Stoicismul – busola ta pentru o viață trăită cu înțelepciune și curaj

Reading Time: 3 minutes

Mai ții minte ce ai învățat la ora de istorie despre romani? Despre drumurile construite de ei, evident, și despre războaie? Dar despre filosofia lor de viață îți aduci aminte?

Nu filosofia romanului de rând, ci a filosofilor stoici romani ce este la fel de actuală ca atunci. Stoicismul te poate ajuta, prin sfaturi practice și clare, să înțelegi viața din secolul XXI și să scoți ce este mai bun din ea, aplicând câteva principii formulate de unii dintre cei mai mari filosofi ai tuturor timpurilor: Seneca, Epictetus și Marcus Aurelius.

Uită de cursurile de dezvoltare personală și seminariile de căutare a fericirii. Dacă ești mai degrabă introvertit și autodidact, cartea Stoic Zi de Zi – Ryan Holiday și Stephen Hanselman vor fi ghidul tău zilnic în a-ți transforma modul de gândire și de a privi viața ta. Ideile din această carte merită studiate și integrate în viața de zi cu zi, una câte una. E un bun punct de pornire în a face schimbări esențiale ce-ți vor aduce mai multă bucurie și împlinire.

Stoicismul a început în Grecia, fiind fondat de Zeno în jurul anului 300 Î.H. Opera primilor stoici a fost în mare parte pierdută, de aceea stoicii romani au avut cea mai mare influență de-a lungul secolelor, până în ziua de azi.

Stoicismul demonstrează cum cheia unei vieți fericite și împlinite este cultivarea unei stări mentale excelente, condusă de rațional și virtuți. Viața ideală este cea trăită în armonie cu Mama Natură, din care facem toți parte, și cu o atitudine de indiferență calmă față de evenimentele externe. Bineînțeles, noi românii numai calmi nu suntem, mai ales în interiorul nostru, în contextul economic și politic în care trăim, de aceea avem nevoie de reeducare și schimbare a perspectivei de viață cu una sănătoasă și verificată în practică de multe generații de-a lungul secolelor.

Cartea Stoic Zi de Zi  este structurată pe cele trei discipline esențiale ale stoicismului:

Disciplina percepției (cum vedem și percepem lucrurile din lumea înconjurătoare)

Disciplina acțiunii (deciziile și acțiunile pe care le întreprindem și cu ce finalitate)

Disciplina voinței (cum facem față lucrurilor pe care nu le putem schimba, cum dobândim o judecată clară și convingătoare și cum ajungem la o înțelegere adevărată a locului nostru în lume).

Ai spune că lucrurile astea ar trebui predate la școală și discutate în familie. Așa este, însă acum suntem în momentul în care le învățăm din cărți, le punem în practică și le predăm mai departe generațiilor viitoare prin puterea exemplului personal.

Una dintre ideile fundamentale ale stoicismului, poate cea mai importantă, se referă la control: unele lucruri sunt în controlul nostru, iar altele nu sunt. Fericirea noastră este rezultatul acestui mod de gândire: suntem nefericiți când credem că ne aflăm în control raportat la anumite lucruri când, de fapt, nu le putem controla deloc.

În realitate, așa cum remarca și Epictetus putem controla foarte puține lucruri din viața noastră. Nu controlăm ceea ce se întâmplă cu noi, ce spun sau fac oamenii din jurul nostru. Nici măcar corpul nostru nu este sub controlul nostru total – tot ne îmbolnăvim, ne accidentăm și murim chiar dacă nu ne dorim acest lucru. 

Singurul lucru pe care îl controlăm cu adevărat, fiecare dintre noi, de la naștere, este felul în care privim lucrurile, părerile noastre, judecata noastră despre evenimentele, oamenii și lucrurile din viețile noastre.

Ne supără nu ceea ce se întâmplă, ci părerea noastră despre ceea ce se întâmplă. Viața ne lovește pe toți, fără excepție, val după val. Iar noi avem o părere despre ceea ce se întâmplă: este ceva rău, suntem supărați, triști sau furioși. Dacă ne așteptăm să se întâmple ceva rău, ni se face teamă și ne frământă fricile în anticiparea momentului. Toate aceste emoții sunt rezultatul gândurilor noastre, a părerilor și judecăților de valoare ce ne aparțin.

În realitate, tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru este neutru – ceea ce ție ți se pare îngrozitor ar putea fi indiferent pentru altă persoană sau chiar apreciat de alta. Judecata de valoare făcută de noi aduce împărțirea lumii în bine și rău, iar aceste valori generează răspunsul nostru emoțional.

Stoicismul ne dă o veste bună și clară: avem control complet asupra acestor judecăți de valoare. Depinde de noi ce valoare are un eveniment. Paradoxul vieții, așa cum este subliniat de stoicism, este că nu avem control asupra niciunui aspect al vieții, cu excepția unuia: propria noastră fericire. Iar asta nu este puțin lucru!

About Author

Spune-mi, te rog, ce gândești despre acest subiect: