Asul din mânecă: O carte atât de bună încât parcă nu aș vrea să o citiți!

De câteva zile mi-am propus să vă vorbesc despre o carte care pur și simplu mi-a schimbat modul de raportare la oameni. Este o carte atât de bună încât am stat de multe ori pe gânduri dacă să o recomand sau nu. Chiar povesteam persoanelor care m-au văzut citind-o că dacă prea multă lume intră în posesia ei, va fi foarte greu să mai vorbim fără să fim prinși când mințim, omitem sau înflorim poveștile.

Asul din mânecă…

Nu mă aștept să aveți încredere în mine până nu o răsfoiți voi înșivă. Nu este o carte pentru începători sau pentru persoane care se plictisesc repede (cum povesteam despre Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace – Stephen Covey, sau Dacă nu-ți iese din prima citește această carte – David P. Schloss ). Nu. Această carte presupune dedicare, dorință de cunoaștere și să vreți cu adevărat să puteți controla o discuție, o vânzare, o relație. Cartea aceasta vă ajută să ascultați activ, să înțelegeți mai bine limbajul celor din jur și să puteți să vă faceți mai ușor înțeleși.

Sigur, nu toată lumea vrea asta. Cunoașterea și recunoașterea nu sunt pentru toată lumea. Am auzit de ceva persoane care nu sunt interesate să dețină controlul, să evolueze și să poată intra în mintea celorlalți… dar, recunosc, sunt puține. Dacă sunteți printre acele persoane, atunci nici nu se merită să citiți mai departe, pentru că nu este pentru voi.

În schimb, dacă vreți să aflați cum să intrați în posesia Asului din mânecă, ascultați mai departe!   Și… da! Este vorba, desigur, despre NLP. În multe din cursurile mele sunt întrebată ce este acela NLP.  Ei bine, în termeni tehnici, este vorba despre Neuro Linguistic Programming, adică Programare Neuro Lingvistică. Te-am ajutat mult, așa-i? 🙂 

Ce este NLP?

Ei bine, acest NLP reprezintă o unealtă foarte eficientă pe care o folosesc majoritatea milionarilor din lume (cei self made) și care oferă celui ce o folosește, puterea de a influența oamenii.

De asemenea, tot prin NLP învățăm să comunicăm mai eficient și să fim cu un pas înaintea interlocutorului nostru. Sigur, totul necesită studiu și multă practică.  

În consecință, cartea pe care v-o propun astăzi este scrisă de Duane Lakin (profesionist cu peste 20 ani de experiență în psihologia industrial-organizațională) și se numește Asul din Mânecă – Vinde prin NLP (costă mai puțin decât un pachet de țigări sau un deodorant pe Emag). 

Când am achiziționat-o am fost atrasă de titlu și de preț, recunosc. Am cumpărat-o online, fără a găsi vreo recenzie despre ea, fără a avea prea mare nevoie să vând. DAR, din momentul în care am decis, în sfârșit, să o citesc, am regretat faptul că nu m-am apucat de ea mai devreme.

De ce mi-a plăcut cartea atât de mult?

Pentru că mi-a dat mult de gândit… și m-a și provocat. Nu este prima dată când citesc o carte de NLP. Am și achiziționat câteva programe de-ale părintelui modern al NLP-ului (Tony Robbins)… și cu toate acestea o carte de nici 12 lei a adus atât de multă valoare percepției mele.

Am reușit prin ea să elucidez un mare mister: cum se face că eu, un licențiat în comunicare, nu reușesc să mă fac mereu înțeleasă și nu reușesc să înțeleg. Duane Lakin explică, pe înțelesul tuturor, un concept ce pare abstract: limbajul. Nu cred că nu vi s-a întâmplat măcar o dată să simțiți că vorbiți cu cineva și, deși folosiți aceleași cuvinte, aveți senzația că vorbiți limbi diferite.

Ei bine, acest lucru se datorează tipului de limbaj pe care îl adoptăm fiecare… și, ce-i mai frumos este că autorul ne oferă și foarte multe trucuri extrem de ușor de pus în practică, prin care să descifrăm limbajul celuilalt. Odată ce reușeșim să identificăm preferințele lingvistice ale celuilalt, reușim să ne sincronizăm, iar comunicarea devine un real succes. 

Ochii ne dau de gol!

Mai mult, știți cum Sherlock Holmes descifra intențiile oamenilor fără a asculta măcar cuvintele? Sau poate ați auzit de expresia ochii sunt oglinda sufletului. Realitatea este că, într-adevăr, ochii … ne dau de gol! Noi putem spune una, dar de fapt acel lucru poate fi fals. Noi putem minți, însă ochii noștri nu pot. Iar Duane Lakin în Asul din Mânecă oferă toate detaliile de care avem nevoie pentru a interpreta corect intențiile oamenilor. 

Asul din mânecă în vânzări

Oricât ne-ar plăcea sau nu să recunoaștem, toți vindem. De cele mai multe ori suntem nevoiți să ne vindem pe noi înșine sau pe cei din jur. Vânzarea poate avea ca monedă aprecierea, aprobarea sau înțelegerea. Așa că, indiferent că lucrăm sau nu în vânzări sau marketing, un as în mânecă nu strică niciodată. Iar Lakin oferă o grămadă de idei practice și exerciții pentru aplicarea metodelor NLP în vânzări și marketing.

Direcția spre care merge această carte este aceea a avantajului bazat pe cunoaștere și învățare susținută, nicidecum a șiretlicului sau a jocului incorect.  

„Sincronizarea este cheia pentru stabilirea rapportului. Este fundamentul încrederii și convingerii” (p.33). 

Sinceră să fiu, nu știu dacă îmi dorec cu adevărat să citiți această carte. Cumva mă tem că dacă află prea multe persoane cum pot controla o conversație, o relație sau o vânzare, voi ajunge să îmi pierd eu asul din mânecă.

Așadar, nu mă aștept să aveți încredere în mine… dar, dacă totuși vreți să mai adăugați câteva cărți în biblioteca personală, atunci veți vrea să vă gândiți să achiziționați și Asul din Mânecă. Nu este nevoie să o citiți acum, s-ar putea să aveți o surpriză mai mare peste câteva luni, după ce veți fi uitat de ea. Așa a funcționat în cazul meu.

Așadar, nu mă credeți pe cuvânt. Verificați și nu uitați să îmi spuneți dacă am avut, sau nu, dreptate. Dacă v-a plăcut sau nu cartea.

Lectură plăcută!

Grațiela

Lasă un răspuns