Mi-e lene! M-am născut obosit… – Guest Post (Lucian Vlad)

Mi-e lene! M-am născut obosit… – Guest Post (Lucian Vlad)

De câte ori auzim asta într-o viață de om? Uneori ne amuză, alteori ne deranjează, de cele mai multe ori “ne lasă rece”, adică nu ne pasă. Fiecare cu meteahna lui. Nu ne mai încărcăm existența și cu mofturile altora. Articolul ăsta trebuia scris de Grațiela, dar ea, sărăcuța e total pe lângă subiect, (în dicționar la cuvântul workaholic apare poza ei) de aceea a apelat la “artileria grea”, la superexpertul în domeniu, adică la mine, tatăl ei. 

Lenea prin ochi de profan

M-am născut într-o noapte de primăvară, chiar după Paște, când toți petreceau, dormeau, sau moțăiau a lene. Nu știu dacă era ceva la televizor la 1 a.m., că Ceaușescu dădea emisiuni nocturne doar de Revelion, de aceea trebuie să mă înțelegeți că am venit pe lume în cel mai propice moment pentru…lene, evident. Am avut 4,250 kg si termenul trecuse de vreo două săptămâni, adică mi-era lene să ies din pi*ântecele mamei. Și primul lucru m-a “lovit” astenia de primăvară. Dom’le, dar m-a lovit așa de tare că am început să țip de lene, iar fraierii de la maternitate mi-au dat scor 10 apgar, crezând că sunt un copil fericit că m-am născut.

Mama avea pieptul puțin mai mic decât am eu pectoralii, așa că moțăiam cu tâța-n gură cât era ziulica de lungă, molfăind acolo, nimeni nu știe ce. Obiceiul ăsta l-am păstrat și în copilărie, că-mi umpleau gura cu mâncare și, când își mai aduceau aminte de mine, ca să-mi mai bage o îmbucătură, constatau că am gura plină. Asta n-o descuraja niciodată pe mama: mai îndesa o bucată pe stânga, apoi una pe dreapta, ca să știe că și-a făcut datoria, iar eu duceam, încă mai duceam, până adormeam (cu gura plină, evident). Așa mare era efortul, că mai târziu purtam o cărămidă în chiloți, să nu mă zboare vântul și pantaloni cu bretele, ca în cazul că totuși m-ar fi luat pe sus, să mă agăț pe undeva, în vreo creangă de pe drum. Mi se spunea “oase” și cică nu mă îngrășam pentru că aveam corp somatic de tip Ectomorf. Aiurea, mi-era doar lene să mănânc. 

În armată m-am schimbat radical. Fusesem “băiat de bani gata”, nu ca astăzi când așa sunt numiți cei care cad din copac direct in Mercedes, ci dintre cei care mergeam în vacanța de vară în tabără la Năvodari, în loc de muncă agricolă. Asta avea să mă coste în armată, când am fost trimiși de la Plenița-Dolj, unde bătea vântul de două ori pe an (șase luni dinspre nord și șase dinspre sud), la cules de roșii la Valea Mare.

La început aveam normă zilnică de 40 de lădițe și reușeam să fac “pe bune” vreo 35, iar restul le “completam” de pe rândurile vecine; erau acolo niște secui atât de harnici, că, deși noi “băieții de oraș” îi “văduveam” de câteva zeci de lădițe, tot terminau primii, cu mult înaintea noastră, motiv pentru care comandantul ne-a dublat norma. (Așa, pur și simplu! Bă, ești prost?) Vă jur…am încercat din răsputeri să fac măcar 40, dar …fără speranță, așa că am renunțat și împreună cu un camarad (un șmecheraș din Pitești), “o ștergeam englezește” pe la 9 AM și ne mai întorceam aproape de ora plecării, plini de “bunătăți” pentru caporalii care țineau evidența: lubenițe, struguri și porumb copt pe jar, pe care le primeam de la niște fetițe cu care ne jucam, faceam baie în canalul de irigații și leneveam la soare toată ziua.

Mi se spunea “foamea”, pentru că la cantină fugeam să prind rând printre primii, când se deschidea ușa, înfulecam fără să mestec (de ce credeți? de…lene), apoi intram cu compania mea la masă și la final, când se dădeau suplimente, mai mâncam o porție. Am intrat “scaloi” și am ieșit “dolofan”. M-am ales cu un stomac în formă de sac și cu o gastrită hiperacidă. De atunci n-am mai reușit să stau la masă mai mult de câteva minute. Nu puteam să ies la cofetărie cu vreo fată, pentru că terminam prăjitura înainte ca ea să apuce lingurița. Tot din cauza asta nu mi-am făcut prieteni cu care să stau la un pahar “de vorbă”, să-l “pup” toată ziua, că ei sorbeau câte o înghițitură la fiecare sfert de oră, iar eu nici nu mă mai așezam la masă; n-avea nici un rost. Gâl, gâl și…gata!

Lenea e uneori distructivă

Am fost înzestrat cu talent cu carul. Puteam să fac orice, puteam să-mi aleg orice meserie. Tata (dumnezeu să-l odihnească) obișnuia să-mi spună că sunt “brânză bună în burduf de câine”. Pentru că sportul de masă era promovat și gratuit, am încercat atât sporturi individuale, cât și de echipă și am fost perseverent până am reușit să ajung prima rezervă la toate. Din acest punct distracția lăsa loc efortului și muncii, iar pe mine mă pierdeau pe drum. Treceam la sportul următor.

Lenea e uneori constructivă

La școală eram atent la profesori, motiv pentru care eram foarte iubit de aceștia și învățam lecțiile din clasă, ca să nu mai trebuiască să consum energie cu asta și acasă. Tot în clasă îmi făceam și temele, în pauzele dinaintea orelor, că oricum munciseră alții la ele și erau bucuroși să fie apreciați și lăudați de cineva pentru asta. Partea interesantă este că eu eram creativ și nu-mi plăcea să copiez, așa că temele mele erau de obicei mai bune decât ale lor, dar pentru că nu mă lăudam cu asta, nu creeam animozități, nu-mi purtau ranchiună și puteam să-mi văd nestingherit de acest sistem, fiind plăcut și de colegi.

Nu s-a întâmplat la fel și la serviciu. Acolo e care pe care, funcționează legea junglei: sarcinile primite imi păreau atât de ușoare, încât le făceam pe toate în ultima clipă, corect și de calitate, însă colegii, oameni normali, înzestrați cu dor de muncă și mai puțin cu inteligență (după sloganul “noi muncim, noi nu gândim”) mă vedeau lenevind toată ziua și își imaginau că nu-mi fac treba și numai șeful direct știa că n-are ce să-mi reproșeze. Poate din cauza asta n-am fost promovat niciodată, nici retrogradat, ci îndrumat spre activități mai prost plătite decât cele direct productive, pe care nimeni nu le voia: analist calitate-mediu, auditor intern, cadru tehnic cu atribuții în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor, inspector de specialitate protecția muncii (SSM). 

Lenea prin ochi de erudit

Lene este denumită înclinația unei persoane căreia nu-i place, care nu dorește, nu vrea să muncească, căreia îi place să stea fără să muncească, precum și faptul de a se complăcea în inactivitate.

Lenea din punct de vedere economic

Economiștii au puncte de vedere diferite asupra lenei. Frédéric Bastiat argumentează ca lenevia este rezultatul faptului că oamenii se preocupă în special de efectele plăcute și imediate ale acțiunilor lor, mai degrabă decât de consecințele potențial negative pe termen lung. Alții observă că oamenii par a avea o tendință de a căuta distracția.

Hal Cranmer scrie: „Date fiind toate argumentele împotriva leneviei, este de mirare că noi muncim atât de din greu pentru a o obține. Chiar și acei puritani foarte muncitori erau doritori să depună mari eforturi în fiecare zi în schimbul unei eternități de a sta undeva pe un nor, cântând din harpă. Fiecare meșteșug încearcă să-și facă datoria prin a oferi clienților săi cât mai mult timp de distracție.”

Ludwig von Mises scrie: „A cheltui muncă este considerat dureros. A nu munci este considerat drept o stare de lucruri mai satisfăcătoare decât a munci. Dacă păstrăm celelalte lucruri neschimbate, distracția este preferată muncii. Oamenii muncesc doar dacă ei apreciază rezultatul muncii ca având o valoare mai mare decât scăderea satisfacției produsă de micșorarea timpului de distracție. A munci implică o anti-utilitate.”

Lucram la Distrigaz și știam că nu va fi până la pensie, așa că am făcut niște investiții imobiliare, care aveau să-mi asigure un venit permanent pe termen lung, fară să mișc un deget: am cumpărat două locuințe în Cluj, o cameră de cămin muncitoresc lângă facultate, cu 13500 Euro, care după transformarea în garsonieră și alte mici îmbunătățiri (termopane, parchet, gresie, faianță, toate puse de mine, deci manoperă zero) valora 28000 Euro și un apartament cu 3 camere în Florești, cu 46000 Euro, pe care le-am plătit cu două credite imobiliare în CHF, garantate cu apartamentul cu 4 camere în care locuiam la Rm.Vâlcea și cu cel din Florești. 

Lenea ca factor de progres al omenirii

De vrei sfat pentru vreo treabă/ Mergi pe leneș de-l întreabă (proverb românesc)

Există oameni care opinează că lenea, în afara stadiului de trândăvie, care presupune refuzul de a munci, are efecte benefice. 

Astfel, Robert A. Heinlein, scriitor american de literatură științifico-fantastică, afirma că „progresul nu este realizat de către cei care se scoală devreme. Este realizat de oameni leneși care caută căi mai ușoare pentru a realiza ceva.”

De asemenea, Larry Wall, inventatorul limbajului de programare Perl, scria în cartea sa Programming Perl că lenea este prima virtute a unui programator (următoarele două fiind nerăbdarea și hybrisul), deoarece programatorul  leneș caută mijloace de a-și face viața ușoară prin automatizarea la maxim a oricărui proces și prin buna documentare a programelor sale, care îl face să nu fie nevoit să dea utilizatorilor explicații în mod repetat.

Aveam trei apartamente, mă lăudam cu asta, atrăgeam invidii și nici măcar nu erau fondate, că erau ale băncii. Rata era de 1000 CHF/lună (700 Euro) și din închirierea lor trebuia să iau vreo 500 Euro. Diferența de plătit era floare la ureche. Asta într-o societate normală. Dar ne-a lovit criza, cei 1000 CHF s-au transformat peste noapte în 1000 Euro, studenții au preferat să stea în cămine,  garsoniera a rămas nelocuită, apartamentele din Cluj au rămas goale, așa că nimeni n-a mai vrut să mearga 10 km. până la Florești, așa că ce luam de la serviciu dădeam la Bancă.

Da, lucram la Distrigaz, dari ne-au preluat francezii de la GDF. Primele măsuri au fost să reducă numărul de personal, ca să diminueze cheltuielile cu forța de muncă. La fel ca în armată, mi-au dat trei cizme: două în picioare și una în cur. Am vândut garsoniera cu doar 13500 Euro și le achitam rata la zi, sperând să-și mai revină piața imobiliară, apoi banii s-au terminat și n-am mai plătit.

Mi-au executat silit apartamentul din Rm.Vâlcea și m-am mutat la Jiblea, la țară, unde am început să cresc animale. La început trei capre carpatine, vaca săracului. Era pierdere de timp. Dădeau lapte doar până în septembrie, după care le țineam degeaba. Le-am dat. Am luat o vacă, dar era prea mult de muncă și satisfacții canci! Am dat-o și pe asta. Acum am două căprițe de rasă, Saanen. Nu sunt ele de top, dar măcar nu se opresc din lactație până la următoarea fătare. Le iubesc! 

Cinci ani mai târziu piața imobiliară s-a redresat, în special în Cluj, unde au fost atrași mulți investitori străini, Floreștiul a înflorit și ultimul meu apartament m-a scăpat de toate datoriile. Prea târziu! Nimeni nu mai are nevoie de “seniorii” trecuți de 55 de ani.

Leneșul lasă nefolosit darul lui Dumnezeu

De câțiva ani, ca orice vârstnic păcătos care se respectă, am pășit și eu în biserică și am aflat că lenea este unul din cele șapte păcate capitale, alături de mândrie, desfrânare, lăcomie, iubirea de arginți, invidia și mânia. Și pentru că mi-era prea lene să fac rugăciuni acasă, am preferat să intru în cea mai bună corală din municipiu, la Biserica Sfinții Apostoli, alături de doamna inimii mele și de fetița mea preferată (prima și singura din această specie…sic!), unde am devenit în scurt timp om de bază și, curios lucru, n-am simtit nevoia să abandonez, ca de obicei. Ca să duc rugăciunea pe o treaptă superioară, m-am împrietenit cu călugării de la mânăstirea Turnu și am reușit să fiu primit în strana lor și pentru că mi-am mutat domiciliul în Călimănești, am hotărât să ajut la strană, dând răspunsurile la Utrenie și la Sfânta Liturghie, duminica și la marile sărbători, la Biserica Jiblea Veche. 

Aici, din conținutul unei evanghelii duminicale, am aflat pilda talanților, metaforică, la fel ca toate cuvintele de învățătură primite de la Iisus, dar care, pe înțelesul tuturor, transmite următorul mesaj: Dumnezeu ne-a dăruit fiecăruia unul, sau mai multe talente. Unii le fructifică, se dezvoltă personal și profesional și sunt răsplătiți printr-o viață prosperă. Alții se tem să investească timp și energie pentru înmulțirea talentelor și preferă să lase viața să curgă pe lângă ei, mulțumindu-se cu ce-o da Domnul.  

Ei bine, eu le-am risipit. M-am irosit și mi-am bătut joc de viață și de toate darurile cu care am fost înmiit înzestrat. Am trăit ușor, mult prea ușor, fără pic de efort și de rezistență la greutăți. Am abandonat lucrul la primul insucces, am cedat locul mult prea ușor altora mult sub nivelul meu, doar pentru că mi-a fost lene să discut cu ei, sau cu șefii, cu cei în măsură să judece faptele și situațiile și să ia deciziile corecte, în favoarea mea. Nu am fost nici fricos, nici laș, deși cei slabi, învingători, așa au crezut. Nu m-am temut de confruntări, ci le-am ignorant, fiindu-mi prea lene să mă justific, considerându-le mult sub demnitatea mea.

Sporirea în virtuţi, duşmanul lenei

Creştinul trebuie să nu se lenevească, ci să fie plin de râvnă călcător pe urmele celor ce moştenesc făgăduinţele, precum scrie apostolul Pavel evreilor, căci sporirea în virtuţi face imposibilă apariţia lenei, după cum ne încredinţează apostolul Petru.

Lenea lungește viața

Doi cercetători germani, dr. Peter Axt și fiica sa, dr. Michaela Axt-Gadermann, au publicat o carte “Bucuria Lenii: Cum s-o lași mai moale și să trăiești mai mult”, în care explică pe larg faptul că toți oamenii posedă o cantitate limitată de “energie vitală” și că viteza cu care aceasta este consumată, determină precis speranța de viață a fiecărei persoane. 

Iată una din concluziile lor: “Un stil de viață mai relaxat este important pentru sănătate… Dacă ai o viață stresantă și faci exerciții fizice în exces, organismul produce hormoni care determină instalarea hipertensiunii arteriale”, sau, o altă concluzie: “lenea este, de asemenea, importantă pentru un sistem imunitar sănătos, pentru că celulele specializate în apărarea organismului sunt mai puternice în condiții de relaxare decât în situații de stres”

Am risipit talentele primite la naștere. Da, tata avea dreptate. Puteam să fac orice, puteam să ajung orice. Am făcut două facultăți și am ajuns “la coada vacii” și culmea e că sunt fericit. Mă simt liber. N-am nici un stres.  Am avut noroc cu duiumul, nu mă pot plânge. Am făcut în viața asta numai ce am vrut, doar că n-am vrut nimic. Mi-a fost prea lene să vreau ceva… Simt o iubire profundă pentru tot ce mă înconjoară, pentru toate ființele cărora le-am permis să facă parte din viața mea. Îmi iubesc soția, îmi ador copiii și iubesc necuvântătoarele pe care le cresc: căprițele și cățelușa Lady, o frumusețe de Golden Retriever. Iubesc să fac bine altora. E un sentiment deosebit să-ți dai haina de pe tine și să știi că cineva, lipsit de speranță, se bucură sincer pentru puținul pe care i l-ai dat și care ți se va întoarce însutit.  

Sfaturi de la un leneș expert

Voi, prietenii mei care citiți prostiile astea, vă spun că nu vă folosesc la nimic nici poveștile, nici sfaturile mele. Pentru voi este prea târziu, că vă îndreptați către groapă, la fel ca mine, dar copiii și nepoții voștri mai au o șansă, așa cum ar fi vrut bogatul nemilostiv să primească frații săi de la Lazăr cel sărac.

Pentru ei, eu pot fi acest Lazăr și le spun din toată inima: Copii, dacă aveți un talent, exploatați-l la maxim, perfecționați-vă într-un singur domeniu și viața vă va răsplăti cu vârf și îndesat. Dacă aveți două-trei talente, alegeți doar unul și deveniți experți într-un singur domeniu, sau combinați-le pentru aceeași cauză și veți trăi fericiți. 

Dacă aveți foarte multe talente și un IQ peste medie, vă conjur : NU VĂ IROSIȚI ! Nu vă bucurați că faceți totul mai ușor și mai repede decât ceilalți. Ăsta nu-i un DAR ci un BLESTEM. Nu riscați să faceți din toate câte…nimic. Cereți sfatul părinților, rudelor, profesorilor, psihologilor, specialiștilor în dezvoltare personală, cui vreți voi, dar auziți-i și mai ales ascultați-i, hotărâți-vă ce vreți să faceți cu viața voastră și din acea clipă folosiți-vă toate talentele și toată energia să vă îndepliniți visurile. Și mai presus de toate nu uitați să faceți bine altora. 

Și  fără să fiu vreun fanatic religios, cel mai bine veți înțelege ce vreau să vă transmit din Epistola I către Corinteni a Sf. Apostol Pavel:

“Şi pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor.

Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt prooroci? Oare toţi învăţători? Oare toţi au putere să săvârşească minuni? Oare toţi au darurile vindecărilor? Oare toţi vorbesc în limbi? Oare toţi pot să tălmăcească? Râvniţi însă la darurile cele mai bune. Şi vă arăt încă o cale care le întrece pe toate: De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.”

Vă asigur că bogații sunt fericiți doar atunci când au cui să dăruiască. Restul e deșertăciune! 

Lucian Vlad

Anunț guest post

Dacă îți place să scrii și vrei o părere… sau dacă vrei să publici și nu știi unde, trimite-mi materialul tău pe gratiela.vlad@gmail.com și te voi publica! 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top