sarbatorim iubirea cu ceaiurile fares Gratiela Vlad aniversarea casatoriei
Reading Time: 5 minutes

Am auzit cândva o vorbă care mi-a plăcut foarte mult… și care îmi tot vine acum în minte:

Orice poveste de dragoste are nevoie de un balcon ca al lui Romeo și al Julietei pe care să poată întinde apoi rufe la uscat…

Astăzi se împlinesc doi ani de când am decis să ne luăm inima-n dinți și să mergem la starea civilă pentru a ne uni, legal, destinele.

Cât să fie?! 2 de cununie? 3 de relație? O eternitate de cunoaștere…

Ne cunoaștem de o viață… deși uneori simt că ne cunoaștem chiar de mai mult.

Trăim o superbă poveste de dragoste… care nu s-a bazat niciodată pe stereotipuri sau gesturi mari. Pentru noi sunt toate acele gesturi mici care ne aduc împreună și ne fac perfecți unul pentru celălalt.

Așa că dacă este să fi învățat ceva din tot timpul petrecut împreună, aceea este că dragostea adevărată și necondiționată nu poate fi cuantificată. În plus, ea nu este cea aprinsă, de la început. Adevărata dragoste este cea care se manifestă după ce deja suntem sinceri: cu noi înșine și unul cu celălalt. Dragostea adevărată începe abia atunci când omogenizăm defecte și calități.

Un prieten adevărat este cel care te iubește și rămâne lângă tine deși îți cunoaște toate defectele.

Așa că iubirea vine din gesturi mici. Din mângâierea în care ne trezim dimineața, menajând dispoziția celuilalt, chiar dacă poate noi înșine am visat urât… din grija pe care o avem ca partenerului să nu îi lipsească apa, berea sau napolitana preferată.

Iubire este când ne amintim reciproc să ne luăm medicamentele, sau ne strecutăm o mască nouă în buzunar.

Iubirea adevărată înseamnă grijă, altruism și respect.

Și, cel mai mult iubesc acele puține dimineți în care se ridică ușor din pat, lăsându-mă să mai lenevesc vreo 15 minute… timp în care se duce să își prepare cafeaua.
Când mă trezesc, pe blat mă așteaptă la infuzat ceaiul meu preferat.

Și culmea, știe exact care. Și mereu este Fares!

Dragostea adevărată înseamnă MIREASMĂ

La început a fost… Mireasma.

Dacă este să ne luăm după evoluția creierului, precum și după faptul că mirosul este procesat în bulbul olfactiv care este parte integranta a sistemului limbic (adică a centrului responsabil de emoții), vom înțelege de ce în iubire… prima care contează este Mireasma.

Feromonii sunt cei care se plac, înainte ca noi să ne cunoaștem. Animalele se adulmecă. Noi o facem ceva mai puțin evident. De fapt, creierele noastre sunt cele care fac asta pentru noi. Și așa… ne îndrăgostim!

Astăzi, de ziua noastră, Mireasma este de busuioc și lămâie! Două plante afodiziace, extrem de armonios împletite pentru a ne oferi starea de iubire și de liniște pe care o căutăm.

Mireasma de astăzi vine în dar de la Fares, care ne-a răsfățat la fix cu un gust aromat, proaspăt și ușor… picant! Ceaiul primei iubiri este 100% natural, fără arome, colorani sintetici și aditivi! Exact cum trebuie să fie și o primă întâlnire de succes!

Dragostea înseamnă să vrei să experimentezi toate cele patru anotimpuri. Când vrei să fugi cu cineva dintr-o furtună de primăvară sub un liliac cu flori, iar vara vreți să înotați în râu. Toamna împreună vreți să faceți dulceață, iar în timpul iernii – vreți să petreceți împreună serile lungi.

Ray Bradbury

Iau o gură din ceai și îmi amintesc de emoțiile primei noastre întâlniri. Mireasma lui, la fel de înțepătoare, de sinceră și de naturală, m-a fascinat pe deplin. I-am cerut să renunțe la aparențe, în timp ce îi ofeream aceeași inocentă și, poate, naivă deschidere.

Ceaiul de acum mă relaxează. Exact cum m-a relaxat și acel prim sărut. Atunci am știut că aceasta este Mireasma cu care vreau să mă trezesc în fiecare dimineață, pentru tot restul vieții…

Dragostea adevărată înseamnă VIGOARE

Orice iubire începe cu o Mireasmă, dar continuă cu Vigoare. După ce am stabilit să renunțăm la aparențe, după ce creierele noastre s-au adulmecat destul… un val de energie ne cuprinde.

Îmi amintesc și acum de fiecare zi care ne prindea împreună. Nu puteam participa la niciun eveniment social fără el. Și nici el nu mai știa să existe fără mine. Zilele treceau atât de greu. Munca avea atât de puțin sens… dar gândul că urma să ne vedem spre seară ne dădea energie. Dup-amiaza ne luam porția de Vigoare.

Să fii iubit de cineva îți dă putere, iar să iubești pe cineva îți dă curaj!

Lao Tzu

Nu am știut prea mult să fim separați. După prima întâlnire deja eram parte definitorie a existenței celuilalt. Exact ca în ceaiul primit în dar de la Fares, unde nota picantă a ghimbirului se îmbină armonios cu gustul dulce-acrișor de măceșe, exact la fel și noi formam un duo palpitant, energic și curios. Fiecare aducea altceva în relație, dar împreună aduceam Vigoare.

Dragostea adevărată înseamnă TIHNĂ

Și totuși, orice lucru de valoare are trei fețe. Face, cumva, parte dintr-un trio. Armonia înseamnă… Trei: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt; Cele trei suflete ale Cabalei: Nefesh, Rouah și Neshmah; Cele trei culori primare: albastru, roșu, galben; Cei trei Crai de la Răsărit… șamd.

Și noi eram tot… trei! Și așa eram cel mai bine.

Dincolo de instincte și de energie… pentru ca iubirea să fie adevărată avem nevoie de echilibru și de liniște. Echilibrul și liniștea noastră era dată de faptul că, poate „prematur” după standardele societății, eram o familie. Ionuț a fost al treilea element al sacralității noastre. El ne-a ajutat să fim, cu adevărat, o unitate.

Dacă eu am adus Mireasma dimineților senine, busuiocul din glastra de pe fereastră, Luci a adus Vigoarea combinațiilor picante… atunci Ionuț ne-a adus Tihna de care aveam atât de mare nevoie. Ne-a responsabilizat. Ne-a învățat să iubim sincer și deschis, să iertăm și să comunicăm… pentru a putea păstra trigonul în echilibru!

Și cum gust ușor din ceaiul Tihnă primit în dar de la Fares, nu pot să nu asociez combinația suavă și de-a dreptul senzațională a petalelor de trandafir și mușețel, cu momentele noastre de Tihnă. Sunt ani buni de când serile ne prind în trei.

Serile noastre de Tihnă în familie sunt tot ce ne-am putea dori de la viață!

Dragostea este în simțuri!

Dragostea se simte. Cu totul. Visceral. Iar noi astăzi ne bucurăm din plin de ea. Mulțumim, Fares, că ai dat savoare aniversării noastre.

Acum suntem trei: Mireasmă, Vigoare și Tihnă. În scurt timp vom fi patru.

Sunt curioasă ce urmează…

… și îmi place să cred că ARMONIE!

Ceai armonie de la Fares

Și, pentru că nu vă pot oferi o experiență olfactivă sau gustativă, totuși v-am pregătit una audio-vizuală:

Material realizat pentru Superblog 2020, ediția de toamnă. Mulțumiri sponsorului probei, Fares, pentru cadou!

About Author

23 thoughts on “Sărbătorim iubirea cu FARES

  1. La multi ani fericiti, dragilor! Sa va bucurati din plin de aceste arome. Stiu ca tu esti mare fan ceai. Cred ca au venit la fix

  2. As putea adauga faptul ca dragostea adevarata inseamna intelegere. Niciun ceai din lume nu ar putea remedia sau mai bine zis completa o poveste frumoasa. Doar intelegerea. Sa fiti dragastosi unul cu celalalt <3

  3. Foarte fain articol.Aveti o relatie frumoasa, la cat mai multi ani inainte.
    Cat despre ceaiuri, e imposibil sa nu fie bune, pana acum nu am gasit un ceai de la Fares care sa nu aiba gust bun.

  4. Minunat ai scris, ca de obicei! Noua ne place tare mult ceaiul 7 arome de la Fares. Insa, toate le-am incercat la un moment dat 🙂 Si sigur le vom tot savura de-a lungul timpului!

Spune-mi, te rog, ce gândești despre acest subiect: