O carte despre tine! Brian Tracy – Schimbând gândirea, îți schimbi viața

„Ești o persoană cu adevărat bună. Meriți o viață minunată, plină de succes, fericire, bucurie și emoție. Ai dreptul să ai relații optime, o sănătate excelentă, un serviciu valoros și o independență financiară (…). Ești născut pentru succes și pentru a avea un nivel ridicat de stimă, respect de sine și mândrie personală. Ești extraordinar (…). Trăiești în cel mai bun moment din toată istoria omenirii”. 



Așa își începe Brian Tracy una din cele mai reușite scrieri: Schimbând gândirea îți schimbi viața.
Există cel puțin trei moduri de a privi aceste afirmații de început:
1. Așa este, Brian Tracy vorbește despre mine, are dreptate, mereu am simțit asta.
2. Ah, încă o bazaconie motivațională lipsită de sens, care nu este pentru mine.
3. Hmm, hai să vedem ce vrea de fapt să îmi spună.

Ultima variantă fiind oarecum o combinație între primele. Aici m-am poziționat eu când am început lectura… urmând ca apoi să dau pagina și să descopăr că fusese exact un truc. Ce a urmat, însă, m-a convins să nu dorm jumătate de noapte și să nu mă las până nu citesc întreaga carte. Nu am mai avut răbdare să aștept până a doua zi pentru noi informații.

Trezirea la realitate


Adevărul este că toți ne-am născut cu un potențial infinit. Societatea este cu adevărat cea care ne blochează și ne îndoctrinează, infiltrându-ne în minte ideea că noi nu suntem capabili, că nu avem spatele asigurat, că suntem mediocri. Realitatea este alta. Îmi place și în seminariile mele să dau exemple celebre precum Oprah, Tony Robbins, Brian Tracy, ș.a. Oameni oarecum condamnați de societate la mizerie, oameni care au pornit de la zero și au ridicat imperii în domeniile lor. Aceștia sunt oamenii care îi influențează pe alții, și care și-au făcut un vis din a împlini visurile altora:

„Deși îți dorești în adâncul sufletului să ai o viață plină de sănătate, fericire și prosperitate, când citești aceste cuvinte, îndoielile și stările tale de teamă apar imediat pentru a-ți aduce aminte de motivele din cauza cărora aceste vise și țeluri nu sunt posibile. Ei bine, nu ești singurul!”

De ce m-a atras pe mine în mod deosebit această afirmație și ceea ce a urmat? Pentru că mi-am amintit cum în urmă cu doar câțiva ani eram disperată și condamnată la aceeași mediocritate. Și mă hrănisem atât de mult cu acest negativism încât ajunsesem să îl cred. Credeam că viața înseamnă program de 9 ore la lucru (pardon, 8 și o oră teoretic pauză de masă… pe care, normal, nu o luam niciodată)… un job care îmi displace dar care mă ajută (aproape strict) să îmi plătesc facturile, vorbe fără sens și bârfe la colț de stradă, discuții plictisitoare cu oameni care nu îmi inspiră nimic, poate un film, nimicuri și somn.

Apoi am început să risc. Iar oportunitățile au început să apară

Nu zice nimeni că trebuie să fii multimilionar. Nici măcar să ai o afacere, dacă gândul te sperie. Această carte nu este despre afaceri, deși te poate ajuta și în business.
Nu, această carte este despre tine, despre ochelarii prin care privești viața, despre dezvoltarea ta personală. Atunci când simți că ai idei, dar nu ai resurse, când crezi că știi multe, dar ar mai fi loc de mai mult… atunci ai ocazia să descoperi noi principii care, cu siguranță, îți vor schimba viața!

Ești ceea ce gândești!


Clișeu? Nu știu. Eu o repet mereu… și asta pentru că la mine funcționează. Chiar dacă tu și cu mine avem experiențe de viață diferite, îți garantez că organismele noastre cunosc exact aceleași principii după care funcționează. Și asta preponderent datorită faptului că suntem, fundamental, energie. Auzim pe aceleași frecvențe, simțim aceiași curenți care ne traversează corpul, vedem nuanțele datorită aceluiași spectru.
Lumea noastră interioară reprezintă, de fapt, o imagine în oglindă a propriului univers interior. Altfel spus, tot ceea ce percepem noi din viața de zi cu zi și din mediul înconjurător nu este nimic altceva decât ceea ce se întâmplă în interiorul nostru. Vorbesc adesea și despre atenția selectivă și poate cândva chiar voi face un articol despre ea. De fapt acesta este exact principiul real care guvernează existența noastră.

Cu cât ne concentrăm mai mult gândurile asupra unui lucru, cu atât avem șanse mai mari să îl atragem în viața noastră… indiferent că este vorba despre un lucru negativ sau unul pozitiv. Creierul nostru nu percepe negațiile, așa că atrage.

Învață să îți înțelegi nevoile reale și să le accepți, fără a afecta în vreun fel relațiile cu ceilalți


Toți am trecut măcar o dată printr-un moment în care să vrem să luăm o decizie dar să realizăm că ea va afecta într-un mod negativ relațiile cu persoanele dragi. Și atunci am renunțat la noi pentru a-i mulțumi pe ceilalți. Îți sună cunoscut? Dacă da, atunci te încurajez să pui mâna pe cartea aceasta și să o citești. Brian Tracy te va învăța într-un mod foarte simplu și la îndemână cum să scapi de frici, să îți îndepărtezi NU DOAR emoțiile negative, ci și SURSA lor… și, cel mai important, te ajută să VISEZI și să ÎȚI ÎNDEPLINEȘTI VISURILE. 

Cum face Brian Tracy toate astea într-o carte?


Simplu! Îți vorbește direct, deschis, simplu… te face să îl simți chiar lângă tine. Vorbește despre tine! Aproape că îl poți auzi în permanență… iar exercițiile practice pe care ți le propune te ajută cu adevărat să descoperi și să schimbi ce este de schimbat la tine.

De ce să îți pierzi vremea ascultând bârfe despre alții? De ce să citești despre viața altora? Cât mai ai de gând să încerci să îi înțelegi pe ceilalți înainte de a te înțelege pe tine? Mulțumește-te pe tine și cei din jur vor fi mulțumiți. Cel puțin cei care cu adevărat contează.
Pe principiul: dacă vrei să simți iubire… ofer-o, la fel și acum te încurajez… dacă vrei să ai o viață mai bună, nu aștepta pe altcineva să ți-o ofere, oferă-ți-o singur!

Te invit să citești cartea. O găsești la un preț extrem de mic, aș putea zice chiar că este un chilipir: aici și aici. Este perioada reducerilor, aparent! Văd că pe librarie.net și pe Cărturești este deja epuizat stocul.

Apoi te invit să îmi scrii și să-mi spui cum ți-a schimbat ție o carte, vreodată, viața!

Dacă vrei să mai citești și alte cărți care te ajută să te dezvolți, îți recomand articolele mele: O carte atât de bună încât parcă nu aș vrea să o citiți, Dezvoltarea personală – cheia succesului în lumea modernă. Cu ce să încep? și Dacă nu-ți iese din prima, citește această carte!

Spor la lectură! Anunță-mă dacă vrei să citești o carte și ești nehotărât. O citesc eu înaintea ta și îți spun ce părere am!

Pe curând!
Grațiela

Un comentariu la „O carte despre tine! Brian Tracy – Schimbând gândirea, îți schimbi viața

Lasă un răspuns