DuoLife review: Ce efecte au produsele Clorofila si Day dupa o luna

Reading Time: 9 minutes

În urma cu o lună anunțam pe conturile mele de Instagram și Facebook că urmează să testez câteva produse DuoLife.

Înainte de a vorbi despre ele, țin să precizez că vorbesc strict în calitate de consumator. Nu sunt înscrisă la DuoLife și nu le abordez pentru a face eu vreun comision. Pur și simplu știu că sunt foarte multe persoane care își doresc o opinie SINCERĂ despre aceste suplimente.

Așadar, mulțumesc prietenei mele Alina Diță care mi-a oferit această ocazie de a le testa și a scrie despre ele!

Ce produse DuoLife am testat și de ce

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi cosmetice

Despre DuoLife am tot auzit de-a lungul timpului… dar nefiind cele mai ieftine suplimente alimentare am preferat să mai aștept până să le încerc. Am mers pe premisa că sunt tânără și nu am neapărat nevoie de vreun boost. Nu îmi cade părul, nu mă doare ceva în mod deosebit așa că m-am gândit că nu are rost.

Noi, oamenii, când ne stabilim prioritățile financiare avem tendința de a fi puțin superficiali. Vrem telefoane, tehnologie de orice tip, vacanțe. Avem bugete pentru aprape orice, dar rar investim în sănătate (și aici mă refer la prevenție).

Eu, personal, am ignorat faptul că asemenea unei mașini, și corpul meu are nevoie de mentenanță constantă. Nu este suficient să mergem cu el în service doar atunci când deja apare o problemă. Ci trebuie să facem tot ce ne stă în putere pentru a preveni apariția simptomelor severe, deranjante de boală.

Astfel, tocmai în acest scop este bine să învățăm să consumăm suplimente alimentare care să ne susțină pe acele segmente pe care nu suntem chiar… maxim.

Fiecare din noi are anumite carențe, latențe, probleme.

Unii nu mănâncă prea multe alimente verzi, alții au probleme endocrine și glandulare.

Poate că ești prea stresat și nu te mai poți relaxa. Oricare ar fi cazul tău, înainte de a fi prea târziu, e bine să preiei controlul vieții tale și să intervii.

Eu am ales să testez produsul Chlorofil pentru că aveam nevoie de o cură de detoxifiere, precum și de energie.

Și pentru că Alina a fost o drăguță și mi-a oferit și produsul DuoLife Day, am profitat pentru a-l transforma și pe Luci în cobai, fiind foarte potrivit pentru susținerea activității sistemului cardiovascular. De asemenea, ambele interveneau optim în rezolvarea problemelor hormonale.

Duolife Clorofila pareri

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Chlorofil este un produs de excepție. Datorită performanțelor sale incredibile, suplimentul alimentar pe bază de clorofilă lichidă a fost denumit „energia lichidă”.

Beneficiile clorofilei DuoLife:

⁠🍀⁠ Curăță și detoxifică întregul organism;

⁠🍀⁠ Contribuie la reducerea acidității organismului;

⁠🍀⁠ Ajută flora bacteriană bună și sprijină digestia;

⁠🍀⁠ Sprijină activitatea sistemului imunitar;

⁠🍀⁠ Ajută la eliminarea metalelor grele;

⁠🍀⁠ Oferă sprijin în regenerarea organismului pe timp de stres;

⁠🍀⁠ Ajută în lupta cu diversele tipuri de cancere și încetinește dezvoltarea tumorilor;

🍀⁠ Susține tratamentul anemiei și hemofiliei (este o sursă excelentă de fier);

🍀⁠ Fortifică pereții vaselor sangvine;

🍀⁠ Elimină respirația urât mirositoare;

🍀⁠ Reglează ciclul menstrual și funcția tiroidei;

⁠🍀⁠ Încetinește procesul de oxidare la nivel celular, fapt ce are ca efect îmbătrânirea prematură;

⁠🍀⁠ Prin conținul bogat în cupru, ajută sistemul circulator.

Ingrediente Chlorofil

Acest supliment lichid are în componență apă purificată, clorofilă cupru-sodică, chlorella standardizată pentru un conținut ridicat de proteine, suc de orz, ulei de mentă, părți aeriene de lucernă și glicerină vegetală. Nu sunt adăugați conservanți sau stabilizatori de gust!

Astfel:

Chlorella reprezintă cea mai bogată sursă de clorofilă. Are un conținut mare de aminoacizi, vitamine și minerale, fiind catalogată drept un „SUPERALIMENT”. Ea contribuie activ la eliminarea metalelor grele, a toxinelor și chimicalelor din corp.

Lucerna este utilizată în această combinație ca sursă de proteine. Acestea sunt extrem de importante pentru curățarea și regenerarea naturală a ficatului și întregului organism. Multe persoane (inclusiv eu însămi) au deficit de proteine, motiv pentru care au probleme de imunitate sau de greutate.

Uleiul de mentă are un efect extraordinar asupra florei bacteriene, contribuind la echilibrarea acido-bazică.

Orzul este o sursă naturală de fibre solubile, cu proprietăți antioxidante și un conținut incredibil de vitamine și minerale.

Experiența mea cu „sângele verde” – Clorofila DuoLife

Acum că a trecut deja o lună de când iau dimineața pe stomacul gol câte 15-20 ml de clorofilă lichidă, pot spune că simt mai bine efectele decât la început.

Și e normal.

De obicei durează ceva până să înțeleagă corpul ce se întâmplă – mai ales atunci când nu este neapărat bolnav.

Ce mi-a plăcut

💚⁠ Gustul ușor mentolat și fresh.

💚⁠ Respirația rămâne multă vreme proaspătă.

💚⁠ Îmi tăia, parcă, pofta de mâncare, ajutându-mă să nu mai fac excese alimentare (sunt o gurmandă. Mănânc emoțional),

💚⁠ Am simțit îmbunătățiri hormonale. Până să citesc broșura primită alături de produse nu mi-am dat seama că ajută și funcția endocrină. Totuși, după câteva zile de administrare am avut o mare surpriză (o menstruație curată, fără cheaguri, dureri sau zile suplimentare – prima după naștere).

💚⁠ Am început să am mai multă energie, deși am un somn foarte agitat: Bebe la început de diversificare + căldură excesivă + 2 dinți, toate odată luna aceasta = lipsă de somn. Nu știu dacă fără clorofilă aș fi făcut față la fel de bine. Nu zic că nu au fost zile în care m-am simțit călcată de tren dar chiar și atunci reușeam să fac față cu brio, iar clorofila de dimineață mă ajuta să fiu ceva mai bine.

Rezultate

Întâmplarea face că în aceeași perioadă mi-am achiziționat și un cântar inteligent, asemenea celor utilizate de nutriționiști, care măsoară diverși parametri ai corpului.

Deși nu mi-am schimbat cu nimic stilul de viață (activitate + alimentație), se observă niște îmbunătățiri, exact pe segmentele pe care se spune că acționează acest superaliment.

Să fie coincidență? Nu aș prea crede!

De asemenea, am slăbit 3 kg în această lună (repet, fără vreun efort suplimentar) și am un scor de sănătate generală mai bun.

Per ansamblu, după o lună de utilizare corpul meu se simte mult mai bine. Vârsta fiziologică a scăzut de la 33 ani la 27.

Concluzie testare produs Clorofila Duolife

După o lună + de tratament, recomand cu multă căldură acest produs.

Este compatibil cu sarcina și alăptarea și se administrează inclusiv copiilor care nu mănâncă prea multe legume verzi!

Cu siguranță îl voi lua în continuare.

Testare DuoLife Day

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

De când am citit în broșura primită că formula DuoLife Day are noni în compoziție, am știut că este o ocazie extraordinară de a-i oferi și soțului un plus de sănătate.

De ce am reacționat astfel la noni?

Pentru că am o poveste în spate care mă leagă de acest fruct tropical.

Pe la începutul anilor 2000, bunicul a suferit un AVC, rămânând paralizat. Mama – care dintotdeauna a fost pasionată de medicina naturistă – i-a administrat un supliment alimentar similar acestuia, pe bază de noni, zmeură, ș.a. După câteva luni a reușit să se pună pe picioare și să fie bine.

De asemenea, ai mei l-au folosit mereu când aveau probleme cu tensiunea, iar pe tata l-a scăpat inclusiv de o suspiciune de cancer de prostată.

Așa că m-am grăbit să i-l ofer, pentru că – așa cum spuneam și mai sus – curele cu astfel de suplimente alimentare se realizează nu doar când organismul este deja afectat de boală, ci chiar înainte, în scop preventiv.

DuoLife Day beneficii

☀️⁠ Reprezintă o sursă incredibilă de vitamine, citrine, antioxidanți, precum și de micro și macronutrienți;

☀️⁠ Crește capacitățile psihomotorii;

☀️⁠ Protejează organismul de orice fel de toxină absorbită din aer și din hrană;

☀️⁠ Echilibrează nivelul zahărului din corp;

☀️⁠ Stimulează metabolismul;

☀️⁠ Echilibrează nivelul colesterolului;

☀️⁠ Echilibrează tensiunea arterială;

☀️⁠ Tratează afecțiunile prostatei și infecțiile tractului urinar;

☀️⁠ Sprijină și reconstruiește sistemul imunitar încă de la nivel celular;

☀️⁠ Reglează pH-ul organismului;

☀️⁠ Stabilizează sistemul nervos;

☀️⁠ Echilibrează sistemul endocrin;

☀️⁠ Scurtează procesul de vindecare;

☀️⁠ Reglează dezvoltarea sistemului nervos;

☀️⁠ Îndepărtează acneea.

Ingrediente

13 ingrediente naturale, organice, stau la baza acestei licori minune. Este vorba despre: noni, rodie, fructe de acai, merișoare, zmeură, aloe vera, soc, cătină, strugure, ginseng, trandafir sălbatic, lucernă și păducel.

Experiența noastră cu DuoLife Day

De data aceasta nu mai este, propriu-zis, experiența mea, ci este a noastră.

Inițial i-am dat lui Luci, după care, cât a venit Ionuț acasă (căci este în vacanță și e tare greu să îl iau de la țară), i-am administrat și lui. Dar voi vorbi despre experiența lui puțin mai târziu.

Până una alta, ce am observat la Luci:

✨⁠ Are tensiunea mai bună (în principiu ar trebui să îl duc să își facă și analizele, că ultima dată nu erau prea grozave și ar fi util să vedem ce s-a întâmplat cu glicemia și colesterolul după această cură);

✨⁠ Este mai calm. Aceasta este, poate, cea mai mare realizare și îmbunătățire. Pentru o fire atât de vulcanică, să nu mai ia foc chiar din orice și să se poată stăpâni este mare lucru.

✨⁠ Urina este mai clară – produsul acționeză pe funcția urinară.

✨⁠ Nu mai simte nevoia să mănânce atât de multe dulciuri – ceea ce este chiar incredibil! La începutul tratamentului mânca și 2-3 înghețate/zi. Acum nu mai simte nevoia de mai mult de 1-2 / săptămână.

A scăpat de hidrocel cu formula Day?

Ionuț a avut încă de la doi ani o problemă la nivelul testiculelor: hidrocel. Deși este ceva comun la băieței și se operează relativ ușor, am tot amânat intervenția. Totuși, anul acesta m-am interesat de medic, de recuperare, de tot… și eram hotărâtă ca în luna august (să fie înainte de începerea școlii) să îl internez pentru operație.

Așa că îți imaginezi că am rămas ȘOCATĂ când, după o săptămână de tratament, am observat complet întâmplător că testiculele lui sunt normale.

Hidrocelul lui, extrem de subit, s-a resorbit!

Cum nu cred în coincidențe, sunt destul de sigură că fructul de noni din compoziție, împreună cu zmeura și merișoarele au făcut o „minune”.

Concluzii testare Duolife Day

În urma testării acestui supliment alimentar pot spune că îl recomand cu mare căldură tuturor celor ce au probleme cardio-vasculare, cu colesterolul și – mai ales – bărbaților de vârsta a III-a.

De ce?

Pentru că de la o anumită vârstă problemele de prostată sunt iminente. E doar o chestiune de timp. Așa că este bine să se intervină din timp.

În plus, noni reduce stările de iritabilitate și agitație.

Bonus: DuoLife Herbal Body Care – gel antibacterian pentru îngrijirea mâinilor

Ar putea fi o imagine cu cosmetice şi text care spune „Dalke DuoLife Herbal BODY CARE Gel antibacterian pentru îngrijirea mâinilor Herbal ODYCARE Antibacterial Clean Hands Gel Protecție eficientă depână pana la 8ore ore 8h M”

De asemenea, în pachet Alina mi-a adăugat două geluri antibacteriene, pe care le folosesc cu mare drag. Sunt la fel de hidratante și de fresh precum cremele de mâini, însă au și efect împotriva microbilor.

Miroase foarte bine și nu încarcă porii.

Păstrez unul în geanta copilului și unul în mașină.

Îmi place inclusiv faptul că nu trebuie consumat prea mult. O picătură cât un sâmbure de măr este suficient pentru o aplicare. Așadar este și economic.

DuoLife Slim Shake

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

În curând voi testa și pliculețul SlimShake primit. Nu am făcut-o până acum fiindcă nu am vrut să intervină, cumva, peste tratamentul actual.

În plus, teoretic, rezultatele se văd cel mai bine (și se pot măsura) după 16 sătpămâni de utilizare. Conține Slendacor – un ingredient brevetat pentru pierderea în greutate.

Produse DuoLife Păreri – în loc de concluzii

Ar putea fi o imagine cu băutură

Așadar, după o primă utilizare a acestor produse nu pot decât să recomand cu mare drag. Se vede că sunt niște suplimente alimentare de calitate, care deși par scumpe (înainte de utilizare), îți schimbă cu totul părerea. Având în vedere efectele benefice din organism, cred că își merită din plin banii!

Aproape că sunt curioasă și de alte produse de-ale lor.

Astfel, dacă vreți să comandați și voi, o puteți face dând click pe ACEST LINK.

Pentru ajutor în plasarea comenzii, consiliere legată de produse și orice alte întrebări suplimentare despre DuoLife vă poate ajuta Alina, la tel: 📞⁠0727.226.113

Sper ca receniza mea să vă ajute.

Și, apropo, vă invit să îmi lăsați un comentariu spunându-mi ce părere aveți despre suplimentele alimentare. Credeți că trebuie folosite ca prevenție sau ca tratament?

Vă îmbrățișez,

Grațiela.

4 thoughts on “DuoLife review: Ce efecte au produsele Clorofila si Day dupa o luna

  1. Am auzit de ele, cred ca m-a abordat un nene pe profilul de Linkedin. Insistent omul. Dorea sa cumpar sau sa ma fac reprezentant. Nu a vrut sa imi dea nimic sa testez. Si-a luat talpasita din mesagerie.

    1. Și pe mine ma deranjează când sunt abordata agresiv, fără sa cunosc persoana sau fără sa mi se dea ocazia sa testez ceva înainte… De aceea apreciez mult ca am avut ocazia sa le testez ❤️

Spune-mi, te rog, ce gândești despre acest subiect:

%d blogeri au apreciat: