Noaptea se lasă ușor asupra mea, dar gândurile încă îmi mai aleargă haotic prin minte. Mi-e greu să dorm când luna mă orbește cu razele sale puternice. Cu draperia trasă și tot o simt chemându-mă să stăm de vorbă…
E mai mare și mai aprinsă decât a fost vreodată.
Și cum stau întinsă pe o parte, urmăresc cu mare atenție flacăra arzândă a lumânării parfumate de pe noptieră. Mirosul cald de miere și scorțișoară se îmbină armonios cu acela al portocalei decojite, uitată lângă.
În fundal, muzica bolurilor tibetane îmi mângâie ușor urechile, ducându-mă într-o plăcută stare de transă…
Inspir… și cum inspir, mă gândesc la toată iubirea din viața mea. O simt cum îmi scurtcircuitează plăcut fiecare por, fiecare venă… și
… expir… eliminând orice umbră uitată de tristețe, anxietate și grijă.
Lumina lumânării îmi e ghid.
Și tot așa, învăluită în straiele strălucitoare ale lunii, urmărind neîntrerupt lumina lumânării, ochii mi se închid, făcând loc minții să mă poarte în cele mai înalte dimensiuni, pe corola Universului.
Și cum zbor ușor deasupra oceanelor, observ animalele marine cum își înalță voioase laudele către cer, bucurându-se de dansul vieții.
Pădurile verzi, adăpost pentru atâtea milioane de vietăți, mă îmbată cu mireasma lor de prospețime. Aproape că nu mi-am simțit niciodată nările mai fericite și plămânii mai oxigenați.
… Și, avansând, dincolo de timp și spațiu… simt cum viteza dispare, ușor, lăsându-mă parcă să cobor într-o plutire, asemenea unui fulg, desprins din zborul unei păsări măiestre. Am timp să mă bucur de albastrul cerului, de verdele pământului și de infinitatea nuanțelor din natură.
…
Într-un final aterizez cu multă liniște într-un câmp de flori multicolore… Simt, cumva, din interiorul meu o chemare. Undeva, nu departe de mine, cineva mă așteaptă. E o energie care strigă pe înțelesul sufletului meu. Nu aud nimic. Liniștea este asurzitoare, dar simt. Și îmi e destul.
Cu fiecare pas, energia se amplifică, atrăgându-mă ca un magnet. Ca într-un dans, florile se apleacă ușor, lăsându-mă să trec fără a le vătăma în vreun fel.
Și merg, tot mai apăsat, până ce în fața mea se ridică un templu străvechi, rupt parcă din cele mai frumoase povești cu zâne pe care obișnuiam să le citesc în copilărie. Mintea mea recunoaște instant teritoriul. Am mai fost cândva aici. Nu știu când, dar mă simt acasă.
Sunetul pașilor mei se oprește. Acum nu-mi mai aud decât inima bătând plină de emoție pentru această întâlnire fatidică.
Mă așez în centrul templului și aștept. O senzație rece îmi străbate întreg corpul în timp ce de mine se apropie o siluetă.
E un animal… și e bătrân. Îi simt energia, îi recunosc mersul, îl știu.
Dintr-o dată imaginea devine clară. Silueta cunoscută era cea a lupului legendar, a demonului infernal care mie mi-a fost mereu călăuză divină. Bătrânul grizonat, sinonim cu sălbăticia, este cel care de-a lungul timpului mi s-a mai înfățișat pentru a mă ajuta să merg prin întuneric, atunci când demonii îmi orbeau pașii.
- Bine ai venit… aud, cumva, în conștiința mea.
Zâmbesc. Știe că mă bucur să îl revăd… și știu că nu suportă logoreea mea verbală cotidiană. Nu de puține ori m-a îndemnat să tac. E Marele Înțelept. E acea parte din mine spre care aspir. Nu degeaba este Ghidul meu Spiritual.
- De mult nu m-ai mai vizitat. Gândesc că ești bine.
Vorbele sale îmi răsună, cumva, ca de fiecare dată, din interior. Ciudată senzație când urechile îți aud cântul inimii. Când tu taci, dar sufletul îți vorbește…
- Nu știu de ce sunt aici, dar știu că mi-era dor să te întâlnesc, Mare Învățat. Iartă-mi impertinența.
Lupul bătrân mă privește lung și, cu un zâmbet pe care cu greu îl pot desluși, se așează în fața mea, în centrul templului.
Mă rușinez cumva că vin fără intenție, fără motiv… Am venit doar ca să vin. Să fie plictiseală? Să fie curiozitate? Ce caut aici?
Dar cum gândesc, fără a avea curajul de a exprima ceva, bătrânul lup mă întrerupe:
- Mai știi când îți ziceam să taci? Învață să-ți faci și gândurile să tacă. Deși nu exprimi nimic verbal, ți se citește neliniștea în trup. Nu e nevoie să îmi spui ce te neliniștește, căci mai mult ca sigur habar nu ai. Și dacă te-ai strădui să cauți o explicație, ai veni probabil ca de fiecare dată cu cele mai infantile și mai lumești ipoteze. Aproape că mă faci să râd fără ca măcar să apuci să gândești ceva… căci îți cunosc gândurile.
La auzul acestor cuvinte capul meu se pleacă ușor, rușinat. Inspir… și aștept.
- Azi ai venit aici pentru că ți-am trimis Luna mesager. Nu te mai certa atât. Eu te-am chemat. Am simțit că ai întrebări care îți macină interiorul, dar care nu au reușit să prindă forma potrivită și să iasă la suprafață.
Și, apropiindu-se mai mult de mine, îi simt nasul umed dându-mi, intuitiv, mâna la o parte.
- Vreau să îți dau ceva… îmi spune, făcându-mi pumnul să se deschidă, fără ca măcar să realizez… Este ceva din planul I. Știi tu, planul mineralelor. Știu că te-ai mutat de curând într-o casă nouă și ai nevoie de protecție. Această piatră brută se numește Hematit și dacă o vei plasa lângă ușa de la intrare va avea puterea de a ține la distanță orice energie negativă care ar vrea să își facă loc în viața ta. Așa mică și necioplită cum o vezi, adună și purifică negativismul și stresul, lăsându-vă pe voi să vă bucurați din plin de armonie.
Și cum o așează în palma mea, simt o senzație metalică, o senzație rece traversându-mi corpul.
Dau din cap în semn de mulțumire, dar tot nu pot spune nimic.
- Acum, continuă pe același ton grav și totodată iubitor, dă-mi voie să îți ofer ceva care să te protejeze în încercarea pe care urmează să o trăiești.
Auzind de o potențială încercare viitoare, inevitabil un val de neliniște mi-a încălzit sângele, făcându-mă să tresar.
- La ce te referi, Mare Învățat? Pățesc ceva?
- Ești atât de naivă și de copilăroasă încât uneori mă întreb cât va mai dura până îmi voi termina misiunea cu tine.
Și spunând asta mi-a atins ușor burta:
- E vorba despre viața pe care urmează să o aduci pe lume. Vreau să îți ofer un dar de… sarcină, naștere și alăptare. E ceva ce există în tine de la naștere. Ceva ce prietena mea, Luna, a rupt din ea special pentru a te putea proteja pe tine.
Atunci mâna mea s-a mai îmbogățit cu o nouă senzație. Tot rece, dar nu metalică. O piatră ușoară, elegantă și fragilă mi-a fost strecurată în palmă. În ea îmi puteam vedea reflexia… prin ochii Lunii!
- Exact, spuse Lupul. Este Piatra Lunii, protectoarea racilor, a femeilor și copiilor. Te voi ruga să o așezi cu grijă pe noptieră, în dormitor, lângă pat.
Nu mă pot abține să nu o privesc. Simplitatea și frumusețea ei îmi încântă toate simțurile. Aproape că și miracolul din pântecul meu vrea să o atingă. Se aseamănă atât de mult!
- Și pentru că tot suntem la capitolul daruri pentru dormitor, vreau să ai această piatră specială. Este Ametist. Ea te va ajuta în zilele mai grele, îndepărtând anxietatea și tristețea. Ținând-o oriunde, în dormitor, ea va avea grijă ca gândurile tale negative să nu îți tulbure somnul, asigurându-se că vei fi mereu fericită.
Acum privesc spre o piatră atipică, de culoare violet, extrem de frumoasă. Cumva simt că acesta este cristalul meu norocos. Mă asociez atât de mult cu ea…
- Te-ai plictisit?
- Nicidecum! Spun tresărind… Dimpotrivă! Sunt extrem de fascinată și de recunoscătoare. Simt energia cristalelor în palma mea. Deși toate sunt reci, la un loc ele mă încălzesc complet. Fiecare în parte este ca o altă fațetă a mea…
- Mă bucur că spui asta, murmură prietenul meu bătrân, căci asta este exact ceea ce am gândit și eu când ți-am ales cadoul. Dar, stai! Nu te grăbi să-mi mulțumești încă. Mai e ceva… deși tu acum ești soție și mamă, nu trebuie să uiți de chemarea cea mai profundă a sufletului tău. Nu trebuie să pici pradă emoțiilor și să crezi că nu mai ești vrednică de frumoasa carieră pe care ți-ai ales-o. Din acest motiv, pentru a mă asigura că îți păstrezi intențiile cele mai bune și că nu vei fi dezamăgită în afaceri, vreau să îți ofer această piatră. O cunoști, așa-i?
Și privind spre noua nestemată, mii de amintiri au început să se deruleze în capul meu, ca într-un film mut.
- Este Ochiul de Tigru… piatra pe care o purtam la mână atunci când m-am aflat în cel mai înalt și mai public punct al carierei mele.
- Exact! Nu știu ce ai făcut cu acea brățară, dar e păcat că ai renunțat la ea. Te-a protejat mai mult decât îți poți imagina. Ochiul de tigru este o piatră a norocului, a femeilor de afaceri… ea oferă disciplină și curaj! E perfectă pentru lideri, psihologi și alți specialiști în comunicare! Așa că te voi ruga frumos să o ții pe birou și să o privești de fiecare dată când ai nevoie de inspirație.
- Sunt atât de fericită să revăd piatra care m-a ajutat cândva… și atât de recunoscătoare! Mă simt copleșită!
- Nu trebuie. E piatra ta. O meriți din plin.
Liniștea Universului se mai lăsă o dată asupra mea. Natura își spunea povestea prin cântece de păsărele. Vântul, cu șuieratul său, îmi înfunda ușor urechile, făcându-mă să mă bucur pe deplin de această stare de visare…
- Încet întâlnirea noastră se apropie de final, dar nu aș vrea să pleci până ce nu îți dau asta:
În acea clipă, mâinile mele s-au mai îmbogățit cu un nou cristal protector. Atât de mic, de luminos și de frumos… încât părea binecuvântat direct de soare.
- Acesta este Citrin. Este o piatră a abundenței, a banilor și a afacerilor bune. Pe aceasta ți-aș recomanda să o porți cu tine oriunde ai merge. O poți plasa în portofel sau în geantă. Oriunde ai bani. Va avea grijă să îi protejeze și să mai atragă și alții!
Din agitație, întregul meu corp simte acum fericire și recunoștință. Un val de liniște mă cuprinde… Aș vrea să mă ridic și să-i ofer ghidului meu o îmbrățișare… dar cum dau să mă înalț, silueta din fața mea se stinge ușor. Nici nu am apucat să îi mulțumesc sau să îmi iau la revedere că deja se pierde printre copaci, întorcându-se pe aceeași potecă de pe care venise.
- Mulțumesc infinit, murmur, strângând în mâini frumoasele cristale.
Atunci bătrânul lup și-a mai întors pentru o ultimă dată privirea spre mine, îngânând un zâmbet.
Frunzele se rotesc în văzduh… purtate cu nostalgie de un vânt călduț.
A venit momentul să mă întorc acasă. Dar sunt prea fericită să mă pot ridica, așa că decid să mai stau o clipă să privesc spre cerul albastru, mulțumind Universului pentru această binecuvântare.
…Nu știu cât timp a trecut, dar tot privind razele multicolore ale soarelui, reflectate în atmosferă, aud, cumva, în surdină… și totuși mult mai real, o voce cunoscută strigându-mă.
Deschid ochii și observ că este deja dimineață. Ochii iubitori ai soțului mă privesc, în timp ce o mână se pierde prin părul meu:
- Ești atât de frumoasă și de liniștită încât aproape că îmi pare rău că a trebuit să te trezesc… însă îți sună alarma de zor și m-a speriat că tocmai tu nu ai auzit-o! De când nu ai mai avut un somn atât de profund? Ai visat frumos măcar?
Gura îmi este încă mult prea amorțită să pot spune ceva.
Dar, stai: cristalele mele prețioase!
Deschid pumnul și în afară de craterele lăsate de unghii în piele… nu am nimic. Puteam să jur că sunt aici. Aș fi putut să jur că senzația a fost reală. Așa că realizând că totul a fost doar un vis… privirea mi-a coborât încet, schițând o tristă dezamăgire.
- Am visat frumos, am spus pe-un ton stins, dar… din păcate a fost prea frumos să fie adevărat.
Și privindu-l am început să îi povestesc, în timp ce m-am întins după telefon să îmi opresc alarma repornită.
Dar, dintr-o dată, inima a început să pulseze cu putere: pe ecranul telefonului mi-a apărut un mesaj:
Black Friday la StoneMania Bijou! O singură zi: 13 noiembrie 2020!
S-ar părea că Ghidul meu spiritual mi-a oferit, până la urmă, un cadou. Nu a fost totul doar o halucinație. Am cinci pietre de ales: Hematit, Piatra Lunii, Ametist, Ochi de tigru și Citrin.
Și… de ce nu… alte daruri pentru liniștea mea sufletească.
Acum sunt fericită. O nouă zi începe… și odată cu ea, o nouă aventură!
Articol scris pentru Superblog2020.
Citește și: Despre Astrologie, Cristaloterapie si Lumi Nevăzute + 5 Cristale care echilibrează și susțin energia Racului
Sursa foto: Stonemania.ro