Am întrebat 10 bloggeri români…

Am întrebat 10 bloggeri români…

E sfârșitul anului… și de obicei acesta era momentul când începeam modul de recunoștință.

În urmă cu 12 ani, când blogul meu a luat viață, obișnuiam des să fiu implicată în jocuri pentru bloggeri, de tip leapșa. Era la modă să ai blog… și era frumos să știu că am în jurul meu o comunitate care să răspundă. Așa că de dimineață, când am văzut că Almona Țilea mi-a dat o leapșă… m-am simțit atât de fericită! Mi-era atât de dor de o leapșă! Așadar, mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc!

Leapșa reprezintă o serie de întrebări sau o listă de lucruri de făcut  la care bloggerii răspund pe blogurile lor și le transmit mai departe altor bloggeri. Aceștia, dacă vor, acceptă provocarea și o transmit la rândul lor altora.

Așadar, START!

Am întrebat 10 bloggeri români…

Dacă ai putea alege un fel de mâncare pe care să îl mănânci pentru următoarea lună (fără să ai voie să mănânci altceva), care ar fi acela?

Când eram copil eram un picky eater. De când am devenit părinte… și am parte de un copil exact cum eram eu, am început să apreciez mai mult mâncarea. Cu toate acestea, am păstrat un obicei nesănătos din copilărie: uit să mănânc. Și am uitat să mănânc atât de mult încât am ajuns (pentru a nu știu câta oară), la limită.

Iubesc meseria mea. Iubesc ceea ce fac. Iubesc totul atât de mult încât pur și simplu uit să mănânc, să beau apă… și uneori chiar să respir!

Și pentru că mănânc rar, dar sunt pofticioasă când văd mâncare, această întrebare chiar provocatoare. Am ajuns adult… și încă unul care gândește totul exagerat de mult. Așa că realizez acum că am nevoie de vitamine, minerale, carbohidrați, proteine, lipde… și asta înseamnă că ar trebui ca în această lună să aleg un fel de mâncare de care să mă și bucur (fiindcă altfel iar ajung să nu mai mănânc deloc), dar care totuși să fie sănătos. Și cred că, fiind singura opțiune, ar trebui să îl mănânc și dimineața și la prânz și seara…

… din acest motiv provocarea este cu atât mai grea.

Așa că deși nu spun niciodată nu unei lasagna proaspătă, sau unei porții de paste carbonara, acum voi merge pe cea mai veche iubire a mea: șnițel de pui cu piure de cartofi și (dacă am voie să trișez) o salată asortată.

Sursa foto: devel.happymedia.ro

Pleci într-o vacanță de două săptămâni pe o insulă exotică și aproape pustie și poți lua cu tine un actor, un blogger/vlogger și un antreprenor (români sau străini). Pe cine iei?

Eu cred că l-aș lua pe tăticuțul, că e tatăl meu și îl iubesc ” – acesta a fost răspunsul lui Ionuț, care insistă să fie și el parte din joc. Și e antreprenor… așa că merge.

Hmmm… am schimbat multe răspunsuri în privința actorului, așa că am sărit deocamdată, până stabilesc lucrurile sigure.

Așadar, știu sigur că în locul unui blogger/vlogger l-aș lua pe Jordan Peterson. El este mentorul meu spiritual, este omul cu care cred că rezonez cel mai mult în ceea ce privește credițele, gândirea și tot ce ține de partea rațională.

Așadar, alături de Jordan Peterson știu sigur că nu m-aș plictisi intelectual. Aș fi într-o continuă cercetare a răspunsurilor existențiale și aș avea niște discuții extrem de savuroase:

Apoi… pentru că sunt antreprenor… cel puțin în teorie și în acte… pentru că în rest sunt încă mult prea fricoasă, aș avea mai mulți experți pe care i-aș vrea alături de mine în această călătorie. Așa că ar fi interesant să pot alege între Jeff Bezos (fondatorul Amazon), unul din primii oameni pe care i-am admirat vreodată în domeniul afacerilor, Tony Robbins – care nu doar că mi-ar putea vorbi despre afaceri, dar mi-ar putea schimba și viața (încă o dată), și Arnon Barnes, un alt antreprenor de succes, de data aceasta singurul pe care am avut onoarea de a-l cunoaște în persoană…

Alegerea este grea, dar având în vedere că aș avea nevoie să mă pot simți în largul meu și să învăț multe… cred că îl voi alege pe Tony.

Iar ca actor… (de aici am început, m-am sucit mult și acum trebuie să mă întorc înapoi), e clar că am nevoie de cineva care chiar să mă distreze… Pentru că alături de Jordan Peterson și Tony Robbins creierul meu va fi, indubitabil, forjat. Așa că am nevoie de cineva cu care chiar să mă simt acasă, cineva care să fie atât de natural, de amuzant și de simplu… încât e CLAR că trebuie să fie de culoare! Fără vreo intenție de a discrimina, dar am crescut cu umorul lui Eddie Murphy, Will Smith, Chris Rock… deci pentru mine asta înseamnă umor.

Așa că voi merge pe ala – bala – portocala… și îl voi alege pe Eddie Murphy:

Știm cu toții că în copilărie visam cel mai mult. Spune-ne un vis pe care îl aveai in copilărie și s-a îndeplinit și unul care nu s-a îndeplinit.

Când eram copil visam să am o casă frumoasă, cu o cameră lila (nu aș fi recunoscut niciodată, eram prea băiețoasă), undeva la mansardă. Voiam să stau în pat și să ascult ropotele de ploaie de pe acoperiș… Acest vis s-a împlinit.

Un alt vis a fost să devin președintele țării. La acest vis am renunțat de mult. Acum e mai mult un coșmar.

Primești un cadou foarte urât de la prietena cea mai buna/prietenul cel mai bun. Îi spui că e oribil sau te prefaci că iți place?

Chiar nu știu ce ar putea Adinuța mea să îmi aduca drept cadou și să nu fie grozav. Și asta fiindcă ea e grozavă… și orice vine de la ea este deja filtrat de 12 ani de prietenie și foarte multe experiențe comune. Plus că nu pot să îmi imaginez ce ar însemna un cadou oribil. Iubesc cadourile. Și dacă se constituie dintr-un odorizant de WC.

Zic doar…

Deci… îmi este imposibl să îmi imaginez situația. Dar, cel mai probabil, dacă ar fi să se întâmple… și dacă aș vedea-o că ea chiar este entuziasmată, nu i-aș spune pe moment, dar cu prima ocazie în care am fi singure, între 4 ochi, aș întreba-o care a fost intenția ei, ce ar fi trebuit să înțeleg din acel cadou, și i-aș explica exact ce s-a declanșat în mine de am ajuns să consider că acel cadou nu a fost potrivit.

Este sfârşitul lumii. Ce carte ai pune în capsula cosmică pentru a păstra o „urmă” a umanităţii?

12 Reguli de viață – a lui Jordan Peterson. Este o carte de care orice nouă civilizație ar avea nevoie pentru a evolua.

Dacă ai putea călători în trecut și să discuți cu tine cel/cea de 18 ani, ce sfaturi ți-ai da? (maxim 3)

Of… e greu.

  1. Să învețe mai devreme să se iubească și să se accepte pe sine, fără să se mai judece atât de mult (și i-aș da din start o serie de cărți de citit, obligând-o să îmi promită că le va citi);
  2. Să ia lucrurile mai încet și să lase dorințele celorlalți de la sine, să își asculte vocea interioră care îi spune clar care este menirea ei… și să nu mai reunțe la visele ei, alergând după himere.
  3. Să își facă un ritual sănătos de viață, care să implice somn, mâncare sănătoasă și sport.

Ți se oferă șansa de a juca în filmul realizat după cartea ta preferată. Pe cine ai interpreta și de ce?

Toată viața de adolescentă mi-am trăit-o visând la drama Lenei (Ileanăi) din romanul lui Eliade „Nuntă în cer”. Am trăit, efectiv, acea dramă… și m-am ghidat dupa ea. Mi-am ales oamenii în viață pe firul dramei de acolo… așa că dacă s-ar regiza un film după această carte și aș avea onoarea de a juca în el (mai ales că mereu am visat, în sufletul meu, să joc într-un film)… știu sigur că mi-ar plăcea să fiu Lena. Nu ar trebui să mă străduiesc prea tare.

Ce te motivează să scrii pe blog?

… aveam 14 ani când am auzit pentru prima dată vocea sufletului meu. Nu aveam nicio treabă cu scrisul. Voiam să devin medic. Într-un interval de doar câteva săptămâni, fix înainte de a-mi alege profilul pentru liceu, am avut 3 revelații. Toate trei implicau scrisul.

Așa am ajus să dau viață și blogului.

Apoi am ignorat Mecca mea personală. Și am fugit de mine.

Acum, de vreo 2 ani, tot lupt să îmi dau seama de ce m-a trimis Providența aici. Și, oricât m-aș fâstâci… oricât aș da-o pe știință… totul se rotește în jurul scrisului… și a muzicii.

Iar când scriu pe blog… simt că scriu muzică pentru suflete… pentru mine muzica este un medicament, și la fel este și scrisul. Așa că oricât de mult aș scrie, oricât de multe proiecte aș avea și oricât de mulți clienți aș mulțumi, la un momentdat simt nevoia să mai scriu puțină muzică și pentru sufletul meu.

Și în astfel de momente scriu pe blog. M-a suportat atât de mult și m-a susținut prin atât de multe crize de personalitate, m-a ajutat atât de mult să mă cunosc, să mă dezvolt și să mă descarc… încât deja este o parte foarte intimă din mine.

Scriu pe blog pentru a împărți iubire celorlalți. Din același motiv am făcut și vlogul: pentru că iubesc atât de mult viața încât nu o pot păstra doar pentru mine:

Primești un premiu (în bani) pe care ești convins/ă că nu îl meriți. Cum reacționezi?

Hmmm… am învățat de-a lungul timpului că atunci când primesc ceva, nu sunt în măsură să judec eu dacă merit sau nu. Trebuie să accept cu zâmbetul pe buze și să fiu recunoscătoare. De ce nu l-aș merita? Dacă sunt confundată cu altcineva, atunci nu îl pot primi. Dar dacă am muncit pentru el sau am vreun merit, chiar dacă eu nu simt, sunt obligată să îl primesc cu multă recnoștință!

Spune-ne ceva despre tine ce nu ai mai spus public până acum.

Haha. E greu. La cursurile mele spun multe lucruri personale. Nu pot să spun că mai am ceva secrete. Ce nu am spus eu despre mine… sigur au spus alții. Sunt prea fricoasă pentru a fi secretoasă.

Uite că totuși mi-a venit ceva în minte :))). Mi-am supt degetul până la 8 ani… chiar și după încercările repetate ale mamei care au implicat ardei iute, muștar și orice știa că nu suport.

Acestea au fost întrebările și răspunsurile, iar leapșa „Am întrebat 10 bloggeri români…” merge la:

Dorina Feraru și Oana Păuna… și către orice alt blogger care vrea să fie parte din joc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top