Suplimente alimentare 100% clean: vitamine și probiotice pentru întreaga familie de la BiosunLine

Reading Time: 6 minutes

Iubesc primăvara, cu tot buchetul de miresme, nuanțe și sunete ce o însoțesc.

Totuși, deși totul este minunat în exterior, interiorul îmi este mereu tulbure în această perioadă. Sunt astenică, mă simt obosită și parcă nu am niciun fel de chef de nimic.

Nu mai zic că de când viața mea se împarte la minim 6 (bebe, Ionuț, soțul, casa, firma și ce mai rămâne și pentru mine), nivelul de epuizare atinge cote incomensurabile.

În astfel de momente am nevoie de ajutor.

Așa că nu mică mi-a fost bucuria când am primit un pachet generos de vitamine și probiotice de la BiosunLine, pe care să îl împart cu întreaga familie.

Dar hai să le luăm pe rând, să vedem ce avem aici…

Vitamine pentru copii

Voi începe cu acelea pentru ei.

Ionuț a fost primul meu proiect.

Nu știu alte mame cum sunt, dar eu am fost mereu exagerat de prudentă când venea vorba de sănătatea lui. Primul copil… a avut și ghinionul de a fi mai sensibil… așa că de când era bebe l-am învățat cu vitamine. De la probiotice, la vitamina D și mai apoi la tot felul de amestecuri de Omega 3, vitamina C, șamd.

În orice caz, toată treaba asta nu a făcut decât să îl transforme într-un copilaș foarte cuminte (când vine vorba despre medicamente și sănătate) și foarte conștient de sine.

Nu am probleme cu el cu imunitatea, am scăpat de majoritatea sensibilităților și sunt extrem de mândră de cât de bine s-a dezvoltat intelectual.

Îmi place să cred că toate vitaminele au avut o contribuție aici.

În orice caz, când a văzut pachetul a fost extrem de fericit (da, se poate ca un copil să fie fericit când primește suplimente alimentare cadou!)

Probiotix Forte Kids

Probiotix Forte Kids reprezintă o asociere de bacterii benefice menite să aducă echilibru florei intestinale a copiilor cu vârste de peste 6 ani.

În plus, pe lângă cele 20 miliarde bacterii bune, suplimentele acestea conțin și zinc + complex de vitamine B, cu rol în susținerea sistemului imunitar!

Probioticele se iau, de regulă după masă, atunci când micuții urmează un tratament cu antibiotice (la două ore după ce a fost administrat antibioticul).

Totuși, eu m-am obișnuit să îi fac și o dată, de două ori/an câte o cură de 7 zile de probiotice, pentru a-i asigura o digestie cât mai bună și a nu avea probleme cu burtica.

Probiotix Forte Baby

Probiotix Forte Baby reprezintă un amestec de prebiotice, special conceput pentru copilașii de peste 1 an.

Așadar cei de la BiosunLine au grijă și de burticile celor mici!

Întrucât bebele meu abia se apropie de 5 luni, am pus cutiuța de-o parte. Cu siguranță ne va prinde foarte bine la anul (având în vedere că are valabilitate până în 2023, nu e niciun fel de problemă!)

Focus Kids BSL

Pe acestea am început să i le administrez de câteva zile. Se adresează copiilor cu vârste de peste 5 ani și au rolul de a îmbunătăți atenția, concentrarea, precum și capacitatea de înțelegere și memorare.

În general sunt mulțumită de el, însă niciodată puțin ajutor nu strică… mai ales acum când se pregătește de școală!

Apreciez faptul că toate aceste vitamine pentru copii sunt realizate din materii prime atent selecționate, fără gluten, soia, lactoză, conservanți, coloranți, îndulcitori artificiali sau zahăr!

Vitamine pentru adulți

Eu sunt genul de persoană care își ia familia pe sus, cel puțin o dată pe an, la analize. Și nu ne limităm doar la cele din grila de bază… ci mergem puțin mai în profunzime, pe vitamine și tot ce știu că nu a fost grozav în ceilalți ani… sau pe suspiciuni ce mi se trezesc mie.

În orice caz, de când am descoperit că vârsta de 30 ani vine la pachet cu diverse carențe și probleme, am început să îi dau și soțului vitamine, zilnic.

Așa că deși unele dintre acestea nu sunt potrivite pentru mine, care alăptez (nu pentru că ar fi ceva în neregulă, ci strict pentru că încă nu există teste clinice realizate pe femei care alăptează), ele sunt extrem de bune pentru al meu.

Neurergin – pentru o memorie mai bună

Acestea sunt niște suplimente alimentare pe care cu siguranță le voi achiziționa după ce voi încheia alăptarea.

Și asta pentru că în fiecare an observ cum memoria mea suferă tot mai mult.

Neurergin este un supliment alimentar ce are rolul de a:

  • îmbunătăți procesul de producere a energiei celulare;
  • stimula producerea hormonilor esențiali pentru creșterea performanțelor cognitive;
  • mări eficiența activității intelectuale și fizice;
  • ajuta celulele în procesul de apărare.

Puteți citi mai multe despre acesta aici.

Imunovita Esențial

Acestea sunt niște vitamine și minerale ideale pentru creșterea imunității.

Ele asigură 100% din Doza Zilnică Recomandată de vitamine și minerale, susținând nu doar imunitatea, cât și sistemul nervos și osos.

Imunovita VNR

Novimun Protect cu Quercitină

Novimun Protect conține Quercitină, ceai verde, lemn dulce, scorțișoară, seleniu, Omega 3 și vitamina C.

În vremea atacurilor de panică (declanșate de oboseală și probleme tiroidiene) obișnuiam să iau toate aceste ingrediente separat. Nu știam de existența acestui produs minunat.

Teoretic rolul său este de a proteja și a întări organismul.

Și mai e ceva ce am apreciat enorm: punguța ce însoțea vitaminele este realizată de Atelierul de pânză – o unitate protejată aparținând asociației Viitor Plus, din bumbac 100%.

Fiind eu însămi „ONG-istă” implicată în tot felul de campanii de susținere a dezvoltării durabile în toate formele sale (reciclări, plantări, ecologizare, educație), iubesc și felicit din suflet inițiativele de acest fel!

Așadar, mulțumesc cu multă recunoștință și Laviniei de la White PR care s-a gândit la mine și a empatizat cu toată situația actuală, trimițându-mi acest pachet.

Recunosc că sunt mare fan surprize… și mă bucur de ele în continuare cu inocența unui copil care îl așteaptă pe Moșul lângă brad :)).

Oricum, vă invit să le testați și voi și să îmi lăsați un comentariu în care să-mi spuneți cum vă simțiți!

Vă îmbrățișez cu drag,

Grațiela.

About Author

Spune-mi, te rog, ce gândești despre acest subiect: