A fost o zi cand mi-am deschis o bere de Abatie (aka de-aia in care a amestecat calugarul cu maciuca) si am decis sa aduc lumina asupra mea si a relatiilor mele. Ce am realizat a fost ca pe vremea cand cautam rochii de mireasa ieftine si locatii de nunta (adica inainte de situatia financiara cauzata de Corona) inima mea era plina de iubire. Dar mai apoi am simtit ca urma sa intru intr-o casatorie cu inima grea si plina de indoieli. Asadar, am facut ce ar face orice om sanatos la cap in situatia data: o vizita – doua la psiholog, ca sa inteleg mai bine felul in care se invart rotitele mele interioare.
Si iata ce am aflat (pana acum):
1. Poate cel mai greu lucru este sa admiti cine / ce esti, incluzand lucrurile care nu iti plac la tine si pe care nu vrei sa ti le recunosti nici macar tie. Iar introspectia necesita efort si practica. Ma gandesc chiar ca ar fi util sa tin un jurnal in care sa notez ce descopar despre mine, indiferent ca sunt bune sau rele.
2. Teama de esec – is a real thing. Si ma opreste adeseori din a ma apuca de diverse. Preconizez ca voi fi dezamagita daca imi dau silinta si lupt pentru ceea ce imi doresc, asa ca nici macar nu incerc marea cu degetul.
3. Cu totii avem nevoie de validare din partea celorlalti, intr-o masura mai mica sau mai mare. Ne intereseaza modul in care suntem priviti de societate, si nimeni nu este imun. Ce poti face? Daca ma intrebi pe mine, este bine sa o tii sub control. Atunci cand iti dai seama ca nu iti mai place cine esti, poate ca este cazul sa cauti in alta parte un loc unde poti sa fii o persoana de care sa iti placa.
4. Am analizat putin stilurile de atasament. Credeam ca sunt anxioasa, dar se pare ca in realitate am un stil evitant. Unul din lucrurile pe care le-am realizat (desi nu credeam) este ca imi vine greu sa imi identific nevoile, si chiar mai greu sa imi articulez gandurile. Asta inseamna sa exprim ce simt si sa vorbesc ca si cum nimeni nu ma aude. Iar eu, cu fiecare discutie, simt nevoia sa imi impietresc putin inima. Aici a fost nevoie sa merg impotriva instinctului de supravietuire.
5. „Trebuie” sa scoatem din vocabular cuvantul „trebuie”! El nu exista. Nu datorezi nimic nimanui, nici macar tie.
6. Daca nu iesi plangand de acolo, nu ai facut efort cu adevarat. Si daca te duci sperand ca problemele se vor rezolva de la sine, dai banii degeaba. E ca la sala, daca nu ai transpirat inseamna ca nu ai muncit. Vei trece prin iad ca sa poti sa ajungi la rai, insa consider ca doar cand esti cu adevarat implicat poti face o diferenta reala.
M-ar bucura sa gasesti ceva aplicabilitate pe relatia ta in insight-urile de mai sus, iar daca o faci sunt curioasa sa citesc comentariile tale.
In sfarsit, multumirile merg catre Gratiela Vlad, care mi-a gazduit acest articol.
Eu sunt Nefelibata, si poti urmari blogul mei AICI.