Binele făcut forțat: Reciclare haine – ce facem cu hainele celui decedat?

Reading Time: 13 minutes

Săptămâna trecută postam necrologul pentru draga mea bunică, trecută în neființă…
… Am avut o săptămână grea, cu pregătiri de înmormântare, lacrimi izbucnite brusc, întrebări existențiale despre suflet și a sa nemurire și răscolit prin amintiri.
Astfel, ca în cazul oricărei morți, după ce toate formalitățile au fost împlinite, a venit momentul sa ne spunem „la revedere” și să privim spre viitor, eliberând camera defunctei.

Sortarea obiectelor personale

La început a fost cumplit: aproape că o simțeam acolo, dându-mi peste mână când mă gândeam să îi dau cămașa de noapte preferată.

Apoi, pe măsură ce avansam, începea să devină o idee mai ușor.

Deși încă ii simțeam prezența în cameră, aceasta părea să fie mai resemnată.

Probabil ce se întâmpla era că mă acomodam ceva mai mult cu ideea că trebuie să fac asta, așa încât chiar dacă mi-era greu, nu mai părea a fi o misiune imposibilă.

Dacă ai fost vreodată în această postură atunci știi cum e. Fiecare haină îți trezește o nouă amintire.

Știi prea bine cum sunt bătrânii – păstrează tot.

Așa că nu e de mirare când în mână ajunge să îți stea, fără să realizezi imediat, rochia pe care o purta când te-a dus de mână în prima zi de școală. Sau la prima serbare.

Încă mai arată la fel de bine, chiar dacă anii au uitat-o pe rafturile reci ale șifonierului.

Nu știu alți bătrâni cum sunt, dar bunica știa să aprecieze o textură. Nu arunca nimic și nu lasă nimic la voia întâmplării. Trecuse prin război, prin toate valurile comunismului și prin crize, fără pensii speciale, așa că a fost nevoită să aplice cât mai multe strategii “eco” de conservare.
Așa se face că principala ei strategie era să pună pliculețe de naftalină în buzunarele hainelor, precum și săpunuri ieftine printre/pe rafturi.
Consecința acestui fapt este impregnarea unui miros „specific bătrânesc“… Specific ei.

În orice caz, de când ne-am apucat de treabă, am împărțit sacii în 4 categorii:

  • lucruri bune de donat
  • lucruri bune de păstrat
  • lucruri bune de-aruncat
  • haine cu defecte, batiste și altele care pot fi sacrificate și folosite la atelierul auto al soțului, pe post de cârpe.

Reciclare haine

În familia mea toată lumea știe că la noi ambalajele, cutiile și sticlele nu se aruncă. Am luni bune de când mi-am luat reciclarea ca misiune personală, chiar dacă asta a însemnat, poate… uneori, să intru în mici discuții cu cei dragi.

Eu spăl ambalajele, pe care le usuc apoi și le pun în pungi/cutii pe care le duc odată pe săptămână (sau la două săptămâni) la un centru care colectează materiale reciclabile pe care apoi le valorifică în favoarea familiilor sărmane din județ.

Mereu am considerat acest gest nobil, chiar dacă am fost criticată că îmi umplu balconul (aici le strâng) și apoi mașina de „gunoaie” de fiecare dată când le duc la centru.

În orice caz, după ce a murit bunica, știindu-mă obsedată de conservarea mediului și de reciclare (am mai vorbit despre asta și în acest material: Top 10 lucruri mici pe care le putem face pentru un viitor MARE), mama m-a întrebat: ce putem face cu toate hainele rămase?

Ideea de a le arunca la gunoi nu îmi surâdea din trei motive:

  1. Bunica și-a iubit mult hainele. Sufletul ei a fost acolo de fiecare dată când și le-a proiectat și apoi pus în practică. Majoritatea erau făcute de mânuța ei cu multă migală;
  2. Există foarte mulți oameni săraci, la țară, pentru care aceste haine ar putea fi numai bune de purtat prin casă/curte/în câmp sau chiar la Biserică;
  3. Textilele se degradează extrem de greu în gropile de gunoi. Indiferent cât de naturale ar fi fibrele din care sunt fabricate. Lipsa soarelui și a oxigenului le pot face să stea acolo și zeci de ani până să se descompună. Iar dacă sunt incinerate nu reprezintă decât motiv de poluare.

Așa că mi-a venit imediat în mine: să le reciclăm!

Cum poți recicla haine?

Acum, cel mai comun mod în care poți recicla haine este să le dai mai departe. Asta înseamnă să le donezi.

De multe ori hainele se reciclează prin refolosire.

Refolosirea nu înseamnă neapărat utilizarea în scopul în care au fost create. Ci ele pot fi folosite și pentru alte scopuri. Gen cum spuneam că am procedat cu acelea mai degradate pe care le-am pus în saci și le-am dus la atelierul auto al soțului. El mereu plătește oameni din târg să îi aducă resturile pe care nu le mai utilizează. Așa că pentru el erau foarte bune.

Dar nu aș fi dat chiar hainele bune ale ei pentru a fi folosite pe post de cârpe. Așa că după ce am citit acest material despre reciclarea hainelor vechi, am prins curaj să le donez.

Mai ales că am ONG și într-o vreme am avut ca activitate și colectarea și distribuirea de haine. Deci știam că sigur vor fi oameni cărora să le fie de folos.

Ce faci cu hainele după ce îți moare cineva drag: Le donezi? Cui?

Există mai multe ONG-uri care se ocupă cu reciclarea/colectarea hainelor vechi, în diverse scopuri.

În afară se fac colecte, care sunt trimise/vândute ulterior persoanelor fizice și juridice din țările sărace.

Așa ajung pe piețele noastre foarte multe haine SH prin magazinele de profil sau în târguri.

De regulă ele reprezintă colecte ale ONG-urilor, vândute la kg.

În România, însă, unde sărăcia este lucie, ONG-urile colectează aceste haine pentru a le duce oamenilor săraci din zonele defavorizate.

Până aici totul firesc și normal.

Problema a apărut în momentul în care am decis să dau și eu hainele bătrânei mele.

Facerea de bine… complexul lui Oedip. Ce fel de haine vor săracii noștri?

Există o vorbă foarte populară, pe care am contestat-o cât am putut de mult, dar care vine din nou și din nou să mă lovească:

Facerea de bine… complexul lui Oedip!

Spuneam că sortez și duc diverse, unui ONG care se ocupă cu reciclarea (colectarea materialelor reciclabile) pentru a sprijini copiii săraci și familiile acestora.

Întrucât urmăresc activ de multă vreme acțiunile lor, am observat că de multe ori copiii aceștia sunt crescuți de bunici. Chiar cazul săptămânii era de acest fel. Casa cădea pe ei, bunica era bătrână, îmbrăcată modest, copiii triști.

Văzând aceste imagini m-am gândit că nu există niciun loc mai bun unde să trimit hainele răposatei.

De obicei duc oamenilor săraci din sat, sau din comunele pe care le-am mai vizitat cu ONG-ul meu. Dar cum am tot dus în ultima perioadă, am zis că ar fi util să mai ajutăm și alte familii.

Ei bine, ce am trăit ieri mi-a lăsat un gust amar.

După ce m-am asigurat că vor fi primite (fiind de bătrâni și nu de copii), am luat amândoi (eu și soțul) mașinile și am făcut 40 de km cu ele doldora de saci, pentru a primi un mare refuz:

„Nu sunt bune”

La centru erau două cucoane.

Soțul, topit de căldură și obosit de la încărcare + drum, a început să dea jos sacii și să îi ducă înăutru. Erau 10 la număr. Unii mai plini, alții mai goi. Toți sortați. Toți conținând haine numai bune pentru oameni săraci.

Acum, să mă ierte Dumnezeu, că tare mult am mai păcătuit.

În timp ce soțul căra, una din femei a deschis sacul și, în scârbă, a început să comenteze: „nu sunt bune! Hainele trebuie spălate și aduse aici curate, că nu avem mașină de spălat! Miros urât

Soțul a încercat să le explice că sunt din șifonierul unei bătrâne, că toate sunt curate și că nu au cum să miroasă a altceva în afară de detergent (ieftin, cel mult). Dar nu a fost nici măcar auzit. D-apoi băgat în seamă.

Nici nu a apucat să se taseze bine pământul de pe mormântul bunicii că deja o simt cum se zvârcolește.

Deși avea 88 ani de ani când a murit, până aproape de ultimele sale zile, bunica a fost lucidă.

Avea doua pasiuni: cusutul (croitoria) și băgatul rufelor la mașină de spălat.

Așa am și știut că nu mai are mult: Când a încetat să le facă pe astea.

Deci toate hainele, luate din dulap, erau curate. Stătuseră vreo 3 zile în saci, așa că erau șifonate. Totuși, nu meritau jignirea ce le-a fost adusă.

Oricum, să vă zic mai departe…

… S-au uitat la două lucruri din toți sacii și au conchis: „Nu sunt bune!”

Acestea erau cele două:

Rochița este exact cea pe care și-a confecționat-o manual, la 80 de ani (acum 8 ani), pentru cununia mea civilă. Doar că era întoarsă pe dos (pentru că adesea prefera să le țină astfel de când le aducea de la spălat). Și pe dos, fiind cusută de mână, la 80 de ani, arată ciudat. Dar pe față este tare frumoasă.

Este chiar cea de aici:

Iar cea de-a doua este aceasta:

… la care a comentat: „ce-s astea? NU!”, cu o atitudine disprețuitoare, referindu-se la dantela aceea aplicată (sau ce o fi) de la gât.

Și de aici nu au vrut să mai deschidă nimic. Au tras doar puțin de un sac în care se aflau pături, plăpumi și lenjerii și cu un gest de scârbă au exclamat:

Ce să fac cu asta?”

Asta era:

Aceasta, pentru cine nu știe, și pentru cucoanele cochete, este o căptușeală, care poate fi folosită pe post de protecție de saltea. Acesta este rolul ei. Și era nou nouță. Tocmai le-o ceruse bunica alormei, înainte de a-și pierde capacitatea de lucru.

Acum… noi eram cu două mașini: Luci cu a lui, în față, plină ochi, și eu cu a mea, în spate, uitându-mă la bebe care tocmai se trezise din somn și era foarte mârâit.

Tot ce vă relatez este din spusele soțului meu, care este un bărbat foarte pragmatic și rațional și care nu ar avea niciun motiv să deformeze realitatea.

Cine îl cunoaște pe Luci al meu știe că este la fel de calm ca o flacără aruncată într-o grămadă de paie uscate. Așa că atunci când l-am văzut că se întoarce cu sacii, scoțând fum pe nări, mi-am dat seama că nu poate fi de bine.

Rolul voluntarilor este de a SORTA

Am încercat să le explic doamnelor că președintele asociației știe despre ce este vorba (întrucât îmi anunțasem prezența și îi spusesem că proveniența lor este de la bunica mea răposată, tocmai pentru a evita orice neplăcere). Nu m-au băgat în seamă, ținând-o în continuare pe a lor.

Soțul a insistat că sunt mulți saci și că poate ar fi bine să se uite prin toți. Dar ele, cu degajare și cu fler „clarvizional” au insistat să le ia din văzul lor, că „toate sunt la fel”.

De unde poți tu, fără ca măcar să vezi sacii (ca să nu mai zic să vezi conținutul), să faci asemenea afirmații?

Eu când adunam colecte pentru oamenii sărmani SORTAM HAINELE și spuneam mulțumesc pentru tot ce primeam. De multe ori erau și haine mai prăpădite, care totuși puteau fi folositoare pe post de cârpe sau haine de muncă.

Acum, nu știu doamnele cât de mult cunosc greutățile vieții la țară.

Mama de când și-a făcut casă la țară și și-a luat o parcelă de pământ și animale, îmbrățișând stilul „bio”, m-a făcut să înțeleg că la muncă nu ai nevoie de Gucci sau Louis Vuitton. Ai nevoie de niște haine cât mai comode, cu texturi plăcute, să nu te faci lac de apă după cel mai mic efort.

Totuși, bunica nu a muncit fizic nici măcar o zi din viața ei. Nu în curte sau cu animale cel puțin. A fost o doamnă. Inginer mutat forțat la țară, dar care a dus viață de pensiune în perioada octogenară. Deci ea, spre deosebire de mama, nu avea haine neapărat de țară, ci doar, cel mult, demodate.

Ah, și a mai fost ceva ce m-a iritat îngrozitor: la văzul hainelor, una din cucoane îl întreabă pe soț:

Tu ai primi așa ceva?”

Și el, desigur, a răspuns că nu.

