Comunicarea nonverbala: + 20 exemplificări în viața de zi cu zi

Comunicarea nonverbală reprezintă cea mai importantă formă de comunicare. Deși suntem tentați să credem că ne este mai ușor să utilizăm cuvinte pentru a ne face înțeleși, realitatea este că într-o discuție, doar 7% din semnificație este cuprinsă în limbajul verbal.
„Comunicarea nonverbală este o formă de limbă socială care de multe ori este mai bogată și mai fundamentală decât cuvintele noastre”.
Leonard Mlodinow
Limbajul trupului, sau comunicarea nonverbală, reprezintă cea mai sinceră și mai puțin cerebralizată expresie a gândurilor și a emoțiilor noastre. Deși studiul gesturilor este tot mai apreciat, există încă un procent foarte mare al populației care nu conștientizează cât este de importantă înțelegerea semnalelor nonverbale.
Astfel, învățând mai multe despre ce spun ceilalți atunci când nu folosesc cuvinte putem deveni mai empatici, ne dezvoltăm inteligența emoțională și putem calibra eficient verbalul și nonverbalul pentru o comunicare de succes.
Ce este comunicarea nonverbală?
Comunicarea nonverbală reprezintă procesul prin care trimitem și primim mesaje, fără însă a utiliza cuvinte. Asemănător modului în care italicizarea accentuează cuvinte și idei în limbajul scris, comportamentul nonverbal poate accentua părți ale unui mesaj verbal.

Mai mult de jumătate din mesajele transmise într-o discuție pot fi înțelese dacă urmărim limbajul trupului.
Forme ale comunicării nonverbale. Tipuri de comunicare non-verbală
Judee Burgoon a identificat șapte dimensiuni diferite ale comunicării nonverbale:
- Kinestezia sau mișcarea corpului (care include expresiile faciale și contactul vizual);
- Vocalica (ca acordare nonverbală la limbajul paraverbal);
- Aspectul fizic;
- Mediul fizic sau artefactele/obiectele care îl compun;
- Proxemica sau spațiul personal;
- Atingerea;
- Limbajul timpului – la care adăugăm semiotica (știința semnelor și simbolurilor).
„Semnele sau emblemele includ toate acele gesturi care înlocuiesc cuvinte, numere și semne de punctuație. Ele pot varia de la gestul monosilabic al degetului proeminent al autostopului până la sisteme complexe precum limbajul american al semnelor pentru surzi, unde semnalele non-verbale au un verbal direct Cu toate acestea, trebuie subliniat faptul că semnele și emblemele sunt specifice culturii. Gestul degetul mare și indicatorul folosit pentru a reprezenta „A-Okay” în Statele Unite presupune o interpretare derogatoare și ofensatoare în unele țări din America Latină. „
Wallace V. Schmidt și colab., Comunicare globală: comunicare interculturală și afaceri internaționale. Sage, 2007
Elemente din comunicarea nonverbală
De foarte multe ori nici nu este nevoie să fim prezenți pentru a comunica. Nu doar gesturile transmit mesaj nonverbal, ci există și alte elemente, precum:
Culorile în limbajul nonverbal
Culoarea reprezintă o formă foarte elocventă a comunicării nonverbale. Aceasta are capacitatea de a trezi gânduri și amintiri, precum și de a stimula simțurile, ori chiar a reprezenta idei abstracte. Din acest motiv este important să avem în vedere psihologia culorii atunci când avem de transmis un anumit mesaj (fie el de marketing sau nu).

Simbolurile ca parte a comunicării nonverbale
Simbolurile sunt un element extrem de important în comunicarea nonverbală. În perioada primitivă ele reprezentau principalul mod de comunicare. Ulterior, pe măsură ce știința a evoluat, acestea au trecut într-un plan secundar. Cu toate acestea, simbolurile reprezintă, într-o oarecare măsură, o formă universală de comunicare, ce depășește chiar barierele lingvistice clasice și pe cele culturale. Cu toate că există culturi în care un simbol poate avea altă semnificație decât cea convențională, nu trebuie să ignorăm că peste 80% din mesajele importante privitoare la timp, spațiu și reguli de conduită au același înțeles, indiferent unde ne-am afla.

Limbajul corpului în comunicarea nonverbală (Exemple)
Limbajul mâinilor în comunicarea nonverbală
Mâinile au un rol extrem de important în comunicarea nonverbală. Prin intermediul lor transmitem cele mai multe informații: pornind de la direcția spre care indicăm (sugestia unor lucruri evidente) și până la exprimarea celor mai intime emoții. Urmărind gesturile celorlalți putem înțelege multe lucruri cu privire la trăsăturile lor de personalitate, la nivelul de confort pe care îl trăiesc în acea clipă, precum și la ceea ce simt.
Explorează în continuare ce spun anumite gesturi ale mâinilor despre cel ce le realizează:
Trosnitul degetelor – Plictiseală, anxietate, agitație;
Joaca obsesivă cu degetele – Plictiseala sau dorința de a spune ceva, persoana în cauză are un dialog intern destul de intens;
Joaca cu obiecte diverse – Plictiseală, nerăbdare, proces intern puternic;
Brațe deschise/palme la vedere – Încredere, interes, lejeritate;
Acoperirea unei mâini cu cealaltă – Insecuritate, sentimente contradictorii;
Agățarea de obiecte – Confuzie și nesiguranță;
Mâini strânse – Defensivă, frică;
Pumn strâns – Iritare, agitație, agresivitate;
Rosul unghiilor – nervozitate;
Frângerea mâinilor – nervozitate;
Uitatul la ceas – Plictiseală,
Limbajul picioarelor în comunicarea nonverbala
Atunci când vine vorba despre poziția picioarelor, cel mai adesea observăm persoane care practică statul picior peste picior. Cu toate că multă vreme a fost considerată o poziție pur defensivă, studiile recente demonstrează faptul că această poziție este adesea adoptată atunci când șederea este prelungită, fără a avea legătură cu nevoia de a ne simți apărați. Totuși, este important să acordăm importanță atât picioarelor cât și aspectului total al corpului, pentru a putea realiza o interpretare corectă a semnalelor primite.
Explorează în continuare ce spun anumite gesturi ale picioarelor despre cel ce le realizează:
Mișcarea continuă a picioarelor – nervozitate, îngrijorare, stres, furie;
Statul cu picioarele încrucișate către interlocutor – relaxare, încredere,atenție către persoana din față;
Picioarele larg depărtate – Siguranță, încredere în sine, lider.
Gesturile și postura – exemple
Gesturile și postura când stăm jos
Cu toate că atunci când suntem așezați ne propunem, în principal, să ne relaxăm, este important totuși să păstrăm o postură cât mai potrivită contextului în care ne aflăm… pentru că putem risca să fim înțeleși greșit.

PONTURI pentru o comunicare nonverbala potrivită atunci când stai jos:
- Dacă ești într-o ședință, evită să stai „pleoștit” pe scaun, ci mai curând așează-te astfel încât să ai contact cu spătarul cât mai jos, pe spate;
- Permite spatelui să se sprijine pe spătarul scaunului, menținând în același timp poziția superioară a corpului;
- Dacă este o întâlnire formală sau care impune seriozitate este recomandat să păstrezi ambele picioare pe podea. În cazul în care mediul este mai relaxat și spațiul permite, încrucișarea picioarelor poate fi o opțiune.
Gesturile și postura când stam in picioare
Atunci când stai în picioare este foarte important să fii încrezător și să inspiri profesionalism. Totuși, este de asemenea important să fii comod. Altfel nu vei putea susține prea mult postura, iar asta îți va afecta randamentul.

Postura potrivită: stai drept, cu spatele drept, pieptul în față, umerii în spate, mâinile pe lângă corp:
Mai multe recomandări:
- Atunci când ești pe punctul de a intra într-o încăpere unde se află deja alte persoane, oprește-te o clipă și gândește-te ce ai vrea să spună postura ta despre tine. Ce resurse din interiorul tău ai vrea să accesezi? (Încredere? Liniște? Degajare? Prietenie?)
- Evită un blocaj al genunchilor prin alternarea subtilă a greutății de pe un picior pe celălalt, cu ușoara îndoire a genunchiului;
- În timp ce vorbești cu o altă persoană, înclină-te ușor spre ea;
- Evită încrucișarea mâinilor. Este un semnal defensiv, atât dacă se produce în față sau la spate. Transmite frică și nesiguranță, inflexibilitate;
- Dacă întâmpini dificultăți în păstrarea membrelor pe lângă corp, ia în considerare prinderea unui obiect. Ține-ți mâinile ocupate și relaxează-te!
- Evită să te sprijini de un obiect, cum ar fi un zid sau un scaun.
Gesturile și postura în mers
Și în mers e bine să păstrezi aceeași postură ca atunci când stai în picioare: umerii în spate, pieptul în față, bazinul înainte, spatele drept.

Uite câteva ponturi suplimentare:
- Mergi cu capul sus și cu bărbia înapoi;
- Mișcă-te cu scop și direcție;
- La lucru mergi puțin mai repede decât ai face-o în mod normal;
Comunicarea nonverbala in afaceri
În mediul de afaceri orice detaliu este important. Atenția acordată unui gest aparent insignifiant poate detemina succesul unei negocieri sau, dimpotrivă, neglijarea unor semnale importante poate duce la ruperea unei colaborări. Așadar, cele mai importante elemente ale comunicării nonverbale în afaceri sunt:
1. Contactul vizual
Contactul vizual reprezintă primul mod de a spune că ai încredere în tine și în interlocutorul tău. Privindu-l pe celălalt în ochi transmiți siguranță. Conexiunea pe care o realizezi prin acest gest de curaj îți poate oferi multe beneficii, mai ales atunci când ții o prezentare, negociezi un contract sau participi la un interviu. În plus, studiile de NLP (Programare Neuro-Lingvistică) arată că urmărind privirea interlocutorului tău îți poți da seama dacă informațiile pe care le verbalizează sunt conforme cu realitatea sau sunt creații ale imaginației sale.

„Când doi oameni se privesc în ochi și mentin contactul vizual, se naște un circuit energetic invizibil, care înlătură barierele care în mod obișnuit îi separă unul de altul, aducându-i mai aproape, într-o stare de uniune conștientă.” Will Johnson
Dacă vrei să citești mai mult, îți recomand cartea lui Henrik Fexeus – Arta de a citi gândurile.
2. Respiratia și mesajele non-verbale transmise

Cu toate că am putea foarte bine considera respirația drept un element al comunicării paraverbale, ea se află în strânsă legătură cu modul în care ne formăm reprezentările fizice ale gândurilor. Cu alte cuvinte, atunci când învățăm să ne controlăm conștient respirația, avem un mai mare control și asupra trupului și devine mai ușor să ne păstrăm starea de siguranță și încredere.
Cum abordăm o atitudine calmă, relaxată, prin prisma limbajului nonverbal? Este foarte simplu: învățând să fim conștienți de respirația noastră. Dacă vrei să știi mai multe despre cum să îți înțelegi și controlezi respirația pentru a avea succes în orice domeniu, îți recomand cartea lui Dan Brule: Respiră pur și simplu.
3. Imbracamintea adecvata si comunicarea nonverbala

Prin îmbrăcăminte adecvată se pot înțelege multe, mai ales atunci când vine vorba despre mediul de afaceri. Totuși, ce este cel mai important de ținut minte este faptul că înainte de a începe un raport de muncă, trebuie să fii conștient de el. Cu alte cuvinte, ține cont permanent de contextul în care te afli, și chiar dacă ești o fire mai rebelă, îmbracă-te cum îți place, dar păstrând aerul convențional.
Nu zice nimeni să nu porți culori stridente la birou, dar ține cont că acestea atrag atenția… și dacă ai o zi în care ai mult de lucru și nu vrei să fii deranjat, o bluză roz cu paiete s-ar putea să le distragă suficient de mult atenția celorlalți încât, într-un final, să te împiedice din a fi productiv.
Mai mult, îmbrăcămintea pe care o purtăm transmite mesaje nonverbale cu privire la personalitatea noastră, statutul nostru social, situația financiară, sistemul de reprezentare cel mai des utilizat în comunicare, gradul de încredere, vârsta psihologică și nu numai. De aceea este foarte important ca în mediul de afaceri să fim atenți ca vestimentația noastră să fie în acord cu mesajul pe care vrem să îl transmitem.
Citește mai multe despre stilurile vestimentare și personalitate în cartea lui Brigitte Esnoult și Pascal Lengrand – Comunică bine prin look.
4. Strangerea de mana

O formă importantă a comunicării nonverbale de afaceri este strângerea de mână. Pentru că aceasta reprezintă cel mai adesea primul contact realizat între două persoane, este important să fie executată corect, în așa fel încât să dezvolte o primă impresie pozitivă.
Când este o strangere de mana potrivită?
- Când intri în discuție cu o persoană pe care o întâlnești pentru prima dată;
- Când ți se face cunoștință cu o persoană nouă;
- Când mergi în vizită sau te întâlnești cu cineva pe care nu ai mai văzut de mult;
- Când vrei să feliciți o persoană;
- Când îți iei la revedere de la cineva pe care este probabil să nu revezi prea curând.
Citește și: Limbajul mainilor – cum ne tradeaza pozitia mainilor? + 14 exemple concrete
5. Pozitia pe scaun/la birou
Scaunul pe care stai cele 8 ore la muncă este extrem de important. El îți poate afecta sănătatea, motiv pentru care este indicat să faci tot posibilul pentru a lucra pe un scaun cât mai comod și ergonomic. Totuși, nu doar sănătatea este afectată de postura ta la birou, ci și imaginea ta.
Astfel, locul picioarelor este sub birou, nu pe el, iar al spatelui drept, rezemat de spătar. Deși o poziție de genul poate fi extrem de influentă și inspiră mult curaj, ea vine la pachet cu o atitudine care nu este, neapărat, axată pe productivitate!

Dacă vrei să știi chiar mai multe despre comunicarea nonverbală în afaceri îți recomand să citești cartea lui Kevin Hogan – Limbajul secret de business.
În final, te invit să te abonezi la canalul meu de Youtube și să vezi ce alte resurse de succes poți accesa:
Te îmbrățișez,
Grațiela
Foarte interesant articolul tau, la mine vezi imediat ce simt, am o privire foarte expresiva :))))
Am studiat tare mult într-o perioadă gesturile nonverbale si m-au ajutat sa ii inteleg pe cei din jur fără să spună prea multe cuvinte.
Ai mare dreptate! Sunt multe din gesturile pe care le fac cei cu care vorbim si despre care parca „citim” mai multe informatii innainte ca el sa ne spuna ceva!
Ca intotdeauna materialele tale sunt pline de informatii utile!
Foarte bun si bine documentat articolul. Ma bucur ca mi-ai reamintit sa am grija la postura si la tonul vocii,
Cred ca mai am de lucrat la acest capitol si acest articol chiar mi s-a parut plin de informatii utile pe care le voi folosi pe viitor