Gustul proaspăt al unei amintiri…
Dacă este un lucru pe care să îl fi învățat în 30 de ani este că rutina reprezintă secretul oricărui rezultat de succes.
Nu există oameni cu superputeri. Există doar determinare, perseverență și o rutină de succes…
… iar pentru a scăpa de stresul și anxietatea pe care le provoacă orice activitate solicitantă, poți adăuga o doză de energie…
… Pentru unii aceasta poate însemna Yoga la prima oră. Sau dans, box, karate, o baie de abur firebinte…
… Pentru cei mai mulți, însă, energia de dimineață vine dintr-o ceașcă de cafea proaspat prajita.
5 Beneficii ale consumului de cafea
Nu este un secret faptul că o cafea ca parte a unei rutine de dimineață poate face minuni în ce privește nivelul de energie… dar ce nu știe multă lume este că această minunată licoare mai are și alte proprietăți extraordinare:
☕️ Creșterea memoriei – există studii care atestă faptul că 150 mg de cofeină/zi stimulează activitatea creierului îmbunătățind timpii de reacție, precum și memoria de scurtă durată.
☕️ Antioxidant natural – boabele de cafea conțin undeva în jur de 1000 de antioxidanți care ajută corpul să elimine în mod natural substanțele toxice din organism.
☕️ Scade riscul dezvoltării cancerului de prostată – există studii care sugerează faptul că bărbații băutori de cafea au cu 25% mai puține șanse de a dezvolta acest tip de cancer.
☕️ Scade riscul apariției diabetului zaharat – sigur, condiția principală este de a bea o cafea pură, fără zahăr adăugat.
☕️ Îmbunătățește performanța exercițiilor fizice – combate oboseala și îți dă mai multă anduranță în timpul unui exercițiu intens.
Cafeaua… arsenal de amintiri
Se spune că în fiecare ceașcă de cafea se ascunde o poveste.
… Acum, nu știu ce ar putea însemna asta pentru alții… dar știu sigur că pentru mine fiecare cafea are mirosul unei amintiri. Cafeaua are puterea de a-mi aminti de clipa în care am zărit pentru prima dată ochii celui ce avea să îmi devină soț.
Tot ea mă poartă și în copilărie, la bunica.
Au trecut 3 luni de când mă obișnuiesc cu gândul că nu îi mai pot vorbi, nu o mai pot auzi și nu îi mai pot vedea zâmbetul mândru de mine…
… dar chiar și așa, când văd cafea boabe, mă întorc în timp și o văd atât de clar.
Sunt mai bine de 15 de ani de când nu am mai fost să îi cumpăr cafea… și cu toate acestea, când închid ochii îmi amintesc perfect stilul ei atât de rafinat când venea vorba de această băutura a zeilor.
Bunica era o mare băutoare de cafea.
Asta nu înseamnă nicidecum că bea multă. Nu. Ea doar știa cum se alege, prepară și savurează o cafea de calitate…
Eram copil și nu înțelegeam mare lucru, dar îmi plăcea să observ.
Secretele unei cafele perfecte
Bunica era o femeie boemă, educată și foarte sofisticată. Pentru ea cafeaua nu era doar o băutură caldă care să îi dea energie. Era o artă. Era atentă la fiecare detaliu… și deși nu mi-a spus niciodată care este secretul ei, cred că am reușit să îl fur, tocmai observând acele câteva ritualuri pe care le avea.
Așadar, ce știu de la bunica despre cafea:
#1 Cumpără cafea boabe
Bunica avea o râșniță de cafea din vremea tinereții ei. Și deși era extrem de bătrână, își făcea treaba exemplar.
Ea nu suporta idee de cafea gata măcinată. Spunea că o cafea bună este cea prăjită proaspăt, măcinată de tine și preparată.
În felul acesta se păstrează aromele și proprietățile.
#2 Cafeaua se păstrează în borcane închise ermetic
Bunica mă trimitea mereu să cumpăr cafea arabica proaspăt prăjită, pe care o transportam într-o pungă de hârtie. Tot drumul simțeam mirosul boabelor. Aproape că îmi venea să și gust una.
Totuși mă abțineam.
Acasă, însă, din punga de hârtie le muta într-o cutie specială (un fel de borcan) care se închidea perfect.
Îmi spunea adesea că dacă vreau să simt mereu aroma cafelei proaspete atunci trebuie să nu refrigerez niciodată boabele și să nu le las în aer liber. Ele se vor ascunse, în borcane ferite de umezeală, frig excesiv sau expuse la alte mirosuri.
#3 Cafea 100% Arabica
Nu am studiat niciodată cafeaua, așa că dacă nu mi-ar fi spus bunica nu aș fi știut niciodată că Arabica este acea cafea superioară, plină de aromă, pe care trebuie să o caut.
Robusta, pe de altă parte, este o cafea ieftină, inferioară din punct de vedere calitativ.
În principiu cafeaua arabica este mult mai aromată, originară din speciile de arbore de cafea Etiopian. Este prima specie de cafea cultivată… și cea mai selectă.
Așadar, astăzi, când am desfăcut pachetul de cafea Etolia, m-am intors automat în timp, la cea de care îmi este atât de dor.
Dimineața poate începe cu orice cafea, dar o dimineață plină de savoare, iubire și amintiri nu începe decât cu o cafea de specialitate de la Etolia.
Material realizat pentru Superblog 2021.
1 thought on “Gustul proaspăt al unei amintiri…”