Auzind asta, cu multă satisfacție femeia a adăugat: „păi vezi, dacă nici tu nu ai primi, atunci ce să mai?!”

Luci a spus că nu, din două motive:

  1. Nu este femeie.
  2. Nu are nevoie să primească.

Nu știu de când săracii au devenit atât de pretențioși. El muncește, are firma lui, trage de sine ca un animal să poată oferi familiei toate condițiile și să îmi poată permite mie luxul de a face în fiecare lună acte de caritate. În consecință nu are nevoie să primească.

Și chiar și așa.

Când era Ionuț bebe parcurgeam o perioadă mai dificilă. Atunci am primit foarte multe haine din partea cunoscuților. Multe dintre ele erau pătate, găurite și uzate. Am zis Bogda Proste la toate și nu am cârtit. Așa utile erau când se juca în curte sau când am început diversificarea.

Și vorbim de haine rupte sau pătate.

Dacă vrei, găsești o utilitate pentru orice, mai ales atunci când nu îți permiți să te duci până la târg să cumperi cârpe.

Sau săracii au nevoie de cârpe de microfibră?

„Și sărac… și cu pretenții!”

Soacra mea are o vorbă, pe care o repetă de fiecare dată când are ocazia:

Și sărac… și cu pretenții!

Ea vine în completarea celebrului proverb: „Calul de dar nu se caută la dinți”.

În orice caz, după ce mi-a povestit Luci tot, acasă, am luat foc.

Sunt o fire liniștită și proactivă. Cu asta mă ocup. Dar sunt două lucruri pe care nu le accept și care contravin principiilor mele morale, iar acelea sunt nesimțirea și lenea. Iar în cazul de față am avut parte de amândouă.

M-am gândit că poate după ce am plecat eu, ai mei nu au mai sortat cum trebuie. Spuneau că au și ei haine de dat și de frică să nu fi pus ceva haine de muncă în sacii greșiți (în loc să îi fi pus la cârpe să fi ajuns la donații), m-am dus de dimineață cu bebele din dotare la atelierul lui bărbatu-miu și am început să scot. Să văd cât de îngrozitoare și de mirositoare erau hainele pe care le-am adus la donat.

Exceptând paltonul care, într-adevăr, mirosea a naftalină, în rest totul era ok.

Sacii conțin: rochii, fuste, cămăși, capoate, bonete de noapte, lenjerii de pat, pături, plăpumi, cuverturi, perne, veste, haine de iarnă, haine de piele, precum și câteva articole bărbătești, ghemuri de ață și andrele pentru croșetat.

Doamne drage, acestea sunt preocupările oamenilor bătrâni.

Am pozat, în mare, până am obosit. Am urmărit și defectele (puține) pe care nu le-am considerat suficient de grave încât să necesite mutarea articolelor la cârpe.

Nu știu doamnele din ce categorie fac parte, dar mă gândesc că o femeie săracă de la țară ar trebui să știe să țină un ac în mână și să repare un mic defect, dacă e cazul.

Căci în caz contrar înseamnă că încurajăm lenea. Și cu asta nu sunt de acord.

Dar, după atitudinea doamnelor, nu am înțeles altceva decât că lor nu le convin. Dar eu nu am adus donații pentru ele și nici pentru vânzare.

Eu am vrut să ajut niște oameni săraci și fără pretenții de haine noi sau de firmă.

Unde pot arunca haine vechi?

După ce mi-am exprimat, suficient de elegant, nemulțumirea… președintele asociației mi-a cerut să mai fac un drum cu ele azi, la 4, să vadă dumnealui despre ce este vorba.

Eu am un respect deosebit pentru acest om și pentru tot ce face. Dar acest răspuns sec și impersonal (mai ales că eu am transmis ditamai mesajul) m-a lăsat rece.

Am ținut mașina destul încărcată, mi-am chinuit soțul mult peste toleranța sa, a doua oară nu îl mai prind.

Și, până la urmă, nu înțeleg de ce trebuie ca atunci când vrem să facem un bine, să nu primim niciun fel de încurajare și de sprijin?

Dacă nu am mașină încăpătoare, ce fac? Unde duc hainele vechi după ce nu mai am nevoie de ele?

Cum pot eu să reciclez dacă nu mi se creează condiții?

