Prima zi a copilului acasă… și prima băiță – Amintiri din copilăria lui Ionuț

Reading Time: 9 minutes

Cu toate că nu are decât puțin peste 5 ani, Ionuț îmi cere adesea să îi povestesc amintiri din copilăria lui. Seara, înainte de culcare, se așează frumos lângă mine, își înfige degetele în părul meu cu tactul specific unei gazele care-și vânează prada și până să apuc să spun ceva mi se face ghemotoc în sufletul. Mi-este atât de greu să rezist curiozității sale juvenile încât indiferent că vreau sau nu, închid ochii și retrăiesc totul. Deși au trecut 5 ani și de atunci… îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri…

Poveste despre prima zi acasă și prima băiță

Pentru majoritatea copiilor prima băiță are loc undeva în a 3-a zi de viață… după ce ajung acasă. Atunci mama, cu bunica, nașa sau o moașă mai pricepută se îngrămădesc să curețe copilul de toate impuritățile și toți microbii din spital. Sau, dacă are un tată implicat… preia el controlul!

Ei bine, pentru piticul meu povestea sună cu totul altfel…

Ionuț avea o lună când a simțit pentru prima dată senzația scufundării întregului corp în apă caldă. Fiind operat în a 6-a zi de viață… și ținut încă mai bine de 3 săptămâni într-un incubator, nu a beneficiat de luxul unei băi normale. Pentru el curățarea se rezuma la ritualul chinuitor de seară în care o asistentă drăguță îl întorcea pe toate părțile rapid, îl stropea cu puțină apă dintr-un atomizor și, după ce reușea să îl șteargă bine, îl îmbrăca și-l punea înapoi la căldurică.

De multe ori priveam pierdut și plângeam înăbușit. Știam că nu se poate mai mult și eram recunoscătoare și pentru atât… dar tare mai visam la ziua în care să îl văd bălăcindu-se în cadă.

Drumul spre casă…

22 februarie 2015 a fost pentru mine o zi rece și grea. Eram un copil mai mare, sătul și obosit, speriat și total nepriceput. Degeaba citisem în timpul sarcinii tot ce mi-a picat în mână despre creșterea copiilor… pentru că aparent nicio lectură nu are capacitatea de a înlocui practica.

Drumul de la București la Vâlcea mi-a părut mai lung și mai obositor ca niciodată. După o lună de lăuzie petrecută pe un scaun, singură cu un copil, privată de o masă normală și bombardată continuu de vești nefaste… eram ca o stafie: palidă, slăbită și speriată.

Stăteam pe bancheta din spate a mașinii și priveam în gol cerul cenușiu și zăpada albă care se prelingea de pe streșinile caselor. Din când în când un fior rece îmi curenta șira spinării și mă trezea cumva din hipnoza mea, împingându-mă forțat într-o stare de alertă. Ionuț avea un somn atât de profund încât nu eram capabilă să spun cu exactitate dacă respiră sau e mort.

Cam acesta a fost gândul care m-a bântuit pe parcursul celor 4 ore de tranzit.

Ce era să fac eu cu o ființă atât de fragilă? Ce știam eu despre copii? Noroc că acasă mă aștepta mama.

În sfârșit acasă!

Deși avea deja o lună, Ionuț cântărea puțin peste două kilograme și nu atinsese încă pragurile de dezvoltare așteptate la acea vârstă. Dar nu disperam. Știam că este un caz mai special și ajunsesem în punctul în care singurul lucru pe care mi-l doream era să știu că respiră. Atât! Altă așteptare nu mai aveam de la el.

… În plus, cu cât mă apropiam mai tare de casă cu atât prindeam mai mult curaj. Inima mea bătea mai puternic și se regenera cu fiecare nouă respirație știind că sursa supremă de energie și confort se află dincolo de o singură ușă, iar aceea era, desigur… mama!

Orice vârstă ai avea mama este cel mai de preț generator de inspirație și iubire. Și oricât de dur ai fi, în brațele calde ale mamei te topești. Chemarea pântecului este mai profundă ca orice drog și mai liniștitoare ca orice sedativ!

…

Așadar, după clipe lungi de așteptare, mașina s-a oprit… și nu a trecut mult până când în poartă a apărut emoționată mama. Atunci am scos în grabă landoul și, asemenea unui copil care are o nouă jucărie, eram extrem de nerăbdătoare să prezint familiei noua noastră comoară.

Coșulețul era mare… dar copilul… mult mai mic decât părea în fotografii. Așa că nu mică a fost surpriza mamei când, ajunși în cameră, scot dintre pături și scutece… o pisică.

Atât de greu i-a fost să își blocheze mirarea și frica încât o singură privire a fost suficientă pentru a-mi scufunda toate corăbiile.

Nu spunea nimic. Știa că mă bazez pe ea cum se bazează plantele pe soare să le-ajute să crească. Fără sprijinul ei mă simțeam deja distrusă. Iar ea nu spunea nimic. Înghețase. Voia să îmi arate compasiune, suport, tărie. Orice. Dar era înghețată.
Ea avusese doar copii normali, fălcoși… iar eu venisem cu o pisică: lungă și subțire.

Disperare

În acel moment mama, la rândul său, ca orice ființă blajină în prag de disperare, și-ar fi dorit să poată găsi tărie în brațele iubitoare ale mamei… dar din păcate ele nu puteau decât să îi trimită mângâiere din Ceruri.

Așa că a tras aer în piept, și-a pus șorțul de Superfemeie și, plină de inspirație, a chemat-o pe cea care  i-a ținut loc de părinte: pe sora mamei ei.

Mătușa ei, o bătrână corpolentă și grizonată, cu izul bunicelor din poveștile copilăriei fusese asistent medical de neonatologie. Cu alte cuvinte își dedicase întreaga viață îngrijirii pisoiașilor ca Ionuț.

Eram salvate!

Cum îmbăiezi bebelușul pentru prima dată?

Ionuț a fost primul nou născut pe care l-am ținut în brațe. Tot ce știam până în acel punct învățasem, efectiv, în spital. Nu am avut privilegiul de a merge la cursuri de puericultură… doar citisem prin cărți sau vizionasem filmulețe pe internet. Dar nimic nu se compară cu realitatea. Bebelușii sunt mult mai fragili decât păpușile pe care ne „antrenăm” și mult mai greu de manevrat.

Totuși, partea bună este că deși nu vin cu manual de instrucțiuni, dacă te înhami cu multă răbdare și cu multă înțelegere, poți să ai rezultate spectaculoase într-un timp foarte scurt.

…

Cum drumul fusese lung și extrem de obositor, am încercat să reducem pe cât posibil orice fel de activitate și să ne retragem la somn. Nu mai știam de mult ce înseamnă să dormi într-un pat, așa că nu e de mirare că lăcrimam de bucurie numai privind salteaua comodă.

Totuși, atât eu, cât mai ales copilul, aveam nevoie de o baie.

Check list pentru baia bebelușului

În general, când copilul este mic, se recomandă să fie îmbăiat în cădița lui specială, cu sau fără suport. Cel puțin eu asta citisem pe internet. Așa că aveam deja pregătite:

🐟 cădița,

🐟 suportul,

🐟 prosopul pe care să îl pun pe suport ca micuțul să stea bine,

🐟 florile de mușețel și gălbenele (pentru că primele băi se recomandă să fie aromatice, pentru o experiență cât mai plăcută),

🐟 termometrul pentru apă,

🐟 prosopul pentru final și hăinuțele curate.

Eram sigură că dacă am tot ce îmi trebuie… va ieși perfect.

…

Dar cum prea rar se întâmplă ca socoteala de acasă să se potrivească aceleia din târg… pot spune că prima băiță a fost un dezastru!

Atenție la emoții: bebelușii preiau suferința mamei!

Mătușa mamei fiind o femeie foarte înțeleaptă a decis să mă lase pe mine să învăț. Știa că numai dacă dau cu capul bine pot să văd pragul. Așa că nu s-a băgat de la început, ci doar a stat pe margine, observator implicat. Cu toate că nu era de acord cu toate sculele mele moderne, m-a lăsat să îmi fac damblaua, explicându-mi doar ce am de făcut.

Eram atât de încordată încât era imposibil să nu îi transmit și lui Ionuț faptul că sunt total pe lângă subiect. Așa se face că imediat ce l-am dezbrăcat și am turnat apa caldă (mai exact ceaiul… că asta era) s-a uitat speriat spre mine și a început să plângă.

Sinceră să fiu, și eu aș fi făcut exact același lucru, doar că mă abțineam cât puteam. Gândul că mi-aș putea îneca puiul (deși stupid de-a dreptul) nu îmi dădea pace.

Termometrul de apă… ieftin = prost

Inițial am încercat să testez apa cu termometrul… cumpărasem unul drăguț în formă de rățușcă, sperând că va fi ceva mai mult decât o jucărie de baie.

Dar m-am înșelat.

Dacă era să mă iau după el puteam opări copilul calumea.

În mod normal atunci când speli copilul este recomandat ca încăperea să aibă undeva între 22 și 25 grade, iar apa în jur de 37-38 grade (puțin mai mult decât temperatura corpului).

Ei bine, termometrul meu indica 24 grade și din apă ieșeau aburi calumea.
Așa că am urmat sfatul bătrânelor și am verificat apa cu mâna (mai exact cotul). Decât să mă iau după cifre, am preferat să îmi ascult instinctul.

