Când mă gândesc că au trecut deja 6 ani de când am participat ultima dată la Superblog nu îmi vine să cred. Dar da, mă reînscriu acum, chiar dacă am pierdut deja câteva probe și chiar dacă nu sunt sigură că timpul îmi va permite să marchez tot ce urrmează.
De ce am făcut pauză?
Sincer, nici eu nu mai știam motivul exact… așa că m-am uitat în arhivă, și atunci mi-am amintit: în ediția de primăvară a anului 2020 am participat pentru ultima dată all in și am obținut locul II. Dar cum aceasta a corespuns cu debutul pandemiei… nu am putut participa la gală. Și asta m-a întristat.
Tot pandemia mi l-a adus și pe Luca (mi-a fost drag să îmi amintesc în mod deosebit despre acest articol)…
… nu știu alte femei cum sunt, dar pentru mine a doua naștere (care nu mai era la început de 20 ani… ci deja pe la 30) a venit cu un deficit major de neuroni și răbdare. Luca este un copil extraordinar, dar când crești doi în paralel, mai duci și o afacere și un job full time… devine mai greu să te concentrezi pe hobby-uri. Și uite așa, fără să îmi dau seama, au zburat 6 ani…
Ce s-a schimbat între timp?
Totul. Viața. Totul. Multe.
Of.
Ultimii șase ani au zburat, efectiv. Au fost plini de… multe.
Am pierdut 3 oameni dragi… pe bunica, pe tata socru și, cel mai recent, pe tati.
Am avansat foarte mult în carieră, încercând atât un job la stat cât și să lucrez într-o corporație. Am ajuns să conduc o echipă internațională, să fac market research la un nivel super înalt și să am atât de multe realizări profesionale încât mi-a fost teribil de greu să mai caut hobby-uri.
Și totuși… s-a produs un declick. Cred că se cheamă dor. Sau nostalgie. Toamna latura mea melancolică se activează și dorința de a fi creativă iese la suprafață.
Cu toate acestea, sunt 2 lucruri care mă sperie, și voi fi extrem de sinceră și de transparentă:
- AI-ul. De ce? Pentru că sunt conștientă că a evoluat fenomenal. Suntem dependenți de el. Îl folosesc în jobul meu atât de mult încât aproape că am uitat cum arăta lumea fără el. Și nu, nu mă tem nicio clipă pentru mine… fiindcă blogul meu rămâne în continuare un hobby și un spațiu în care vreau să respir natural… dar mă tem de faptul că AI-ul produce rezultate rapide și… „perfecte”. Așa că vorbind despre o competiție, mă văd concurând cu experți în mascarea AI-ului și asta mă poate frustra (sunt, până la urmă, o fire extrem de competitivă. Mi-e greu să fac orice dacă nu simt că există o provocare la mijloc).
- Abilitatea mea de a mă exprima în limba română. Da, pare ciudat să spun asta… dar vorbind 10 ore/zi engleza la lucru… și având dialoguri bilingve cu toată lumea din casă (Luca preferă să se exprime în engleză decât în română), mă regăsesc adesea în situația de a-mi traduce cuvintele… și a nu găsi sens. E ciudat. De la olimpică la limba română, câștigătoare a zeci de concursuri de creație… am ajuns să nu mă mai pot exprima liber. Și probabil că acesta este un mix de ce am spus mai sus și lipsă de exercițiu. E un mușchi pe care nu l-am mai antrenat de mult și care, asemenea drepților mei abdominali, s-a atrofiat și îmbuibat în grăsime.
Așa că, la drept vorbind, am nevoie de acest antrenament. Și cum nu pot face nimic fără o motivație sau o miză… here I am!
Deci revin în competiția Superblog 2026… după o pauză de 6 ani! Puțin ruginită, lovită și obosită… dar în continuare în forță!
Notă: Imaginea de copertă a fost realizată cu ajutorul OpenAI, pe baza unor fotografii personale. Ofc.