Doctori…

Mda. Cred că am să plec totuşi să fac chiar şi facultatea în afară. Îmi bag picioarele, cu tot respectul pe care îl purtam Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj (care mă ţinea totuşi în ţară), e mult prea dărâmat şi dezolant sistemul nostru sanitar.
De ce zic asta? Ce m-a convins? Faptul că am fost astăzi nevoită să mă duc la un control. Pe la pediatrie că deh… mai e până în iulie când schimb statusul, din minoră în majoră. În fine, pe lângă faptul că trebuie să îndur toţi microbii posibili pe care nimeni nu încearcă măcar să îi cenzureze, intru într-un final şi sunt abordată de nişte priviri plictisite de viaţă şi reci. Mda. Poate că sunt “domnişoară”, dar tot la copii am intrat. Păi dacă intră un ţânc acolo fuge mâncând pământul. Urmează un set de întrebări şi răspunsuri:
“- Ce te supără?
– Stomacum.
– În ce sens?
– Păi acuz arsuri în zona superioară, în epigastru (am zis să îi uşurez puţin munca. WRONG). Am probleme de m…
– …ia aşează-te pe pat cu burta-n sus. Dezbracă-te!
… (mă pun eu acolo, ridic pudic hanoracul… şi bluza… şi maieul :”> şi într-un final rămâne abdomenul liber)
– Îndoaie picioarele.
… (îndoi eu şi dau să spun)
– …?
– Unde te doare?
(în sinea mea, FEMEIE… ţi-am mai zis o dată. Trebuie să desenez? Cred că ai mai mulţi ani de medicină şi cu atât mai mulţi de practică decât am eu de viaţă)
– Aici (şi palpez zona).
Începe să mă atingă complet dezinteresată.
– Ai greţuri?
– Nu.
– Diaree?
– Nu. Problema mea de fa…
– Ţi-ai început viaţa sexuală?
– Nu.
– Eşti gravidă?
(Arăt gravidă??:|)
– Nu. Din moment ce…
– Ciclul cum îţi vine?
– Regulat.
– Adică?
– Adică normal. În fiecare lună în aceeaşi zi.
– Da, sigur nu ţi-ai început viaţa sexuală?
– Nuuu! Pentru mine e importantă şcoala. Nu se vede că am faţă de tocilară? De fapt problema me…
– Nu, ba dimpotrivă.
– Serios?
(dude… să mai aud pe unu că gândeşte de mine că sunt tocilară că-l tai=)) )
– Şi atunci?
(Femeie!!! Tocmai încercam să îţi explic. Dacă nu m-ai întrerupe atât aş putea să îţi explic)
– Am gastrită, proble…
– A mai zis una că nu şi-a început viaţa sexuală şi era gravidă în 5 luni. Ai mai fost internată?
– Nu cu astfel de probleme. Cu sinusurile dar nu are legătură însă am avut nişte atacuri de panică ce au generat …
– P…
– Probleme neurovegetative (you biatch, let me speak!!). Medicul mi-a mai spus că aş putea avea chiar ulcer.
– Bine, facem controlul cu Bariu. Îţi dau trimitere, te programezi şi îl faci… mâine, poimâine… când te-o chema.
– Desigur. Mulţumesc!”
Cum papucii mei verzi şi pufoşi să mă duc mă cu o problemă şi aia să mă ţină tot cu ale ei. Adică nu tu ce simţi, nu tu ce simptome acuzi, nu tu sănătate sau ceva. Da, şi problemele ginecologice ţin de sănătate… dar totuşi! Dacă vroiam să fiu întrebată astfel de lucruri, mă duceam la ginecolog. Ştiu, etajul 1 capatul coridoului faţă în faţă cu radiologia. M-am obişnuit la câte “fotografii” am făcut sinusurilor la viaţa mea (şi da, nu te mai bagă nimeni la raze dacă nu ai parafa ginecologului). Superb. Sistem de rahat. Nu ştiu, poate funcţionează dar unii medici sunt chiar scârboşi. Domn’le ascultă omul şi lasă-l pe el să vorbească, iar pe urmă poţi trage tu câte concluzii ai chef. HO!
Aşadar eu ca medic voi asculta mai întâi, voi zâmbi frumos, nu voi aştepta cadouri ori atenţie şi nu voi face discriminări. Cred că a fi medic înseamnă a fi un bun psiholog şi mai departe a şti să ghidezi şi să tratezi oamenii.

7 thoughts on “Doctori…

  1. Faina poveste :))

    Oricum, ai dreptate. Am patit si eu chestii de genul cu medicii (fara comentariile despre viata sexuala, deocamdata), insa am vazut foarte mult dezinteres si foarte mare regret ca m-au lasat sa intru la control. Cam asta se citeau in ochii lor.

    Cel putin dentistul pe care-l frecventez deocamdata e de treaba, dar cere putin cam mult =.= insa imi face placere sa merg la el…

  2. Trebuia sa ii zici ca ai un copil in burta ca l-ai mancat de dimineata…si scapai de ea imdeiat ca te trimitea la psihiatrie:))
    Doctorii de aici sunt handicapati…mie cea de familie mi-a dat anul trecut sirop pt copii de 12 ani max…cand eu aveam febra 40:|

  3. ok , eu sunt foarte slaba si am mers pe la (foarte) multi doctori. Una facea:pai de ce esti asa slaba? maica-mea tot incerca sa explice ca am lipsa de calciu si de nu stiu cate vitamine la care ea zice: pai daca nu i-ai dat sa manance cand erai mica! copiilor trebuie sa le bagi pe gat!'' Noi eram gen: ok , hai figi sa-i bagi copilului tau pe gat ca noi o sa ne caram un pic'))

Lasă un răspuns

Back to top

Influencers Reborn Ramnicu Valcea

Fii la curent cu ultimele noutăți în materie de comunicare și dezvoltare personală!

Felicitări! Te-ai abonat cu succes!

Oops! Ceva este în neregulă! Te rog să mai încerci o dată.

Stai liniștit! Vom folosi datele tale EXCLUSIV pentru a-ți trimite ultimele articole și noutăți! Datele tale sunt în siguranță cu noi.
%d blogeri au apreciat: