Învață despre curaj, iubire și prietenie cu ajutorul Cărților Personalizate!

Reading Time: 6 minutes

E puțin trecut de două noaptea… Și în loc să dorm, ascult cântece de leagăn de-ale lui Mozart și mă uit la poze cu fiu-miu. Uneori nu îmi vine să cred cât de repede trece timpul.

Încă mai simt în nări mirosul de lavandă care ne dezinfecta camera când am ieșit cu el din spital. Încă mai am întipărită pe retină lumina de veghe din camera noastră… Încă mai simt gustul pe care îl avea pielea lui de bebeluș, pe care nu mă săturam să o sărut.

L-am iubit din prima clipa în care l-am simțit cuibărit în pântecul meu… Probabil exact la fel cum își iubește orice mamă puiul. L-am ocrotit, l-am îngrijit… Și acum aproape că nu îl mai recunosc. Încet, încet, se metamorfozează. Nu mai trăiește prin mine, ci învață să trăiască pentru sine!

Și meditez asupra acestui fapt și privesc în ochii săi… Înțeleg! Viața este un dar. Ea este, cu adevărat, un cadou ce ne-a fost dăruit cu multă dragoste de Creator, tocmai pentru a avea ocazia să scriem o poveste.

Fiecare suflet are o poveste

Am fost lăsați pe Pământ pentru a trăi și a scrie povești. Adevăratul sens al vieții este dat de povestea pe care ne-o spunem nouă înșine, cea pe care o spunem altora despre noi și, în final, cea pe care o gravăm în stele.

Când Ionuț era bebe… Aveam proiectate pe tavan sute de stele viu colorate care se mișcau în continuu… Și în timp ce îl simțeam cum adoarme liniștit, cufundat cu totul în sânul meu… Îmi plăcea să îi spun povești. Urmăream steluțele din tavan și inventam povești cu eroi. Îi vorbeam despre viață și despre iubire… Și îl simțeam cum mai ofta, de bucurie și liniște, din când în când.

Așa știam că e fericit. Așa am început eu, ca mamă, să îi scriu povestea.

Fiecare copil este un erou… Și are dreptul la propria sa poveste! 

Cum îi ajutăm pe copiii noștri să trăiască povești frumoase?

Nu putem recunoaște lucruri pe care nu le-am cunoscut niciodată. Universul cunoașterii noastre se rezumă strict la atât cât îi prezentăm. Așa se face că înainte de a putea decide în ce direcție să se îndrepte eroul poveștii noastre… este esențial să cunoaștem noi înșine cât mai multe scenarii. Și de unde pot învăța și se pot inspira mai bine copiii noștri dacă nu din cărți?

O vorbă înțeleaptă spune „Dacă îți poți imagina un lucru, îl poți face posibil”. Memoria emoțională ne însoțește pe tot parcursul vieții, indiferent că suntem sau nu conștienți de asta. Așa că primul pas pe care îl putem face pentru copiii noștri este să îi facem cât mai devreme conștienți de faptul că ei sunt protagoniștii propriilor lor povești.

Cum putem stimula acest lucru?

Simplu: printr-o carte personalizată… despre ei!

Sursa foto: elefantulmeu.ro

Primul pas: CARTEA

Chiar dacă este greu să rezistăm total tentaței de a lăsa pe mâna copiilor noștri telefoane, tablete și alte gadget-uri, nu trebuie să uităm nici de carte!

Cartea îi ajută să aibă o experiență completă. Pornind de la faptul că le stimulează mai multe simțuri (vizual, tactil, olfactiv, auditiv-digital…) decât tehnologia, aceasta nu are nici dezavantajul de a le strica ochișorii încă foarte cruzi.

Rolul cărților în viața copiilor

Fiecare carte spune o poveste. Și fiecare poveste ajută copilul să își dezvolte imaginația, creativitatea și iubirea față de cunoaștere.

În plus, poveștile pentru copii au rolul de a-i ajuta să își formeze valori și credințe. Ei înțeleg că perseverența, bunătatea și iubirea au puterea de a învinge de fiecare dată în lupta cu forțele răului. Așa învață să își dezvolte inteligența emoțională și să fie ființe complexe.

Mai multe despre rolul poveștilor în viața copiilor și despre cum îi putem atrage să citească, găsiți în articolul meu: Cadoul PERFECT pentru copii: POVESTEA!

Cartea personalizată – cel mai frumos cadou!

Tot în articolul de mai sus vorbesc și despre cărțile personalizate și modul în care pot acestea să stârnească interesul micuților.

Sursa foto: elefantulmeu.ro

Când copilașul are o pasiune (cum ar fi, de exemplu, pisicile), nimic nu îl va face mai fericit ca o carte în care el poate interacționa cu ele, poate comunica sau învață cum să le îngrijească corect. Experiența narata va deveni experiența sa. În felul acesta, la nivel subliminal, copilul dobândește noi cunoștințe care îl vor însoți pentru totdeauna!

Avantajele dăruirii unei cărți personalizate

Cu toate că există acea vorbă menită să ne distrugă speranțele încă de mici: „cine te crezi? Buricul pământului?”, similară ca sens cu „Nu ești tu centrul Universului, soarele nu se rotește în jurul tău”, realitatea este că, fără vreo intenție de a răsfăța copilul, este sănătos să îi ajutăm de mici să înțeleagă că deși în societate este bine să practice altruismul și cooperarea, atunci când vine vorba despre viața sa, despre Universul său interior, el este cel mai important.

Câți dintre noi nu am descoperit decât abia târziu cât de important este să ne apreciem pe noi înșine? Câți nu am trăit adevărate traume și deziluzii pentru că nu știam cine suntem?

Eu, personal, îmi dedic întreaga energie pentru a ajuta adulții să își reseteze copilul interior. El funcționează ca o busolă care ne ghidează pașii în viață.

Și dacă acest copil interior este o busolă, atunci de ce nu am regla-o de la început să își cunoască valoarea?

Ei bine, avantajul principal al dăruirii unei cărți personalizate constă în aceea că îi oferă copilului simțul identității.

Identificându-se cu personajul principal, cu eroul, el înțelege cât este de important să dezvolte abilități precum: curajul, încrederea în sine, iubirea față de ceilalți și față de sine.

El nu îl mai iubește numai pe Superman. El devine un fel de Superman. Nu mai are nevoie de un model exterior. Ci descoperă că toate resursele necesare se află deja în interorul său.

De asemenea, cărțile personalizate îl ajută să înțeleagă importanța prieteniei. Asemenea personajelor, el învață altruismul, învață să ierte și să lucreze bine în echipă, înțelegând că doar prin cooperare se pot obține victoriile!

Și, apropo de asta, cărțile personalizate oferite de Editura Elefantul Meu mai au un beneficiu extraordinar: încurajează prietenia! Astfel, eroul nu este singur, ci asemenea lui Batman, are un ajutor în persoana celui mai bun prieten. Poveștile pot fi personalizate cu numele copilului și al încă unei persoane importante din viața sa. Poate fi un prieten, un frate sau chiar un verișor drag.

Așa el nu se va simți niciodată singur!

Tu cum îți ajuți copilul să își scrie povestea?

Ca părinte, îmi doresc să am un copil fericit. Înainte de orice mă interesează sănătatea sa emoțională. Timpul de calitate petrecut cu el în fiecare zi este cel care îi va marca întreaga evoluție.

Copiii noștri vor fi cândva soți, soții, șefi, subalterni, colegi și nu în ultimul rând, prieteni și părinți. Inconștient ei vor prelua modelul nostru. Educația pe care le-o oferim este cea care îi va forma. Așa că fiecare moment petrecut împreună contează.

Cum ar fi să petrecem mai mult timp cu ei, citind și învățându-i să fie puternici, neînfricați și să iubească?

Articol scris pentru concursul Superblog 2020, ediția de toamnă.

Sursa foto: elefantulmeu.ro

About Author

21 thoughts on “Învață despre curaj, iubire și prietenie cu ajutorul Cărților Personalizate!

  1. Ma bucur mult ca exista astfel de ocazii pentru a da forma povestilor create de propriul copil. Al meu băiat a făcut acum câtva timp propria lui versiune de poveste, cu foi A4 si desen ce sa reprezinte actiune. De atunci stiam ca are inclinatii spre desen si acum este la liceul de Arte… revenind. Imi place mul site-ul! Sigur il vom folosi si noi!

  2. Ai mare dreptate! Cartile ii invata despre altruism, bunatate si prietenie si daca sunt personalizate se simt si ei eroii din poveste si asta ii ajuta sa se valorizeze mai mult si sa capete incredere in ei.

  3. Si eu am o carte personalizata pentru baietelul meu, acum de cand stie sa citeasca o mai rasfoieste din cand in cand si e tare incantat de ea. O idee foarte buna o carte personalizata

Spune-mi, te rog, ce gândești despre acest subiect: