Gânduri la final de program…
În fiecare zi întâlnesc oameni interesanți care au câte o poveste.
Uneori povestea este mai veselă, alteori mai tristă. În unele momente ochii îmi zâmbesc și inima mi se umple de speranță, în timp ce în altele conștiința-mi țipă „fugi”.
Oricât de previzibilă ar fi o soartă, liberul arbitru oferă oricui șansa de a schimba povestea, de a deveni mai puțin previzibil și de a spune altceva.
Nimeni nu-și dorește o viață banală.
Construcția noastră umană ne face să căutăm extraordinarul: în alții, în lucruri și – din păcate abia la final – în noi înșine.
Atât de multe persoane trăiesc drame inimaginabile, tocmai cu speranța că vor găsi acest extraordinar sau cu speranța că vor putea fi salvatori.
… dar celor mai mulți le este frică să admită adevărul:
FIECARE DIN NOI ARE SINGURA RESPONSABILITATE DE A SE SALVA PE SINE.
Iisus și alți profeți/martiri au mizat pe distrugerea de sine pentru salvarea umanității. Dar chiar și așa umanitatea nu a fost salvată.
Și nu va fi vreodată.
Cel puțin nu în totalitate.
…
Îmi place să ascult povești. De-asta mi-am ales această meserie.
Îmi place să observ transformarea în jur.
Dar mai mult de atât îmi place să observ schimbarea.
E acel moment în care individul minunat din fața mea primește un semnal, fruntea i se descrețește, inima îi pulsează energic și tot corpul, în tandem, ia o decizie:
SUNT CEA MAI IMPORTANTĂ PERSOANĂ DIN VIAȚA MEA.
Când decizia este luată… schimbarea este inevitabil să se producă.
Dar până când nu realizezi asta… vei continua doar să crezi că metoda nu este bună.
About Author