Totuși, ce am învățat mai târziu în legătură cu asta și voi ști la următorul copil este că mai bine decât să pui cădița pe pat și să îl speli în cameră este să pui cădița în cada mare și să te folosești de apa de la rețea! Eu am refuzat această opțiune atunci pentru că aveam o baterie de duș normală care înainte de a-mi da apa la o temperatură agreabilă… fie mă opărea, fie venea foarte rece și, mai mult decât atât, venea ba prea tare, ba prea încet. Așa că era normal să mă sperie ideea de a folosi dușul pentru a-mi spăla copilul pentru prima dată.

Acum, însă, există baterii de baie termostatate, la prețuri extrem de accesibile care garantează livrarea fluxului de apă la temperatura dorită într-o fracțiune de secundă și, mai mult decât atât, îl menține constant pe toată perioada dușului! Eu, personal, am pus ochii pe bateria termostatică Grohe Grohtherm SmartControl disponibilă pe neakaisa.ro, pe care chiar o consider o investiție extraordinar de rentabilă mai ales atunci când urmează să aduci pe lume un copil. Îmi place la ea faptul că are oprire de siguranță la 38°C, precum și limitare opțională de temperatură la  43°C. Tot pe site se găsesc și multe alte obiecte sanitare extrem de utile pentru amenajarea băii și a casei în general, mai ales când urmează să vină un nou membru în familie!

Suportul de cădiță, un mare NU!

Când am decis să cumpăr un suport pentru cădiță nu am luat în considerare faptul că voi naște un copil subponderal, sau că va fi operat la spate. Totuși, nici după ceva timp nu i-am putut găsi o utilitate. Poate că pentru copilașii mai grei este benefic, dar pentru al meu a fost un chin.

Când am pus copilul dezbrăcat pe acel suport relativ rece (pe care ulterior l-am acoperit și cu un prosop încălzit, sperând zadarnic la un alt efect) am auzit cele mai ascuțite frecvențe pe care le-ar fi putut emite copilul. Atunci am înțeles că îl chinui și că este complet neplăcut. Așa că i-am desprins ventuzele și, la indicațiile calme ale mătușii, am pus copilul pe antebrațul stâng, care s-a dovedit a fi un suport mult mai plăcut.
În plus, faptul că îmi simțea inima bătând chiar și prin piele, i-a oferit micuțului o liniște instantă.

Cât durează prima băiță?

Sincer, habar nu am cât ar fi trebuit să dureze. De fapt mi se pare absurd să speli o bombă cu ceas care urlă atât de puternic încât îți dereglează și otoliții… în timp ce cronometrezi. Și asta când ești atât de privat de somn încât nici lacrimile nu mai au energie să mai curgă.

Așa că nu aș putea spune cât a durat prima băiță a lui Ionuț. Probabil nu mai mult de 5 minute… dar mie mi-au părut lejer ca două ore. Toată energia pe care am consumat-o panicându-mă și încercând să arunc copilul fie în brațele mamei, fie într-ale mătușii a făcut întregul parcurs să pară mult mai lung decât a fost.

Ideea e că nu contează cât durează, contează că trece. Și apoi va urma liniște…

Ce se întâmplă după băiță?

În mod normal, în cazul copiilor… „normali”, după băiță se impune hidratarea. Și cum OMS recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni, asta se traduce prin „a-i băga țâța-n gură”.

… Așa că aici a venit noua mea provocare. Deja se țineau lanț și nimic nu mai avea forța de a mă surprinde.

Până la operație am fost nevoită să mă mulg pentru că el nu avea voie să se hrănească (având tumora fix pe rect, excreția era împiedicată). Apoi a urmat perioada post operatorie în care copilul stătea non stop „mufat”, dar slăbea continuu… De ce? Nu sugea nimic. Așa că trebuia, încă o dată, să recurg la pompă.

Când am ajuns acasă, însă, mătușă-mea nici nu a vrut să audă de muls și pus la biberon. Sfârcurile mele ombilicate erau ultima ei grijă, așa că fără milă a trecut la partea a doua de teroare: pune copilul să sugă!

Copilul obosit, anemic și deshidratat… făcea tot ce putea să sugă. După chinuri (mai mult pentru mine – noroc că nu avea încă dinți), cu gura plină de sânge a reușit să tragă și ceva lapte.

Eram deja semileșinată.

Aș fi dat orice să se oprească mai repede calvarul. Să se stingă lumina și să adorm.

…

Nici nu mai știu cum s-a terminat totul. Stând în fund, la capul patului, cu muzica de leagăn a lui Mozart în fundal și cu copilul la sân… de data aceasta curați și în haine proaspete amândoi, într-o cameră ce mirosea a iubire și busuioc, am adormit.

A fost cea mai plăcută și mai profundă oră de somn din viața mea.

…

Apoi s-a trezit.

Așa a început cu adevărat viața de mamă!

Citește și:

💙Lecții de viață și experiențe din care să învățăm: Nu mi se poate întâmpla mie…

About Author