Când adunam haine și jucării, mă duceam personal după ele. Prea puțini au fost cei ce mi le aduceau la sediu. Voiam atât de mult să încurajez oamenii încât le ofeream tot sprijinul.

Acum, sigur, timpul este limitat și „cârpele” bunică-mii nu au nicio valoare.

Le-am lăsat în saci, la atelier.

Dacă le vrea cineva, aștept mesaj privat. Dacă nu, cu multă durere în suflet și dezamăgire față de lume, le pun lângă pubelă.

Dar să ajung să fac asta înseamnă să îmi pierd, cumva, speranța în umanitate.

Tu ce faci cu hainele de care nu mai ai nevoie? Lasă-mi un comentariu, poate mă inspiri!

10 thoughts on “Binele făcut forțat: Reciclare haine – ce facem cu hainele celui decedat?

  1. Eu mai donez din hainele mele unor vecine de la țară care au cam aceeași vârstă cu mine. Am făcut asta de mică. Din hainele bunicii am mai dat de pomană pe la diverse persoane pe la țară.

  2. La țară este mult mai simplu. Alegi pe cineva de constituția răposatului și faci donația în chip de „împărțeală”. Așa ceva nu se refuză. E o datorie în a primi și purta, pentru că e considerat „de sufletul” acelui om care a plecat între drepți. Iar oamenii mai au încă și nevoi, să recunoaștem. Nu îi alegem numai după talie, ci mai ținem cont și de starea lor materială. Sunt încă destui și din aceia care se bucură și nu strâmbă din nas. Ce te faci însă la oraș? În urma unei curățenii generale, după o triere în casă, mă alesesem cu doi saci de încălțăminte. Nu toate ale mele, erau și de damă, de copii, ca într-o familie. Toate perechile erau în stare foarte bună însă am decis că după ce au trecut niște sezoane iar acele încălțări nu mai fuseseră purtate la vremea lor, însemna că le țineam degeaba și era păcat. Dar unde să găsești oameni potriviți? M-am gândit și am mers la un S.H. Erau destul de multe în vremea aceea, poate or mai fi și astăzi. „Luați-i!” am zis, „E treaba dvs. dacă îi vindeți sau îi dăruiți, dar nu vreau să le arunc că uite, sunt foarte bune toate” Am fost refuzat că lor le trebuie certificat de proveniență și poate că aveau și ei dreptatea lor. Norocul meu că în drum spre locul unde îmi parcasem mașina (arătam ca Moș Crăciun, cu doi saci la spinare) m-a ajuns un om care mă auzise când am vrut să îi dăruiesc magazinului și m-a întrebat dacă nu vreau să îi dau lui, acei saci. Poate s-o fi bucurat omul acela, trag nădejde, dar mult mai bucuros am fost eu când m-am văzut cu problema rezolvată. Că altfel, ce m-aș fi făcut?
    Mi s-ar părea o idee fericită dacă cineva ar lua inițiativa și ar înființa un centru unde să se adune astfel de lucruri și ar avea și un site unde să le expună cu fotografii. „Dar din dar” l-aș numi…

    1. Ce bună ar fi o astfel de inițiativa…
      Sincer, după aceasta experienta am rămas profund dezamăgită. Nu mai am timp sa mai alerg cu ele, ca odinioară, sa caut oameni săraci… Si sa stau sa ma plimb din ONG în ONG, iar e incomod.

  3. Eu le-am mai dat unor oameni despre care se spunea că sunt săraci, până le-am văzut la gunoi.
    Am dus și la o asociație și am pățit exact ca tine.
    De atunci, ce este cu mici defecte sau “cârpe” duc la H&M.

  4. Eu am o asociație (în Cluj-Napoca) care preia orice si sortează, doar sa le duc pana la sediu: hainele foarte bune le pun la vânzare la preturi modice în magazinul propriu, cele decente le duc familiilor nevoiașe, iar cele rele le-am sfatuit sa le predea la H&M contra unei sume de bani modice pe care o pot folosi în magazin pentru a face alte cumparaturi. Mai exista de asemenea posibilitatea sa le predai la cutiile speciale amenajate de fashiondays în acest scop.
    Despre doamne nu voi comenta nimic.

Spune-mi, te rog, ce gândești despre acest subiect:

%d blogeri au apreciat: