Eșecul – primul pas spre succes

„Eșecurile sunt amprentele care pavează drumul spre succes!” (C.S. Lewis)

Indiferent de natura muncii, orice om își dorește să simtă că nu a muncit degeaba. El își dorește, astfel succesul. În fiecare etapă a vieții și în funcție de experiențele și așteptările noastre sociale, succesul îmbracă alte forme. Nu am auzit pe nimeni care să spună, vreodată, că face un lucru numai pentru a eșua – că își dorește să iasă prost (decât dacă nu cumva pentru sine eșecul unei acțiuni se poate traduce printr-un succes personal/individual).

În orice caz, când suntem copii, succesul se poate traduce prin hrăinrea autonomă, prin mers independent sau chiar autocontrol al sfincterelor. Dar, până să ajungem aici… până să obținem acest succes, fiecare din noi a trebuit să cunoască – și chiar în repetate rânduri – eșecul: am căzut, ne-am murdărit și am făcut pe noi de atât de multe ori încât am pierdut și numărul. Copii fiind, însă, nu ne-am lăsat doborâți de eșec și am mers mai departe. Am încercat până am reușit. Pentru că ȘTIAM undeva, în interiorul nostru, că putem.

Ce s-a întâmplat cu adulții? De ce se opresc, se tem, se rușinează și abandonează?
Tony Robbins, aș îndrăzni să spun cel mai renumit coach și trainer NLP (cunoscut, de altfel și ca părintele NLP-ului modern) vorbește adesea despre eșec. El consideră că principalul motiv pentru care oamenii își pierd forța și determinarea îl reprezintă lipsa unei direcții. Vorbesc adesea în trainingurile mele despre viziune. În absența unei ținte clare, apar multiple false variabile care derutează incredibil de tare subiectul. În schimb, atunci când avem o viziune clară și organizată cu privire la ceea ce vrem să obținem, eșecul nu reprezintă decât o formă de apropiere și, în final, de succes. Greșind învățăm. Eliminăm din variabile și ajungem, inevitabil, la țintă.

Tot astfel, întâlnim adesea situații în care nu știm exact ce vrem sau unde vrem să ajungem… iar prin greșelile trecute putem obține primele coordonate. Putem să determinăm unde NU vrem să ajungem sau ce NU ne dorim să facem. Este un început și acesta. Dacă nu ne permitem să identificăm măcar aceste lucruri, s-ar putea să ne aflăm în situații dintre cele mai dificile. Eu am descoperit acest lucru cu ajutorul fratelui meu, anul trecut, când eram în vizită în Bristol. M-a întrebat ce aș vrea să mănânc și, cum nu sunt o mofturoasă, am spus că nu am nicio pretenție. El m-a avertizat că dacă nu îi spun în următoarele 2 ore ceva concret, voi ajunge să mănânc mâncare mexicană. Bazat pe experiențele mele anterioare (care erau mai curând niște false experiențe), nu putea fi atât de rău. Totuși, deznodământul a fost dureros. De atunci, de fiecare dată când sunt pe punctul de a mă declara indiferentă cu privire la orice decizie, îmi amintesc de arsurile gastrice pe care le-am avut de la acea mâncare…

… Orice eșec ne dă arsuri: gastrice, sufletești, psihice, ș.a. Totuși, când realizăm că nu a fost decât o altă formă de învățare, găsim relativ rapid antidotul. Deși a durut, experiența cu mâncarea mexicană a fost pentru mine un succes. Acum știu, pe de-o parte, ce NU îmi place și, pe de altă parte, că este foarte normal să am propriile mele alegeri. Voi testa și voi eșua până când îmi voi forma un gust propriu.

„În esenţă, dacă dorim să ne direcţionăm vieţile, trebuie să câştigăm controlul asupra acţiunilor pe care le intreprindem în mod constant, cu maximă consecvenţă. 

Lucrurile pe care le facem din când în când nu ne conturează viaţa, ci lucrurile pe care le facem în mod constant”. (Tony Robbins)
Așadar, dacă tu consideri că ai avut un eșec, ridică-te și recalculează-ți ruta. Cu siguranță rolul experienței nu a fost decât acela de a te apropia și mai tare de drumul tău!

 Tu când ai învățat ultima oară dintr-un eșec? Simte-te liber să îmi lași un comentariu!

Lasă un răspuns