui să fie, în viziunea mea, ziua în care te simți 100% TU. Este cu totul despre voi, despre dragostea ce v-a legat, despre jurămintele de credință pe care vi le faceți, despre efortul constant și continuu la care vă angrenați, despre devotament și pasiune. De-asta nu prea înțeleg de ce s-a transformat într-un eveniment atât de comercial și de impersonal.

Timpul este relativ… și odată cu el și părerile sunt relative.

Atât cu privire la rochie, cât și cu privire la soț. Nu ar trebui să lași pe nimeni să îți influențeze credințele și emoțiile.

Se zice că soțul nu trebuie să te vadă îmbrăcată în rochia de mireasă până la nuntă. Îmi place să cred că nu sunt superstițioasă… și apropo de asta, am găsit un articol pe sufletul meu despre această temă.

Din punctul meu de vedere asta este cea mai mare aberație. Îmi plac surprizele în cuplu, dar, totodată, singurul om de a cărui părere îmi pasă cu adevărat în momentul în care mă raportez la ținuta mea, este omul care ar avea cel mai mare interes să fiu frumoasă, omul pentru care mă pregătesc să fiu frumoasă. Și cu siguranță el nu este vreo domnișoară de onoare, nașa sau mama. Nu, el este mirele.

Din acest motiv, chiar dacă nu a avut disponibilitatea efectivă de a veni cu mine (plus că nașa insistă să fie surpriză), a văzut fiecare rochie pe care am probat-o. Ba chiar m-a ajutat să o îmbrac pe cea pe care o luasem inițial.

Revenind la rochie… am alergat atât de mult să o găsesc pe „the one” încât am ajuns să cad în deznădejdie, considerând că mereu vor exista noi probleme: prea scumpă, prea pretențioasă, prea galbenă, prea albă, prea cu pietre, prea simplă.

Într-un final, într-un moment de eliberare totală, m-am dus la o prietenă care avea mai multe rochii adunate – inclusiv pe a mea de la prima nuntă. Nu aveam de gând să probez nimic. Doar simțeam nevoia să mă vait. Cu toate acestea, din curiozitate, am îndrăznit să probez una: arăta cam cum îmi imaginam, era puțin uzată – nu era nouă, dar părea extrem de comodă.

Când am pus-o pe mine, deși nu aș fi crezut, am simțit că este the one.

Nu îmi venea să cred. Rochia altcuiva … deși puțin mai scurtă, era exact ceea ce aș fi vrut să îmbrac în ziua nunții mele. Dincolo de comentariile oricui, dincolo de toate micile reparații și îmbunătățiri (deși eu nu voiam o rochie second fiindcă nu mai aveam chef să mai alerg să o modific)… era rochia mea!

Este despre TINE!

Atunci m-a lovit.

Mi-am amintit de cum l-am cunoscut pe Luci, la atelierul lui… eu pe tocuri el în salopetă, de cât de imperfecți eram amândoi, și totuși de cum m-am simțit când m-a luat prima dată în brațe.

Noi chiar am trăit acea dragoste spontană și oarbă… și după 2 ani (o fi mult, o fi puțin), încă o trăim mai intens decât am făcut-o vreodată.

Lui nu i-a păsat de faptul că veneam în relația asta cu un certificat de divorț, cu multe frustrări și, mai ales, cu un copil. El a ales să fie tată pentru copilul meu… și încă unul cum nu îmi imaginam că ar putea exista mai bun!

Deși imperfect (deci plin de defecte) în ochii tuturor, pentru mine este perfect… și abia după ce am descoperit că rochia mea nu se afla pe umerașul vreunui magazin luxos, sau în creațiile vreunul designer renumit (cum am fost tentată să cred), am realizat că de multe ori noi nu alegem pentru noi. Nu alegem bărbatul pe care îl vrem noi, ci pe unul care să satisfacă dorințele părinților/vecnilor/prietenelor, așa cum nu alegem nici rochia pe care o vrem noi, ci alegem „cea mai puțin rea” din toate care se încadrează în bugetul nostru. Noi nu realizăm că viața noastră este despre noi. Atât. Ne place să credem că dacă le facem altora pe plac, vom fi fericiți. Dar singura personă de a cărei fericire suntem responsabili suntem noi înșine.

Noi purtăm rochia, noi trăim cu bărbatul, noi vom suporta totul. Așa că, din punctul meu de vedere, legea nr. 1 pentru o căsnicie/nuntă de succes este:

Alege-ți un bărbat și o rochie care să îți fie comode și naturale. Tu ești singura care va suporta consecințele alegerilor tale.

Știu că ideea la nuntă este să te simți frumoasă și specială, dar dacă ai lângă tine bărbatul potrivit, poți îmbrăca inclusiv un sac de rafie… și tot vei simți că lumea este a ta. Până la urmă nu invitații te fac să fii fericită – ba de cele mai multe ori ei sunt o sursă de stres (mai ales dacă ai o nuntă cu multe datorii de-ale părinților, cum se poartă la români, unde mirii nu cunosc decât 20% din invitați), nu fotografii, lăutarii sau oricine altcineva… ci bărbatul de lângă tine și, desigur, cât de în largul tău îți dai voie să te simți.

Ideea mea este că indiferent care sunt credințele tale cu privire la acest eveniment, te invit să te gândești puțin la modul în care viitorul tău soț te face să te simți, la clipele bune pe care le împărtășiți împreună, la modul în care te vede (din punct de vedere fizic) și la cele mai profunde și mai negate/ascunse/respinse opinii ale tale cu privire la modul TĂU ideal de a arăta ca mireasă.

Și, orice ar fi, amintește-ți că TU ai ales bărbatul, așa că nu te lăsa până nu găsești și rochia. Caut-o peste tot, chiar și unde nu ai avea nici cea mai mică bănuială că ai putea-o găsi. Și nu te opri până nu ai găsit rochia în care să te simți comod, să arăți pe placul TĂU și să nu te facă să te simți vinovată/prea puțin.

Later Edit:

Până la urmă Luci a insistat să îmi facă o bucurie… să NU mă lase să mă mulțumesc cu o rochie imperfectă. Și mi-a plăcut metafora din spate.

Mi-a ales EL rochia.

Așa cum pentru el nu a contat că eu am mai fost mireasa cuiva înainte, așa a decis că eu voi fi alegerea lui. Și rochia la fel.

Am luat-o cu FIX O ZI ÎNAINTE DE NUNTĂ. Și mi-a venit perfect: