Ce NU ai Voie sa Mananci Cand ai Gastrita și Cele 3 Tipuri de Gastrită

alimentatie gastrita
Reading Time: 6 minutes

De când mă știu am episoade extrem de personale cu gastrita. Au fost multe momente în care simptomele ei m-au făcut să mă simt jenată, să fiu iritată sau chiar m-au epuizat. Încă din liceu am scris vreo 4 întâmplări despre cum mă tratau medicii când veneam cu dureri de burtă. 

Totuși, lăsând aceste lucruri la o parte, gastrita reprezintă o inflamație a mucoasei stomacului. Ea nu este o afecțiune ieșită din comun, însă dacă este ignorată poate dura ani întregi și, mai mult decât atât, se poate transforma în ulcer.

Gastrita – simptome

De cele mai multe ori, durerile și arsurile stomacale anunță această afecțiune. Din cauză că aciditatea gastrică este crescută, apar următoarele simptome:

  • arsuri stomacale și dureri;
  • senzație de greață (care nu trebuie neapărat să fie însoțită și de vomă);
  • senzație de preaplin după masă;
  • inapetență (lipsa poftei de mâncare);
  • balonare;
  • indigestie.

Aceste senzații pot apărea brusc, sau pot dura luni întregi, crescând în intensitate.

Cauzele gastritei

Din experiență, gastrita poate fi provocată de 3 lucruri (spun din experiență fiindcă le-am experimentat pe toate 3):

Gastrita bacteriană

Sursa foto: doc.ro

În foarte multe cazuri gastrita este provocată de o bacterie numită Helicobacter Pylori (HP). Se zice despre aceasta că trăiește foarte liniștită în organismul nostru și ani la rând, fără să ne atace. Totuși, când este activată, devine extrem de agresivă, colonizând mucoasa stomacului sau pe cea a duodenului, până produce leziuni.

Cel mai adesea luăm contact cu acest agent patogen în copilărie, atunci când încă nu știm să ne spălăm bine pe mâini, sau când luăm contact cu alți copilași care au norme de igienă destul de precare.

Pentru tratamentul gastritei bacteriene este necesară intervenția cu antibiotic. De altfel, acesta este singurul caz în care se recomandă antibioticul pentru gastrită. 

Dar, ca să știi dacă este, într-adevăr, cazul, cel mai bine este să vezi un medic. Există multe mijloace de a depista bacteria, dintre care unele sunt invazive (testul rapid al ureazei, secțiuni histologice, diagnosticul bacteriologic), dar există și multe neinvazive (testul respirator, cel serologic și chiar molecular).

Gastrita „pe fond nervos”

Se zice că pe lângă creierul pe care îl cunoaștem cu toții… mai există „un creier” localizat în stomac. Acesta este responsabil de emoțiile noastre și se agită ori de câte ori prinde ocazia. Așa se face că de la stres, anxietate, nervozitate și tensiune emoțională poți somatiza totul și transforma stomacul într-un adevărat câmp de luptă. Cele mai predispuse la astfel de somatizări sunt persoanele hipersensibile, care pun totul la suflet.

Pentru că și eu sunt o astfel de persoană… am realizat câteva resurse. Poate îți vor fi de ajutor:

Gastrita alimentară

Prima dată când am fost diagnosticată cu gastrită a fost din cauză alimentară. Eram copil, așa că asemenea multor copii… băgam în gură toate tâmpeniile: de la gume Turbo, la tecuri, pufuleți cu „miros de picioare nespălate” (așa îi numește fiu-miu) … și până la lucruri de pe jos. 

De regulă când ingerăm prea multe alimente sau… chestii (că enumerarea mea de mai sus nu poate intra în categoria alimentelor) cu un pH acid, apare această gastrită alimentară. Stomacul se revoltă și dă arsuri, balonări constante și dureri.

Alimente INTERZISE când ai gastrită

Așadar, indiferent care este natura gastritei tale, este important să ții cont că regimul alimentar este baza tratării acestei afecțiuni. Dacă nu ai grijă de ce introduci în organism, vei avea de suferit și mai mult. 

Obiceiuri nesănătoase: fumat, alcool și băuturi carbogazoase

Sursa foto: change.org


Dacă ești fan cola, fanta sau chiar apă minerală… am o veste proastă: trebuie să renunți la acest obicei dacă vrei să scapi de dureri. Pentru mine a fost crunt, dar am 15 ani de când am primit această veste (care atunci a sunat a tragedie pentru mine)… iar acum nu pot decât să fiu recunoscătoare. 

De asemenea, alcoolul crește aciditatea gastrică… și la fel și fumul. Indiferent ce fumezi. Chiar și marijuana medicală, despre care se zice că atenuează grețurile, este total contraindicată în cazul afecțiunilor gastrice.

Ceapa și usturoiul

Sursa foto: freepik.com

Deși sunt foarte indicate împotriva bolilor cardiovasculare și a răcelilor, atunci când ai probleme cu stomacul este bine să stai departe de ceapă și de usturoi. Totuși, având în vedere că ele își pierd proprietățile când sunt gătite îndelungat, poți fierbe în continuare ceapa la supă, fără să îți faci griji că te va durea burta. Nu le consuma, însă, crude! 

Condimentele 

Sursa foto: exportersindia.com

Scorțișoara și cuișoarele în mod deosebit sunt contraindicate atunci când ai gastrită.

Poți folosi, totuși, plante aromatice, mai ales dacă sunt proaspete – precum și mărar, rozmarin, foi de dafin, nucșoară și vanilie. Nici sarea nu este contraindicată, mai ales dacă nu exagerezi cu ea.

Leguminoasele – fasole, mazăre, linte

Sursa foto: inc.com

În general când ai probleme gastrice și digestive de orice fel este contraindicat consumul de leguminoase… pentru că acestea produc balonare! Din același motiv nu ai voie să le consumi nici atunci când alăptezi

Fructe și legume crude

Sursa foto: rawwoman.net

Toate alimentele crude sunt periculoase când ai probleme cu stomacul. Dar, cele care au o aciditate ridicată sau sunt foarte bogate în fibre, precum varza, broccoli, roșiile, castraveții, vinetele, ardeii grași ori gogoșarii, sunt cu atât mai puțin indicate!

Sucurile de fructe

sursa foto: ifrimart.com

Recent au existat multe controverse pe tema sucurilor de fructe. Deși în general sunt considerate benefice, în principal datorită nivelului ridicat de vitamine, mai mulți cercetători au dovedit recent că un pahar de suc este echivalentul unui pahar de bere și că ar avea același efect agresiv asupra stomacului și al ficatului, pe care îl are alcoolul. Principala problemă ar fi fructoza pură pe care noi, prin stoarcere, o extragem… și care fermentează ușor în stomac. 

Dulciurile concentrate – gemuri, bomboane, ciocolată

Sursa foto: eatsmarter.com

O altă veste care mi-a provocat suferință când am descoperit pentru prima dată că am gastrită… a fost aceea că trebuie să renunț la dulciuri. Acestea cresc secreția de acid clorhidric. 

Totuși, poți înlocui cu orice formă de cremă din lapte, cu un conținut cât mai redus de zahăr (ca să nu fermenteze) și sufleuri. Așa că nu e atât de tragic pe cât pare!

Carnea afumată

Sursa foto: pinterest.com

Compușii din fum solicită secreția gastrică clorhidropeptică. Din acest motiv, nu este contraindicată doar carnea afumată, ci absolut orice presupune fum: cașcaval afumat, brânză afumată… țigări!

Pâinea albă și pâinea caldă

Sursa foto: thespruceeats.com

Încearcă să eviți pâinea albă, pâinea caldă sau blaturile cu mult praf de copt, pateurile și făinoasele care ar putea irita mucoasa gastrică. În loc, poți mânca fără probleme pâine integrală, neagră, de secară… și chiar mămăligă!

Brânzeturi franțuzești

Sursa foto: ila-france.com

Cașcavalul, gouda și brânzeturile franțuzești (camembert, brie, Roquefort) sunt foarte grase și irită mucoasa sistemului digestiv. 

Prăjeli de orice fel

Sursa foto: wisconsincheese.com

Dacă ești mare fan al cartofilor prăjiți, va trebui ca o perioadă să îi înlocuiești cu piure, cartofi fierți sau la cuptor. Acroleina este periculoasă pentru stomac… și grăsimea în general este contraindicată. Din acest motiv poți consuma carne gătită la cuptor, la grătar sau fiartă.

Pești grași

Sursa foto: cookingfrombooks.com

Evită tonul, sardinele, macroul, heringul, anghila, murena, precum și ciorbele de pește, moluștele, crustaceele și orice pește prăjit. 

Nu este o problemă să mănânci pește slab, precum păstrăv, șalău, calcan… preferabil gătite la cuptor, în folie de copt.

Așadar, gastrita reprezintă o boală de care suferim majoritatea la un momentdat… și care se tratează destul de ușor, mai ales dacă înveți să ai grijă de tine. Pentru mine ea reprezintă un semnal de alarmă de fiecare dată. Cum simt arsuri agresive și dureri îmi amintesc că nu am avut suficientă grijă de mine și revizuiesc comportamentul pe care îl am raportat la sine. Dacă elimini mâncarea și obiceiurile nesănătoase… poți fi cu adevărat în armonie cu stomacul tău!

About Author

4 thoughts on “Ce NU ai Voie sa Mananci Cand ai Gastrita și Cele 3 Tipuri de Gastrită

  1. ati detaliat frumos variante de hrana/alimente in cazul gastritei, insa nu ari dezbatut absolut deloc ce ai voie….

Spune-mi, te rog, ce gândești despre acest subiect: