Moduri eficiente de a-ţi vindeca traumele din copilărie

Reading Time: 2 minutes

Cel mai adesea, copiii sunt priviţi ca fiind foarte rezistenţi, capabili să îşi revină din orice situaţie. Cu toate acestea, lucrurile nu stau aşa de fiecare dată, ba chiar unele experienţe traumatice din copilărie pot avea efecte severe de lungă durată, chiar până în perioada maturităţii.

Traumele din copilărie pot fi reprezentate de situaţii nerezolvate care au afectat copilul în mod sever, de la abuzuri sexuale, fizice sau verbale la violenţa domestică, mediu instabil şi nesigur în cadrul familiei, neglijare, intimidare, proceduri medicale intruzive şi altele asemenea. Ajuns adult, omul poate resimţi încă aceste traume ale copilăriei şi poate fi afectat într-o măsură mai mare sau mai mică în activităţile pe care le desfăşoară şi în deciziile pe care le ia. Tocmai de aceea este important să ştii cum să te vindeci de traumele din copilărie; rezolvarea acestei probleme duce, în mod sigur, la rezolvarea unor aspecte de care nu ţi-ai fi dat seama că sunt chiar atât de grave.

Dacă trăieşti cu consecinţele emoţionale şi psihologice ale unei copilării traumatice, ai şansa de a a-ţi recăpăta viaţă liniştită printr-o serie de măsuri precum cele de mai jos.

Recunoaşte traumă care te macină în prezent

Victimele traumei din copilăriei petrec uneori ani buni fără a conştientiza ce le provoacă suferinţă sau minimizând ori respingând motivul real al suferinţei. Singurul mod în care poţi începe procesul de vindecare este să recunoşti că în copilărie ai avut parte de un eveniment traumatic pe care acum trebuie să îl tratezi.

Recuperează controlul

Sentimentul de neputinţă se poate transfera din copilărie până în perioada adultă şi te poate face să simţi şi să te comporţi ca o victimă care nu mai are ieşire dintr-o situaţie. Ba mai mult, ajungi să faci alegeri în funcţie de durerea din trecut, pentru că trecutul ajunge să controleze prezentul. Dar atunci când reuşeşti să preiei controlul, reuşeşti de fapt să controlezi prezentul. Renunţă la vechile obiceiuri de a te apăra şi vindecă-ţi durerea pentru a trăi într-un prezent liniştit.

Caută sprijin şi nu te izola

Instinctul natural pe care îl au cei care au supravieţuit unor traume este acela de a se retrage, de a se izola faţă de alţii, dar acest lucru nu face decât să înrăutăţească lucrurile. O mare parte a procesului de vindecare este reprezentat de conectarea cu alte persoane, aşa că este important să depui eforturi pentru a menţine relaţiile pe care le ai şi de a căuta sprijinul necesar în societate. Poţi discuta cu un membru al familiei, cu un prieten, dar nu uita că cea mai bună variantă este reprezentată de un psiholog sau un consilier în astfel de probleme.

Ai grijă de sănătatea ta 

Abilitatea de a face faţă stresului creşte doar atunci când eşti sănătos. Stabileşte-ţi o rutină zilnică care să îţi permită să te odihneşti suficient, să ai o dietă bine echilibrată şi să faci mişcare în mod regulat. Stai departe de alcool şi de droguri şi fă tot ceea ce este necesar pentru a sta departe de anxietate, izolare, depresie.

Spune-mi, te rog, ce gândești despre acest subiect: