Învăț din orice… inclusiv (sau mai ales) din BLOGGING

blog, blogging
Reading Time: 5 minutes

Când eram adolescentă și mă gândeam la o carieră m-am apucat să listez lucrurile care mă pasionează. Am rămas la trei: să conduc, să vorbesc și să învăț (să studiez).

Atunci mă bufnea râsul și mă gândeam că în conformitate cu aceste remarci.. jobul meu ideal ar fi de… șofer personal?!

Cred că am scris despre asta și pe blogul meu de atunci.

În altă ordine de idei, acum am fost provocată de Oana, autoarea blogului Inimadincuvinte.com să spun ce am învățat despre mine din blogging… așa că nu am decât să dau cărțile pe față!

#1 Am nevoie de cuvinte pentru a trăi!

Sunt „blogger” din 2007. Multă vreme blogul a fost pentru mine un jurnal adolescentin în care îmi vărsam toate nebuloasele emoționale, intelectuale… și toate întrebările existențiale.

Când am plecat la Cluj – la facultate – am abandonat, o vreme, blogul. Mai notam din când în când vreun eveniment sau vreun gând. Dar cam atât. Nu știam pe atunci că să fii blogger este a thing. Cu atât mai mult nu m-am gândit la blog ca la ceva ce îmi poate aduce venituri. Era un jurnal. Atât. Habar nu avea de concursuri, advertoriale… sau mai știu eu ce.

În orice caz, perioada de abandon a fost una trista în care m-am pierdut, cumva, pe mine. Așa se face că nici nu a ținut prea mult.

Așa cum spuneam și în liceu… îmi place să vorbesc. Deci, implicit, îmi place să scriu. Pentru mine scrisul este ceva terapeutic. Orice aș scrie, mă descarc, mă deconectez, mă eliberez de stres. Cu siguranță atunci când scriu sau când vorbesc… sunt niște circuite în creierașul meu care se pun în mișcare, niște neuroni care se ciocnesc și ajung să elibereze dopamină.

Așa că din blogging am învățat că nu contează când sau ce scriu… dar am nevoie să scriu ca să pot supraviețui!

Ca o paranteză…

În vacanța de după examenul de capacitate, când mă pregăteam să îmi exprim opțiunea pentru liceu, am dat o fugă cu ai mei la Cluj, la frații mei. Tocmai se deschisese primul Kaufland…

… Și cum stăteam cu mama în mașină, în parcarea Hypermarketului, așteptându-l pe tata să iasă de la cumpărături… m-am trezit cu ea că îmi spune ca din senin: „Să știi că tu vrei medicină, dar eu te văd câștigându-ți existența din scris”. Așa am renunțat la mate-fizică și am trecut la filo bilingv. Câteva luni mai târziu mi-am făcut blog.

Culmea e că până atunci nu aveam vreo legătură cu scrisul. Avusesem (până atunci) numai profe de română care îmi făceau materia atât de antipatică încât nu mi-aș fi imaginat că ar putea vreodată să ajungă să îmi placă. Singura care îmi dăduse, cumva, speranțe… fusese profa de latină – prima, de altfel, care m-a încurajat în acest sens.

#2 Îmi place enorm partea de cercetare

Știți cum în România… una scrie în CIM și în fișa postului… și alta faci? Ei bine, eram obișnuită cu tot ce ținea de cercetarea academică. Am făcut destulă, ca responsabilitate de serviciu. Și o adoram… dar abia când am început să mă documentez pentru diverse materiale am realizat cât de mult iubesc să fac acest lucru.

În general vorbesc foarte liber… dar pentru a putea face asta am multe ore de studiu în spate. Și chiar dacă abordez subiecte cu care mă simt lejer, tot am tendința de a mă documenta înainte de a scrie. Doar ca să mă asigur că nu îmi joacă memoria feste. Sau poate, cine știe?! Privesc din alt punct o informație.

#3 Ador să particip la concursuri pentru bloggeri

Asta e deformare din liceu.

Am mai spus și cu altă ocazie, într-un material scris sau video de pe vlogul meu (nu mai știu exact) că mie mi-a plăcut mult școala… dar eram puturoasă. Suspectez un mic ADHD :))… care era responsabil de faptul că mă plictiseam enorm dacă nu eram mereu provocată. Să stau în bancă și să văd cum trece timpul pe lângă mine era de-a dreptul chinuitor.

Din acest motiv mă înscriam la toate concursurile și olimpiadele posibile și imposibile (e adevărat, aici o aveam și pe diriga care ne împingea să facem asta). Ideea de competiție era extrem de incitantă. Mai ales că de cele mai multe ori (peste 90% din cazuri…) eram pe podium.

De puține ori premiile constau în altceva decât o diplomă și experiență. Dar eu nu pentru premiu concuram… ci pentru faptul că eram scutită de școală :D. Mă calificam la olimpiade naționale obligatoriu, ca să am toată primăvara vacanță de studiu :)).

Ei bine, acum concursurile pentru bloggeri îmi amintesc de acea perioadă frumoasă din viața mea. Singura diferență e că acum am și câștiguri destul de frumoase din asta.

E tot un mod de a păcăli sistemul…sa a o lua pe scurtătură :D.

#4 Prefer să am un public mai restrâns dar loial, decât unul superficial

În general când scriu o fac pentru cititorii mei… cititori care se constituie cel mai adesea din clienți, foști clienți, prieteni, familie… și, în general, oameni care au rezonat cu mine – așa cum sunt eu, naturală și idioțesc de sinceră (vă invit să ascultați și acest podcast, dacă nu ați făcut-o deja).

Nu pretind să fiu altcineva decât cine sunt (am avut și eu perioadele mele de formare…)… și chiar dacă probabil nu totul este o armonie… măcar fac exact ceea ce mă face fericită.

Sunt fericită când scriu pe subiecte de psihologie și dezvoltare personală. De fapt nu, nu sunt fericită, sunt extaziată când fac asta… Dar, în egală măsură, sunt extrem de fericită și când scriu despre frigidere, articole pentru copii, absolut orice ține de sănătate (până la urmă acesta este primul domeniu în care „m-am format”)… și nu numai.

Studiez mult… și atunci îmi place să împărtășesc din ideile și constatările mele și celorlalți. Nu pretind să fiu expert, dar știu sigur că o diplomă nu îți dă autoritate. Ci tot studiul din spatele diplomei și toată pregătirea :).

#5 Blogul meu, regulile mele

Monetizez blogul. Nu la un nivel înalt, dar la nivel de bani de buzunar. Și e super! Orice venit suplimentar este grozav!

Așa că da, vă mai spamez cu câte un advertorial… dacă este plătit în avans și dacă rezonez cu textul lui (am refuzat multe cu care nu am fost de acord). Și da, mai scriu reclame aparent „gratuite” în cadrul competițiilor…

… dar am ajuns recent la concluzia că nu am de gând să mă mai „prostituez” pentru o speranță. Mi-am călcat pe inimă scriid articole pentru firme în care nu cred… și apoi nici nu am avut posibilitatea de a le scoate de pe net (că mă penalizează nenea google).

Așa că după o discuție profundă cu mine din oglinda blogului… am decis să scriu doar dacă e ceva în care cred. Nu am nevoie de podiumuri. Mi-am depășit orgoliile astea destul în liceu. Acum am nevoie să mă simt împăcată cu mine însămi.

Blogul este locul unde mă relaxez, mă umplu de liniște și fericire… și în care las o parte pozitivă din mine.

De ce să mă stresez mințindu-mă pe mine… în primul rând?!

Și pentru ce? Pentru speranța că aș avea o șansă din 100 să câștig un… ceva?

Nu, mulțumesc! Zic Pas.

Gata. Oricât aș vrea să mă mai descarc… nu pot ignora apelul asociatului meu care mă cheamă la datorie!

Las acest filmuleț pentru a înțelege despre ce vorbesc:

10 thoughts on “Învăț din orice… inclusiv (sau mai ales) din BLOGGING

  1. Unul dintre lucrurile care îmi plac cel mai mult la blogging e că am ocazia de a descoperi oameni. Pe tine te admir tare mult, știi? Ești dedicată, ai coloană vertebrală (la figurat, că la propriu era logic că ai) și mă inspiri și ajuți să fiu o versiune mai bună a mea prin articolele tale.

    1. Diana, iti multumesc din suflet pentru apreciere.
      Stii cum se spune… ca noi vedem in ceilalti ceea ce recunoastem din noi insine? Poate de-asta rezonam atat de mult!
      Te imbratisez cu mare drag!

  2. Ce poti spune despre Gratiela si modul ei de a scrie, de a imbraca frumos cuvintele si ideile? Doar cuvinte de lauda si nu pentru a-i gadila egoul, ci pentru ca le merita.
    Sa ramai mereu asa, sincera si transanta! Pupici!

    1. Mulțumesc frumos! Amuzant pentru mine este ca aud mereu ca sunt tranșanta.. Când eu chiar sunt drăguță 😂😂. Acum înțeleg de ce în momentele în care eu ma consider tranșanta ajung sa se distrugă prietenii sau sa fiu urâtă pe veci 😂😂😂😅.
      Mulțumesc încă o data pentru apreciere ❤️🤗

      1. Transanta in sensul bun, ca spui lucrurilor pe nume. Fiecare are caracterul lui, iar prietenii sau altcineva te pot accepta sau merge mai departe 🙂
        Eu nu mai cred in prietenii, cel putin la varsta adulta este altceva.

  3. Esti admirabila: scrii, faci vlogging, acum esti si cu bebe, ai proiectele tale!
    Intotdeauna m-am gandit cum reusesti sa iti planifici toate si cum le definitivezi atat de bine!?
    Cat despre cercetare sunt si eu mare fan, am lucrat in cercetarea stiintifica multi ani si uneori documentez subiectul exagerat de mult.

    Mult succes in ceea ce iti propui!

  4. Felicitări! Ai scris atât de bine și sincer. Ești de admirat. Iar filmuletul ala de la urma e tare emotionant! 😊

Spune-mi, te rog, ce gândești despre acest subiect:

%d blogeri au apreciat: