Cine te cunoaște cu adevărat? O dezamagire!

Reading Time: 4 minutes

Toți trăim, cumva, cu o speranță (cel puțin) că însemnăm ceva pentru alții. Rețelele sociale ne fac să credem că suntem conectați, că alții ne cunosc… și că noi îi cunoaștem pe ei.

Nimic mai fals.

În realitate, relațiile din rețelele sociale sunt nimic mai mult decât o dezamagire.

Retelele sociale – o dezamagire

Am ajuns să ne bazăm atât de mult pe ceea ce ne pun rețelele sociale la dispoziție ca informație încât uităm să mai formăm conexiuni reale. Suntem atât de concentrați pe noi înșine și pe imagnea pe care o formăm pe Facebook/Instagram/Tik Tok încât ni se atrofiază acea parte a creierului responsabilă, cu adevărat, de socializare.

Socializarea înseamnă, printre altele, conexiune.

Iar conexiunea înseamnă interes pentru celălalt.

Iar interesul pentru celălalt este o formă de altruism.

Retelele sociale ne fac să ignorăm oamenii

De când eram copil am dezvoltat o pasiune pentru detalii. Îmi plăcea să rețin cele mai simple informații despre cei din jur… iar acest lucru însemna adesea să rețin ziua de naștere, zodia sau detalii despre familia interlocutorului. Așa am ajuns să „îmi încarc memoria” cu o mulțime de date pe care încă le mai am stocate, și după aproape 30 de ani.

Totuși, pe măsură ce am înaintat în vârstă și au apărut retelele sociale care mi-au oferit pe tavă tot ceea de ce aveam nevoie, am ajuns să înmagazinez tot mai puține lucruri.

Pe principiul lui Einstein… că nu îmi voi umple memoria cu lucruri pe care le pot găsi într-o carte.

Totuși, deși ocupată în existența mea aglomerată, tot nu am uitat să acord atenție acestor detalii pe care le-am considerat mereu baza unei relații.

Sigur, viața este aglomerată… și de multe ori uităm și pe ce lume trăim.

Dar niciodată nu este prea târziu pentru a afla cui îi pasă de tine…

… sau a-ți exprima aprecierea.

Test social pe Facebook

De ani buni încerc să fac un test… să văd cine a acordat cu adevărat atenție prieteniei cu mine. Așa se face că în preajma zilei mele de naștere (cam cu o lună înainte) îmi trec data nașterii pe privat.

An de an s-a găsit cineva care să mă dea de gol, postând o urare.

De regulă mama.

Anul acesta, însă, am scos și posibilitatea de a mi se posta ceva pe wall. Am vrut să duc, cu adevărat, experimentul până la capăt.

Realitatea este că e obositor să răspunzi la sute sau chiar mii de mesaje de „la mulți ani” din partea unor oameni care scriu din inerție sau cărora chiar nu le pasă. Și pe care, adesea, nu îi cunoști.

Așa că am vrut să văd câți sunt cei ce:

1. Își aduc aminte
2. Își răpesc din timp pentru a-mi trimite un mesaj privat.

Căci, pe bune acum… și mie mi se întâmplă de multe ori să știu că este ziua cuiva, dar să nu scriu… pentru că nu îmi (mai) pasă. Și de ce aș face un lucru doar din inerție?

Ba chiar pot spune că de multe ori mă irită să văd că o persoană de care sunt mândră că îi cunosc data nașterii, o are trecută public. Așa ea nu are de unde să știe că are atâta valorare în sufletul meu încât eu chiar să fi ținut minte (nu să fi dat un mesaj numai fiindcă mă anunța Facebookul).

Rezultatul testului

Au trecut câteva zile de atunci.

Și încă sunt impresionată.

Sunt foarte bucuroasă de ceea ce am realizat… și anume că în general persoanele la care te aștepți cel mai puțin îți acordă mai multă importanță decât acelea de la care ai avea așteptări.

Și da, nu oamenii te dezamăgesc, ci așteptările:

Dacă nu aș fi avut așteptări de la câteva persoane anume să își aducă aminte de mine, probabil nu aș fi fost dezamăgită.

DAR, tocmai pentru că realizez că NU trebuia să am așteptări, acum sunt fericită.

Am înțeles că:

• Ne bazăm prea mult pe social media și prea puțin pe interacțiunea autentică;
• Suntem mult prea concentrați pe noi înșine și uităm să acordăm importanță lucrurilor care contează cu adevărat;
• Nimănui nu îi pasă cu adevărat de noi (sau, bine, ca să nu par pesimistă… sunt prea puțini cei cărora le pasă);
• Dacă ești o persoană introvertită care nu are nevoie de atenție cu orice preț, e mai bine să îți păstrezi ziua de naștere ascunsă;
• Viața e prea scurtă să îți bați capul să ții minte cine te caută și cine nu;
• Viața e prea scurtă să o sacrifici pe relații insignifiante;
• Dacă vrei să cauți o dezamăgire, o vei găsi, indiferent unde te vei uita (vezi și materialul meu despre cum funcționează creierul).

Citate despre dezamagire

William Shakespeare – „Așteptările sunt rădăcina tuturor durerilor sufletești”;

Jane Austen – „Eram tăcută, dar nu oarbă”;

Maya Agelou – „Suntem pe atât de orbi pe cât ne dorim”;

Euripide – „Fiți fericiți. Prietenii dispar când sunteți nefericiți”;

Octavian Paler – „Pe măsură ce creștem descoperim că până și persoana care nu trebuia să ne dezamageasca vreodată, probabil o va face”.

În loc de concluzii – mesaje de dezamagire despre oameni

Recunosc că acesta este un text scris pentru motoarele de căutare (SEO).

Dar nu l-am scris pentru a păcăli pe nimeni. Am făcut-o astfel pentru că mi-am dorit să ajung la acei oameni dezamagiti de alti oameni.

Și poate că unul din ei ești chiar tu.

Și îmi pare rău pentru asta.

Dar am făcut-o intenționat pentru că am vrut să îți spun că deși pare satisfăcător să fii dezamăgit… și sunt sigură că ai tot dreptul să fii astfel, în realitate nu te ajută prea mult.

Ce poți face, însă, este să accepți că trăim într-o societate foarte superficială în care suntem atât de bombardați de informații și de stimuli încât nu avem cum să ținem pasul cu tot ce se întâmplă.

Oamenii nu ne dezamăgesc (întotdeauna) din rea voință sau intenționat.

Ei o fac din lipsă de atenție/focus.

Este o deformare care ne-a adus aici.

Ne pierdem valorile sociale și morale. Avem tot 24 ore într-o zi, precum strămoșii noștri care își trimiteau scrisori și își arătau aprecierea cum puteau mai bine… numai că în cele 24 de ore pe care le avem la dispoziție, avem mult mai multe sarcini pasive de ținut minte.

Creierele noastre sunt infectate cu procese care ne țin blocați… iar inimile își pierd din randament.

Uităm să mai simțim, să mai trăim sau chiar să fim.

Așa că da, uneori suntem dezamăgiți… dar nu ne ajută cu nimic să rămânem blocați acolo.

Nu putem cere altora să ne cunoască atâta vreme cât noi înșine nu o facem. Iar dacă noi ne cunoaștem, nu avem nevoie de alții să o facă!

Așadar… a mai trecut un an… și în sfârșit am putut trece peste el răspunzând la toate mesajele aniversare (care au fost suficiente). Mi-am amintit de vremurile bune în care aceste lucruri chiar contau. M-am simțit extraordinar de bine și sunt recunoscătoare celor ce au dat importanță umilei mele nașteri.

Sentimentul a fost minunat!

Așa că te provoc și pe tine, cititorule, să încerci asta. Deși vine inițial la pachet cu o mică dezamăgire, ulterior te vei simți incredibil!

Este o provocare!

Te îmbrățișez,

Grațiela.

Sursa foto: shutterstock.com

About Author