Imaginile cu peisaje apocaliptice te infioara. Chiar daca cinematografia considera distopiile ca fiind adolescentine, multe dintre ele puerile, pe mine astfel de imagini m-au cutremurat dintotdeauna. M-au deprimat.
Din pacate, insa, toate distopiile vazute si citite au fost, pana acum aproape 2 luni, considerate SF-uri sau fantasy. Fantezii, stiintifice sau nu.
Din pacate, ce vad in ultima vreme in jurul meu nu e deloc fantezie. Vad tot felul de peisaje apocaliptice care ma infioara, chiar daca peste noi nu a venit niciun cutremur, nicio inundatie catastrofala si nici nu a cazut vreo bomba atomica.
Sa ne intelegem, peisaje apocaliptice sunt, pentru mine, imaginile cu Catedrala Sfantul Petru din Vatican complet goala ori cu Turnul Eiffel parasit.
Despre evenimentele sportive, in special meciuri de fotbal, jucate fara spectatori nu pot zice decat ca sunt sinistre. Sunt comparate deseori cu meciurile amicale, lucru fals, caci la meciurile amicale tot se mai aduna spectatori. Nu zic de turneele echipelor mari prin SUA ori ASIA, turnee facute special pentru acei spectatori, ci ma refer chiar si la amicalele echipelor romanesti din Antalya, care aduna chiar si iarna cativa turisti ori localnici.
De teatrul online nu va mai zic nimic. Spun doar atat: eu, mare iubitor de teatru, pur si simplu nu-l pot urmari. Pur si simplu nu pot.
Iar ca sa fie tacamul complet, cel mai sinistru lucru mi se pare bucuria unora atunci cand vad aceste peisaje apocaliptice. Fie sunt persoane agorafobe, care se simt in largul lor in aceasta perioada, fie sunt hipsteri eco, acestia din urma considerand ca abia acum planeta poate sa respire. Ca noi, fiinte dezgustatoare, nu am lasat pana acum biata planeta sa respire, am intervenit prea mult in genialul eco-sistem pe care l-am gasit aici.
Ma inspaimanta gandirea unora, care chiar si pana acum evitau locurile aglomerate, care preferau Netflixul in dauna unui film vazut la cinema. Eu as prefera in acest moment sa pot merge la cinema sa vad chiar si 10 filme la rand, oricat de proaste ar fi ele. Ca sa parafrazez o melodie veche celebra, dau un film prost la cinema pe 10 filme bune de pe Netflix.
Pentru ca tot va ziceam mai sus ca sunt ateu convins, nu impotriva religiei crestin-ortodoxe ori a celei musulmane, ci DOAR impotriva fanatismului religios, trebuie sa va zic cum vad eu iadul dupa aceasta perioada: un loc in care esti efectiv singur. Daca iadul este cum il prezinta religiile, sa stiti ca e inca ok: ai in jurul tau oameni, indiferent cat de nenorociti ar fi ei. Trecand peste glumele, spuse jumatate in serios, conform carora oamenii mai interesanti se duc in iad si nu in rai, pot spune cert: intre un rai parasit si un iad supra-aglomerat, pe mine sa ma trimiteti in iad. Acolo e de mine.
Doar ca, vedeti voi, nu-mi imaginez un rai lipsit de oameni, lipsit de viata. Daca nu sunt oameni, daca acolo nu e viata, nu are cum sa fie rai. Sau nu in intelesul meu.
In final, trebuie sa ma prezint: Emil Calinescu sunt, detinator a 11 bloguri. Trei dintre ele sunt gasibile in link-urile de mai sus, pe care va sfatuiesc sa le accesati cu incredere. Pe restul trebuie sa le descoperiti singuri. CitestE-MI-L pe oricare dintre ele #Cumarveni
Multumirile se impart intre gazda mea, pentru spatial pus la dispozitie, si cititori, cei care au avut rabdare sa parcurga pana la capat acest articol. Pe voi, cititorii, va invit la dezbatere: ce inseamna pentru voi peisaje apocaliptice si cum vedeti iadul. Chiar sunt curios 😊
Sursa foto cover: rfi.fr