Tot ce trebuie să știi despre tranziția către o mașină mai prietenoasă cu mediul

Tranziția către un autoturism ecologic este importantă pentru reducerea impactului negativ al emisiilor auto asupra mediului, contribuind la scăderea poluării aerului și a emisiilor de gaze cu efect de seră. Pe fondul reglementărilor tot mai stricte și al politicilor menite să limiteze utilizarea vehiculelor poluante, adoptarea unor soluții sustenabile, precum mașinile electrice sau hybrid, devine nu doar o opțiune responsabilă, ci și o necesitate.
În plus, șoferii beneficiază de avantaje directe, menționate în cele ce urmează.
Ce avantaje obții conducând o mașină electrică?
Un vehicul electric nu produce emisii de CO2 în timpul în care rulează, fiind o soluție ideală pentru transportul rutier în contextul în care emisiile globale de CO2 și poluarea aerului trebuie reduse dramatic. Să deții o mașină electrică înseamnă să beneficiezi, cel puțin, de avantajele despre care vorbim în continuare.
Ți se permite accesul în zone LEZ
Numeroase orașe din Europa au creat zone cu emisii scăzute (LEZ). Acestea sunt zone supuse diferitelor restricții privind utilizarea vehiculelor poluante. Pe lângă faptul că mai multe orașe au introdus LEZ, aceste zone se extind și devin mai stricte în timp. Deși altor mașini le este interzis să intre zonele cu emisii scăzute, cu o mașină electrică, ai acces nelimitat.
Plătești mai puțin pentru încărcare
Deși prețurile la combustibil și costurile cu energia electrică per kWh în țările europene pot varia considerabil, electricitatea este mai ieftină decât benzina și motorina. În acest sens, poți economisi bani cu o mașină electrică în comparație cu o mașină cu motor cu combustie. Încărcarea acasă este de obicei cea mai economică opțiune.
Te vei bucura de o mașină silențioasă
Spre deosebire de un motor cu ardere, un motor electric nu face practic niciun zgomot. În plus, un motor electric nu produce nicio vibrație sau rezonanță, așa cum este de obicei cazul unui motor cu ardere. Motorul fără vibrații oferă confort suplimentar.
Beneficiezi de cuplu instantaneu
O caracteristică evidentă a unui motor electric este cuplul său remarcabil de mare. Mult mai mare decât cel a unui motor cu ardere medie. În plus, un motor electric reacționează instantaneu la mișcările accelerației și oferă cuplul maxim de la oprire, pe când un motor cu ardere internă are un anumit timp de răspuns și își livrează cuplul maxim doar într-un anumit interval de viteză. Toate acestea garantează performanțe atractive datorită accelerării fluide și puternice și asigură astfel o mare plăcere de a conduce.
O mașină electrică se întreține mai ușor
Tehnologia unui motor electric este mult mai simplă decât cea a unui motor cu combustie. Conține mult mai puține piese (în rotație) și mai puține fluide, deoarece doar câteva piese trebuie lubrifiate.
Ce avantaje obții conducând o mașină hybrid?
Primul avantaj al acestor vehicule verzi este reducerea semnificativă a emisiilor poluante, cu 15 – 25%, în funcție de tehnologia utilizată. Cele mai eficiente sunt modelele Plug-in hybrid și full hybrid. Datorită economiei de combustibil pe care o oferă, vehiculele hybrid sunt mai puțin costisitoare, în comparație cu mașinile pe benzină sau diesel.
În cele din urmă, mașinile hybrid oferă un confort deosebit de condus: silențiozitate, manevrabilitate și fluiditate. Din punct de vedere al autonomiei, motorul electric al vehiculelor hybrid clasice permite o rulare de aproximativ 10 kilometri, în timp ce modelele Plug-in hybrid oferă o autonomie electrică de 50 până la 60 de kilometri.
Merită să faci pasul către o mașină ecologică?
Alegerea unei mașini ecologice depinde de nevoile tale de mobilitate, buget și infrastructura disponibilă. Vehiculele hybrid și electrice oferă numeroase beneficii, despre care am vorbit anterior, însă tranziția trebuie analizată în funcție de stilul de condus și distanțele parcurse zilnic. Dacă circuli preponderent în oraș, un model electric poate fi o alegere ideală, în timp ce pentru drumuri lungi, o variantă hybrid ar putea fi mai practică.
În plus, dezvoltarea rapidă a infrastructurii de încărcare și noile tehnologii fac ca investiția într-un autoturism ecologic să fie tot mai avantajoasă. Astfel, trecerea la o mașină prietenoasă cu mediul nu este doar un pas spre un viitor sustenabil, ci și o decizie inteligentă din punct de vedere economic.